Un adevărat miracol

 

Un bebeluş din China care fusese declarat mort a început să plângă dintr­-odată, după ce petrecuse noaptea la morgă şi urma să fie incinerat. Băieţelul numit An An pare să fi fost născut prematur într­-un spital local pe 8 ianuarie a.c., cântărind puţin peste un kilogram.

După ce a fost ţinut 23 de zile într­-un incubator, familia sa a decis să­-l ia acasă de Noul An Chinezesc, unde starea sa a continuat însă să se agraveze. A fost adus din nou la spital, unde băieţelul a suferit un atac de cord, fiind trimis la morgă.

Când a scos containerul pentru a­-l incinera, angajatului morgii i s­-a părut că aude din interiorul acestuia un zgomot, iar pe măsură ce îl împingea spre crematoriu, sunetul devenea mai puternic. „Am deschis recipientul şi l­-am văzut mişcându-­se, prin urmare l-­am anunţat pe tată că bebeluşul trăieşte”, a povestit acesta.

Medicii de la Pan’an People’s Hospital au descris întâmplarea drept un adevărat miracol. Doctorul Chen, medicul pediatru al spitalului, a declarat că în 20 de ani de profesie nu a văzut ceva asemănător, scrie metro.co.uk.


Citiţi şi:

Vocea de dincolo de moarte – a unei îngere – care a salvat un bebeluş de la moarte

La hotarul dintre viaţă şi moarte. Copiii povestesc despre lumea de dincolo

 

yogaesoteric
17 aprilie 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More