Un expert avertizează: infecția care ne face zombi, ca în „The Last of Us”, nu este prea departe de adevăr

Un expert a atras atenția că ideea ca o ciupercă să infecteze oamenii și să îi prefacă în zombi, așa cum se vede în franciza „The Last of Us”, nu este prea departe de adevăr.

Lansat inițial în 2013 ca un joc de consolă pentru PlayStation 3 și 4, a fost adoptat ulterior pentru televiziune de către HBO. Serialul este plasat la 20 de ani după distrugerea civilizației moderne. Pe fondul răspândirii în întreaga lume a unei ciuperci care face ca oamenii infectați să devină zombi, Joel, un supraviețuitor înrăit, primește sarcina de a o scoate pe Ellie, în vârstă de 14 ani, dintr-o zonă de carantină opresivă.

Creatorii serialului TV, Neil Druckmann și Craig Mazin, au declarat că agentul patogen se bazează pe ciuperca Cordyceps, reflectându-l pe cel din seria de jocuri. Ciuperca infectează furnicile tâmplar, forțându-le să meargă până în vârful unei plante și să își încleșteze fălcile acolo până când mor. Apoi, Cordyceps dezvoltă pe trupul insectei tulpini asemănătoare unor antene care aruncă spori pe solul de dedesubt, infectând alte insecte.

Cordyceps este un concept fascinant și este absolut real. Am vrut să împingem acest aspect puțin mai departe. Am vrut să dăm cât mai multă realitate deoarece, cu cât este mai real, cu atât ne conectăm mai mult la caracterele care se află în acel spațiu și acționează”, au spus ei.

Dr. Henrik de Fine Licht de la Universitatea din Copenhaga (KU), care a urmărit serialul, a remarcat: „face să apară ideea nu prea neverosimilă a unei boli fungice care «sare» de la o specie, insectele în acest caz, și ajunge la oameni. Multe, dacă nu chiar majoritatea bolilor noi provin probabil de la organisme patogene care trec de la alte specii, așa că ideea este convingătoare”.

El a remarcat că, deși ar fi posibil ca o boală să treacă la oameni de la gazde non-umane, ar fi nevoie probabil de milioane de ani de evoluție.

Capacitatea lor de a-și manipula comportamental gazda a evoluat și a fost reglată în timpul co-evoluției de milioane de ani cu gazdele lor respective, așa că șansa ca aceste ciuperci să fie brusc capabile nu numai să infecteze ceva atât de diferit de o insectă precum omul, dar și să mențină capacitatea de a-i manipula comportamentul este practic inexistentă.”

Unele ciuperci își infectează gazdele și le prefac în zombi

El a continuat spunând că unele ciuperci care manipulează comportamentul gazdei sunt foarte specifice gazdei, citând exemplul Entomophthora muscae care infectează femelele de muște de casă. Un studiu realizat în 2022 de de Fine Licht a constatat că E. muscae are o șansă mai mare de a atrage muștele masculine cu cât gazda femelă este moartă de mai mult timp. Ciuperca patogenă se folosește de cadavrul victimei sale pentru a atrage masculii care doresc să se împerecheze cu ea.

E muscae pătrunde în pielea exterioară a muștei de casă, își croiește drum prin trupul acesteia și îi infectează sistemul nervos. După aproximativ o săptămână în care a digerat organele interne ale gazdei, agentul patogen forțează musca să se ridice într-un punct înalt și să-și întindă aripile înainte de a muri. Apoi, ciuperca dezvoltă pe cadavru o serie de micro-tulpini, care sunt de fapt niște tunuri presurizate de un lichid care conțin spori ce pot fi ejectați în exterior.

Gazda eliberează, de asemenea, o semnătură chimică care acționează ca feromoni pentru a atrage masculii nebănuitori să vină și să se împerecheze cu cadavrul femelei infectate. Masculii declanșează tunurile și ajung să fie acoperiți de un jet de spori infecțioși care, în cele din urmă, îi vor preface, de asemenea, într-o muscă zombi. Astfel, se asigură că sporii fungici sunt împrăștiați cât mai mult posibil, reîncepând procesul macabru.

În 2020, oamenii de știință de la KU și de la Muzeul de Istorie Naturală din Danemarca, au descoperit alte două ciuperci parazite care vizează muștele: Strongwellsea acerosa și S. tigrinae.

Ciupercile consumă organele genitale ale muștelor, rezervele lor adipoase, organele de reproducere și, în cele din urmă, mușchii, în timp ce aruncă mii de spori pe alte gazde printr-o gaură din abdomenul lor. După câteva zile, gazdele infectate se întind pe spate, au spasme timp de câteva ore și apoi mor.

Oamenii de știință cred că ciupercile ar putea produce substanțe care își „droghează” gazdele, ca acestea să poată rămâne suficient de proaspete pentru a trăi zile întregi după infectare – prăbușindu-se doar atunci când în abdomenul lor nu mai rămâne nimic în afară de ciupercă.

Aici puteți urmări o scenă din „The Last of Us”, în care un epidemiolog vorbește despre ciupercile patogene (video în limba engleză).

Citiți și:
Recomandările guvernului american în caz de invazie de zombie. Sfaturile publicate de CDC
Bill Gates cere pregătiri pentru următoarea pandemie ca pentru un război

 

yogaesoteric
3 aprilie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More