Un judecător recunoaște: Justiția este sub controlul serviciilor

 

Constantin Udrea de la Curtea Militară de Apel Bucureşti acuză: „Veţi găsi în Codul de procedura penală fraze din manualul de culegeri de informaţii… N-aş fi crezut că voi trăi momentul în care un serviciu de informaţii să gireze şi să coordoneze activitatea organelor judiciare… Tinerii să înţeleagă ce pericole paște țara dacă un serviciu conduce activitatea judiciară… Au cotropit Justiţia, îndeosebi cea penală.”

Un judecător recunoaşte oficial că Justiţia a ajuns sub controlul serviciilor de informaţii şi dezvăluie cum acestea din urmă au reuşit să acapareze sistemul judiciar. Este vorba despre colonelul magistrat Constantin Udrea (foto), judecător la Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a pronunţat, împreună cu colegul său, judecătorul Radu Stancu, o decizie istorică prin care au declarat nelegal Protocolul SRI-PICCJ din 2009, despre care au arătat că adaugă la lege şi că a fost introdus în mod obscur în procedura penală.

Judecătorul Udrea vorbeşte deschis despre magistraţi şantajaţi de serviciile secrete, despre fraze din manualul de culegere de informaţii care au fost introduse în Codul de procedura penală, dar şi despre celebrele protocoale secrete ce reprezintă un pericol uriaş pentru statul român.

Cotropirea Justiţiei, şantaj la magistraţi, protocoale otrăvite

În iulie 2018, judecătorul Constantin Udrea a fost invitat la emisiunea „Interes general” de la TVR. Declaraţiile făcute de colonelul magistrat Constantin Udrea sunt cu adevărat explozive. Practic, avem de-a face cu o situaţie în premieră în care un judecător din România a vorbit deschis despre cum serviciile secrete „au cotropit Justiţia, îndeosebi cea penală”. Iar una dintre modalităţile prin care serviciile au putut să îşi impună controlul asupra Justiţiei a fost şantajarea magistraţilor.

În ceea ce priveşte protocoalele secrete dintre SRI şi instituţii din Justiţie, Constantin Udrea consideră că acestea reprezintă un pericol uriaş pentru România că ţară şi pentru statul de drept. Udrea recunoaşte că nu s-a gândit că va trăi vreodată momentul în care un serviciu secret să ajungă să gireze şi să coordoneze activitatea organelor judiciare.

Iată câteva declaraţii făcute de colonelul magistrat Constantin Udrea, judecător la Curtea Militară de Apel Bucureşti:

„În ce priveşte protocoalele secrete încheiate cu organele judiciare, ele constituie o mare dramă a poporului român. N-aş fi crezut vreodată că voi trăi momentul în care un serviciu de informaţii să gireze şi să coordoneze activitatea, în mod obscur evident, adică secret, activitatea organelor judiciare. N-am crezut că voi trăi aceste vremuri, şi sper ca tinerii să înţeleagă ce pericole pasc ţara şi statul de drept dacă un serviciu de informaţii conduce activitatea judiciară. E un semnal de alarmă pe care vreau să îl tragem împreună. E dramatic ce se petrece.

Dincolo de faptul că ele (n.r. – protocoalele) conţin dispoziţii contra legii, adaugă la lege, sunt date în baza unor hotărâri ale CSAT semnate şi de persoane care nu fac parte din CSAT. Cu alte cuvinte, care nu au văzut acele hotărâri ale CSAT. Din moment ce preşedintele Înaltei Curţi sau preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu au văzut care este hotărârea CSAT cu două zerouri, adică strict secretă, dar în temeiul ei semnezi acel protocol, din moment ce nu ştii ce conţine acea hotărâre, de ce ai semnat protocolul? Asta înseamnă că ţi-a fost strecurat şi l-ai semnat forţat, sau ai fost pus în situaţia de a-l semna, sau ai aderat la el fără să vrei să ştii ce e acolo. Sunt chestiuni asupra cărora sper că societatea civilă va urmări şi va desluşi ce este în spate.

Ştiţi cum au acţionat? Au acţionat sistematic, au mers nu numai prin protocoale, au modificat legislaţia, organelor serviciilor de informaţii le-au dat atribuţii judiciare, le-au dat competenta cea mai importantă într-un proces penal, şi anume aceea de a furniza o probă. Proba cea mai importantă este interceptarea, localizarea prin mijloace GPS. Aceste chestiuni, atâta vreme cât sunt furnizate de un serviciu secret, fără să-şi asume răspunderea, fără a furniza suportul original de supraveghere pentru a fi verificat tehnic, asta înseamnă că el (n.r. – serviciul secret) conduce procesul penal, el ştie la ce soluţie se va ajunge, el poate şantaja organul judiciar, fie că e vorba de judecător sau de procuror, după cum îl are la mână cu nişte chestiuni. Încet, încet au cotropit Justiţia, îndeosebi cea penală. Asta este drama acestei ţări. Veţi găsi în Codul de procedura penală fraze luate din manualul de culegeri de informaţii.”

Emisiunea integrală, difuzată de TVR, poate fi vizionată aici.

Citiți și:

Desecretizarea Protocolului SRI – Parchetul General: Dezvăluirea unui act para-legal, de o gravitate uriașă (I)

Judecătoarea Dana Gîrbovan: «Protocolul dintre Parchetul General și SRI a extins competențele de cercetare penală ale SRI…» 

 

yogaesoteric
10 iunie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More