Un medicament natural excelent pentru inimă, tensiune, stomac și dureri de cap

 

Mierea şi nucile, consumate corect, devin un aliat de nădejde în lupta contra anemiei, durerilor de cap şi ulcerului gastric.

Împotriva anemiei: Ai nevoie de o jumătate de kilogram de miere, o jumătate de kilogram de nuci pisate şi de sucul de la o jumătate de lămâie.
Ingredientele se amestecă bine, după care se depozitează într-un borcan care se închide ermetic. Pentru tratarea anemiei se ia câte o linguriţă din acest amestec de trei ori pe zi, cel puţin o lună.

Contra tensiunii arteriale crescute: Pentru combaterea hipertensiunii, consumă câte 100 de grame de nuci în combinaţie cu 100 de grame de miere, în fiecare zi.

Tratează durerile de cap: Pe lângă faptul că această combinaţie este delicioasă, studiile arată că este benefică şi în tratarea durerilor de cap şi chiar a insomniilor. Dacă te doare capul, consumă câteva nuci în combinaţie cu puţină miere, iar în cazul în care nu poţi să dormi, consumă seara un amestec preparat din 5-10 nuci pisate şi 2-3 linguriţe de miere.

Remediu eficient împotriva ulcerului gastric: În cazul în care suferi de ulcer gastric, amestecul pe bază de miere şi nuci poate face minuni.
Ai nevoie de 20 de grame de nuci pe care le laşi la hidratat în apă de seara până dimineaţa, după care se filtrează şi se pisează, apoi se amestecă cu 2 linguri de miere într-un pahar cu lapte. Din băutura preparată, se iau câte 2-3 linguri înainte de mesele principale ale zilei.

Miezul de nucă este protectorul inimii, stomacului şi al sistemului nervos

Pe lângă faptul că miezul de nucă este un aliment delicios şi folositor în bucătărie la prepararea deserturilor, are şi nişte calităţi terapeutice de invidiat. Consumate zilnic, nucile aduc numeroase beneficii.

În fiecare toamnă, medicina naturistă recomandă o cură de nuci. Cura este indicată ca adjuvant în tulburările de stomac şi intestine: ulcere, dispepsii, iritaţii, diaree, constipaţie. Putem mânca miez de nucă o lună întreagă, dacă nu se depășesc 100 de grame pe zi.

În acest fel, vom evita şi neplăcerile cauzate de ronţăitul îndelung al miejilor, adică afte şi inflamaţii bucale. Dacă acestea totuşi se instalează, luaţi o linguriţă de miere de albine şi plimbaţi-o prin gură. Sau se mai poate clăti gura cu macerat de salvie. Nucile se mestecă îndelung înainte de a fi înghiţite. Se consumă proaspete, hidratate sau uşor prăjite, pentru a fi mai uşor de digerat.

Deoarece este săţios şi sănătos, mulţi dintre noi se feresc să mănânce prea mult miez de nucă, pe motiv că îngraşă. Într-adevăr, are o valoare calorică mai mare, dar grăsimile din nuci sunt nesaturate, contribuind la scăderea colesterolului.

De ce sunt atât de valoroase nucile? Miezul lor e o uzină de substanţe benefice: apă (3-5%), grăsimi (52,0-77,5%), substanţe proteice (12-25%) din grupa globulinelor (de natura celor din lapte şi ouă), săruri minerale (nuca este fructul cel mai bogat în cupru şi zinc), provitamina A, vitamine din complexul B (B1, B2, biotina, colina), vitaminele C, E, F, P.
Valoarea energetică a miezului de nucă este în medie de 700 kcal la 100 g.

Întrucât conţine tocoferol (vitamina E), care contribuie la scăderea conţinutului de colesterol din sânge şi are o cantitate foarte redusă de hidraţi de carbon, miezul de nucă este admis în regimul diabeticilor.

Miezul de nucă este unul dintre cele mai vitalizante şi nutritive alimente cunoscute şi o minune pentru organism în anotimpul rece.

Antioxidanţii conţinuţi în miezul fructului reglează pe cale naturală nivelul colesterolului în sânge şi, implicit, tensiunea arterială. Consumul periodic de nuci proaspete întăreşte vasele de sânge şi previne deteriorarea acestora, mai ales la vârstnici.

Datorită bogăţiei în vitamina E, consumatorii de nuci prezintă risc minim de a face atac de cord. Opt nuci pe zi ţin arterele flexibile, inima sănătoasă şi previn apariţia atacului vascular cerebral, arată un studiu american recent.

Specialiştii ne sfătuiesc să consumăm nuci mai ales după o masă bogată în grăsimi pentru a atenua efectele lor nefaste asupra organismului. Cercetătorii au mai observat că acidul alfa-linolenic din nuci poate fi benefic pentru cei cu tulburări ale ritmului cardiac.

Grăsimile protectoare din nuci înlătură efectele grăsimilor saturate din dietă. Studiile au mai arătat că persoanele care mănâncă nuci de cel puţin două ori pe săptămână au un risc de două ori mai mic de a suferi o criză cardiacă subită, faţă de cei care nu mănâncă deloc nuci.

Nucile reduc de asemenea şi riscul apariţiei unei boli coronariene cu aproximativ 30%. Se spune că dacă mănânci cinci porţii de nuci verzi pe săptămână, vei avea o inimă de atlet.

Citiți și:

Aproape totul despre nuci

Dieta cu miere şi scorţişoară

Ce nu ți-a spus nimeni despre nuci! Cum se activează acestea înainte de a fi consumate

 

yogaesoteric
6 iulie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More