Un pilot american, care a intrat în stop cardiac sever imediat după aterizare, acuză impunerea vaccinării anti-covid la locul de muncă

Un pilot de la American Airlines a suferit recent un stop cardiac sever la șase minute după ce a coborât la sol un avion la aeroportul Dallas-Fort Worth, evitând la limită o catastrofă pentru toți cei aflați la bord. Căpitanul Robert Snow se afla încă în cabina de pilotaj a avionului Airbus 321 care transporta 200 de persoane, pe 9 aprilie 2022, când inima i s-a oprit, scrie Debra Heine pentru American Greatness.

Robert Snow

Din salonul său de spital din Dallas, Snow s-a plâns cu obidă că este o victimă a cerinței de vaccinare obligatorie impuse de compania aeriană și că, cel mai probabil, nu va mai fi niciodată apt să zboare.

Cofondatorul U.S. Freedom Flyers, Joshua Yoder, i-a declarat omului de radio Stew Peters că un pasager care a coborât din avion a observat că pilotul era inconștient și a fost scos din avion pe pasarelă, apoi o asistentă medicală și un infirmier al Marinei i-au acordat îngrijiri afară. [Yoder a declarat ulterior pentru American Greatness, într-un e-mail, că „prim-ofițerul tocmai părăsise puntea de comandă după ce ajunsese la poartă”.]

Yoder a relatat că pilotul Snow nu-și amintește nimic din momentul în care a ajuns la poarta aeroportului Dallas-Fort Worth până când s-a trezit la terapie intensivă, 24 de ore mai târziu. Yoder spune că, după ce și-a revenit, pilotul Snow a sunat la asociația US Freedom Flyers pentru a cere ajutor.

US Freedom Flyers a fost înființată astă toamnă pentru a-i ajuta pe angajații din transporturi să lupte împotriva ordinelor de vaccinare obligatorie. Asociația, alături de Health Freedom Defense Fund, a intentat un proces la Curtea Districtuală a SUA împotriva lui Joe Biden și a guvernului federal, „contestând ordinul executiv al lui Biden, care depășește orice limită, impunând injecțiile anti-covid angajaților tuturor contractorilor și subcontractorilor federali”.

Reclamanții susțin, printre altele, că „președintele și-a arogat atribuții de poliție generală asupra vieții a milioane de americani, puteri care nu sunt prevăzute nici în Constituție, nici în vreo lege adoptată de Congres”.

Yoder a spus că Freedom Flyers a reunit o „echipă fenomenală” de cardiologi și avocați care să vină în ajutorul pacientului Snow la clinica Baylor, Scott and White Health Center din Dallas, Texas.

El i-a spus lui Peters că din echipa medicală fac parte cardiologul de renume mondial dr. Peter McCullough, precum și locotenent-colonelul Pete Chambers și locotenent-colonelul Teresa Long, chirurgi de aviație militară și denunțători ai constrângerilor ilegale.

Yoder a subliniat faptul că pilotul era foarte supărat pe compania American Airlines pentru că l-a obligat să facă o injecție care i-a cauzat deteriorarea stării de sănătate.

El a explicat că Snow a fost un pilot foarte sănătos până când a făcut vaccinul anti-covid de la Johnson & Johnson, după care starea de sănătate a început să i se degradeze, culminând cu stopul cardiac.

Mulți alți piloți au suferit în timpul zborului reacții adverse grave la serurile experimentale anti-covid cu care fuseseră injectați sub amenințarea concedierii, a susținut Yoder, „însă companiile aeriene, sindicatele, FAA și Ministerul Transporturilor urmăresc în prezent să mușamalizeze totul”.

Ei nu vor ca voi să știți adevărul”, a acuzat el. „Va exista o tragere la răspundere, nu doar a American Airlines, ci a tuturor companiilor aeriene. Toate vor fi date în judecată pentru ceea ce ne-au făcut, iar noi nu vom mai accepta așa ceva”, a spus el.

Într-un comunicat de presă, Yoder a subliniat că vătămarea provocată de vaccin pilotului i-a pus în pericol pe toți cei 200 de pasageri.

Acest incident aproape de forță majoră este un rezultat direct al faptului că Administrația Federală a Aviației (FAA) a trecut cu vederea propriile reglementări de siguranță în scopuri nerușinate legate de politicile periculoase ale ordinului de obligativitate a vaccinării anti-covid, pe care multe companii aeriene le-au adoptat în coordonare cu FAA”, se arată în comunicat.

Yoder a precizat că ordinele de vaccinare obligatorii impuse de companiile aeriene i-au obligat pe angajați să se vaccineze împotriva voinței lor pentru a-și păstra locurile de muncă, în ciuda faptului că vaccinurile anti-covid rămân sub autorizație pentru uz de urgență (EUA), acordată provizoriu de FDA.

Mai mult, Yoder a afirmat că FAA a „abdicat de la misiunea sa” de a „pune la dispoziție cel mai sigur și mai eficient sistem aerospațial din lume” atunci când a impus aceste vaccinuri, „făcând astfel din politica de vaccinare anti-covid o armă prin care să pună angajații și pasagerii companiilor aeriene în mare pericol”.

Într-o înregistrare video din salonul său de spital, pilotul Snow a explicat ce i s-a petrecut din cauza vaccinului.

Încă înfășurat într-un halat de spital, pilotul a povestit: „Pe 7 noiembrie, am fost obligat să fac o injecție anti-covid. La propriu, mi s-a spus că, dacă nu o voi face, voi fi concediat.

Așa că, din constrângere, am făcut vaccinul. Acum câteva zile, după ce am aterizat în Dallas – la 6 minute după aterizare – am leșinat. Am făcut stop cardiac. Am avut nevoie de 3 electroșocuri (de resuscitare). Acum mă aflu la terapie intensivă în Dallas”, a continuat el. „Iată ce bine mi-a făcut vaccinul”, a spus Snow, ridicându-și halatul pentru a-și arăta electrozii de defibrilare de pe piept.

Pilotul Snow a continuat să detalieze modul în care ordinul de vaccinare obligatorie i-a distrus viața.

Probabil că nu voi mai zbura niciodată, în baza criteriilor pe care FAA le-a stabilit pentru piloți”, a explicat el. „Speram să o învăț pe fiica mea să zboare. Ea vrea să devină pilot. Iar acum probabil că aceasta nu se va petrece niciodată. Totul din cauza vaccinului.

Această situație este inacceptabilă, iar eu sunt una dintre victime”, s-a plâns el. „Se poate vedea că acesta este rezultatul real al vaccinării anti-covid pentru unii dintre noi. Obligatoriu, fără întrebări. Fă-ți vaccinul sau bagajele (de la locul de muncă)! Aceasta nu este calea americană”, a concluzionat pilotul care a fost la un pas („de a fi protejat de a avea o formă gravă”) de moarte.

Citiți și:
Un pilot, victimă a vaccinului anticovid: „Am fost naiv, a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o vreodată. Voi plăti pentru ea tot restul vieții”
Un pilot în vârstă de 33 de ani nu mai poate tolera altitudinea, adică nu mai poate zbura, după vaccinarea împotriva covid

 

yogaesoteric
5 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More