Un popor îndobitocit

Trăim în patria indiferenței, a nepăsării, a ipocriziei și a minciunii.

Nu sunt un catolic foarte citit. Nu știu pe de rost texte biblice și nu m-aș încumeta niciodată la un dialog „greu” pe teme de teologie. Am un bagaj mediu de lecturi în ale vieții spirituale catolice, dar îmi place să cred că Dumnezeu mă vede și îmi cunoaște credința, atâta câtă e, știind că sunt plină de păcate dar și de străduință.

De aceea, nu îmi dau cu părerea pe temele momentului, dar nu pot să mă abțin și să nu spun:

Lăsați Bisericii ce e al Bisericii! Erudiția și cultura nu pot îndreptăți pe nimeni să decidă ce e bine și ce nu pentru Biserică. Lumea modernă nu are nicio „calitate procesuală” să spună lumii consacrate care drum e mai bun și, mai ales, care e calea corectă. Oricum, toate răspunsurile doar Dumnezeu le are. Zbaterile și orgoliile lumești nu cred că Îl impresionează.

Cred, mai degrabă, că ar fi necesar să ne preocupe în ce abis ducem noi lumea, ce lăsăm generațiilor viitoare și ce mai putem face ca să nu o luăm cu toții razna, într-o lume fără Dumnezeu dar cu oameni ce decid ei ce și cum s-ar cuveni să facă Biserica.

În ritmul ăsta Îl vom convoca pe Iisus la un meeting în care să Îl învățăm varianta corectă și adaptată a demodatului, pentru înalții cărturari și farisei moderni, „Tatăl nostru”.

Trăim în republica miraților. A îngrijoraților. A celor preocupați, ce privesc cu atenție la ce se petrece, gata să sară în foc pentru țărișoara lor. Trăim, de fapt, în patria indiferenței cronice, a nepăsării și a ipocriziei. A minciunii.

Ce știre, ce noutate, ce șoc……. Un copil cu cuțit la școală. Un copil cu droguri în buzunar. O mamă ce își aruncă pruncul la tomberon. O cucoană parfumată, drogată, ce omoară oameni pe trecerea de pietoni. Păi, la vă așteptați, după 30 de ani de haos?

După ’89, repetenții au spart tot, au aruncat țara în aer apoi au dat iama in „Ioropa” să își cumpere, din banii furați de tăticul, BMW-uri ruginite, ce trosneau la fiecare curbă.

Apoi, s-au întors acasă și au început să ne calce, pe trecerile de pietoni, în timp ce ne scuipau. Venise vremea lor.

Fraierii care au învățat? Să dispară din peisaj! Scăpați de legi și reguli, cu TV ce le urla obsesiv că e vremea libertății absolute, repetenții au înțeles că, de acum, ei sunt jupânii. Pe cealaltă parte, urmașii torționarilor de pe la Pitești și Sighet, secretarii de partid din linia a doua, au înțeles că, poate, e și timpul lor. Împreună, și-au dat mâna peste țară și au luat-o, „pă persoană fizică”.

Repetenții de ieri au devenit interlopi, dar își spuneau investitori, că dădea bine pe cărțile de vizită, scrise cu auriu și majuscule.

Și primul element bifat: educația la gunoi. Școala, aruncată în derizoriu. Dascălii? Prăpădiții care mâncau carte pe pită și le făcuseră viața grea, au ajuns unde „meritau”: la coada societății și bugetului. Iar noi, azi, ne mirăm. Păi nu asta s-a vrut?

Un popor îndobitocit, care primește papa bun din plastic, bea apa neagră cu bule, mănâncă obsesiv gogoși, precum polițiștii buni din filmele americane și, mai ales, nu pune întrebări. Nu are dileme. Dacă primește și alcool, e perfect, e mai ușor să îi manevrezi când sunt nițel afumați.

Emisiuni TV cu asistente dezgolite și gângave ce se mărită „bine” și uite așa am rezolvat și adolescentele cu scopul în viață……. Nu asta s-a dorit? Cât mai puțină muncă, deloc dacă s-ar putea, cât mai multă distracție, cât mai puțină carte.

Drepturi căcălău, nicio obligație. Dascălii, transformați în supușii comitetului de elevi și părinți, își adaptează tabla înmulțirii în funcție de ce vrea dl Goe. Dacă beizadeaua vrea virgula între subiect și predicat, să fie primit.

Geografia e cum „vrea” mușchii părinților, iar istorie nu facem, că nu are rost. Noi suntem istoria și noi decidem cine și ce a făcut acum o mie de ani, că doar e timpul nostru. Ne mirăm și ne văităm și ne smulgem părul din cap. Și atât. Iar dacă mai poate fi ceva salvat, poate să aștepte, pentru că noi avem, de fapt, acum, o singură problemă:

Ce facem, bre, de 1 mai? Băgăm un grătărel, o berică și ne plângem de ce țară de doi bani avem.”

Autor: Magistrat Adriana Stoicescu

Citiți și:
Bertrand Russell și cele două sisteme de educație globalistă: pentru elite și pentru plebe (I)
Imbecilizarea Vestului a început demult. A noastră, abia după 1990

 

yogaesoteric
14 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More