Un stat din India interzice toate pesticidele, pentru a proteja fauna sălbatică și turismul

 

Mișcarea pentru alimente organice este unul dintre cele mai bune demersuri care se fac la ora actuală pe planetă. Unii o numesc tendință, în timp ce alții cred că este o necesitate. Produsele chimice toxice sunt peste tot în jurul nostru și sunt nocive. Lumea este atât de toxică încât este literalmente imposibil să eviți otrava.

Majoritatea țărilor au dificultăți în implementarea agriculturii ecologice și avem companii mari precum Monsanto care își promovează produsele toxice pe piață. SUA încă aprobă organismele modificate genetic (OMG-urile) și pesticidele toxice. Potrivit FDA, aceasta este o inovație care ne ușurează viața. Nu este adevărat.

Spre deosebire de SUA, unele țări se întorc la agricultura ecologică. Statul himalayan Sikkim, India, a înregistrat un progres uriaș, iar acum susține sănătatea polenizatorilor, a ființelor umane și a mediului.

În ianuarie 2016, statul Sikkim a devenit primul stat complet organic din India și poate chiar din lume. Există atât de multe aspecte pe care acești oameni urmăresc să le transforme, însă deja au început să experimenteze beneficiile marii lor mutări.

Populațiile de albine sunt în creștere. Cardamomul și alte plante dependente de polenizarea albinelor oferă acum randamente mai mari. Producția de cardamom a crescut cu 70%, conform BBC.

Calitatea solului s-a îmbunătățit, iar zona este promovată ca o destinație ecologică de vis. Există aici peste 500 de specii de fluturi, 4.500 de tipuri de plante cu flori și animale rare, cum ar fi panda roșu, ursul din Himalaya, leoparzi de zăpadă și yaci.

 
panda roșu

Statul Sikkim a primit Premiul Future Policy 2018 la o ceremonie a ONU de la Roma. A fost cel mai bun în ceea ce privește agroecologia dintre 51 de alți candidați din 25 de țări diferite.

 

Unii fermieri s-au luptat să facă față noilor norme ecologice, dar sunt convinşi că recoltele lor sunt mult mai bune decât înainte. Premierul indian Narendra Modi a recunoscut statul Sikkim pentru contribuțiile sale și a oferit sprijin suplimentar fermierilor din India.

Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la utilizarea și eficacitatea bio-pesticidelor. Prețurile au crescut și există și unele boli.

Statul folosește culturile convenționale din Bengalul de Vest pentru a-și hrăni oamenii, deoarece fermierii încă învață cum să își maximizeze randamentul și să urmeze în același timp programe guvernamentale. Aceasta este o transformare benefică și este posibil să dureze un timp până ce agricultorii se vor obișnui cu noile metode ecologice.

Fermierii au raportat dificultăți datorită veniturilor mici. Productivitatea pe cap de locuitor la patru dintre culturi a crescut. Mandarina Sikkim a marcat o scădere de 22% în perioada cuprinsă între 2010-2011 și 2015-2016. Cu toate acestea, producția de alte fructe a crescut cu 5%. Ghimbirul și turmericul au marcat o creștere de 2%, iar cardamomul de 8%. Rădăcinile și tuberculii au crescut cu 6%.

Mediul din acest stat a suferit mult în urma sistemului convențional de agricultură. Acum este mult mai bine, iar localnicii sunt mult mai sănătoși.

Secretarul Sikkim pentru horticultură și dezvoltarea culturilor, Khorlo Bhutia, explică faptul că măsurile au avut un impact uriaș. Nu există substanțe chimice în aer, apă și alimente.

Statul va urmări să transmită modificările pe care le-a adoptat şi către alte țări. Este un proces greu, dar merită cu siguranță efortul.

Ministrul Indiei pentru agricultură și bunăstarea fermierilor, Radha Mohan Singh, spune că acesta este un moment important pentru această țară, adăugând că oamenilor le-a plăcut foarte mult ideea de culturi organice.

Statul oferă module de agricultură ecologică pentru elevii din clasele a IV-a și a V-a. În SUA, copiii învață despre Monsanto.

Produsele Monsanto produc dezechilibre hormonale, cancer și multe alte probleme de sănătate. Aceste produse sunt ticsite de toxine periculoase și suntem expuși în mod constant la ele. Partea şi mai tristă vine când vă dați seama că aceste produse sunt aprobate pentru utilizare. Câți oameni este necesar să moară înainte ca guvernul să intervină pentru a normaliza această situaţie?

Sikkim se îndreaptă într-o direcţie bună şi urmăreşte să îmbunătățească și mai mult agricultura. Sperăm că și alte țări vor face la fel.

Renumita autoare şi activistă pro-organic Vandana Shiva s-a alăturat mișcării.

Citiţi şi:
În Delhi nu se mai foloseşte plasticul. Acesta este interzis pentru totdeauna de guvernul Indiei
Cum deosebim produsele cu adevărat ecologice de cele care folosesc această denumire doar ca o strategie înşelătoare de marketing
România ar putea deveni un El Dorado al Europei, dacă ar autoriza 100.000 de ferme țărănești în regim agroturistic!

 

yogaesoteric
17 februarie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More