Un stat din inima Europei are curaj să se opună imperialismului american

După intrigile americane din anii 1990 care au condus la conflictele etnice din Balcani și au creat pretextul pentru „intervenția umanitară” (prin bombardamente) a NATO, Iugoslavia s-a dezmembrat în șase republici autonome.

Pentru a clarifica puțin contextul în care s-a desfășurat războiul din Iugoslavia, merită să cităm două surse.
Prima este New York Times, care într-un articol apărut în noiembrie 2000, intitulat „Who Really Brought Down Milosevic?”,consemnează câteva aspecte foarte interesante. Articolul precizează cu o abundență de detalii că protestele din Iugoslavia nu au fost nicidecum spontane, așa cum pretinde versiunea oficială, ci au fost declanșate de o organizație numită OTPOR, ceea ce în traducere din limba sârbă înseamnă REZIST. Vă sună cumva cunoscut? NYT mai arată că această grupare era finanțată masiv din Statele Unite de o organizație numită Fundația Națională pentru Democrație (National Endowment for Democracy – NED) care chipurile promova cu generozitate „democrația”. NED activează în aceleași scopuri și acum și este chiar mult mai extinsă, cu filiale peste tot în lume, și îi sprijină pe toți „tinerii frumoși și liberi” care fac adeseori jocurile globaliștilor fără să își dea seama.

A doua sursă este un articol care a apărut inițial pe site-ul WebTribune din Serbia, intitulat „Dezvăluirile unui fost agent CIA: Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia”. Pagina web originală a fost ștearsă, dar articolul a fost preluat de multe alte publicații, inclusiv de site-ul nostru. Agentul CIA care a ales după mai mulți ani să spună adevărul se numește Robert Baer și a explicat printre altele că „Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru fundamental era să vă facem sclavii noştri!”.

Să revenim acum la punctul de la care am pornit. Așadar, cele șase republici care au rezultat în urma dezmembrării Iugoslaviei sunt: Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Croația, Serbia, Muntenegru și Macedonia. În plus, din teritoriul Serbiei a fost separată (prin manevrele SUA) provincia Kosovo, unde a fost construită cea mai mare bază NATO din Europa. Statele Unite au acum un important cap de pod militar în Balcani și urmăresc să includă toate țările din fosta Iugoslavie în NATO. Croația, Slovenia, Muntenegru au fost prinse deja în alianță. Macedonia va adera și ea până la sfârșitul anului 2019. Așa se face că au mai rămas două „rebele”: Serbia și Bosnia-Herțegovina.

Președintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat apăsat în mai multe rânduri că „Serbia nu se va alătura NATO” (vezi de exemplu aici). Vucic a explicat că poporul său nu va uita niciodată genocidul pe care NATO l-a provocat în Serbia în anul 1999. Printre multele crime săvârșite atunci, NATO a lansat inclusiv bombe radioactive cu uraniu îmbogățit care generează chiar și în prezent, după 20 de ani, o uriașă rată de cancere în rândul populației.

În Bosnia-Herțegovina situația actuală este mult mai complicată, mai ales din punct de vedere social. În această republică (de obicei numită pe scurt „Bosnia”) există trei etnii constituente: bosniacii (musulmani), sârbii (creştini ortodocși) și croații (catolici). Bosniacii și croații s-au aliat și vor să adere la NATO, în timp ce sârbii din Bosnia (ca și cei din Serbia) nu vor în ruptul capului. Țara este tensionată de felurite conflicte etnice. Este împărțită în două republici (Republica Srpska cu populație sârbă şi Federaţia croato-musulmană), are 10 cantoane (unități administrativ-teritoriale de gradul I) și o structură birocratică extrem de complicată (având, de exemplu, 200 de miniștri). Președenția se face prin rotație: la fiecare opt luni vine un reprezentant al fiecăreia dintre cele trei comunități: un bosniac, un croat şi un sârb. De aceea se numește „preşedinţie tripartită”.

Acest sistem a fost impus de așa-numitul Acord de la Dayton, semnat în 1995 de reprezentanții celor trei etnii la Ohio (Statele Unite) în ideea de „a menține pacea”. Cel mai important punct al Acordului a constat în instituirea unei forțe militare multinaționale de control a regiunii, sub comanda NATO. Acordul prevede, de asemenea, ca țara să fie administrată de un reprezentant numit de Consiliul de Securitate al ONU.

Aspectul esențial în Bosnia este că SUA face presiuni ca statul să adere la NATO, iar singurii care nu cedează sunt sârbii bosniaci. Din acest motiv, deși în octombrie 2018 au avut loc alegerile prezidențiale (a fost rândul unui reprezentant sârb să vină la conducere), nici până în prezent, în iulie 2019, nu s-a ajuns la un acord de formare a guvernului. Această situație blochează și mai mult statul din punct de vedere administrativ. Bosnia-Herțegovina este, pe moment, singura țară europeană care nu are reprezentanți în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru că pur și simplu nu a reușit să își aleagă delegații. Ședințele se suspendă sau nici nu mai au loc deoarece una dintre părți refuză să participe. Potrivit cotidianului german Deutche Welle, de la începutul lunii iulie 2019 nu mai există un buget stabilit în mod regulamentar. Nimeni nu știe cum vor fi plătite salariile bugetarilor. Dintre cei aproximativ patru milioane de locuitori, mulți au ales să emigreze (în special tinerii) considerând că în Bosnia nu au niciun viitor.

Președintele sârb ales, Milorad Dodik, spune foarte sincer că nu se vede în rolul președintelui Bosniei-Herțegovina. El consideră că acest stat de fapt nici nu există cu adevărat, este o construcție forțată și artificială. Dodik recunoaște pe față că împiedică formarea unui guvern deoarece acesta ar face pasul către NATO semnând parteneriatul deja pregătit, numit Annual National Programme. La sfârșitul lunii mai 2019, Dodik a blocat trimiterea către NATO a Programului Național Anual, care ar fi activat Planul de Acțiune pentru Aderare (Membership Action Plan – MAP). În iunie, Milorad Dodik a avertizat că măsurile unilaterale luate pentru aderarea la NATO ar însemna sfârșitul Bosniei naționaliste. Singura soluție, spune Dodik, este ca Republica sârbă Srpska să se separe de Federația musulmană și astfel să își salveze conștiința de neam, tradițiile și religia ortodoxă.

Într-o declarație difuzată la sfârșitul lui iunie 2019 de postul sârb de televiziune ba.n1info, președintele Dodik afirma: „Dați-mi voie să o spun din nou: Republica Srpska a luat o decizie și nu va adera la NATO. Nu are rost să mai vorbim în zadar pentru că poporul sârb nu vrea asta (aderarea, n.n.)”.

Având în vedere poziția lui Dodik – care pe deasupra nu vrea nici aderarea la UE și, culmea, mai e și prieten cu Vladimir Putin (!) – administrațiile Statelor Unite au luat decizia să îi impună sancțiuni personale președintelui Bosniei. Potrivit știrilor difuzate de agenția Reuters, motivul (pretextul) a fost că Milorad Dodik „împiedică în mod activ eforturile de punere în aplicare a acordurilor de la Dayton din 1995”. Oficialii americani se declară revoltați că Dodik dorește secesiunea Republicii Srpska și a organizat deja un referendum pe această temă. Așa cum era de așteptat, referendumul nu a fost recunoscut de SUA și UE. John Smith, directorul interimar al OFAC (agenția administrației americane care impune sancțiuni financiare) a declarat că „Obstrucționând Acordul de la Dayton, Milorad Dodici reprezintă o amenințare semnificativă pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Bosniei și Herțegovinei”.

Președintele Dodik a declarat că sancțiunile pe care i le-a impus Washington-ul nu înseamnă nimic pentru el. Într-un interviu citat de site-ul sârb b92.net, el a arătat la ce nivel s-au coborât oficialii SUA, care i-au cerut să dărâme o biserică ortodoxă ce reprezintă un simbol esențial pentru comunitatea sârbă. „Suntem considerați un nimic, iar ei, ca cea mai mare putere a lumii, pot face orice. Am fost avertizat, dar nu am dat atenție. Ei pretind că Republica Srpska nu este cazul să își schimbe numele. Dar când am spus că nu sunt de acord și că plec acasă, atunci mi-au spus că voi vedea eu care este puterea SUA. Ambasadorul american mi-a cerut să dărâm Biserica din Potocari, dar i-am răspuns că nu voi face așa ceva. A doua zi au apărut declarații că nu sunt cooperant. Eu nu am dărâmat moschei, cum aș fi putut să dărâm biserici?”, a declarat Dodici. „Presa nu își poate imagina ce tortură este atunci când oficialii americani fac presiuni asupra ta.”

Amintim în final că operațiunile militare (și paramilitare) americane ce au condus la dezmembrarea Iugoslaviei și la haosul social actual au avut ca pretext presupusele încălcări ale drepturilor omului săvârșite de fostul președinte iugoslav Slobodan Miloșevici. Acesta a fost caracterizat intensiv de oficialii SUA și de mass-media aservită ca fiind „Măcelarul din Balcani” sau „Noul Hitler”. După ce NATO a atacat Iugoslavia și a declanșat un război care a dus la moartea a peste 100.000 de oameni, Miloșevici a fost judecat de Tribunalul Penal Internațional de la Haga. Fostul președinte a fost trimis în judecată pentru „66 de capete de acuzare referitoare la genocid, crime de război și crime împotriva umanității”. Procesul său a fost numit „procesul secolului”. Potrivit deciziei oficiale a Tribunalului, care a venit în iulie 2016 (după 17 ani de deliberări) judecătorii au hotărât în unanimitate că „președintele sârb Slobodan Miloșevici nu a fost responsabil pentru crimele de război comise în timpul războiului bosniac”. Însă pentru Slobodan Miloșevici verdictul de achitare nu a mai contat. Pentru că murise deja de 10 ani, în celula unde fusese închis.

Aceste aspecte ar mai putea totuși conta pentru cei care învață ceva din istorie și nu se lasă amăgiți de intensiva spălare a creierelor ce are loc prin propaganda politico-mediatică. Cu siguranță sârbii din fosta Iugoslavie au înțeles lecția istoriei și nu au uitat-o. Și sunt aproape imposibil de manipulat, în ciuda presiunilor și șiretlicurilor americănești. Ar fi cazul să învățăm din exemplul lor.

Citiți și:

Vă mai amintiți de Slobodan Miloșevici?

Iugoslavia cea iubită, detestată şi dispărută

yogaesoteric
8 iulie 2019

Also available in: Français