Un studiu demonstrează că vacile comunică și arată compasiune, la fel ca oamenii

Credeai că suntem singurele ființe inteligente și că doar noi înțelegem compasiunea? Chiar deloc… Animalele au caracteristici vocale individuale și își schimbă tonul în funcție de emoția pe care o simt, potrivit cercetărilor de la Universitatea din Sydney.

Studiile arată că animalele comunică între ele în moduri similare cu cele pe care le folosesc oamenii. Fac astfel schimb de informații, cum ar fi unde se află sursele de hrană sau dacă este necesar să își schimbe locația.

Văcuțele comunică între ele prin moo-urile lor

Dr. Alexandra Green, autor principal al studiului, a spus că este pentru prima dată când a putut studia vocile animalelor pentru a obține dovezi ale acestei trăsături.

Studiind o turmă de 18 juninci Holstein-Friesian pe parcursul a cinci luni, Green a descoperit că vacile au dat indicii individuale de voce/tonalitate, în diferite situații faste și nefaste. Acest comportament le ajută să comunice cu turma și să exprime entuziasm, emoție, iubire sau suferință. „Totul se referă la emoțiile lor și la ceea ce simt în acel moment”, a spus ea.

Cercetările arată că animalele „vorbesc” între ele în perioadele de împerechere, în timp ce așteaptă sau nu li se oferă hrană și atunci când sunt separate de celelalte.

Green speră că acest studiu va încuraja fermierii să „se conecteze la starea emoțională a vitelor lor, îmbunătățind bunăstarea animalelor”.

Citiți și:
Experţii au descoperit că până şi bacteriile pot comunica prin impulsuri electrice
Minunatul limbaj al animalelor

yogaesoteric
3 iunie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More