Un test ayurvedic simplu şi edificator

de Andrei Gămulea şi Aurora Nicolae

Sistemul tradiţional de cunoaştere asupra vieţii –AYURVEDA ajută fiinţa umană să îşi menţină sau să îşi redobândească echilibrul prin folosirea unei serii de mijloace naturale variate, puse în practică după realizarea unui proces necesar de autocunoaştere a specificului individual. Aproape întreaga cunoaştere practică din AYURVEDA se bazează pe recunoaşterea manifestărilor specifice ale celor trei forţe vitale primare care animă întreg microcosmosul uman, cunoscute sub numele de DOSHA-uri: VATA, PITTA şi KAPHA. Cele trei DOSHA-uri sunt prezente şi se manifestă într-o multitudine de aspecte şi în proporţii şi combinări diferite în microcosmosul fiecărei fiinţe umane. În funcţie de specificul individual, fiecare fiinţă umană prezintă o anumită predominanţă constituţională ce este exprimată, în cadrul sistemului de cunoaştere AYURVEDA, sub forma unui anumit raport cantitativ între cele trei DOSHA‑uri.
 
În AYURVEDA, cunoaşterea predominanţei constituţionale sau, altfel spus, a DOSHA-ei predominante, reprezintă un element esenţial în toate aspectele referitoare la alegerea unui anumit mod de viaţă care să ne fie favorabil, precum şi pentru a stabili metodele de vindecare, în cazul în care suntem afectaţi de vreo boală sau de vreun dezechilibru. Identificarea corectă a tipului constituţional este un proces destul de laborios, ce se realizează ţinând cont de un număr mare de factori, unii uşor de observat de către oricine, alţii mai puţin evidenţi, o mare importanţă având de asemenea şi corelarea şi interpretarea corectă a tuturor elementelor observabile sau deduse, ce caracterizează o anumită fiinţă umană. De aceea, o acurateţe adecvată în identificarea tipului constituţional necesită studii sistematice şi o anumită experienţă, iar o identificare corectă a tipului constituţional este condiţia primordială pentru orice demers de tratare, echilibrare sau armonizare a vieţii prin mijloace ayurvedice.
Vom oferi în cele ce urmează unele elemente orientative, de natură să ne familiarizeze cu această cale de cunoaştere profundă a naturii umane, pe care o reprezintă AYURVEDA. Chiar dacă aceste elemente nu pot să ne ofere cadrul necesar unei identificări complete şi indubitabile a tipului nostru constituţional, pot totuşi să ne ofere câteva indicii practice şi utile, pe care ulterior le vom putea integra, dacă vom dori, în cadrul unor cunoştinţe mult mai ample oferite de cursurile de AYURVEDA din cadrul Şcolii de yoga din România, în care elementele autentice tradiţionale ale Ştiinţei Vieţii (AYURVEDA), nealterate de diferite distorsionări şi simplificări occidentale (care din păcate s-au răspândit şi abundă în prezent în publicaţiile de popularizare a AYURVEDA-ei), sunt corelate cu anumite elemente iniţiatice unice şi de o valoare excepţională.
Sistemul tradiţional AYURVEDA subliniază aspectul fundamental faptul că bolile cu care fiinţele umane se pot confrunta diferă mai ales datorită faptului că fiinţele umane sunt diferite între ele din punct de vedere al predominanţelor determinate de cei trei factori vitali principali (cele trei DOSHA-uri). Fiecare dintre noi prezintă o anumită configurare vitală aparte, care îi conferă specificul structurii sale individuale şi, prin urmare, datorită mutiplelor combinaţii care apar, avem un anumit tip constituţional. Cunoaşterea corectă a tipului nostru constituţional, ce este realizată din perspectiva sistemului tradiţional de cunoaştere asupra vieţii – AYURVEDA, ne poate oferi o imagine clară asupra caracteristicilor fizice, psihice şi mentale precum şi asupra tendinţelor noastre înnăscute. Tipul nostru constituţional reprezintă „modelul” sau „forma de bază”, în care ne-am născut în lumea fizică şi aceasta se referă la totalitatea aspectelor noastre specifice de natură fizică, a celor fiziologice, a aspectelor emoţionale, psiho‑mentale şi a tendinţelor comportamentale.
Printr-o cunoaştere exactă a tipului constituţional, fiinţa umană poate alege să urmeze în mod înţelept un anumit tip de regim alimentar, îşi poate alege în mod just alimentele pe care să le consume preponderent, poate opta pentru modurile de preparare care îi sunt favorabile din punct de vedere constituţional, poate alege să folosească cu precădere alimente naturale având anumite gusturi predominante, care sunt adecvate necesităţilor reale ale tipologiei sale constituţionale. De asemenea, prin cunoaşterea justă a propriului tip constituţional fiecare fiinţă umană poate să aleagă, în cunoştinţă de cauză, ce fel de activităţi este bine ca ea să desfăşoare în mod constant astfel ca să îşi poată menţine echilibrul constituţional.
În egală măsură, cunoaşterea tipului constituţional ne poate indica modul cel mai adecvat în care ne putem modela în sens benefic felul de a gândi, cum putem realiza o justă orientare a atitudinilor psiho-mentale preponderente şi cum ne putem alcătui un mod de viaţă cât mai echilibrat şi sănătos. Beneficiul autocunoaşterii constituţionale realizată din perspectiva cunoştinţelor tradiţionale din AYURVEDA ne oferă astfel posibilitatea de a avea la dispoziţie oricând o justă evaluare a propriei noastre fiinţe, pe baza căreia să ne putem alcătui un mod de a trăi cât mai armonios şi de a ne modela în sens binefăcător comportamentul, în acord cu propria noastră natură.
Din punct de vedere preventiv, există trei motive importante pentru care cunoaşterea propriului tip constituţional reprezintă primul pas pentru a trăi atât într-o stare nealterată de sănătate, precum şi într-o stare de armonie cu propria noastră natură. Primul motiv este că în acest fel, putem şti anticipat care sunt bolile la care suntem predispuşi şi care ar putea deci să apară de-a lungul vieţii noastre în anumite momente sau situaţii când se cumulează anumiţi factori declanşatori.
 
Al doilea motiv este acela că fiecare tip constituţional ne indică ce anume este bine să facem şi ce este bine să nu facem pentru a evita cu desăvârşire atât acele boli la care suntem predispuşi, dar, mai mult decât atât, chiar şi pentru a preveni diferitele forme de suferinţă, durere sau tulburare distructivă psihică, emoţională sau mentală, pe care majoritatea fiinţelor umane le consideră inevitabile, deşi, în realitate, marea lor majoritate survin datorită lipsei acute de cunoaştere şi de confuzia enormă generată de lipsa cunoaşterii asupra naturii reale a fiinţei umane. Fiecare dintre noi ştie că întotdeauna este cu mult mai bine să previi decât să faci apoi eforturi considerabile pentru a te vindeca.
Al treilea motiv constă în faptul că prin cunoaşterea justă a propriului tip constituţional, întreag ansamblul demersului corector asociat unei perioade de vindecare se va realiza cu o mai mare precizie prin cunoaşterea adecvată a propriului tip constituţional. Atât linia de tratament, cât şi modul de viaţă din perioada de recuperare de după o boală vindecată sau ameliorată, dar şi modul de viaţă care este binefăcător pentru noi întrega noastră viaţă după aceea, se bazează pe cunoaşterea tipului constituţional. Prin urmare, chiar şi o primă evaluare sumară a tipului nostru constituţional poate reprezenta o bază importantă care ne oferă un reper pentru adoptarea unui comportament adecvat, capabil de a genera armonie, forţă, fericire şi echilibru în viaţa noastră.
Vă propunem în cele ce urmează realizarea unui test constituţional ayurvedic simplu, care poate să contribuie la realizarea unei cât mai bune aprecieri a tipului nostru constituţional din perspectiva cunoaşterii tradiţionale din AYURVEDA. Acest test constituţional ne va ajuta să putem aprecia cât mai bine care este predominanţa constituţională individuală prin identificarea principalelor manifestări ale DOSHA‑ei predominante din fiinţa noastră.
Testul este alcătuit din trei tabele cu câte 22 de afirmaţii care ilustrează aspecte şi caracteristici constituţionale diferite, corespunzătoare celor trei DOSHA-uri, VATA, PITTA şi KAPHA. Estimarea individuală a fiecărui aspect se va realiza prin acordarea unui anumit punctaj, prin alegerea unui număr de la 0 la 6, ce va fi notat pe acelaşi rând cu afirmaţia la care se face referire. Pentru realizarea acestui test constituţional este necesar să citiţi cu atenţie descrierile enunţate şi apoi să bifaţi căsuţa care vă caracterizează cel mai bine. Semnificaţia numerelor ce pot fi alese este următoarea:
0 = afirmaţia nu se aplică şi nu este valabilă în cazul nostru
1 = afirmaţia se aplică foarte rar în cazul nostru
2 = afirmaţia citată este uneori valabilă, dar nu atât de des
3 = afirmaţia citată se aplică din timp în timp, cu o frecvenţă medie
4 = afirmaţia este valabilă în cele mai multe cazuri
5 = afirmaţia este valabilă în cazul nostru frecvent, aproape tot timpul
6 = afirmaţia este valabilă în cazul nostru permanent, fiind o trăsătură definitorie pentru noi.
La sfârşitul fiecărui tabel dintre cele trei corespunzătoarea fiecărei dintre cele trei DOSHA-uri se va calcula suma din toate punctele obţinute. Astfel, în cele din urmă, vom obţine trei scoruri, corespunzătoare aprecierii de către noi a predominanţei celor trei DOSHA-uri. Apoi vom comparara aceste rezultate pentru a afla astfel rezultatul final acestei aprecieri a tipului nostru constituţional, prin identificarea predominanţei relative a celor trei DOSHA-uri în fiinţa noastră.
Pentru a realiza cât mai bine acest test constituţional ayurvedic este necesar să îl completăm cu o cât mai mare exactitate, cu atenţie şi cu obiectivitate. De obicei, aprecierea noastră pentru caracteristicile fizice este ceva mai uşor de realizat, în timp ce aprecierea noastră pentru aspectele mentale şi comportamentale poate fi ceva mai dificil de realizat, tocmai datorită înclinaţiei noastre către subiectivism. Pentru a ne asigura că îndeplinim cât mai bine aceste condiţii este util să reluăm completarea testului de câteva ori, la intervale de timp de peste o lună de zile, pentru a compara astfel opinia noastră cu privire la anumite aspecte constituţionale dintre cele enunţate, asupra cărora deocamdată nu ne putem pronunţa într-un mod îndeajuns de obiectiv.
Pentru aspectele despre care noi nu suntem foarte siguri, putem cere ajutorul unui prieten sincer şi onest, care ne cunoaşte suficient de bine şi care poate fi mult mai obiectiv în aprecierile sale la adresa noastră. Fiecare enunţ din acest test constituţional ayurvedic trebuie să fie atent citit, iar afirmaţiile conţinute trebuie să fie luate în considerare la nivel global, cu scopul de a aprecia cât mai obiectiv, în cele din urmă, gradul de aplicare a conţinutului acelei afirmaţii în cazul nostru. Este de asemenea foarte important să ne amintim că răspunsul nostru ar trebui să fie întotdeauna în conformitate cu modul nostru de a reacţiona aproape întotdeauna în viaţa noastră şi nu doar unul de moment sau, altfel spus, conjunctural.
 
 

Nr.

Caracteristici constituţionale de tip VATA

0

1

2

3

4

5

6

1 Realizez aproape toate activităţile în care mă angrenez cu mare repeziciune şi de aceea par să fiu foarte agitat sau neliniştit               2 Nu sunt capabil să memorez pentru mult timp, iar tot ceea ce reţin nu-mi pot aminti cu uşurinţă mai târziu               3 Sunt plin de entuziasm, am iniţiativă şi sunt foarte vivace prin însăşi constituţia mea (de la natură)               4 Am un corp fizic subţire şi slab şi mi-am dat seama că nu-mi pot mări (amplifica) foarte uşor greutatea corporală               5 Învăţ foarte repede şi înţeleg destul de bine şi repede orice fel de aspecte noi               6 Am un mers uşor care (privit din exterior) pare nehotărât şi chiar şi atunci când mă plimb am un mers grăbit               7 Am tendinţa de a avea serioase dificultăţi în luarea deciziilor şi a hotărârilor de orice fel               8 Am tendinţa de a avea foarte uşor gaze intestinale şi adeseori pot deveni cu uşurinţă constipat               9 Am o circulaţie proastă a sângelui în extremităţile corpului şi am remarcat că am mâinile şi picioarele reci               10 Am tendinţa fie de a mă lăsa cuprins de anxietate, fie de a deveni îngrijorat chiar şi fără motiv               11 Spre deosebire de marea majoritate a oamenilor, eu nu pot tolera apa rece şi nici atmosfera rece               12 Vorbesc foarte repede şi tocmai de aceea cei din jur consideră că sunt foarte vorbăreţ sau că vorbesc „de dragul vorbei”               13 Stările sufleteşti se schimbă în cazul meu cu mare uşurinţă şi sunt într-o mare măsură o natură puternic emoţională               14 Am dificultăţi atunci când fiind obosit intenţionez să adorm şi am remarat că rareori reuşesc să am un somn profund               15 Pielea mea are tendinţa de a fi foarte aspră, şi chiar crapă pe alocuri, mai ales în timpul iernii               16 Am o minte foarte activă, aparent chiar fără odihnă şi am remarcat că am o imaginaţie bogată şi o mare creativitate               17 Am mişcări rapide şi sunt mai mereu activ (energia mea tinde să se manifeste exploziv, sub forma unor izbucniri neaşteptate)               18 Sunt foarte uşor excitabil atât din punct de vedere sexual, cât şi din punct de vedere emoţional               19 Pot fi foarte uşor tulburat de o situaţie stresantă şi atunci mă cuprinde cel mai adesea frica sau anxietatea               20 Dacă sunt lăsat să acţionez singur după capul meu, atunci mănânc sau dorm într-un mod neregulat şi dezordonat               21 Pot învăţa repede şi reţin cu uşurinţă ceea ce am memorat, însă am remarcat că nu pentru mult timp (uit foarte repede)               22 Fiind prin însăşi natura mea o fire activă, am mai degrabă nevoie de relaxare şi echilibru                 Punctajul pentru identificarea caracteristicilor de tip VATA se obţine prin adunarea tuturor punctelor obţinute prin însumarea tuturor răspunsurilor date la cele 22 de afirmaţii total
VATA:
 

 

Nr.

Caracteristici constituţionale de tip PITTA

0

1

2

3

4

5

6

1 Mă consider a fi foarte eficient în tot ceea ce întreprind sau realizez şi cel mai adesea sunt recunoscut ca fiind eficient               2 În aproape toate activităţile pe care le desfăşor am tendinţa de a fi extrem de precis şi sistematic               3 Am o minte puternică şi într-o mare măsură am un stil convingător, antrenant şi viguros               4 Resimt o senzaţie pregnantă de discomfort şi de asemenea am remarcat că obosesc cu uşurinţă pe o vreme foarte fierbinte               5 Am tendinţa de a transpira foarte uşor şi abundent, chiar dacă temperatura mediului este destul de scăzută               6 Chiar dacă nu las întotdeauna să se vadă, am remarcat că pot deveni destul de uşor nervos, mânios sau chiar furios               7 Dacă sar peste une dintre mesele zilnice sau dacă întârzi puţin peste ora obişnuită a mesei resimt imediat o senzaţie neplăcută               8 Am părul încărunţit prematur sau prezint pe cap porţiuni unde părul este mai rar sau chiar mi-a apărut chelie               9 Am un apetit puternic, iar dacă fiindu-mi foame doresc pot mânca fără probleme o cantitate de mâncare destul de mare               10 Majoritatea celor apropiaţi mă consideră a fi o fire pasională, iute, încăpăţânată şi impulsivă               11 Am o digestie foarte bună şi de aceea pot să am mai puţine evacuări (scaune) decât să fiu vreodată constipat               12 Îmi pot pierde calmul foarte uşor şi pot deveni foarte repede iritabil şi chiar mânios               13 Am tendinţa de a fi mai mereu un perfecţionist în ceea ce priveşte chiar cele mai mici detalii               14 Pot să mă înfuri destul de uşor, dar apoi uit foarte repede tot ceea ce s-a petrecut               15 Îmi plac foarte mult mâncărurile reci cum ar fi de exemplu îngheţata şi sunt de asemenea atras de băuturile reci (nealcoolice), ori cele cu gheaţă               16 Sunt adeseori dispus să simt că aerul într-o încăpere este mai degrabă prea cald, decât prea rece               17 Nu pot tolera mâncărurile care sunt prea fierbinţi sau pe cele foarte condimentate (cu piper sau boia iute, de exemplu)               18 Nu sunt suficient de tolerant cu situaţiile dezagreabile şi nici cu cele neplăcute, aşa cum ar trebui să fiu uneori               19 Atunci când îmi doresc cu adevărat ceva sunt foarte hotărât să fac orice efort pentru a ajunge la respectiva realizare (ţel)               20 De fiecare dată când vorbesc urmăresc o anumită idee, am un scop foarte precis şi sunt cel mai adesea foarte concis în vorbire               21 Am tendinţa de a fi destul de critic cu ceilalţi şi de cele mai multe ori sunt la fel chiar cu mine însumi               22 Atunci când trebuie să mă angrenez ca să realizez o anumită acţiune am nevoie în primul rând de provocare şi de competiţie                 Punctajul pentru identificarea caracteristicilor de tip PITTA se obţine prin adunarea tuturor punctelor obţinute prin însumarea tuturor răspunsurilor date la cele 22 de afirmaţii Total
PITTA:
 

Nr.

Caracteristici constitutionale de tip KAPHA

0

1

2

3

4

5

6

1 Tendinţa mea naturală este aceea de a face orice lucru într-o manieră înceată, lentă şi relaxată               2 Am o stare ponderală bună şi îmi este destul de dificil să slăbesc, iar aceasta (slăbirea) se realizează la mine foarte încet               3 Am aproape tot timpul o dispoziţie liniştită şi calmă şi nu pot fi uşor tulburat               4 Pot să nu mănânc chiar deloc (să sar peste mese) cu uşurinţă fără ca să am apoi vreo senzaţie semnificativă de disconfort               5 Am o tendinţă înnăscută către exces de mucus, flegmă, congestie cronică, astm sau am probleme legate de sinusuri               6 Am nevoie de cel puţin opt ore de somn pentru a mă simţi în formă şi confortabil în următoarea zi               7 Indiferent dacă sunt obosit sau nu, dorm foarte adânc un somn greu şi „sănătos”               8 Sunt calm, mulţumit, paşnic şi liniştit prin însăşi natura mea şi de aceea nu mă înfurii prea uşor               9 Nu am capacitatea de a învăţa prea repede, însă am remarcat că am o memorie foarte bună şi care este de lungă durată               10 Am tendinţa de a deveni cu uşurinţă durduliu şi mă pot îngrăşa uşor, chiar dacă nu mănânc prea mult               11 Mă deranjează vremea rece şi umedă, precum şi zonele răcoroase şi umede din depresiuni               12 Părul meu este des (bogat), gros, uşor buclat şi are culoare închisă               13 Am o piele netedă şi moale, umed-uleioasă şi în general ea este rece la atingere şi un ten deschis, alb şi curat               14 Aspectul global (general) al corpului meu fizic este că acesta pare mare, compact, ferm, solid, de aceea par voinic şi robust               15 Următoarele calităţi mi se potrivesc destul de bine: senin, liniştit, dulce, iubitor şi iertător               16 Am o digestie slabă care mă face să mă simt îngreunat după ce mănânc o masă ceva mai consistentă               17 Am o mare vitalitate şi o rezistenţă fizică bună şi am constatat că în general am un nivel energetic constant şi sigur               18 Aproape de fiecare dată merg cu paşi înceţi, fermi şi regulaţi, chiar şi atunci când sunt grăbit               19 Am tendinţa de a dormi prea mult şi sunt cam ameţit şi destul de încet atunci când mă trezesc dimineaţa               20 Sunt foarte încet şi metodic (uneori chiar tipicar) în aproapre toate activităţile pe care le întreprind               21 Vorbesc foarte puţin, încet şi tărăgănat şi nu încep eu singur vreo conversaţie decât dacă am ceva important de spus               22 Am nevoie de o motivaţie puternică precum şi de faptul de a fi stimulat în mod corespunzător pentru a realiza o acţiune                 Punctajul pentru identificarea caracteristicilor de tip KAPHA se obţine prin adunarea tuturor punctelor obţinute prin însumarea tuturor răspunsurilor date la cele 22 de afirmaţii Total
KAPHA:
 

 

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanţa Costineşti 2012, Editura Shambala www.editurashambala.ro, tiparit de Ganesha Publishing House www.ganesha.ro

Citiţi şi:

Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda

Ayurveda-ştiinţa şi arta vindecării

yogaesoteric

12 octombrie 2012

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More