Un tribunal din Peru îi acuză pe Bill Gates, Soros şi Rockefeller că au creat covid-19

Curtea Penală de Apel din Chincha și Pisco, din Peru, a stabilit într-o rezoluţie că boala covid-19 a fost o invenţie a „elitelor criminale de la nivel mondial”.

Printre acestea, potrivit magistraţilor instanţei peruane, sunt multimilionari precum finanţistul George Soros, familia Rockefeller şi omul de afaceri Bill Gates, transmite explica.co.

Pentru a justifica amânarea emiterii unei sentinţe într-o speţă, Curtea Penală de Apel pentru provinciile Chincha şi Pisco a subliniat că pandemia a avut un caracter imprevizibil, însă nu şi pentru cei care au creat-o, „care o manipulează şi care continuă să conducă în cel mai mare secret în propriul mediu şi în interiorul corporaţiilor mondiale”.

Acesta a fost modul în care tribunalul a motivat lentoarea cu care a judecat recursul unui inculpat care cerea să i se anuleze o pedeapsă cu închisoarea, dar a cărui solicitare nu a fost soluţionată din cauza restricţiilor epidemiologice.

Niciun guvern mondial, persoane fizice şi juridice, nici apărarea inculpatului nu pot susţine că această pandemie are calitatea de a fi «previzibilă», cu excepţia creatorilor noii ordini mondiale precum Bill Gates, Soros, Rockefeller etc.”, se menţionează în rezoluţia tribunalului, difuzată de portalul LP Derecho.

Afirmând că pandemia de coronavirus a fost „creată de elitele criminale care domină lumea”, Tribunalul Superior Penal de Apel din Chincha şi Pisco a fost acuzat că se face ecoul uneia dintre numeroasele teorii ale conspiraţiei care au apărut anul trecut pe fundalul crizei coronavirusului.

După ce conţinutul rezoluţiei respectivului tribunal a apărut în presă, Biroul de Control al Magistraturii (Odecma) din Ica, provincie situată la circa 400 kilometri sud de capitala Lima, a deschis o anchetă preliminară asupra magistraţilor care au emis această rezoluţie, pentru a identifica eventuale iregularităţi comise de magistraţii Tribunalului Superior de Apel din Chincha şi Pisco.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More