Unde-s mulţi, puterea creşte (I)

 

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

În vremurile tulburi, aproape apocaliptice, pe care le trăim, apar neîntâmplător în anumite zone ale lumii unele iniţiative binefăcătoare, ce reunesc zeci de mii sau chiar milioane de oameni care meditează împreună, la unison, fie pentru pace, fie pentru vindecarea şi regenerarea ambianței planetare.

 
Thailanda 11.12.2010: un milion de copii au meditat pentru pacea mondială

Ei declanşează astfel procese de rezonanță ocultă prin care atrag în fiinţa lor energii sublime din focarele infinite din Macrocosmos, ce generează ulterior transformări considerabile în ambianta planetară, amplificând armonia, iubirea, buna înţelegere, bunăvoinţa, compasiunea printre locuitorii Pământului.

Aceste energii îi ajută să se transforme profund din punct de vedere spiritual, chiar dacă participanţii la asemenea meditații la unison nu cunosc mecanismele tainice pe care le pun atunci în acţiune şi nu ştiu că în felul acesta aplică Legea dăruirii oculte.

Atunci când fac să se manifeste prin fiinţa lor energiile sublime ale anumitor atribute dumnezeieşti, ei îşi ridică totodată frecventa dominantă de vibrație, conştientizând astfel modificările profund binefăcătoare ce apar în universul lor lăuntric.

Mai mult decât atât, atunci când un grup mare sau foarte mare de oameni acţionează împreună, accesează, într-o anumită măsură, în simultaneitate, energia enigmatică a Focarului zero. Astfel apar atât în trupurile, cât şi în fiinţele participanților, efecte benefice, profunde şi complexe ce pot fi interpretate şi înţelese în termenii fizicii cuantice. Ele sunt obiective. Chiar dacă cei sceptici şi proşti resping cu vehemență asemenea acţiuni (cum sunt meditațiile realizate la unison), cercetările de laborator au arătat deja că efectele lor sunt în mod riguros măsurabile. Ştiind aceasta, este foarte important ca în loc să ne risipim aiurea timpul preţios şi energia lăuntrică, mai bine să ne mobilizăm, cât mai mulţi, să realizăm zilnic, la unison, astfel de meditații, să ne angrenăm plini de entuziasm şi perseverență în asemenea acţiuni colective care, dincolo de aparențe, ne ajută foarte mult să ne transformăm.

Când ne angrenăm la unison în astfel de meditații, beneficiem întotdeauna, fără excepție, de pe urma energiilor subtile, sublime, dumnezeieşti pe care le tranzităm atunci, în ipostaza de canal divin, prin fiinţa noastră. Ne putem da seama cu uşurinţă de asta, după patru-cinci meditaţii de acest gen. Manifestând apoi din abundenţă în ambianța planetei Pământ acele energii subtile, sublime, dumnezeieşti, contribuim la transformarea şi regenerarea întregii umanităţi şi a planetei noastre.

Având în vedere aceste aspecte oculte, este foarte bine să investim de fiecare dată timpul pe care-l avem la dispoziţie, precum şi energia lăuntrică într-un mod profund creator, benefic, pentru a ne convinge de transformările care vor apare apoi în noi. Vom face astfel un mare bine atât tuturor oamenilor care trăiesc pe Pământ, cât şi bătrânei noastre planete albastre, care are nevoie mai mult ca niciodată de energiile subtile, sublime pe care le putem capta din focarele infinite ale Macrocosmosului.

Ne putem convinge, în acest fel, că atunci când facem bine, mult bine, multă armonie, multă bunăstare şi multe transformări minunate atragem în universul nostru lăuntric. Cei sceptici, cei inerți, cei larvari, cei leneşi îşi vor putea da seama că un gram de practică în această direcţie valorează cât tone de teorie.

Putem realiza adevărate salturi spirituale, deoarece aceste angrenări la unison ne ajută să ne depăşim egoismele şi meschinăria şi trezesc în noi atributele dumnezeieşti de care fiecare avem mare nevoie.

Tranzitând prin fiinţa noastră aceste sublime atribute dumnezeieşti, trezim în universul nostru lăuntric anumite virtuți, ne simţim profund împăcaţi cu noi înşine şi ajungem să intuim realitatea tainică a lui Dumnezeu Tatăl.

Când realizăm la unison astfel de meditaţii devenim capabili, datorită câmpului ce apare la nivelul planetei Pământ, să accesăm cu o mare uşurinţă energiile dumnezeieşti care, în fond, ne ajută să ne transformăm, să ne fie bine, să ne însănătoşim şi să conferim un sens dumnezeiesc existenţei noastre aici şi acum, în această lume.

Este de mii de ori mai bine să ne mobilizăm cu mult entuziasm şi să ne propunem să realizăm de minim trei ori pe zi astfel de meditații colective, mai ales dacă încă ne confruntăm cu stări de agitaţie lăuntrică şi de haos, care ne determină să ne cufundăm în trăiri pesimiste, chinuitoare, ce ne pun în rezonanță cu infernul. Vom observa, pe măsură ce timpul va trece si vom căpăta experiență, că starea noastră lăuntrică se va transforma considerabil de mult în bine. Mai mult decât atât, vom avea sentimentul inefabil că existența noastră nu este inutilă în această lume.

De aceea, este bine să ne punem ceasul să sune cu 5-7 minute înainte de orele la care se realizează aceste meditații la unison. Atunci, să ne întrebăm: „Nu ar fi mai bine ca, în loc să-mi pierd vremea cu fleacuri, să realizez meditația la unison ce urmează să înceapă, care va ajuta considerabil planeta Pământ, umanitatea, precum şi pe mine însumi să mă transform?”
„În loc să fac ceea ce fac sau ceea ce urmează să fac, nu ar fi oare mai bine să mă angrenez în această meditație colectivă pentru a ajuta această planetă şi indirect pe mine?”

Punându-ne într-un mod lucid şi detaşat aceste întrebări, putem să facem o alegere profund benefică, plină de înţelepciune şi să decidem să participăm la acțiunea ce urmează. Apoi, în finalul ei, merită să ne analizăm starea lăuntrică. Observând gama de efecte profund benefice, creatoare, ne vom felicita că am făcut alegerea care ne permite să fructificăm această stare frumoasă şi profund spirituală.

Când reflectăm asupra alegerii noastre, este bine să conştientizăm că atunci când participăm la această meditație colectivă, contribuim totodată la apariţia efectului ocult de multiplicare/înmulțire, ce face să crească în mod considerabil eficienţa şi ecoul benefic al acestei acțiuni. Parafrazând o binecunoscută rostire folclorică românească, putem spune că această taină este exprimată într-un mod criptic astfel: „Unde-s mulţi care acționează în mod benefic, la unison, puterea ce se manifestă în felul acesta creşte înzecit”.

Ultimul ceas, dar nu cel din urmă

Fie că vrem, fie că nu vrem, fie că ştim, fie că nu ştim, trăim deja cu toții într-o perioadă sumbră, cunoscută în tradiția hindusă drept epoca decăderii spirituale, Kali Yuga. Este epoca întunericului spiritual, a ignoranței, a prostiei crase care ne asaltează în mod paradoxal din toate părțile, a materialismului feroce, a egoismului exacerbat, a orgoliului, a competitivității ce amplifică şi mai mult influenţa egoului, a răutăţii dezlănţuite, a conflictelor, a neînțelegerilor de tot felul, a unei sexualităţi subanimalice deşănţate, a alienării, a unei vieţi ce pentru mulți oameni pare a fi lipsită de sens, a îndepărtării de Dumnezeu şi a violenței.

Puțini sunt cei care ştiu că, spre deosebire de Apocalipsa Apostolului Ioan, care este un text profetic, profund simbolic şi destul de dificil de interpretat când ne lipsesc cheile de decodare, în străvechile scrieri sacre vedice (Vishnu Purana, Linga Purana, Maha Nirvana Tantra) sunt consemnate adeseori cu o precizie surprinzătoare anumite descrieri, uimitor de exacte, ale vremurilor noastre, realizate în conformitate cu tradiţia hindusă, de mari clarvăzători şi înțelepți (rishi), cu mii de ani în urmă.

Aceste profeţii ar fi necesar să ne dea serios de gândit dacă avem în vedere că au fost însemnate cu mii de ani în urmă. Pentru cei sceptici, îndârjiţi şi proşti, ele sunt coincidențe insignifiante.

Totuşi, atunci când le analizăm cu atenţie, rămânem uimiți de acurateţea lor şi ne dăm seama că înțelepții care le-au scris au putut, la momentul respectiv, să se proiecteze cu uşurinţă în viitor. Aşa se explică faptul că tot ceea ce ei au notat, fiind inspirați de Dumnezeu, se dovedeşte acum un surprinzător adevăr, căci trăim deja din ce în ce mai mult realitățile pe care ei le-au descris.

A considera că toate aceste revelații sunt banale coincidențe ar fi o mare tâmpenie, deoarece acurateţea cu care sunt descrise vremurile actuale exclude din start această posibilitate. Pentru cei proşti, sceptici şi îndârjiți, pentru cei orbi din punct de vedere spiritual, toate aceste descrieri pertinente şi surprinzătoare nu înseamnă nimic. Prostia şi încăpățânarea lor sunt mult prea mari.

Vishnu Purana precizează că oamenii vor şti că trăiesc deja în Kali Yuga (epoca întunericului, a ignoranței, a materialismului, a răutăţii dezlănțuite, a conflictelor, a neînţelegerilor şi a violenței), „… atunci când bogățiile lumeşti acumulate şi mulţimea bunurilor fizice şi a proprietăților materiale vor fi cele ce vor decide cel mai adesea rangul fiinţelor umane în societate. Atunci când avuţiile ce vor fi dobândite prin mijloace necinstite vor fi considerate aproape de toți oamenii drept singura virtute. Atunci când pasiunea înlănţuitoare sexuală va fi singura legătură dintre soţ şi soţie. Atunci când minciunile de tot felul şi înşelăciunea vor fi temelia succesului în viață. Atunci când sexualitatea exacerbată şi dezlănţuită va fi aproape singurul mijloc de procurare a celor mai de preţ plăceri ale vieții şi când banala purtare a veşmintelor preoţeşti va fi confundată cu adevărata credinţă.”

Maha Nirvana Tantra îi descrie astfel cei ce vor trăi în epoca întunecată (Kali Yuga): „În acele vremuri, oamenii vor fi cel mai adesea aproape lipsiţi de măsură, trufaşi până la nebunie, mai mereu gata să se dedea la fapte nelegiuite şi păcătoase, măcinați de lăcomia pântecelui, de invidie, căzuţi în patima desfrânării, cruzi, lipsiţi de inimă, înşelători, meschini, mincinoşi, neciopliţi şi gata oricând să recurgă la un limbaj agresiv şi injurios. Mulți dintre ei vor fi bolnavi şi de aceea vor fi lipsiţi de longevitate.”

Conform acestor străvechi profeţii, în epoca întunericului spiritual (Kali Yuga) vor zbura prin văzduh „păsări de fier” (este o descriere cât se poate de plastică a avioanelor din zilele noastre), iar declinul vieţii spirituale va atinge apogeul.

Pentru o mai amănunțită documentare cu privire la conținutul unor astfel de texte profetice, vă recomandăm să studiați cu atenție lucrarea noastră, Kali Yuga: Epoca decăderii spirituale reflectată în cele mai faimoase profeții orientale și occidentale.

Dacă nu suntem nişte sceptici îndârjiţi şi orbi din punct de vedere spiritual, recunoaştem cu uşurinţă că aceste preziceri corespund întru totul adevărului. Cu puțin discernământ şi un dram de luciditate, observăm aproape peste tot în jurul nostru semnele evidente ale degenerării spirituale a umanității.

La o analiză atentă, remarcăm starea de alienare a oamenilor, proliferarea bolilor de tot felul, minciuna neruşinată a propagandei politice şi comerciale, înşelătoriile şi crimele nepedepsite ce abundă, otrăvirea insidioasă şi intenţionată a hranei ce ni se pune la dispoziție, care se realizează la porunca celor ce conduc marile concerne agroalimentare.

Asistăm la o acţiune criminală ce se realizează din umbră, care urmăreşte îmbolnăvirea populaţiei prin răspândirea de virusuri create în laborator, prin intermediul aditivilor toxici ce au efecte nefaste cumplite asupra sănătăţii, prin împrăştierea în atmosfera planetei a dârelor morții (chemtrails), prin acţiunile furibunde de modificare genetică a tuturor alimentelor, prin războaiele nedrepte duse mai ales de S.U.A. şi de N.A.T.O.

Observăm că se urmăreşte jefuirea cu neruşinare, sub diferite pretexte viclene, a resurselor naturale ale țărilor din lumea a treia.

Asistăm mai mult ca niciodată, în aceste vremuri, la încercarea furibundă, disperată a grupării satanice a aşa-zişilor iluminaţi, aflată în cârdăşie cu gruparea satanică mondială a Francmasoneriei, de a impune prin metode evident teroriste aşa-zisa Noua Ordine Mondială şi de a crea un stat unic, fascist, planetar, fără graniţe.

Suntem martorii atacurilor insidioase împotriva religiei creştine. Constatăm cum, pe zi ce trece, se fac eforturi pentru a se diminua credinţa în Dumnezeu. Observăm declinul ce apare chiar în unele instituţii religioase. Asistăm totodată la proliferarea a tot felul de pseudoreligii ce urmăresc să-i îndepărteze pe oameni de reala credinţă în Dumnezeu.

Este un asalt, mai mult sau mai puțin mascat, al satanismului, ce se realizează în special prin mijloacele mass-media. Observăm cum se încurajează pe ascuns consumul de droguri şi asistăm neputincioşi la o degradare fără precedent a mediului ambiant.

Sunt semne numeroase şi evidente de degenerare a societăţii şi a ambianței în care trăim.

Cu atât mai şocante sunt recentele statistici din S.U.A. ce plasează sinuciderea pe locul 3 în topul cauzelor de deces ale copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani.

De curând s-au efectuat două sondaje de opinie conform cărora circa 40% din populația Americii crede în sensul literal al Bibliei. Înţelegem astfel cu uşurinţă de ce mulți americani consideră că orice încercare de redresare este doar o pierdere de timp, deoarece conform interpretării strict literale a profeţiilor Apocalipsei, lumea aceasta şi planeta Pământ se vor sfârşi oricum în curând.

De asemenea, astfel de oameni întâmpină cu o bucurie credulă şi evident năroadă războaiele nedrepte cu țările islamice, considerându-le acţiuni premergătoare ale bătăliei finale de la Armaghedon care, în viziunea lor tâmpă, va face să apară înfrângerea Antihristului şi întoarcerea în slavă a lui Mesia pentru Judecata de apoi. Conform acestei viziuni simpliste, în vremurile din urmă, creştinii credincioşi vor fi salvați, nu se ştie cum, şi vor merge extaziaţi cu toții în Rai, iar restul omenirii va fi osândită la „chinurile cele veşnice ale Iadului”.

Chiar dacă o asemenea credinţă evident rudimentară şi prostească pare să fie neverosimilă pentru un om inteligent şi cu bun simț, ea a fost deja proclamată în două cărți de succes.

În plus, religia de acest tip este asumată în mod public de majoritatea înaltelor oficialități din congresul S.U.A, care se folosesc inclusiv de pretextul unor astfel de interpretări apocaliptice puerile pentru a declanşa acţiuni criminale de agresiune şi de subjugare militară a altor state, numite în mod viclean „atacuri preventive”.

Auzind acestea, pesimiştii, larvarii, leneşii se vor grăbi să spună: „Păi dacă este aşa, ce rost mai are să facem ceva bun pentru această planetă căci s-ar părea că deja nu se mai poate face nimic?”.

Considerăm însă că nu este cazul să ne cufundăm în larvaritate, în pesimism, în inerţie, căci nu este cazul să pierdem niciodată din vedere că atunci când acționăm cu toții la unison, contribuim la apariţia unor transformări gradate considerabile, ce fac posibilă redresarea mersului (ce pare fatal la prima vedere) către prăpastie al acestei planete şi a umanității.

Citiți partea a doua a acestui articol

Fragment preluat din cartea Vindecarea și regenerarea psihică, mentală și spirituală a omenirii și a planetei Pământ prin meditație realizată la unison, apărută la editura LuxSublima, tipărită la Ganesha Publishing House

Citiţi şi:

Legea dăruirii oculte

10 motive pentru a practica Metoda Supremă şi Eficientă

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More