Uneltirile viclene și adeseori diabolice ale grupării satanice mondiale a așa-zișilor «iluminați»… (I)


… care de fapt manipulează în mare parte din umbră societatea actuală


Emblema Organizației Națiunilor Unite (ONU) reprezintă o imagine a globului pământesc peste care este suprapus un sui generis grilaj cu 33 de sectoare (ce simbolizează principalele grade francmasonice), înconjurat de 2 ramuri de măslin (despre care unii consideră că sunt frunzele unui arbore din specia acacia), cu 13 frunze fiecare (acestea simbolizând gradele așa-zișilor „iluminațiˮ). În simbolismul masonic, semnificația ezoterică a arborilor din specia acacia este aceea de „activitate ocultă foarte intensăˮ.

Zbigniew Brzezinski – un cunoscut francmason de grad înalt, membru al Comisiei Trilaterale, al grupului Bilderberg și al Comitetului celor 300 – specula în anul 1970: „Nu mă îndoiesc de faptul că Guvernul Mondial va fi instaurat în timpul vieții noastre! Cerința necesară pentru globalizarea finală și, totodată, cea adevărată este includerea tuturor teritoriilor planetei în supra-regiuni, pentru că în felul acesta putem să ne orientăm spre un mecanism stabil de conducere centralizată.” Asemănarea dintre aceste așa-zise convingeri masonice, cu satanica doctrină stalinistă (extremistă și comunistă) este, în acest context, izbitoare: „Mai târziu, diferitele regiuni și zone ale planetei vor fi unite între ele, pentru a forma o singură dictatură mondială!” – Iosif V. Stalin, citat din discursul intitulat „Marxismul și problema naționalăˮ, Moscova, 1942.

La rândul său, David Rockefeller junior a declarat, de asemenea, în fața Consiliului Comercial ONU, în anul 1994: „Suntem pe cale să ajungem la o schimbare globală importantă. Singurul aspect de care mai avem acum nevoie este o criză majoră la nivel planetar, iar apoi toate națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

În practica efectivă însă, este foarte greu ca 7 miliarde de oameni să fie convinși, să recunoască, să accepte și să se subordoneze de bună voie unei dictaturi mondiale. Iată ce afirma în anul 1991 francmasonul de grad înalt Jacques Yves Cousteau, cunoscut sub „acoperirea“ de cercetător și aventurier al oceanelor, într-un interviu acordat revistei UNESCO Courier: „Pentru a stabiliza populația mondială, este necesar să eliminăm 350.000 de oameni pe zi. Este oribil de spus aceasta, dar ar fi la fel de rău să nu o spunem.”

Citind declarațiile acestor ființe umane pline de cruzime și lipsite complet de omenie observăm cu ușurință faptul că toți se erijează în judecători ai omenirii, în așa-zis profeți contemporani, în „arhitecțiˮ ai societății, considerându-se „faruri călăuzitoareˮ, dumnezei pe Pământ, deținători ai adevărului, mari vizionari și oameni de bine, fără de care noi, toți ceilalți locuitori ai acestei planete, pur și simplu nu am putea exista. Ironia este că fără investitura acordată, de către populația naivă și dezinformată, acestor nemernici care ajung să emită astfel de pretenții imorale, derizoriul în care ar cădea exagerările și revendicările lor abjecte ar putea constitui cel mai bun material de studiu din seria „Așa NUˮ sau, altfel spus, „Trăsăturile malformate ale condiției umane actuale.ˮ

În viziunea satanică a masoneriei, cele mai eficiente metode de scădere a populației la nivel global sunt cele tranșante, în care se inventează un război civil sau unul militar de o talie mondială. Se pare însă că acest plan nu este întocmai ușor realizabil în condițiile sociale actuale, astfel că planul secundar ar fi metodele de otrăvire progresivă a resurselor naturale, adică a solului, a aerului, a hranei și a surselor potabile de apă prin impunerea unor politici perfide și a unei practici abuzive derulate pe fondul de acalmie socială generalizată, indusă în mod forțat și întreținută pe ascuns prin compromiterea sistemului educațional, prin manipulare mediatică malefică extrem de violentă, prin folosirea de arme psihotronice ce tranchilizează conștiințele deja slăbite și prin impunerea unui regim de muncă până la epuizare în cadrul serviciului de zi cu zi, nicicând suficient de profitabil sau împlinitor.

Cel de-al treilea plan masonic este inducerea suferinței prin răspândirea bolilor și utilizarea fără conștiință a sistemului medical și farmaceutic, sistem numit de câțiva ani deja, pe bună dreptate, „industria foarte profitabilă a bolii și a morțiiˮ: criza spitalelor, diseminarea de agenți extrem patogeni în mediu deschis, invadarea pieței cu droguri și substanțe ce crează dependență, devenite gradat cât mai ușor accesibile tinerilor (adesea dezamăgiți de calitatea vieții în lumea în care s-au născut și care, din acest motiv, sunt o pradă ușoară pentru vânzătorii de vise), utilizarea de vaccinuri preventive, în special a celor așa-zis obligatorii din primii ani de după naștere, concepute astfel încât să compromită sistemul imunitar al copilului, respectiv al viitorului adult, comercializarea abuzivă a medicamentelor de sinteză chimică și nanotehnologică, ce au efecte secundare și nocive grave etc.

Urmărind cu insistență, de câteva sute de ani, aceste scopuri, profeția masonică inițială era că prin folosirea metodelor enumerate mai sus, dar și a altora, populația globului se va reduce la 2,5 miliarde de oameni până în anul 2.000, devenind astfel o populație mult mai ușor de controlat decât cea de aproape 8 miliarde de oameni, cât este în prezent. Iată deci cum acești criminali, „binevoitori arhitecți ai omeniriiˮ, au eșuat și în ceea ce privește predicțiile populaționale pe care le-au pus de mult la cale.

Rațiunile depopulării în numele Noii Ordini Mondiale sunt numeroase și ele nu țin de lipsa resurselor, așa cum încearcă propaganda masonică să ne facă să credem. Cele mai importante rațiuni pentru membrii Ocultei sunt legate de mijloacele tot mai limitate de a-i ține pe oameni ocupați, ignoranți și captivi într-o lume ce devine pe zi ce trece tot mai numeroasă, mai plină de opțiuni, mai întrebătoare, mai căutătoare de răspunsuri și chiar mai liberă – altele decât cele neverosimile și obositoare, servite după tipar de peste 200 de ani încoace.

În condițiile în care tehnologia modernă s-a dezvoltat exponențial în ultimul secol, domeniul roboticii poate să înlocuiască ușor ființa umană în mai toate activitățile repetitive și plictisitoare, consumatoare de timp, energie și nervi, furnizând în schimb umanității tot ceea ce are nevoie pentru a prospera și pentru a se preocupa de aspecte cu mult mai rafinate, mai folositoare, importante și mai plăcute. Un astfel de om, eliberat de corvoada grijilor materiale de zi cu zi și a muncilor dezumanizante care îl abrutizează și îl înnebunesc, ar fi automat un om care începe să gândească, să se preocupe de el însuși și de lumea în care s-a născut, de coordonatele spirituale cu adevărat creative ale vieții sale pe pământ, cele care contează mai mult decât orice altceva.

Pervertirea educației este un scop important pentru Oculta masonică satanică

Nu am apărut în acest colț de Univers ca să ne îngropăm în hârtii și dosare, în formalități și stereotipii exersate de la tinerețe până la bătrânețe sau într-un exasperant proces de producție, întreținut cu obstinație doar pentru că se dorește ca sistemul să rămână tributar falselor lipsuri și falsei sărăcii puse în schemă de pionii jocului masonic. De aceea, este esențial pentru oculta mondială să țină omul ocupat, să-l amăgească și să-l stoarcă de energie, să-l folosească în cele mai gregare moduri, exact cât să nu-i mai rămână putere și nici chef să mai facă altceva – în afara muncii – decât să mănânce, să doarmă și să se abandoneze din când în când distracțiilor de weekend.

Pentru aceasta se urmărește ca pe această planetă – pe care o mână de persoane vor să o controleze integral – să rămână doar atâția oameni câți pot construi și opera mașinile și regimul de care Oculta are nevoie pentru a lua totul în stăpânire. Acei oameni înregimentați în sistem pe care așa-zisa elită ar urma să-i folosească pentru a face operațională o piramidă a puterii complet automatizată și foarte strict reglementată, în care fiecare element, fiecare rotiță este un om cu o funcție precisă, răspunzând la comenzi precise, folosit și dorit doar atâta timp cât este productiv și dă randament conform instrucțiunilor, dar suprimat ulterior prin eutanasie și înlocuit cu o altă ființă umană, programată prin metode de laborator încă din faza embrionară pentru rolul pe care ar urma să îl deservească într-o astfel de societate dezumanizată și teleghidată.

Domenico Anghera, marele comandant suveran al Consiliului Suprem al Ritului Scoțian declara în anul 1870: „Este necesar ca primul nostru pas în calitate de constructori ai noului templu al umanității să fie distrugerea. Pentru a distruge statul de drept existent suprimăm educația spirituală și drepturile omului!” În acest sens, iată ce scria în revista masonică austriacă Der Zirkel, în data de 13 decembrie 1908: „Suntem aliați. Conspirăm în fiecare zi împotriva ordinii firești a societății. Fie să nu așteptăm prea mult până ce vom construi în locul a ceea ce am distrus!” De asemenea, în revista masonică din Mecklenburg s-a scris în anul 1910: „Gândul care ne conduce este mereu cel al distrugerii și al anihilării, pentru că puterea acestei mari societăți secrete se va ridica doar din ruinele a ceea ce există!” Procesele de distrugere controlată sunt prezente peste tot, în toate domeniile considerate „strategice“, fiind minuțios întreținute de marionetele guvernamentale ale complotului masonic mondial.

Una dintre uneltele de mare importanță ale sistemului masonic în funcțiune, pentru limitarea intențiilor și a acțiunilor benefic orientate către transformare, progres și evoluție a umanității a fost și încă este folosirea pe scară largă a contractelor sociale purtătoare de condiționări psihologice și fizice pe aproape toate palierele vieții. Este mult mai ușor de controlat o persoană constrânsă de cei din jur să își limiteze aspirațiile și preocupările la dogmele și normele unei societăți bolnave, decât una care nu ține seamă de cadrul unor astfel de celule sociale. În acest sens, instituția căsătoriei a fost mult timp eficientă în folosirea pe post de armă a contractului social.

Parteneriatele derulate prin intermediul instituției căsătoriei sunt tributare cutumelor și obișnuințelor purtătoare de frici și de limitări ale majorității oamenilor:
– dependența emoțională de părinți și de rude, sentimentul de frustrare în raport cu prietenii, colegii și cunoscuții care au familiile lor (percepute ca etalon de împlinire personală);
– sentimentul de culpabilitate față de sine și față de societate în cazul nealinierii la tradițiile și obiceiurile acceptate pe scară largă;
– sentimentul izolării și al abandonului în cazul neapartenenței la grupuri, la politicile și practicile acestora;
– sentimentul egoismului și al personalității exacerbate în caz de rebeliune, condamnabil în viziunea pro-sistem a diferiților lideri politici sau religioși adoptați de societate;
– sentimentul de insecuritate socială, tot mai prezent odată cu înaintarea în vârstă.

Pe de altă parte, conviețuirea liberă, în intimitate, fără căsătorie, a două ființe umane de sex opus care aleg să formeze un cuplu de acest gen, poate să prezinte următoarele caracteristici:
– poate fi un mod mai rentabil și mai provocator de a trăi fericiți împreună;
– atestă autenticitatea relației intime prin nesubordonarea ei unui contract legal (asumarea unei fidelități liber consfințite, în fiecare moment);
– poate răspunde nevoilor intime amoroase și emoționale ale celor care au ales să trăiască împreună, la un nivel superior normelor convenite de societate;
– aduce în prim-plan calitatea relațiilor de iubire, în defavoarea durabilității sale cu orice preț, prin calitate înțelegând și faptul că respectivele ființe umane integrate în relațiile intime și de iubire au posibilitatea să evolueze conform aptitudinilor și dorințelor fiecăruia, stimulându-se unul pe celălalt și învățând să-și respecte unul altuia personalitatea și libertatea;
– facilitează rezolvarea și ieșirea mult mai ușoară din eventuale stări de criză și neînțelegeri reciproce.

Referitor la situația copiilor care aparțin unui cuplu ce conviețuiește într-o relație liber consimțită, cercetările efectuate în acest domeniu au trasat unele concluzii, comparativ cu situația copiilor din căsătoriile convenționale:
– în condiții de iubire, responsabilitate, respect și înțelegere, totul este armonios în oricare dintre cele două variante;
– în caz de abuz săvârșit asupra copilului de către tată (după cum există numeroase cazuri mediatizate), mama înregimentată contractual va avea de parcurs un drum lung prin instanțe și alte foruri legale pentru a-și apăra copilul de agresiuni, pentru a-l lua de la tată sau pentru a-l deposeda pe tată din drepturile părintești;
– în cuplurile necăsătorite, infidelitatea nu mai este considerată o problemă de viață și de moarte, ci doar o alegere stabilită de comun acord, ce implică o doză superioară de responsabilitate și de maturitate din partea ambelor ființe ce doresc o relație fericită și, eventual, aducerea pe lume a unui copil: acest copil ni-l dorim, îl așteptăm și suntem pregătiți pentru el sau el apare fiindcă „așa este necesarˮ, „așa face toată lumeaˮ, „așa ni s-a spusˮ? Această comparație nu vizează familiile clasice armonioase, ci acele multe situații în care familiile nu fac decât să se alinieze la o convenție morală și conveniență socială, sfârșind prin a-și crește copiii în aceleași convenții și conveniențe menite, mai devreme sau mai târziu, să le distrugă naturalețea, să le taie aripile, să le înăbușe avântul către culmi care nu pot fi cucerite decât în focul provocărilor doveditoare.

În familia clasică, situațiile pot lua o întorsătură de-a dreptul dramatică și aproape fără ieșire atunci când asistăm la combinații între o persoană obișnuită și o persoană afiliată unor organizații ce deservesc cauze, scopuri și acțiuni satanice (Francmasonerie, alte culte sau Servicii Secrete). Este limpede faptul că femeia care s-ar afla într-o asemenea situație și nu știe de apartenența bărbatului din viața ei la o astfel de organizație (sau care, chiar dacă știe, nu acordă importanță acestui aspect) este de fapt o femeie aflată într-o relație intimă cu însăși organizația care îi comandă și îi dirijează bărbatul (suportând toate restricțiile, privațiunile și decepțiile care decurg de aici). Mai mult, în cazul conceperii unui copil cu un astfel de bărbat, ea va avea de înfruntat eventualele pretenții ale organizației asupra educației copilului sau direcției sale de viață.

Copiii de masoni, spre exemplu, sunt de multe ori preluați de organizație sau educați de tată așa cum pretinde organizația. Un exemplu mediatizat în acest sens este cazul Anei Maria Nedelcu, femeia care dorea să-și țină copilul născut în Canada departe de tatăl abuzator, dovedit a fi membru al unei secte Voodoo, care ordonase acestuia obținerea custodiei asupra copilului pentru ca secta să poată revendica ulterior copilul de la tată. Voodoo este o variantă ceva mai primitivă a ocultismului satanic masonic. Acea mamă s-a luptat cu toate instanțele din Canada și România (aproape în totalitate corupte și vândute ocultei mondiale) ca să nu ajungă acel copil înapoi în custodia tatălui.

Toate acestea nu s-ar putea petrece într-o țară în care majoritatea populației nu ar fi ținută sistematic într-un gol educațional de proporții epice, oamenii privind cu orbire la tot ceea ce-i înconjoară, fără să înțeleagă prea mult ceea ce este în jur. Iar educația, singura care poate ridica un popor de la nivelul de sclav docil la cel de participant activ la modelarea unei societăți, este cel mai înfierat domeniu al tuturor guvernelor României postdecembriste. De altfel, toți miniștrii educației, ca și miniștrii justiției, sănătății, mediului etc., ar fi necesar să se numească pe bună dreptate miniștrii anti-educației, anti-justiției, anti-sănătății, anti-mediului. A menține un popor în cel mai rudimentar stadiu al dezvoltării sale emoționale prin cele mai abuzive și derizorii așa-zis reforme din sistemul educațional și conex arată adevăratul grad al ticăloșiei la care s-a ajuns, precum și nivelul primitiv de societate la care visează stăpânii jocului masonic.

Așadar, ce fel de model educațional se promovează în România? Conform exemplelor oferite în ultimii aproape 30 de ani, aceasta este o educație ce răspândește frica, ura, violența, conformismul, slugărnicia, prostia. Pe scurt, exact ingredientele de care au nevoie masonii pentru a găsi cât mai puțină opoziție față de munca lor asiduă de dominare a întregii planete. Cu atât mai mult cu cât cei care se pot autoeduca pe ei înșiși în direcția unei performanțe de un fel sau altul sunt tentați de aceiași masoni să plece departe de locurile unde sunt adevăratele probleme, în oaze de bunăstare unde să profeseze de dragul profesării și să primească premii de dragul premiilor.

La orele gimnaziale de fizică și chimie am învățat probabil despre următorul principiu natural: un aliaj de aur este cu atât mai valoros cu cât cantitatea de metal nobil încorporat este mai mare. Dacă această cantitate scade, atunci se micșorează valoarea și rezistenta aliajului. Pe acest principiu se bazează Oculta mondială atunci când cumpără oameni, proiecte, afaceri, domenii de interes strategic, lăsând în urmă societăți pustiite, mediocre, sărace și corupte. A putea să faci performanță, dar să nu o faci acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, sau să nu o faci într-un mod integru, nu atestă virtuțile în acțiune ale conștiinței și ale sufletului, ci complacerea spirituală în care se găsesc persoanele talentate care nu au visat niciodată mai mult decât să-și practice meseria pentru cei care oferă prețul mai bun.

Pe de altă parte, cetățeanul de rând privește realitatea de la distanță, căci proximitatea și sumbrul acesteia îl înspăimântă prin simplul fapt că-l responsabilizează. Da, participarea implică responsabilitate și capacitatea de a demonstra ceva. Și asta nu oricum, ci la lumină, la vedere. Iar omul de rând evită cu orice preț să se facă de râs și detestă din răsputeri situația în care ar putea eșua. Tocmai de aceea, sistemul masonic în funcțiune urmărește cultivarea fricii și a neputinței, a vinei și a oprobriului public, respectiv escaladarea tuturor atașamentelor imaginabile, comparativ cu cele mai derizorii aspecte.

Sursa: fortasigratie.ro 

Citiți partea a doua a articolului

Citiţi şi:

Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» ce a fost conceput pentru secolul XXI

Legile satanice ale Noii Ordini Mondiale sunt sculptate în piatră (I)

 

yogaesoteric
20 septembrie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More