Ungaria devine prima naţiune europeană care dă afară bancherii Rothschild – respectiv FMI

 

Numele Rothschild este literal asociat cu bogăţia. Aceasta deoarece de mai bine de 200 de ani a rămas cea mai puternică şi bogată familie din lume. Majoritatea averii Rothschild a fost făcută în lumea bancară, dar investiţiile în alte industrii, cum ar fi cea a cărbunelui, imobiliară şi în construcţii au ajutat la securizarea bogăţiei familiei şi a puterii imense.
 

Una dintre băncile deţinute de grupul Rothschild (cel mai mare grup bancar din lume) este Fondul Monetar Internaţional (FMI), sau mai bine zis „Impunerea Mizeriei și a Foametei”. Nu numai că acest grup face bani din dobânzile cămătăreşti luate de la economii nefericite aflate la ananghie, ci el și deţine practic guverne şi oameni cu putere. Deoarece este aproape imposibil să scapi din ghearele grupului bancar, ştirile despre faptul că FMI a fost dat afară din Ungaria au fost anunţate ca un eveniment victorios.

În 2008, Ungaria a supravieţuit haosului economic datorită faptului că s-a bazat pe un împrumut de 20 de miliarde de euro (26 de miliarde de dolari) de la FMI şi pe ajutor de la UE. Aceasta a fost înainte ca prim-ministrul ungar Viktor Orban să fie ales în funcţie.

În 2013, fostul ministru al economiei şi actualul guvernator al băncii centrale, Gyorgy Matolcsy, a scris o scrisoare către directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, cerând Fondului să îşi închidă reprezentanţa de la Budapesta. Matolcsy scria că „nu e necesar să o mai menţină”. În plus, el a afirmat că Ungaria va returna împrumutul din 2008 în totalitate până la finalul anului 2013 (ceea ce s-a și petrecut).

Prim-ministrul Orban nu a avut o relaţie bună cu FMI de când a fost numit în funcţie, iar această mişcare a făcut ca situația să devină şi mai sensibilă. Cu toate acestea, mulţi aplaudă decizia Ungariei de a da afară FMI-ul din ţară ca pe o decizie inteligentă.

NeonNettle scrie:
„Rambursarea împrumutului înainte de termen înseamnă că Ungaria a salvat 11,7 milioane de euro din dobânzi. Cu toate acestea, Gordan Bajnai, lider al alianţei electorale E14-PM, a pretins că maghiarii au pierdut de fapt 44,86 milioane de euro până în martie 2014 din cauza restituirii timpurii, deoarece tot ceea ce s-a făcut a fost înlocuirea împrumutului de la FMI cu altul mai costisitor. El a denumit această manevră financiară propagandă. Iar un adevărat nonsens, spune Bajnai, a fost contractarea unui alt împrumut cu dobânzi mari pentru a finanţa modernizarea sistemelor nucleare, ceea ce ar însemna nu doar rambursări mai mari, ci şi costuri mai mari la electricitate. Însă maghiarii au acum suveranitate economică”.

Guvernatorul băncii centrale din Ungaria spune că guvernul a reuşit să împingă deficitul bugetar sub plafonul UE de 3% din PIB şi a redus datoria guvernului.

Deşi Comisia UE se aştepta ca această țară să revină la o slabă creştere economică după această decizie, sistemul neortodox de impunere de taxe speciale companiilor mari pare să funcţioneze pentru Ungaria.

Deşi a fost prima care a aplicat o astfel de strategie, Islanda s-a alăturat Ungariei în 2014, când şi-a plătit în totalitate împrumutul de 400 de milioane de dolari înaintea termenului, după colapsul sectorului bancar din 2008. Rusia a refuzat la rândul ei să se plece înaintea oricărei structuri manipulative vestice şi şi-a câştigat independenţa financiară în 2005. Conform rapoartelor, aceasta este prima dată când o ţară europeană s-a ridicat pentru a ține piept fondurilor internaţionale, de când Germania a făcut aceasta în anii ʼ30.

Citiţi şi:

Proiectul lui Viktor Orban dă de gândit. Ungaria – în interiorul sau în afara UE?

Zece semne care arată că elita globală pierde controlul

 



yogaesoteric
1 noiembrie 2016

 

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More