Ura, plecăm!

Oricine, care în calitate de cetățean născut în Germania „fără o istorie de migrație”, își exprimă în anumite ocazii (în fața gării, în foaierele galeriilor comerciale, în fața curților școlilor din marile orașe sau în anumite cartiere) impresia îngrijorătoare că se simte din ce în ce mai străin în propria țară, nu numai că este etichetat rapid drept rasist și xenofob suspect, dar este apoi nevoit să audă că acest aspect nu poate fi dovedit cu cifre; de fapt, imigrația ar fi chiar prea puțină.

De aceea, în Germania se solicită nu numai o cotă de migranți în serviciul public, în audiovizual, în sectorul cultural etc., ci și o politică încă și mai „primitoare”, așa cum o exprimă fără menajamente Verzii în manifestul lor electoral (care ar putea fi descris ca un ghid pentru dezintegrarea finală a substanței naționale). Și FDP solicită cu insistență încă 500.000 de imigranți pentru a compensa diferența demografică.

În realitate, acest decalaj a fost de mult timp eliminat – nu numai prin fuga în masă și imigrația ilegală, care continuă chiar și în perioada de pandemie, ci și prin creșterea ratei natalității. Însă nu la populația autohtonă (nemții autentici sunt numiți „cartofi” nu numai de turcii și arabii care trăiesc în Germania, ci mai recent și de către Centrul Federal de Educație Politică), ci tocmai în familiile de imigranți.

În timp ce rata de fertilitate a femeilor germane este de doar 1,55 copii pe femeie (cu o tendință de scădere), aceasta este cu aproape o treime mai mare în rândul femeilor imigrante din țările musulmane, cu peste 1,9 (în Marea Britanie este chiar de două ori mai mare decât în cazul femeilor de origine britanică).

Cu toate acestea, pentru grupuri etnice, aceasta depășește masiv valoarea medie: în Afganistan, o femeie are în medie peste cinci copii, în Pakistan aproape la fel de mulți, iar pentru femeile siriene, chiar și după ce au fugit din țara în care a avut loc războiul civil, media este încă de 3,5 copii pe femeie.

Odată cu numărul tot mai mare de familii de imigranți în rândurile așa-numiților „refugiați” din aceste state, compoziția populației se modifică și ea – la început aproape imperceptibil, dar după un anumit punct, cu o viteză foarte mare.

Viitorul acestei evoluții demografice poate fi văzut deja astăzi în cifre sensibile despre care „Almanahul” mediu află doar pe căi ocolite, adesea ascunse în jumătăți de propoziții și clauze subordonate și în cursul unor declarații politice tulburi pe tema integrării – motiv pentru care doar foarte puțini oameni sunt conștienți de amploarea și explozia imigrației.

În prezent, aproape 40 la sută dintre copiii sub 15 ani din Germania provin din familii de imigranți. Aceasta este media pentru întreaga Republică Federală Germană; întrucât proporția de migranți în mediul rural și în landurile din estul Germaniei este mult mai mică, acest fapt înseamnă în mod necesar că, în special în aglomerările urbane din vest, mai mult de jumătate, până la două treimi, din generația următoare sunt străini sau descind din străini. Iar în rândul celor sub 6 ani, copiii germani sunt deja în mod clar în minoritate.

Consecințele culturale, ideatice și lingvistice ale acestei evoluții autoaccelerate nu mai sunt o chestiune de conjectură sau speculație, ci un fapt matematic: nu numai că germanii vor dispărea ca și popor cultural și comunitate cu tradiție, dar și identitatea central-europeană-occidentală a acestei țări se va evapora în câteva generații.

Amprenta intelectuală creștin-evreiască, marea moștenire a Iluminismului și înrădăcinarea în valorile occidentale vor fi în mod inevitabil erodate, deoarece majoritatea acestor „tineri cu o istorie de imigrație și de fugă” sunt oameni din sfera culturală islamică, de fapt, de multe ori din societăți eșuate, cu paradigme arhaice și antimoderne.

Dacă majoritatea celor aduși în țară și a urmașilor lor ar avea un interes sincer pentru o integrare reală în sistemul de valori occidental, pentru apartenența la o societate liberală, pluralistă, tolerantă, cu acceptarea activă a ordinii constituționale de bază, pentru adaptarea culturală, pentru participarea la un fel de „patriotism constituțional” (așa cum s-a presupus întotdeauna în societățile clasice de imigranți à la USA, Canada, Australia)… În acest caz, ar rămâne întrebarea dacă creolizarea unui popor cultural important și măreț, ca o consecință tardivă, impusă în mod proactiv, a unui abis istoric de 80 de ani, era într-adevăr absolut necesară și dacă „cosmopolitismul” binevenit al germanilor era cazul să fie dus la o asemenea extremă încât să ajungă la autoabolire.

Cu toate acestea, Germania ar rămâne cel puțin o țară de „germani” naturalizați care, deși au rădăcini străine, se simt acasă aici și își recunosc noua patrie, interesându-se de tradițiile și valorile acesteia și respectându-le.

Acești noi germani vor fi „exotici” și „plini de culoare”, dar se vor simți și se vor numi germani cu mândrie și cu conștiința curată – în ciuda trecutului lor migrator. S-ar simți abordați atunci când se vorbește de „tipic german” și ar vorbi și ei înșiși limba germană.

După cum se știe, însă, avem de-a face exact cu opusul, în privința majorității imigranților, cel puțin cei din ultimii 10 ani: peste tot apar societăți paralele. Asociațiile islamice controlate din străinătate nutresc permanent așteptarea sfidătoare ca germanii să se adapteze la obiceiurile și tradițiile noilor lor cetățeni, în propria lor țară. Prezumția lor nu este ținută în frâu, ci este întâmpinată de un complex de înregimentare servilă a celor care nu pot aștepta ca această Germanie să se „schimbe” dincolo de orice recunoaștere.

Convergența de ambele părți – nu doar de partea receptoare – care este o condiție indispensabilă pentru orice integrare, lipsește adesea cu desăvârșire în acest caz. Mai ales în cazul imigranților musulmani – chiar și în a treia generație – orice inițiativă de integrare și de a se simți ca acasă vine întotdeauna doar din partea statului german și practic niciodată din partea celor care nu vor să fie „acasă” aici din proprie inițiativă, dar care se folosesc în mod oportunist de toate facilitățile țării lor adoptive, fără a-și tăia vreodată loialitatea față de patria lor reală. Supușii lui Erdogan din echipa națională a Germaniei, precum Mesut Özil, trimit salutări.

Astfel, nu este de mirare că o politică naivă și oarbă de „promovare fără pretenții”, afluxul necontrolat de persoane incompatibile din punct de vedere cultural, care se reproduc mai repede și în număr mai mare decât societatea gazdă autohtonă, continuă nestingherit. Toate provocările care sunt deja imposibil de gestionat nu mai pot fi depășite; nu au fost depășite înainte de coronavirus și cu siguranță nu sunt nici de atunci încoace – chiar dacă ar exista un interes din partea celor primiți și integrați în Germania să se ridice în picioare pentru această țară și să o considere mai mult decât o națiune de pradă.

Toate acestea vor conduce în mod inevitabil Germania tot mai repede spre o nouă realitate socială și societală, care la un moment dat nu se va mai deosebi de cea din țările de origine ale imigranților – ceea ce va însemna, între altele, că și condițiile de aici vor fi cele de care au fugit imigranții. Aceasta este o certitudine matematică – și totuși, nu-i împiedică pe actorii politici să se plimbe prin spațiul public cu fantasmagorica lor propagandă „multiculturală”. Ghetourile afro-arabe din marile orașe ale Germaniei sunt deja un semn al viitorului social al acestei țări cândva mărețe, ai cărei tineri nu mai au nicio rădăcină aici. Germanii sunt nevoiți să exagereze totul. Chiar dacă, din fericire, metodele politice nu sunt comparabile, iluzia ideologică este cu siguranță comparabilă: acum 80 de ani, legea purității ariene se aplica, demonizând tot ce era străin. Astăzi ne apropiem de o poruncă a diversității sub semnul demonizării a tot ceea ce ne aparține. Thilo Sarrazin a avut, fără îndoială, dreptate (referire la cartea scrisă de acesta, Germania se autodesființează – n.n.).

Autor: Daniel Matissek

Citiți și:
Sătul de dictatura din Germania care protejează imigranții musulmani, un neamț s-a mutat în România
Cartierele de tip «no-go area» din Europa Occidentală și utopia asimilării imigranților
Suedia: Imigranții se căsătoresc cu copii pentru a beneficia de pașapoartele UE

yogaesoteric
25 noiembrie 2021