Urmează explozia facturilor de telefonie și internet
Operatorii de comunicaţii din România îşi vor reduce investiţiile şi vor mări preţurile în condiţiile în care costurile lor cu energia vor fi în 2023 de şase ori mai mari decât în 2019, conform unei analize care nu a fost realizată de o asociaţie a companiilor de comunicaţii ci de Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), organismul care face regulile pe piaţa de telecom şi servicii poştale, transmite ZF.
Astfel, impactul preţului energiei şi al OUG 119 doar asupra operatorilor de comunicaţii mobile, va determina multiplicarea costurilor totale ale acestora cu energia electrică, de aproape 6 ori, faţă de 2019, perioada reper dinaintea pandemiei.
Efect – creşteri tarife comunicaţii.
„Indicele preţurilor de consum a depăşit în România 15%, iar conform INSSE, sectorul telecom rămăsese singurul sector al economiei în care preţurile NU au crescut în ultimul an”, a scris Lovin pe reţeaua virtuală de business LinkedIN.
Vicepreşedintele ANCOM avertizează că inflaţia nu va „rata” pe nimeni.
„Să nu ne amăgim, însă: inflaţia nu va ocoli pe nimeni şi nimic, nici investitor, nici utilizator, iar situaţia foarte favorabilă utilizatorilor din prezent nu va dura prea mult, deşi există circumstanţe specifice.”
Citiți și:
Oficializarea statutului de colonie al României devine presantă pentru capitalul străin
Inflația are în mod cert drept cauză principală plandemia. Încrederea în televiziuni, presa oficială și rețelele de comunicare virtuală se duce în cap
yogaesoteric
13 noiembrie 2022