Ursanu Alexandra: Indiferent cine se perindă pe la Ministerul Energiei, prețul energiei electrice va rămâne foarte mare în România
Indiferent cine se perindă pe la Ministerul Energiei, prețul energiei electrice va rămâne foarte mare în România.
De ce?
După ce am terminat Facultatea de Electrotehnică, am avut privilegiul să lucrez în multe sectoare din energie, de la mari consumatori la mari furnizori, și inclusiv pentru unul din cei doi operatori de piață de energie din România.
După cei peste 10 ani de lucru în acest domeniu, pot spune cu mâna pe inimă că îl cunosc de la electron până la legislație europeană. E parte din mine.
De ce avem aceste prețuri la energie nu o să recunoască nimeni din eșichierul politic, mai ales din cel „pro-european”.
Statul dă vina mereu pe intermediari (traderi), deși i-a scos din business de 3 ani aplicându-le suprataxe pe profit. La fel, statul dă vina și pe lăcomia furnizorilor, deși prețul angro urmează prețul de pe piața europeană cuplată. Colac peste pupăză, tot statul a plafonat prețul energiei la jumătate din valoarea ei de piață, urmând să le plătească furnizorilor diferența……. la sfântu-așteaptă. Așa de bine le era furnizorilor, că au fugit din România (CEZ, Enel și E.on fiind doar cele mai cunoscute exemple).
Și atunci, de ce avem prețuri atât de mari la energie???
Din cauza politicilor UE:
– de cuplare a tuturor piețelor naționale de energie electrică (practic, cererea de energie electrică s-a extins de la cea dată doar de consumatorii din România, la cea dată de toți consumatorii din Uniunea Europeană). Prin cuplarea piețelor de energie, UE dorește o piață unică de energie electrică, care să reprezinte „sistemul sanguin” al economiei sale, prin care să facă aproape imposibilă părăsirea UE;
– de decarbonizare, prin impunerea de taxe enorme pentru emisiile de CO2, și prin închiderea capacităților de producție pe bază de combustibili fosili;
Practic, oferta românească de energie electrică a scăzut și s-a scumpit, în timp ce cererea potențială s-a extins la teritoriul întregii UE. Fenomenul va continua pentru că, în maxim 2-3 ani, la piața cuplată a UE se vor alipi și piețele de energie electrică sărace în capacități de producție ale Ucrainei, Republicii Moldova și ale statelor din fostul bloc iugoslav.
– de încurajare irațională a capacităților de producție regenerabile, prin aplicarea a numeroase „contribuții” suportate de consumatorul final (certificate verzi, contribuție cogenerare, pentru contracte de diferență CfD) care cresc de la an la an;
– de subfinanțare a sistemelor de transport al energiei electrice, al căror echilibru e din ce în ce mai greu de susținut, din cauza regenerabilelor care încarcă termic sistemul și îi scurtează durata de viață. Finanțarea operatorului de transport (Transelectrica) e obținută tot de la consumatorul final, prin creșterea tarifelor de transport nu doar de la un an la altul, ci de la un trimestru la altul. În mod similar cresc și tarifele de distribuție;
– de favorizare a industriei mari consumatoare de energie în detrimentul celorlalți consumatori de energie. Pentru a nu da faliment, marii consumatori de energie sunt exceptați parțial de la plata unor contribuții. Diferența e suportată de ceilalți consumatori, prin neîncetatele creșteri de tarife;
– de asigurare a alimentării cu energie electrică a Ucrainei și a Republicii Moldova, în cantități și la prețuri pe care nu le vom ști prea curând, aceste informații nefiind publice.
Situația e generalizată la nivelul UE, nu doar în România.
Și pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, prețul gazelor naturale se corelează cu prețul energiei electrice.
Niciun ministru, DAR NICIUNUL, nu va putea transforma nimic până nu se va opune măcar uneia dintre politicile enumerate mai sus.
Cea mai rapidă soluție (cu efecte de pe o zi pe alta) ar fi: DECUPLAREA DE LA PIAȚA DE ENERGIE CUPLATĂ, care a generat cea mai mare creștere a prețului.
Înainte de cuplarea pieței românești de energie cu cea a UE (2021), negociam pentru un consumator final un preț de 250 lei/MWh, FIX pe o perioada de 12 luni (la care se adăugau tarifele, contribuțiile). Acum prețurile la consumator sunt între 1000-1500 lei/MWh (la care se adaugă tarife, acciza, contribuții), fără posibilitatea de a le fixa pentru o perioadă de timp, pentru că prețurile fluctuează în mod imprevizibil pe piața angro (cea comună a UE).
Doar un cabinet suveranist curajos ar fi putut să pună în aplicare această soluție.
Însă……. românii au ales altceva.
Să plătească, atunci.
Autoare: Ursanu Alexandra
Citiți și:
Ministrul Energiei: „Am făcut tot ce ni s-a cerut în UE, iar astăzi suntem dependenți de importuri.” Cum am ajuns să avem preț dublu față de Austria
Revoltător! România a închis termocentralele pe cărbune cu 10 ani înainte de termenul impus de UE
yogaesoteric
4 iulie 2025