Vaccinarea antipolio – «grija» autorităților de a infecta cu un virus cancerigen zeci de milioane de americani

de Cristina Georgescu

Motto: „Principala, dacă nu singura cauză a creşterii monstruoase a cazurilor de cancer este vaccinarea.” – Dr. Robert Bell, fost vicepreşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului.

În 1950 cazurile de cancer erau extrem de rare în SUA. Un medic şi-a amintit că în acea vreme aflase că un coleg urma să facă autopsia unui pacient care decedase de cancer la plămâni şi a alergat în toiul nopţii să fie şi el martor, convins că toată viaţa nu o să mai vadă aşa ceva.

Însă în a doua jumătate a secolului XX, numărul cazurilor de cancer practic a explodat. Potrivit estimărilor făcute de American Cancer Society, în 2013 cifra deceselor determinate de cancer în SUA se va ridica la 1 660 290, adică la aproximativ 4 500 pe zi. Cancerul este, ca frecvenţă, a doua cauză de deces în Statele Unite  şi a făcut ca în statisticile reunite la nivel mondial (Globocan) în anul 2008, SUA să deţină locul 7, cu 300,4 cazuri de cancer la 100 000 de locuitori, nu cu mult în urma locului întâi deţinut de Danemarca, cu 326,1 cazuri la 100 000 de locuitori. Iar cifrele cresc de la un an la altul, în ciuda miliardelor de dolari care curg spre institutele de cercetare a cancerului.

Ce anume a făcut să crească atât de mult în ultimele decenii numărul îmbolnăvirilor de cancer? Radiaţiile solare puternice? Alimentaţia? Factorii de mediu? Stresul? Anumite virusuri? Oamenii de ştiinţă caută răspunsuri.

Mai multe echipe de cercetători care au investigat posibilitatea implicării virusului simian 40 în creşterea numărului cazurilor de cancer în SUA au descoperit anumite dovezi semnificative în acest sens, mai ales în cazul cancerelor osoase, cerebrale şi pulmonare. De ce s-au gândit cercetătorii la SV40? Haideţi să ne uităm puţin în urmă.

O scurtă incursiune în trecut…

La începutul anilor ’50, în SUA au început să apară din ce în ce mai multe cazuri de poliomielită. Mass media a transformat acest fapt într-o adevărată isterie de masă. Ca urmare a presiunii civice şi mediatice, autorităţile sanitare s-au grăbit să dezvolte şi să vândă un vaccin împotriva acestei boli.

Primul care a reuşit să realizeze un asemenea vaccin a fost dr. Jonas Salk, în 1952. Vaccinul a fost testat pe animale de laborator şi apoi, în 1954, s-a dat drumul la producţia pe scară largă. Autorităţile au motivat începerea campaniei de vaccinare prin presiunea opiniei publice, dar în videoclipul  de promovare a acesteia recunoaştem cu uşurinţă tehnicile de propagandă. La scurt timp după ce a început imunizarea, 200 de oameni dintre cei vaccinaţi s-au îmbolnăvit de poliomielită, iar 11 dintre ei au murit. S-a dovedit astfel că un lot de vaccin a fost preparat cu neglijenţă. În acest context, unul dintre cercetătorii din echipa care a produs vaccinul, profesor universitar, a chemat toţi studenţii în aula facultăţii de medicină la care preda şi le-a spus că nu ar promova niciodată un vaccin în care nu crede, drept care îşi va vaccina propriii nepoţi în faţa lor. Băieţelul a murit în 48 de ore, iar fetiţa a paralizat. Acest incident șocant, care ar fi trebuit să reprezinte un serios semnal de alarmă referitor la calitatea vaccinurilor, a fost însă trecut cu vederea și mușamalizat rapid!

Campania de vaccinare a continuat în forţă, singura măsură luată de autorităţile sanitare din guvernul american fiind aceea de a cere realizarea unor testări suplimentare ale vaccinului.
Dr. Eddy Bernice, savantă care lucra la Institutul Naţional de Sănătate, a fost desemnată responsabilă de testarea siguranţei microbiologice a vaccinului antipoliomielitic. Ea a sesizat că anumite serii de vaccin determinau paralizie la maimuţele injectate și a raportat aceasta superiorilor, subliniind necesitatea unei evaluări şi testări mai minuţioase a vaccinului înainte de a fi administrat populaţiei. Însă superiorii de la Institutul Naţional de Sănătate (NIH – National Institute of Health) nu au oprit producţia de vaccin şi nici vaccinarea populaţiei. Dr. Bernice a continuat testarea vaccinului pe diferite linii celulare şi animale de laborator şi a observat că hamsterii, după ce erau injectaţi cu anumite serii de vaccin, dezvoltau tumori. Nici aceste noi descoperiri nu i-au determinat pe cei responsabili să oprească producerea vaccinului şi campania de vaccinare, ba mai mult, dr. Bernice a fost retrogradată din funcţie iar colegii din echipa ei de cercetare au fost concediaţi.

Puţin mai târziu, în 1960, dr. Benjamin Sweet şi dr. Maurice Hilleman, cercetători angajaţi la compania farmaceutică Merck, unul dintre producătorii vaccinului, au descoperit un nou agent patogen viral care infectează maimuţa rhesus şi l-au numit SV40 (Simian Virus 40), întrucât era al 40-lea virus descoperit la aceste mamifere. Cercetătorii au observat că SV40 infecteză în special celulele rinichilor acestor maimuţe generând infecţii asimptomatice şi, de asemenea, că el determină cancer la diferite alte specii de animale. Imediat s-a putut confirma că infectarea diferitelor serii de vaccin, pe care a raportat-o dr. Bernice încă de la început, era cu acest virus – SV40, întrucât vaccinul se obţinea prin utilizarea, în laboriosul proces de producere a vaccinului, a culturilor de celule renale de maimuţă. În scurt timp, pe de o parte – dr. Bernice a fost dată afară pentru că şi-a permis să comunice rezultatele cercetărilor ei în diferite conferinţe ştiinţifice, iar pe de altă parte – între 10 şi 30 de milioane de americani au fost infectaţi cu SV40 odată cu vaccinarea antipoliomielitică, conform estimărilor realizate ulterior. Anumite date sugerează însă că este foarte posibil ca marja de infectaţi cu SV40 să fie între 4 şi 100 de milioane. Pentru această eroare medicală absolut terifiantă niciun organism de resort nu a fost tras la răspundere, nimeni nu a plătit nicio daună nimănui.

În 1959, când 100 de milioane de doze de vaccin fuseseră deja folosite în America, autorităţile sanitare ştiau că vaccinul poate ucide. Între savanţi circulau rezultate ale diferitelor cercetări care dovedeau că vaccinul antipolio conţine un virus care provoacă cancer. Mai mult, ulterior s-a descoperit că acest virus se poate transmite pe cale sexuală, de la mamă la făt şi pe cale fecal-orală, deci nu numai cei vaccinaţi riscau să se îmbolnăvească de cancer, ci şi cei apropiaţi lor, şi chiar şi cei din generaţiile viitoare.

Ce a provocat de fapt epidemia de poliomielită?

Deşi companiile farmaceutice şi forurile mondiale de sănătate susţin cu tenacitate că vaccinul specific a eradicat poliomielita pe planetă – chiar dacă în unele ţări au fost interzise anumite variante ale vaccinului pentru că s-a dovedit că erau foarte periculoase – din ce în ce mai mulţi medici susţin că vaccinul face mai mult rău decât bine şi că boala a fost de fapt eradicată datorită condiţiilor mai bune de viaţă, a creșterii nivelului de igienă și de educaţie.

În ceea ce priveşte situaţia din SUA, anumite studii au scos la iveală un fapt interesant: exact în perioada în care poliomielita determinase o adevărată isterie din cauza numărului tot mai mare de îmbolnăviri, autorităţile americane aruncau de zor chimicale extrem de periculoase peste culturile agricole pentru a le proteja de dăunători. Cerealele şi laptele de la animale, care atunci se consuma crud, erau pline de DDT, pesticid interzis acum în ţările industrializate, iar cercetătorii au demonstrat că acesta este unul din factorii favorizanţi ai epidemiei de poliomielită, care a încetat o dată cu stoparea folosirii acestui pesticid.

O alternativă lipsită de pericole

În timp ce marile companii farmaceutice împrăştiau cu bună ştiinţă, prin intermediul vaccinării antipolio, un agent patogen care era posibil să determine cancer în toată lumea, doctorul Frederick R. Klenner vindeca mai bine de 30 de boli folosind… vitamina C! Medicul a reuşit cu succes să-şi vindece astfel toţi pacienţii care sufereau de poliomielită, chiar şi pe cei în stare critică. „Deşi am reuşit să vindecăm mulţi pacienţi ce sufereau de poliomielită, folosind doze masive de acid ascorbic, un caz este grăitor pentru a demonstra valoarea vitaminei C. Doi fraţi sufereau de poliomielită. Aceşti doi băieţi au primit câte 10 şi 12 grame de acid ascorbic, intravenos, în funcţie de greutatea lor, de 4 ori câte o injecţie la 8 ore şi apoi de 4 ori câte o injecţie la 12 ore. De asemenea, au primit vitamina C oral, câte un gram la fiecare 2 ore. S-au vindecat complet şi au ajuns amândoi staruri în echipele de atletism din liceu şi facultate. Un al treilea copil, vecin al lor, aflat în grija unui alt medic, şi-a revenit fără ajutorul vitaminei C. Domnişoara poartă şi acum tije de susţinere.” – dr. Klenner (The Treatment of Poliomyelitis and Other Virus Diseases with Vitamin C, 1949). 

Teoria conspiraţiei

Şi totuşi, dincolo de teama de a nu provoca o isterie publică de dimensiuni uriaşe, ce motive ar fi avut autorităţile sanitare să ascundă o asemenea descoperire? Pe de o parte, mai marii din Sănătate vroiau să-şi păstreze carierele, care ar fi fost definitiv distruse dacă s-ar fi aflat ce dezastru teribil au comis asupra populaţiei. Pe de altă parte, companiile farmaceutice nu doreau nici în ruptul capului să renunţe la câştigurile colosale aduse de campania de vaccinare. Nu mai vorbim despre elitele satanice care conduceau de fapt din umbră administraţia americană şi care probabil îşi frecau mâinile cu cinism, socotind câte vieţi pot distruge fără cel mai mic efort. 

Potrivit unei ample investigaţii realizate de Edward Haslam, care a publicat mai multe cărţi pe tema vaccinului anti-polio, în spatele acestei conspiraţii macabre de a injecta cancer în cât mai mulţi oameni se aflau… şefii CIA. Potrivit lui Haslam, în acele vremuri era o adevărată paranoia legată de faptul că Fidel Castro ar putea avea arme nucleare şi ar putea distruge SUA oricând ar fi dorit. Drept care, atunci când dr. Bernice Eddy îşi prezenta descoperirile încercând să oprească producţia vaccinului, mai marii din serviciile secrete au aflat că acesta conţine un virus neidentificat care ucide şi au văzut în el arma perfectă pentru a-l ucide pe Castro.

În prezent

Cu multă seninătate, în prima jumătate a anului 2013, Centrul de Control al Bolilor (CDC) postează pe website-ul său oficial un document prin care recunoaşte infectarea a zeci de milioane de americani cu SV40 prin vaccinarea antipoliomielitică din perioada 1955-1963, dar lasă în suspans şi chiar încearcă să nege legătura între SV40 şi cancer.
Redăm în continuare documentul postat de CDC pe pagina sa oficială de internet, la care am adăugat în paranteză unele comentarii.

Cancerul, virusul simian 40 (SV40) şi vaccinul antipoliomielitic – document
– SV40 este un virus descoperit la anumite specii de maimuţe
– SV40 a fost descoperit în 1960. Puţin după aceea acest virus a fost găsit în vaccinul antipolio. (CDC recunoaşte public că vaccinul era contaminat, fără să îi fie teamă că cineva va trage această autoritate la răspundere! În plus, așa cum am arătat mai sus, în momentul realizării vaccinării populaţiei se știa că vaccinul era contaminat!)
– Mai mult de 98 de milioane de americani au primit una sau mai multe doze de vaccin antipoliomielitic între 1955 – 1963, când o parte a vaccinului a fost contaminat cu SV40; s-a estimat că 10-30 de milioane de americani ar fi putut primi o doză de vaccin contaminat. (Această informare seacă este totodată plină de cinism, întrucât nimeni nu a fost nici atunci și nu este nici acum tras la răspundere pentru faptul că s-a continuat vaccinarea deși se aflase că vaccinul este contaminat.)
– Virusul SV40 s-a găsit şi în anumite tipuri de cancer la om, dar nu s-a putut dovedi că SV40 este cauza acestor cancere. (Această exprimare meşteşugită vrea să scoată CDC-ul basma curată, întrucât există suficiente rezultate concludente ale cercetărilor realizate în acest sens.)
– Majoritatea dovezilor ştiinţifice sugerează că vaccinul contaminat cu SV40 nu determină cancer (Aceasta este o minciună sfruntată – nu există astfel de dovezi ştiinţifice, ci unele care sugerează exact contrariul.); anumite rezultate ale cercetărilor sunt contradictorii şi sunt necesare mai multe studii. (Contradicţia este de fapt între rezultatele obţinute de cercetătorii care nu lucrează pentru guvern şi cele obţinute de cercetătorii angajaţi de guvern, care trebuie să arate că SV40 nu determină cancer.)
– Vaccinul antipolio utilizat astăzi nu conţine SV40. Toate dovezile indică faptul că vaccinul antipolio după 1963 nu a mai fost contaminat cu SV40. (Însă alte vaccinuri, aşa cum vom arăta mai jos în articol, conțin în contiunare virusul SV40.)

Aspecte adiţionale


– În anii ’50, celulele de rinichi de maimuţă rhesus, care conţineau virusul SV40 dacă maimuţa era infectată, au fost utilizate pentru prepararea vaccinului antipoliomielitic. Deoarece SV40 nu a fost descoperit decât în 1960, nimeni nu a ştiut că vaccinul din anii ’50 ar putea fi contaminat. (CDC minte cu neruşinare atunci când inventează această scuză penibilă: se ştia că vaccinul era contaminat, chiar dacă nu se ştia exact cu ce, înainte ca SV40 să fie descoperit! Dr. Bernice informase forurile medicale competente că vaccinul era contaminat şi a sugerat oprirea producţiei pentru testări minuţioase, dar nu s-a vrut.)
– SV40 a fost găsit în forma injectabilă a vaccinului antipoliomielitic, nu cea cu administrare orală.
– Nu toate dozele de vaccin injectabil au fost contaminate. S-a estimat că 10-30 de milioane de oameni au primit vaccin contaminat cu SV40 (Zeci de milioane de oameni infectaţi cu un virus cancerigen reprezintă o eroare medicală monstruoasă!!)
– Anumite dovezi sugerează că primirea dozelor de vaccin contaminate cu SV40 poate creşte riscul de cancer. Oricum, majoritatea studiilor realizate în SUA şi Europa care compară persoanele care au primit vaccin contaminat cu SV40 cu cele care nu au primit, nu au prezentat nicio relaţie cauzală între faptul de a fi vaccinat cu vaccin contaminat şi cancer. (Din nefericire, doar cercetările finanțate de guvern nu au evidențiat legătura dintre SV40 și cancer. Vom expune în continuare rezultatele mai multor echipe de cercetători care nu au fost plătiţi de guvern pentru studiile realizate ci au fost animaţi de o reală dorinţă de a elucida misterul din jurul virusului SV40 şi a cancerului.)

În luna iulie 2013, CDC retrage acest document de pe site-ul său, probabil după ce oficialii americani s-au dezmeticit şi au realizat că recunosc singuri că se fac vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Iată însă o copie a paginii care a fost postată initial la următorul link: http://www.cdc.gov/vaccinesafety/updates/archive/polio_and_cancer_factsheet.htm (pentru a mări imaginea, daţi click pe poză)
 

Cercetări ştiinţifice ce confirmă legătura între SV40 şi cancer

Pentru a arăta că această legătură între virusul simian 40 şi cancer nu este o închipuire a diferitelor organizaţii non-profit sau persoane care ar căuta nod în papură autorităţilor medicale, în cele ce urmează vom trece succint în revistă unele cercetări relevante referitoare la SV40 şi cancer:

 - Înainte de 1960 dr. Eddy Bernice observă că SV40, deşi nu ştia la momentul respectiv că acesta era agentul patogen, determină tumori la hamsteri.
 - Dr. Maurice Hilleman afirmă că știa de existența virusului SV40 în vaccinuri, care „nu ar fi putut fi produse fără acesta”, însă susţine că în acele vremuri prezenţa viruşilor periculoşi în vaccinuri era la ordinea zilei. Cercetătorul şi-a arătat îngrijorarea în comunitatea oamenilor de ştiinţă, spunând că vaccinul anti-polio ar putea determina cancer, însă a fost luat în derâdere. (Cei care cunosc limba engleză pot asculta aici mărturia lui.) 
 - În 1962, în prestigioasa revistă de specialitate Proceedings of National Academy of Sciences din USA, apare un articol care arăta că SV40 induce în culturile primare de celule renale umane „modificări caracteristice tumorilor maligne”: o creştere accelerată a celulelor şi apariţia de aberaţii cromozomiale. Dat fiind notorietatea de care se bucură această revistă, cu siguranță articolul respectiv nu a trecut neobservat de cei de la CDC şi de celelalte foruri medicale.
 - În 1973 dr. Heinonen observă rata cancerului la copiii ale căror mame au fost vaccinate antipolio în perioada 1959-1965 faţă de cei ale căror mame nu au fost vaccinate, şi constată că procentul de tumori cerebrale la primul grup era de 13 ori mai mare! Acest studiu evidențiază în plus un aspect şi mai grav – virusul SV40 din vaccinul antipoliomielitic se putea transmite de la mamă la făt, determinând cancer la copii.
 - Organizaţia Americană pentru Cancerul Pediatric statuează că există o creştere cu 118% a cazurilor noi de cancer la vârste între 0 şi 19 ani, între 1975 şi 2006.
 - În 1990, Erhard Geissler publică un studiu realizat pe o perioadă de 25 de ani, care evidenția creşterea cu 30% a frecvenţei diferitelor tipuri de cancer cerebral în urma vaccinării antipolio cu vaccin contaminat cu SV40.
 - Michele Carbone, conferenţiar la catedra de patologie din cadrul Facultății de Medicină a Universităţii Loyolla, Chicago, observă că SV40 este prezent în 1/3 din cazurile de osteosarcom (tip de cancer osos), în 40% din celelalte tipuri de cancer osos şi în 60% din mezotelioame (tip de cancer pulmonar).
 - În 1997, în cadrul unei manifestări ştiinţifice intitulată „SV40, un posibil virus polyoma uman”, mai mulţi cercetători au prezentat rezultatele cercetărilor lor conform cărora se confirma prezenţa virusului SV40 în diferite proporţii în anumite tipuri de cancere (în 83% din papiloamele plexului coroid, în 75% din ependimoame, în 48% din astrocitoame, în 37% din glioblastoame, în 35% din osteosarcoame şi sarcoame Ewing, un anumit tip de cancer osos). Toţi au afirmat că s-a constatat un procent ridicat de neoplasme ale creierului la persoanele vaccinate antipolio.
 - În revista Institutului Naţional pentru Studiul Cancerului (National Cancer Institute) şi în Virology Journal au apărut în ultimul deceniu lucrări ale mai multor echipe de cercetători care atenţionează că virusul SV40 poate fi transmis de către cei care au fost contaminaţi prin intermediul vaccinării, pe diferite căi de transmitere: sanguină, sexuală sau fecal-orală. Este o declaraţie alarmantă care atenţionează asupra riscului de a dezvolta cancer nu doar a celor care au fost vaccinaţi! Acest aspect a fost confirmat ulterior de cercetători care au detectat virusul în tumori provenite de la oameni care nu au fost niciodată vaccinaţi antipolio.
 - Barbara Loe Fisher, preşedintă şi cofondatoare a Centrului Naţional de Informare asupra Vaccinurilor, o organizaţie non-profit care atestă siguranţa vaccinurilor, a avertizat într-o conferinţă din anul 1997 că „oamenii de ştiinţă, ne-angajaţi ai guvernului, din mai multe laboratoare din întreaga lume continuă să identifice SV40 în tumori cerebrale şi pulmonare la copii şi adulţi, şi descoperă că SV40 este de asemenea asociat cu cancere osoase şi limfoame non-hodgkiniene”.

Aşadar, problema infectării cu SV40 a zeci de milioane de americani prin vaccinarea antipolio – fapt care deşi era cunoscut încă de atunci, a fost recunoscut de către CDC abia după mai bine de jumătate de secol – nu este o simplă problemă de etică şi deontologie ci reprezintă un prejudiciu de neimaginat adus sănătăţii populaţiei americane, întrucât virusul simian 40 s-a dovedit a fi un agent carcinogen (factor implicat în apariţia cancerului), care are capacitatea de a se transmite de la un individ la altul.

Printr-un simplu exerciţiu simplu de matematică, dacă în perioada respectivă s-a estimat că 10-30 de milioane de americani (să nu ne gândim că numărul maxim posibil ar putea fi 98 de milioane!) au fost infectaţi prin vaccinul antipolio cu SV40, şi dacă luăm în considerare căile de transmitere ale SV40 (sanguină, sexuală, fecal-orală), şi ne gândim că fiecare persoană vaccinată nu a trăit izolată ci avea familie, cu siguranţă ajungem la un număr alarmant de mare de persoane care ar putea avea acest virus şi care, în consecinţă, ar prezenta riscul de a face cancer. Ne mai miră atunci că numărul de cancere a crescut aproape galopant în ultimele decenii? Ne mai miră că CDC a retras pagina prin care recunoştea contaminarea vaccinului antipolio cu SV40? 

SV40 este prezent și astăzi în unele vaccinuri!

Deşi în mod oficial în SUA este interzisă acum utilizarea SV40 în industria farmaceutică, agentul cancerigen este în continuare folosit în unele vaccinuri fabricate cu ajutorul susţinerii financiare din partea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, care şi-a propus vaccinarea tuturor copiilor din lume. (Deja în India rezultatul campaniei de vaccinare anti-polio se vede: deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă cu aplomb eradicarea epidemiei de poliomielită în această ţară, nu spune că zeci de mii de copii au rămas paralizaţi în urma vaccinării.)

Diferitele vaccinuri dezvoltate recent sub oblăduirea elitei criminale conţin particule modificate genetic şi acţionează direct asupra ADN-ului. Virusul cancerigen SV40 ar putea deveni parte integrantă din trupul celor vaccinaţi. Unul dintre aceste vaccinuri este pVAC, folosit împotriva psoriazisului, care este un plasmid construit prin inginerie genică pentru a induce anticorpi specifici. Acest vaccin „utilizează regiunea promotor a genei EF1a a maimuţelor rhesus… iar nivelul de expresie este crescut prin adiţionarea amplificatorului  SV40, care creşte abilitatea plasmidului de a fi transportat în nucleu”.
Așadar, în ciuda tuturor atenţionărilor şi dovezilor ştiinţifice referitoare la potenţialul cancerigen al acestui virus, el este în continuare utilizat!

În loc de concluzie

Graba cu care s-a realizat această vaccinare în perioada 1955-1963 a făcut ca populaţia să fie infestată cu un agent viral care s-a dovedit că produce tumori. Dacă la momentul respectiv oamenii ar fi ştiut ceea ce ştiau decidenţii de la NIH, credeţi că s-ar mai fi lăsat vaccinaţi? Dacă cineva te-ar fi întrebat în 1960: e posibil să faci poliomielită dacă nu te vaccinezi sau cancer dacă te vaccinezi, ce alegi? Ce ai fi răspuns? Este doar un fapt ipotetic pentru că oamenilor li se prezintă vaccinarea şi vaccinurile într-o lumină atât de strălucitoare, încât nu mai au timp să îşi pună întrebări sau să ceară detalii, raţiunea fiindu-le adormită de admiraţia pentru presupusa grijă pe care autorităţile de resort ar avea-o pentru sănătatea lor. Însă cazul vaccinării antipolio demască adevărata atitudine a autorităților, care au continuat să răspândească cu bună știință un agent cancerigen în rândul populaţiei! Au trebuit să treacă însă 60 de ani pentru a se dovedi că această „grijă” este de fapt o indiferenţă criminală, sau chiar mai rău. 

Citiți și:

Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă
Campania criminală de vaccinare cu Gardasil şi Cervarix vizează depopularea prin sterilizare

Bill Gates recunoaşte că vaccinurile sunt folosite pentru reducerea populaţiei la nivel mondial

 

 

yogaesoteric
4 noiembrie 2013