„Valorile” UE: Parlamentul European votează pentru reducerea finanțării Ungariei și Poloniei pentru că au refuzat să promoveze agenda LGBT

Parlamentul European a votat cu o majoritate covârșitoare retragerea finanțării Ungariei și Poloniei, deoarece cele două țări refuză să se încline în fața poziției pro-LGBT a blocului.

Membrii Parlamentului European (PE) au aprobat rezoluția cu 478 voturi pentru față de 155 împotrivă, și 29 abțineri, votând reținerea finanțării statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care încalcă „Mecanismul de Condiționalitate al Statului de Drept”.

Mecanismul „supune primirea de finanțări de la bugetul Uniunii respectării de către statele membre a principiilor statului de drept”, ceea ce face ca orice finanțare a blocului să fie supusă alinierii la „valorile” fundamentale ale UE la acel moment, inclusiv promovarea LGBT.

Un recurs al Ungariei și Poloniei la Curtea Europeană de Justiție (CEJ) pentru anularea mecanismului a fost respins pe motiv că acesta a fost „adoptat pe o bază legală adecvată… și respectă în special limitele puterilor conferite Uniunii Europene și principiului securității juridice”, cimentând posibilitatea votului recent.

În consecință, Parlamentul cere Comisiei Europene, condusă de președinta Ursula Von Der Leyen, să aplice imediat mecanismul prin „trimiterea unei notificări scrise” atât Ungariei, cât și Poloniei.

Parlamentul subliniază că este timpul să-și îndeplinească Comisia atribuțiile de gardian al Tratatelor UE și să reacționeze la încălcările continue ale principiilor statului de drept în unele state membre ale UE, care reprezintă un pericol pentru interesele financiare ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul Parlamentului European.

Lipsa de acțiune față de structurile oligarhice slăbește întreaga Uniune Europeană… banii contribuabililor este cazul să fie protejați împotriva celor care subminează valorile UE”, se mai spune în comunicat.

Între timp, Ungaria și Polonia au oferit un ajutor generos celor care fug de conflictul din Ucraina. Polonia a primit aproximativ 1,4 milioane refugiați, iar Ungaria a găzduit aproximativ 214.000.

Frank Furedi de la Spiked-Online a subliniat ironia faptului că, în timp ce UE condamnă atacul Rusiei asupra unui stat suveran, continuă să atace suveranitatea statelor sale membre, considerând propriul său statut superior dreptului internațional.

UE își folosește efectiv puterea financiară pentru a forța statele membre recalcitrante să abandoneze orice politică sau lege cu care nu este de acord”, a criticat Furedi.

Jurnalista și comentatoarea conservatoare britanică Isabelle Oakeshott a deplâns sancțiunile ca fiind o pedepsire a națiunilor care nu sunt „suficient de liberale”.

Jurnalistul catolic Sachin José a susținut și el părerile exprimate de Oakeshott, spunând într-un tweet că sancțiunile impuse celor două națiuni, în special în lumina afluxului de refugiați, arată că Parlamentul European „a devenit o glumă”.

Dezacordurile dintre Polonia, Ungaria și UE au provocat deja o întârziere în livrarea fondurilor către cele două țări.

Parlamentarii polonezi au cerut eliberarea fondurilor legate de pachetul de recuperare covid care nu au fost plătite la timp. Polonia a avut de așteptat o sumă restantă de 36 miliarde de euro de la UE și Ungaria 7,2 miliarde de euro.

Citiți și:
Psihopatia LGBT: Curtea de Justiție a UE impune Bulgariei să emită acte de identitate pentru un copil cu două mame
Cum se predă educația sexuală în alte țări europene? Lecții despre orientare sexuală, mișcarea LGBT și abstractizarea familiei încă de la 4 ani!
„Manifest” LGBT împotriva celor ce nu sunt de acord cu ei: Vă vom converti copiii fără să vă dați seama! Agenda „gay” e aici. Venim după copiii voștri

 

yogaesoteric
18 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More