Vidul transcendent şi roata energiilor universale (I)

de prof. YOGA Dan Bozaru

În experienţele pe care le trăim, fie că au o natură materială ori una spirituală, nu vom descoperi niciodată ceea ce nu există. Lumina supremă a Conştiinţei luminează chiar şi ceea ce percepem, prin mijloacele limitate ale mentalului nostru, ca non-existent. Existenţa şi non-existenţa nu reprezintă decât distincţii conceptuale ale minţii; ambele sunt categorii sau calităţi ale Realităţii Supreme, suprapuse peste obiectul care apare în conştiinţă. Astfel, absenţa sau non-existenţa unui obiect dintr-un anume loc este tot atât de reală ca şi prezenţa respectivului obiect în acel loc. Pe de altă parte, atât percepţia prezenţei lui, cât şi cea a absenţei sale sunt la fel de aparente pentru conştiinţa absolută a lui SHIVA.

„Eu sunt” cuprinde tot

Adepţii şivaismului nondualist din Caşmir sunt de acord cu doctrina budistă conform căreia natura reală a lucrurilor este, în esenţă, de neexprimat. Cu toate acestea, ei resping ideea că orice determinare a Vidului absolut (ce corespunde Realităţii Supreme) este falsă. Budiştii consideră că în Vidul transcendent şi absolut nu mai există nicio urmă de subiectivitate. În legătură cu aceasta, marele eliberat şivait Kshemaraja explică faptul că cel mai înalt nivel al subtilităţii Vidului transcendent este vidul conştiinţei reflective, rezonanţa pură şi nediferenţiată a puterii (SHAKTI) Conştiinţei absolute, pe deplin fuzionată cu conştiinţa şi beatitudinea Sinelui Suprem (PARAMASHIVA). Dacă budiştii neagă existenţa unui subiect care percepe la acest nivel suprem, atunci cum se mai poate afirma că se percepe starea de vid? Lipsa subiectului ar conduce automat la lipsa percepţiei şi nu s-ar mai putea vorbi despre starea de vid. Experienţa spirituală profundă a vidului, în absenţa conştiinţei Sinelui, ar fi (din punct de vedere budist) cu puţin mai elevată decât cea a stării de somn profund fără vise (SUSHUPTI). Însă chiar şi atunci lipsa totală a conştiinţei subiective este practic imposibilă. Chiar şi în starea de somn profund (sau în anumite trăiri de absorbţie contemplativă când ego-ul este anihilat), trebuie să persiste totuşi o anumită conştiinţă subiectivă. Ar fi nefiresc să credem că subiectul care percepe încetează să existe în astfel de stări profunde de conştiinţă doar pentru că efortul lui, care în mod normal este direcţionat către percepţia obiectului meditaţiei, nu se mai manifestă. Dacă ar fi aşa, ar însemna că, odată ce intrăm în starea de somn profund fără vise, n-ar mai exista nicio cale să ne trezim, pentru că, potrivit concepţiei budiste, noi am înceta să existăm.

În plus, dacă dispariţia temporară a ego-ului este o experienţă, atunci în mod evident trebuie să existe cineva care să o trăiască. De pildă, atunci când ne trezim din somnul profund fără vise, ne amintim totuşi că am dormit şi ştim că ceva s-a petrecut în tot acest timp, chiar dacă nu cunoaştem ce anume. Prin urmare, nu este adevărat că în timpul somnului profund (SUSHUPTI) am fost total inconştienţi.

Mai mult decât atât, nicio stare de care ne putem aminti ca de un eveniment petrecut la un moment dat în trecut nu poate fi o stare supremă, ultimă sau ireductibilă. Experienţa lui „eu sunt” (AHAM) înglobează aşadar toate stările posibile, fie că sunt trăiri foarte profunde de absorbţie (SAMADHI), fie că sunt mai apropiate de suprafaţa conştiinţei de veghe. Starea supremă este, în ea însăşi, necreată; este chiar Conştiinţa absolută într-o infinită potenţialitate de acţiune, în timp ce toate celelalte stări inferioare sunt tranzitorii şi apar din cele superioare.

Devii liber în mijlocul schimbării

Lipsa ego-ului (a individualităţii), experimentată în anumite tipuri de absorbţie, poate fi rememorată şi, tocmai de aceea, o numim stare tranzitorie, care trebuie transcensă la rândul său, pentru a atinge astfel starea supremă a Vidului absolut şi necreat, conştiinţa „Eului Suprem şi Absolut”. Întrucât este prezentă în eternitate, această stare nu poate fi niciodată reamintită. Departe de a reprezenta ultima realitate, pierderea temporară a simţului individualităţii (a ego-ului) poate fi chiar un obstacol serios în calea atingerii eliberării spirituale supreme. Ea separă nivelurile inferioare ale conştiinţei, fundamentate pe distanţa subiect-obiect, de cele superioare ale purei conştiinţe a „Eului Suprem”, adică de plenitudinea Vidului suprem transcendent. Spre deosebire de vidul inferior al pierderii ego-ului, câmpul conştiinţei supreme a „Eului Suprem” răspândeşte pretutindeni nenumărate energii şi forţe al căror stăpân absolut este PARAMASHIVA.
SHIVA (al cărui corp este pura conştiinţă absolută) este Stăpânul Roţii Energiilor Universale; fiecare spiţă reprezintă un aspect esenţial al măreţiei, supremaţiei şi libertăţii Sale desăvârşite şi complet necondiţionate. Pe măsură ce această Roată a Energiilor Universale se învârte, lumea este creată şi apoi resorbită, manifestând astfel grandoarea fără sfârşit a Puterii Lui. Cel care a atins starea supremă de eliberare spirituală, fiind una cu SHIVA, se bucură la unison şi pe deplin fuzionat cu El de libertatea absolută în Creaţie. Dar cel care nu-şi cunoaşte încă natura esenţială este prins în mişcarea gigantică a acestei Roţi Universale, fiind astfel supus ciclului recurent de morţi şi renaşteri succesive.

Principala cauză pentru care experimentăm transmigraţia în Manifestare, cu suferinţele sale inerente, este faptul că nu realizăm acest adevăr: tot ceea ce există sălăşluieşte în pura lumină a conştiinţei absolute. Dacă am înţelege în profunzime că totul nu este decât jocul gigantic al conştiinţei supreme a lui SHIVA, realizat de Roata Energiilor Universale, lumea nu ne-ar mai apărea ca SAMSARA, o lume a transmigraţiilor fără de sfârşit.

Nereuşind să contemple suveranitatea propriei naturi divine esenţiale, conştiinţa generează aşa-numitele forme-gând (VIKALPA). Acestea se ridică şi se coboară la suprafaţa minţii noastre pe măsură ce Roata Energiilor se învârte în Manifestare, ţinându-ne captivi într-un aparent fără de sfârşit lanţ al reîncarnărilor. Prinşi în capcana gândurilor, la periferia Roţii Energiilor Divine, nu mai suntem atenţi la recunoaşterea naturii noastre autentice, neschimbătoare, înlănţuiţi în fluxul tranzitoriu şi divers al aparenţelor exterioare. Yoghinul perseverent reuşeşte însă, printr-un act de profundă priză de conştiinţă asupra realităţii supreme, să suprime activitatea neîncetată a minţii. Perfect interiorizat, el realizează că natura adevărată a SAMSARA-ei este chiar Roata Energiilor Universale şi astfel,  devine liber şi netulburat de schimbare în chiar mijlocul acesteia şi a diversităţii.

„Chiar în această clipă, Cel care străfulgeră în inima mea este SHIVA Însuşi, cu a Sa conştiinţă perfect limpede şi neîntreruptă. Cea care dansează de-a pururi la hotarul simţurilor mele este suprema SHAKTI. Întregul Univers străluceşte pe deplin contopit cu beatitudinea nesfârşită a Eului Suprem şi Absolut. Cu adevărat, eu nu cunosc semnificaţia cuvântului SAMSARA!”
Abhinavagupta

Citiți continuarea acestui articol

Articol preluat din Revista YOGA MGAZIN nr. 63

Citiţi şi:
ROATA SIMŢURILOR – în viziunea Shivaismului din Kashmir
Fiorul mistic al transcendenţei divine

yogaesoteric
martie 2009