Viitorul sumbru al omenirii, aşa cum îl pregătesc elitele

 

Ce înseamnă cinci ani?

În iunie 2015, jurnalistul canadian Richard Martineau a scris, cu ironie și nedumerire, textul „Un travesti à l’école” („Un travestit la şcoală”) despre tânărul de 16 ani care își alege sexul după cum are chef. Imposibil de imaginat că jurnalistul ar mai putea să publice un text similar în zilele noastre.

Acum patru ani vorbeam cu o prietenă din România, care apăra fervent drepturile minorităților sexuale împotriva presupusei discriminări și îi spuneam că va veni vremea în care persoanele respective se vor căsători și vor înfia copii, iar copiii își vor putea alege sexul după plac. Bineînțeles prietena mea a respins aceste ipoteze, spunea că exagerez. Pentru că nu știa nici ea ce va urma. Eu, trăind în Occident, eram sigur. Astăzi, aceeași prietenă susține educația sexuală progresistă și dreptul copiilor de a-și schimba sexul… Chestiile acelea imposibil de imaginat acum patru ani.

Cinci ani în lumea super-tehnologică de azi înseamnă foarte mult. În 2025 ne vom aminti ca prin ceață că a existat o vreme în care oamenii nu purtau mască. Ne vom „bucura” cu toții, egal de săraci după pandemia actuală sau altele care vor urma, de venitul minim garantat și de bonuri de masă, cu hrană aprobată de un comitet al oamenilor de știință. Vom comunica numai prin internet, ne vom feri unii de alții, și vom rosti numai ce e voie. Vom avea cu toții (sau aproape toți…) un microcip inserat în încheietura mâinii sau pe frunte, care va avea înscrise toate datele personale – adresă, data nașterii, contul bancar, situația medicală, ce vaccinuri și ce medicamente luăm etc. Vom fi supravegheați în magazine, pe stradă, în autobuze, aeroporturi și gări. De ce nu, chiar și acasă. Dacă va mai exista „acasă”.

Vi se pare o fantezie? Este suficient să priviți la semnele tot mai clare, despre care se vorbește din ce în ce mai deschis. „Suntem prea mulți”, „e nevoie de o nouă ordine”, „să rezolvăm criza climatică”, să construim o societate „fără inegalități”. Proiecte de tipul ID2020 sunt în plină desfășurare.

Bineînțeles, ca întotdeauna, pretextul este același: „Este spre binele nostru”. Iar ei, care dețin miliardele și se plictisesc, se cred îndreptățiți să ne dirijeze viața, să se joace de-a Dumnezeu.

Nici nu mai e vorba de vreo conspirație. Trudeau, Macron, Biden, Johnson și alții ne-o spun pe față. Numai suporterii lor, naivi, cred că totul este în regulă și că după vaccin lumea se va întoarce la viața de dinainte. Sunt oameni care nu știu că în fizică și în istorie procesele sunt ireversibile.

Gabriel Purcăruș


Citiţi şi:
Marea Resetare: Conspirația ‘BBB – COVID’ iese la lumină
Generalul Iliescu și arhitecții Noii Ordini Mondiale: Începe o nouă eră, o nouă dominaţie

 

yogaesoteric
3 decembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More