Viktor Orban dă de pământ cu Legea europeană privind libertatea presei: Ajungem în 1984

Premierul ungar Viktor Orban a criticat la începutul lunii octombrie Legea europeană privind libertatea presei, votată în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE, el considerând că este o lege care creează o „lume orwelliană” în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control” presa, relatează agenţia EFE, anunță Agerpres, potrivit Știripesurse.

Nu am luptat împotriva comuniştilor pentru a ajunge în 1984”, a comentat Orban pe X (fosta Twitter), făcând aluzie la romanul distopic scris de George Orwell. În realitate Bruxellesul „vrea să controleze mass-media prin #MediaFreedomAct”, crede premierul ungar, acuzat el însuşi în ţară şi străinătate că urmărește să reducă la tăcere presa critică faţă de guvernul său.

Opinia sa contrastează cu cea a negociatoarei principale a acestei legi din Parlamentul European, eurodeputata germană Sabine Verheyen, care consideră că, dimpotrivă, respectiva lege va proteja mai bine presa în faţa „influenţelor externe”.

Dacă va fi în final adoptată în forma votată de Parlamentul European, Legea europeană privind libertatea presei (EFMA) va obliga toate societăţile din mass-media publice să dezvăluie identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică.

Printre altele, această lege limitează posibilitatea folosirii soft-urilor de spionaj împotriva jurnaliştilor. Totuşi, jurnaliştii vor putea fi urmăriţi cu astfel de programe dacă o asemenea acţiune este validată de justiţie pentru investigarea unei „infracţiuni grave”.

Citiți și:
Viktor Orban prevesteşte căderea Uniunii Europene. Comparaţia pe care a făcut-o cu URSS
Noua Lege a UE privind Serviciile Digitale, care introduce cenzura și controlul asupra Internetului, a intrat în vigoare
Mihai Eminescu: Libertatea presei și a jurnalistului

 

yogaesoteric
19 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More