de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiți prima parte a articolului
Cei doi poli ai existenţei umane
Stările de saturaţie spirituală îşi fac apariţia la scurt timp după ce o fiinţă umană angrenată pe o cale autentică se confruntă cu unele teste spirituale pe care nu reuşeşte să le treacă, după cum era necesar, cu bine. În felul acesta începe să regreseze. Saturaţia spirituală este urmată de scufundarea fiinţei umane în cauză în ceea ce înţelepţii numesc stări de orbire spirituală. În fazele extreme, apar chiar stări acute şi persistente de dezgust spiritual.
Lenea, complacerea în letargie, absenţa aproape completă a practicii yoga, neputinţa de a duce măcar o dată la bun sfârşit un anumit TAPAS adecvat sunt constantele ce contribuie la apariţia stărilor de saturaţie spirituală.
Viaţa oamenilor care urmăresc să atingă o transformare spirituală definitivă poate fi descrisă drept o stare dinamică, ce implică existenţa a două polarităţi. Un pol este sfera spirituală, celălalt este sfera comună, banală, materială a preocupărilor lumeşti. Sfera spirituală evocă o aspiraţie frenetică, aproape permanentă, de a realiza o reală şi definitivă transformare spirituală majoră, ce implică dincolo de toate atingerea şi aprofundarea unei stări depline de îndumnezeire. Polul lumii fizice ne tentează şi are tendinţa să ne atragă către întunericul egoismului, al prostiei, către materialism.
Conştient sau nu, fiecare om există între aceşti doi poli. În esenţă, este posibil să apară două situaţii: fie magnetul polului spiritual ne stimulează să ne înălţăm către valorile dumnezeieşti fundamentale, către aspecte elevate din ce în ce mai profunde, către o reală transformare spirituală ce atrage după sine o anumită experienţă transfiguratoare, fie polul comun, banal al vieţii, în care predomină materialismul, prostia, egoismul şi întunericul, ne trage în jos, către stagnare, regres, degenerare şi chiar moarte sufletească.
În special oamenii obişnuiţi sunt în mod curent supuşi acestor două tendinţe opuse. Unii sunt atraşi cu o imensă putere de lumina dumnezeiască, alţii se lasă tentaţi de egoism, de ignoranţă, de tertipurile ego-ului (AHAMKARA) şi de întuneric.
Privind cu multă luciditate şi detaşare în jur, descoperim că există fiinţe umane care aleg să meargă doar într-o singură direcţie. Fie se scufundă din ce în ce mai mult în materialismul acestei lumi, fie, însufleţite de aspiraţii divine frenetice şi constante, renunţă aproape în totalitate la această lume şi ascensionează astfel către misterioasele culmi spirituale, atingând, în cele din urmă, stări exemplare de îndumnezeire.
Cei ce au atins un înalt grad de transformare spirituală conferă un sens dumnezeiesc existenţei lor, reuşesc să o transfigureze şi permit luminii înţelepciunii divine, energiei subtile sublime a iubirii, energiei subtile sublime a compasiunii, energiei subtile sublime a altruismului, energiei subtile sublime a iertării să se manifeste din plin în şi prin fiinţa lor. Ei trăiesc o viaţă spirituală îndumnezeită şi exprimă într-un mod exemplar măreţia, frumuseţea şi sublimul sferei spiritului divin.
Atâta vreme cât nu şi-au descoperit încă acel tainic şi fundamental ax lăuntric, de natură să le confere o stare autentică de înţelepciune şi un veritabil discernământ dumnezeiesc, fiinţele umane urmează, în mod ciclic, fie o cale, fie o alta. În timp ce unii se îndreaptă şi ascensionează către lumina dumnezeiască, alţii coboară, decad şi se afundă în întunericul ignoranţei ego-ului şi a viciilor de tot felul.
Pe ambele căi, fiinţele umane se confruntă cu felurite piedici, cu anumite dificultăţi pe care urmăresc sau încearcă să le depăşească. Treptat ele învaţă, prin intermediul gramului de practică adecvată, că orice gen de problemă sau dificultate cu care se confruntă în sfera materială poate fi soluţionată printr-o realizare spirituală plenar transformatoare, prin trezirea înţelepciunii dumnezeieşti, prin descoperirea gradată a înţelepciunii tainice esenţiale a inimii.
În cadrul demersului său spiritual (yoga integrală), marele yoghin Sri Aurobindo a exprimat cu multă înţelepciune aceasta: „Fie că ştim, fie că nu ştim, cel mai adesea, întreaga noastră existenţă înglobează felurite forme de yoga”. Sri Aurobindo a înţeles că aproape orice înălţare la înălţimile cele mai ameţitoare ale spiritului evocă o explorare, o tainică şi paradoxală coborâre din ce în ce mai profundă în materie, spre a descoperi astfel prin experienţă directă miracolul copleşitor, inexprimabil al Marelui Tot, al Macrocosmosului, al lui Dumnezeu.
O evoluţie spirituală completă ce implică atingerea unei stări de îndumnezeire se realizează în spirală, expansionându-ne din ce în ce mai mult universul lăuntric, lărgindu-ne din ce în ce mai mult câmpul conştiinţei, devenind tangenţi cu Nemărginirea, cu Infinitul.
Pentru a dobândi o asemenea cunoaştere plină de înţelepciune, totalizantă este necesar întâi să ne înălţăm către lumina dumnezeiască esenţială, către spirit, pentru ca apoi să fie cu putinţă să coborâm, spre a explora în mod eficient şi fără pericole, adâncimile pline de enigme ale materiei. O astfel de cale nu este deloc uşoară. Cei ce încearcă superficial să facă dintr-o cale spirituală un banal divertisment sau cei care consideră că alegerea unei căi spirituale este o modalitate de a-şi etala snobismul, urmărind de fapt să-şi conserve întreaga viaţă obişnuinţele nefaste pe care le aveau, vechile comodităţi, prejudecăţile şi limitările cretine, aberante, se confruntă apoi cu felurite stări de saturaţie spirituală.
Lecţiile fundamentale ale vieţii
Chiar dacă puţini îşi dau seama, unul dintre sensurile fundamentale ale existenţei noastre aici pe Pământ este realizarea unei comuniuni din ce în ce mai profunde, din ce în ce mai conştiente cu energiile şi forţele dumnezeieşti ale naturii, atrăgând astfel în universul lăuntric felurite energii subtile sublime ce corespund anumitor atribute dumnezeieşti: al iubirii, al altruismului, al erosului pur, al înţelepciunii, al compasiunii etc. Toate aceste atribute dumnezeieşti ne ajută să-L descoperim şi să-L simţim din plin în universul lăuntric pe Dumnezeu Tatăl.
Pe calea ce vizează atingerea stării de îndumnezeire, descoperim din aproape în aproape că noi, fiinţele umane create la începutul tuturor începuturilor după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem aici, în această lume, pentru a-i ajuta cu entuziasm, cu abnegaţie, cu altruism, cu iubire pe cei care merită, spre a face să apară şi să devină din ce în ce mai pregnantă o stare de unitate exemplară, dumnezeiască a umanităţii. Suntem aici pentru a transforma, prin energia subtilă sublimă a atributelor dumnezeieşti pe care o atragem şi o acumulăm din abundenţă în universul lăuntric, întreaga viaţă pe această planetă, transfigurând-o, înnobilând-o cu însăşi lumina înţelepciunii divine pe care o lăsăm să se manifeste din plin în şi prin noi.
Chiar dacă trăim, constrânşi datorită ignoranţei şi a egoismului în care ne complacem, în limitele pe care materia ni le impune în aparenţă, cei care ne transformăm profund şi durabil din punct de vedere spiritual şi atragem în universul lăuntric energiile subtile sublime ale atributelor dumnezeieşti, devenim apoi capabili să controlăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, atât energia subtilă a timpului, cât şi energia subtilă a spaţiului.
Pentru noi devine astfel cu putinţă să transmutăm biologic, la temperatura trupului, potenţialul sexual creator în energii uriaşe care pot fi apoi direcţionate, sublimate, acumulate în etajele superioare ale fiinţei, contribuind astfel la trezirea şi dinamizarea potenţialităţilor noastre benefice latente. În acest mod iniţiem şi amplificăm în microcosmosul fiinţei noastre procese de rezonanţă ocultă cu anumite energii divine fundamentale din Macrocosmos.
Doar cei ce au atins un înalt grad de înţelepciune şi de îndumnezeire sunt conştienţi că noi, oamenii, existăm pe această planetă spre a face să fie atrasă şi să irumpă în valuri energia subtilă sublimă a iubirii din inimile noastre. Iubirea este un agent dumnezeiesc universal ce face cu putinţă o mulţime de metamorfoze şi transformări benefice.
Dincolo de aparenţe, cei care am început să facem primii paşi pe calea desăvârşirii suntem aici spre a descoperi valoarea dumnezeiască a vieţii, cât de însemnată devine, când este integrată în armonia firii, chiar şi cea mai mică dintre făpturile din jurul nostru, căci în realitate astfel de făpturi comunică într-o manieră tăcută, în modul lor specific, cu întregul Macrocosmos, cu Fiinţa tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Suntem aici spre a descoperi, prin experienţe spirituale fundamentale, cum să simţim din plin natura tainică a lui Dumnezeu, accesând în mod conştient cele mai înalte sfere ale creaţiei dumnezeieşti.
Acestea sunt câteva dintre lecţiile noastre principale. Dacă nu vom reuşi cu adevărat să le învăţăm prin intermediul gramului de practică, vom continua să ne încarnăm din nou şi din nou în universul fizic, suferind eventual, după cum merităm, din nou şi din nou în anumite tărâmuri subtile purgatoriale sau infernale din universul astral în care vrând nevrând vom fi obligaţi să rămânem în intervalul distinct dintre două existenţe terestre.
Semne evidente ce atestă apariţia stărilor de saturaţie spirituală
La întrebarea simplă şi directă: „Ce este saturaţia?” se poate răspunde: Este un fenomen specific interesant, a cărui manifestare o descoperim nu doar în lumea fizică, ci şi în sfera eterică, în cea psihică, în cea mentală şi chiar în cea supramentală. Când, spre exemplu, un burete nu mai poate absorbi o cantitate suplimentară de apă, afirmăm despre el că este saturat. Ceva similar se petrece în anumite condiţii şi cu structura psihică sau cu învelişul mental al unei fiinţe umane. În strânsă legătură cu disponibilităţile sale specifice, fiinţa umană nu mai este capabilă să absoarbă şi să acumuleze fie cunoaşterea, fie înţelepciunea, la modul general, orice formă de energie subtilă ce există în focarele nesfârşite, gigantice de forţă din Macrocosmos.
Dincolo de aparenţe, stările de saturaţie spirituală pot fi recunoscute prin observarea cu multă atenţie şi luciditate a anumitor semne, aşa-zis simptome evidente şi caracteristice. Chiar şi apariţia unui singur semn ce începe să se manifeste din ce în ce mai des şi cu putere poate fi pe bună dreptate considerată un motiv serios de îngrijorare. Când astfel de simptome cresc, ne conduc într-un ritm incredibil pe panta periculoasă a inerţiei, a lenei, a indiferenţei, a delăsării, a prostiei, a îndoielilor demoniace şi chiar a răutăţii.
În cele ce urmează vom trece în revistă anumite semne sau aşa-zise simptome ce însoţesc apariţia stărilor de saturaţie spirituală.
1. Lipsa bucuriei de a trăi
Imensa majoritate a fiinţelor umane care se confruntă cu asemenea stări îşi pierd gradat bucuria de a trăi. În ele se diminuează încântarea aspiraţiilor sublime dumnezeieşti şi se estompează ţelurile ce vizau anterior anumite realizări spirituale dumnezeieşti extraordinare. Astfel îşi încetinesc din ce în ce mai mult creşterea lăuntrică; transformarea lor spirituală este înfrânată şi, la un moment dat, ajung să se oprească, stagnează, chiar dacă urmează în mod formal calea spirituală pe care s-au angrenat cândva.
Bucuria dumnezeiască este un semn sigur al înfloririi vitalităţii, al creşterii divin integrate, al expansivităţii de la finit către nesfârşit, al îndumnezeirii. Când bucuria dispare, fiinţa umană în cauză se retrage, chiar fără să fie conştientă, întro stare de izolare vitală, trupească, psihică şi mentală. Începe să se simtă singură şi deprimată. Alunecă în stări stranii de apatie. Astfel de situaţii pot fi observate dacă privim în jurul nostru cu multă atenţie şi luciditate, urmărind să facem să intre din plin în acţiune intuiţia spirituală.
Iată, de exemplu, cazul unui bărbat angrenat într-o discuţie ce tratează subiecte mai mult sau mai puţin importante, care este brusc surprins de iubita sa ce vine spre el pentru a-l îmbrăţişa cu multă iubire. El îi răspunde atunci doar de complezenţă, printr-o îmbrăţişare formală, fără a fi capabil să trăiască starea pregnantă de iubire şi de fuziune afectivă generatoare de fericire. Aceasta arată că acel bărbat şi-a pierdut reacţia spontană firească faţă de un gest jucăuş şi plin de afecţiune. Reacţia stranie, mecanică pe care o are arată că îi lipseşte acea tainică şi exuberantă vibraţie interioară, ce face ca totul să fie pentru el plin de sensuri multiple.
Există felurite semne de acest gen pe care le putem observa când începe să se manifeste starea de saturaţie spirituală. Lipsa vădită a bucuriei intense, copleşitoare de a trăi este unul dintre acestea.
Atunci când îşi pierde toate aspiraţiile sublime, frumoase, toate speranţele îndreptăţite şi nu mai hrăneşte idealuri dumnezeieşti, universal valabile, ce implică entuziasm şi o mare cutezanţă, fiinţa umană devine irascibilă, posacă, evident negativistă şi respinge adesea cu încăpăţânare orice tendinţă de transformare spirituală, de evoluţie şi de progres benefic.
Bucuria dumnezeiască intensă, predominantă, îmbătătoare este pentru sfera psihică ceea ce este uleiul pentru un anumit mecanism fizic foarte fin. Când bucuria lipseşte, se poate spune că structura psihică se usucă şi nu mai este capabilă să funcţioneze în mod optim la capacitatea maximă. Prin intermediul stărilor predominante de bucurie pură, dumnezeiască, îmbătătoare devine cu putinţă să ne păstrăm plini de viaţă divină şi nu vom fi niciodată ameninţaţi de bizara saturaţie spirituală.
În absenţa uleiului paradiziac al bucuriei, ce exprimă o stare indescriptibilă, plenară de libertate interioară, de spontaneitate, de candoare, ne uscăm şi ne pierdem extraordinara abilitate de a ne expansiona în nemărginirea dumnezeiască, în Macrocosmos, de a ascensiona prin manifestarea unei iubiri constante şi fără măsură, pe nivelurile net superioare ale conştiinţei.
Citiți continuarea articolului.
Citiţi şi:
Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de multă bucurie întocmai aşa cum avem nevoie de pâinea cea zilnică
Despre încercările spirituale şi modul în care acestea pot fi depăşite
Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA
yogaesoteric
16 iunie 2016