«Coca-Cola e ideală doar pentru curățat mașinile, iar CIA a creat prin acțiuni din culise criza din Ucraina»

 

Un interviu fulminant cu regizorul Emir Kusturica


La începutul lui 2016, faimosul regizor sârb Emir Kusturica se temea că lumea va intra într-un mare război. Kusturica este convins că Rusia lui Vladimir Putin va rezolva situația din Siria până la mijlocul anului și va da înapoi poporului sirian dreptul de a decide dacă îl va păstra la conducere pe Assad sau va alege pe altcineva.

„Aș fi vrut ca Dumnezeu să-l fi adus pe Putin mai devreme, ca, împreună cu el, în timpul războiului civil din Iugoslavia, să fi decis dacă vrem «democrația» pe care nu o puteam suporta, sau un sistem politic cu care am fi putut lupta. În limbaj modern, ori am fi avut S-400, ori nu. Putin ne-ar fi ajutat să găsim un echilibru și să nu ne intimidăm la auzul cuvintelor «justiție» și «adevăr». Președintele rus predică cruntul adevăr care spune că întreaga planetă plătește un preț prea greu conveniențelor în care a căzut Vestul”, scrie Kusturica în cotidianul sârbesc Politika.

Kusturica este convins că soarta Europei în 2016 va sta în mâna acelorași forțe care îi șterg identitatea și că Vestul nu se va împăca cu ideea că câmpurile petroliere din Siberia nu sunt proprietatea Shell sau a altor companii occidentale.

„Nu am nimic împotriva Europei, de vreme ce mă consider un european alb, dar aș opta pentru neutralitate, din punct de vedere militar, pentru Serbia.”

În privința escaladării crizei refugiaților în UE, Emir Kusturica a spus:
„Criza continuă, nu a apărut de una singură, dar a fost coaptă în aceeași bucătărie. Dacă greșesc, atunci de ce refugiații din Siria, care este sistematic distrusă precum Iugoslavia, nu au rămas în Turcia, sau de ce Arabia Saudită nu le-a pus la dispoziție două sau trei milioane de corturi? Creștinii care locuiesc în Orientul Mijlociu din vremea nașterii creștinismului sunt acum amenințați de extincție”.

Anul trecut, într-un alt articol publicat de același cotidian, regizorul sârb contesta câteva mari simboluri americane, între care CNN, Coca-Cola sau Monsanto.

El a scris că postul rus de televiziune Russia Today (RT) „distruge stereotipurile de la CNN despre băieți buni și băieți răi, acolo unde hispanicii, negrii, rușii și sârbii sunt personaje negative, în timp ce americanii cei albi sunt OK”.

Kusturica a comentat decizia Congresului american de a aloca 30 de milioane de dolari pentru o propagandă care să contracareze postul RT:
„John Kerry și alți congresmeni sunt supărați de faptul că RT trimite semnale cum că lumea nu este determinată de inevitabilitatea liberalismului, că SUA conduce omenirea în haos, că Monsanto nu produce mâncare sănătoasă, că băutura Coca-Cola este ideală pentru a curăța angrenaje de automobile, nu pentru stomacul uman, că în Serbia procentajul oamenilor care mor de cancer a crescut după bombardamentele NATO din 1999, că amprentele CIA sunt pe toată criza ucraineană și că trupele Blackwater au tras asupra poliției ucrainene, și nu activiștii de pe EuroMaidan”.

Despre CNN, Kusturica a scris că „transmisiunile sale asigură omenirea că SUA a condus numai acțiuni umanitare, nu războaie, și că avioanele lansau îngeri, nu bombe”.

În trecut, Emir Kusturica și-a exprimat credința că atunci când va începe Al Treilea Război Mondial postul de televiziune Russia Today va fi o primă țintă, fiind o extrem de puternică putere care contracarează propaganda americană.

Într-un alt articol publicat în același cotidian la începutul lui 2015, Kusturica a calificat RT drept cea mai puternică armă a Rusiei, mai puternică decât SS-18, o rachetă intercontinentală balistică pe care cei din NATO o numesc „Satan”: „Diavolul nu vine niciodată singur! Odată cu această rachetă și alte numeroase inovații, postul de televiziune RT a apărut, de asemenea, în arsenalul Rusiei”.

RT este o reală amenințare pentru propaganda de stat americană pentru că atinge americanii „în propriile lor case, într-o engleză perfectă, mai bună decât o folosesc cei de la CNN”. Iar acesta va fi motivul pentru care Washington-ul se va sătura și va dori să reducă la tăcere RT cu forța – la fel cum NATO a redus la tăcere statul sârb în aprilie 1999.

„RT va demistifica și mai mult visul american și, la ore de maximă audiență, va dezvălui adevărurile ascunse de decenii de ochii și inima americanilor obișnuiți.”

Născut la Sarajevo, Bosnia-Herțegovina, Emir Kusturica este un regizor, actor și muzician sârb în vârstă de 60 de ani. Are numeroase premii internaționale pentru filmele sale, iar în 2007 a fost numit ambasadorul Serbiei la UNICEF. El a devenit celebru în 1981 cu primul său lungmetraj, „Do You Remember Dolly Bell?”.

Alte filme importante din palmaresul său: „When Father Was Away on Business” („Palme d’Or” la Cannes, 1985), „Time of the Gypsies”, „Arizona Dream” (cu Johnny Depp și Faye Dunaway, „Ursul de Argint” la Berlin, 1993), „Underground” („Palme d’Or” la Cannes, 1995), „Black Cat, White Cat” („Leul de Argint” la Veneția, 1998) și „Maradona”.


Citiți și:

Dezvăluirile unui fost agent CIA: Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia 
Un studiu al Universității Princeton arată că SUA nu mai este, de fapt, o democrație! 
Democraţia – un mit pentru manipularea maselor

 

yogaesoteric
16 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More