Yoga clasică

Se referă la yoga în opt etape – cunoscută şi ca Raja Yoga – promovată de Patanjali, în lucrarea sa “Yoga-Sutra”. Aceste texte în sanscrită, conţin aproximativ 200 de enunţuri aforistice, care au fost comentate, mereu şi mereu, de-a lungul secolelor. Mai devreme sau mai târziu, toţi practicanţii yoga perseverenţi vor descoperi această scriere şi se vor confrunta cu adevărurile exprimate aici. Cuvântul “sutra” (care are, ca şi corespondent în limba latină, termenul “suture”) înseamnă “fir”. În acest context, el semnifică firul memoriei, un element ajutător pentru practicanţii dornici să memoreze cunoaşterea şi înţelepciunea lui Patanjali.


“Yoga-Sutra” a fost, probabil, scrisă în secolul al doilea D. Ch. Cel mai vechi comentariu al ei, în limba sancrită, este Yoga-Bhashya (“Discurs despre yoga”), atribuit lui Vyasa, scris în secolul al V-lea d.Ch. şi care furnizează nişte explicaţii de bază cu privire la enunţurile, adeseori foarte criptice, ale lui Patanjali.


Tot ceea ce se cunoaşte despre Patanjali sau Vyasa sunt nişte legende. Acest fapt este valabil în cazul multor yoghini din trecut, căci deseori, tot ceea ce rămâne sunt numai învăţăturile lor. Bineînţeles că ele sunt mult mai importante decât orice informaţie istorică din viaţa lor.


Patanjali care este, adeseori, denumit şi “părintele sistemului yoga”, susţinea că fiinţa umană este un amestec de materie (prakriti) şi spirit (purusha). Prin yoga el înţelegea unificarea acestora şi restabilirea purităţii absolute a spiritului. Concepţia lui este, în general, caracterizată ca reprezentând un dualism filosofic. Acesta este un aspect important căci, cele mai multe sisteme filosofice ale Indiei, promovează una dintre formele de nondualism: numeroasele aspecte sau forme ale lumii manifestate au, de fapt, aceeaşi origine: existenţa pură, fără formă, eternă şi perfect conştientă.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More