Yoga postclasică

Această etapă include toate tipurile şi şcolile yoga care au apărut în perioada ce a urmat lucrării “Yoga-Sutra” a lui Patanjali. Spre deosebire de yoga clasică, cea postclasică susţine unitatea ultimă a tuturor lucrurilor. Aceasta este şi esenţa învăţăturii vedantice, un sistem filosofic bazat pe învăţăturile Upanishadelor.


Dintr-o anumită perspectivă, dualismul sistemului yoga clasică poate fi văzut ca un scurt, dar puternic interludiu în cursul învăţăturilor nondualiste care se întorc, în timp, până în vremea vedelor antice. În conformitate cu aceste învăţături întreaga manifestare a Universului este doar o expresie a uneia şi aceleiaşi realităţi. În sanscrită, acea realitate unică se numeşte Brahman (ce înseamnă “cel care s-a expansionat”) sau Atman (Sinele Suprem transcendent, opus ego-ului individual limitat).


La câteva secole după Patanjali, evoluţia sistemului yoga a luat o turnură interesantă. Câţiva mari adepţi ai acestui sistem au început să testeze potenţialităţile ascunse ale fiinţei umane. Generaţiile anterioare de yoghini nu au acordat importanţă corpului fizic. Ei au fost interesaţi să mediteze până în acel punct în care puteau ieşi, în mod conştient, din corp. Scopul lor era să transceandă această lume şi să fuzioneze cu Spiritul, acea Realitate Supremă fără formă, debarasându-se total de noţiunea de corp fizic.


Sub influenţa alchimiei – părintele spiritual al chimiei – unii maeştri yoghini au creat un sistem de tehnici menite să permită reîntinerirea corpului fizic şi prelungirea vieţii. Ei considerau corpul ca fiind un templu al spiritului nemuritor şi nu un înveliş de care să ne debarasăm la prima ocazie care se iveşte. Ei chiar au experimentat, prin intermediul unor tehnici yoghine avansate, posibilitatea de a energiza corpul fizic, atât de intens, încât aceasta să producă o modificare biochimică şi chiar o reorganizare a substanţelor de bază, acţiuni ce puteau conferi nemurirea lui.


Această preocupare a lor a dus la crearea sistemului Hatha-yoga, care se practică, la ora actuală, în întreaga lume, însă nu la modul cel mai exact şi autentic posibil.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More