Yoga preclasică

Această perioadă cuprinde aproximativ 2.000 de ani, până în secolul al doilea î.CH. Yoga preclasică prezintă forme variate. Manifestările timpurii erau încă asociate cu cultura sacrificială vedică, aşa cum era prezentă în Brahmana-e şi Aranyaka-e. Brahmana-ele sunt texte sanscrite ce explică imnurile vedice şi ritualurile ce le însoţesc. Aranyaka-ele sunt texte ritualice specifice pentru cei care aleg să trăiască izolaţi în păduri, peşteri sau locuri părăsite.


Yoga a devenit ceea ce se cunoaşte că este, o dată cu Upanishadele, texte gnostice, care expun învăţătura ocultă cu privire la unitatea ultimă a tuturor lucrurilor. Există peste 200 de astfel de scrieri deşi, doar o mică parte dintre ele au fost scrise în perioada anterioară existenţei lui Buddha Gautama (sec. 5 î.Ch.).


Una dintre cele mai remarcabile scrieri yoga este Baghavad-Gita (“Cântecul Domnului”), despre care Mahatma Gandhi spunea:


“Când sunt copleşit de dezamăgire şi nu mai întrevăd nici o rază de lumină, mă reîntorc la Baghavad-Gita. Câte un vers de ici-colo mă face să zâmbesc, oricât de mari ar fi necazurile prin care trec, iar viaţa mea a fost plină de necazuri; faptul că ele nu au lăsat amprente asupra mea se datorează tot învăţăturilor din Baghavad-Gita”. (“Tânăra Indie”, 1925, p. 1078-1079)


Această scriere, compusă doar din 700 de versuri reprezintă, pentru hinduşi, ceea ce reprezintă pentru creştini Predica lui Iisus de pe munte. Mesajul ei însă nu este de a întoarce şi celălalt obraz, ci de a ne opune cu orice preţ răului din lume. Baghavad-Gita a fost primită în forma în care există astăzi, în jurul anului 500 î.Ch. şi, de atunci, a constituit o sursă de inspiraţie permanentă pentru milioane de hinduşi. Esenţa învăţăturii ei este următoarea: a trăi înseamnă a acţiona – fizic, psihic, mental şi spiritual. Pentru a evolua spiritual trebuie să anihilăm forţa propriului nostru ego (eul inferior) şi, prin legătura cu energiile benefice, divine să regăsim esenţa divină din noi înşine, scânteia de dumnezeire din inima noastră, Sinele nostru divin.


Yoga preclasică mai cuprinde şi numeroasele şcoli, ale căror învăţături îşi au ca sursă cele două mari epopei naţionale, Ramayana şi Mahabharata (în care este cuprinsă şi Baghavad-Gita şi care este de şapte ori mai lungă decât Iliada şi Odiseea la un loc). Aceste şcoli preclasice au descoperit şi aplicat diferite tehnici de meditaţie profundă, prin care se poate transcende corpul şi mintea şi se poate redescoperi adevărata natură divină a Totului.

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More