YOGA sportivă, între nonsens şi contradicţie aberantă
de Mihaela Gheorghiu
Motto: „Este tot mai dificil să separăm sportul de ură,
gelozie, orgoliu, violenţă. Cu alte cuvinte, sportul este un război
din care lipseşte trasul cu puşca”
– George Orwell
De mai bine de 4000 de ani, de când există primele referiri la YOGA, nu s-a vorbit niciodată despre YOGA ca fiind sport. Văzând probabil că din sport se câştigă mulţi bani, iar sporturile olimpice ajung chiar să obţină finanţări de la guvern, câţiva întreprinzători s-au gândit să speculeze un teritoriu încă virgin. Aşa că au inventat YOGA sportivă. În eforturile lor de a convinge lumea că YOGA nu este altceva decât un sport, au ajuns să modifice nu doar tradiţia milenară yoghină, ci şi istoria şi psihologia.
Competiţia ca scop şi mijloc în sine este în contradicţie cu esenţa YOGA
„Sporturile yoghine s-au născut aproximativ cu 2000 de ani în urmă,” îşi încep ei elucubraţiile. „Încă de la început, sporturile yoghine au fost în primul rând competiţii spirituale între diferitele şcoli filozofice şi mănăstiri din India”.
În realitate, este vorba de o grosolană mistificare, la care apelează cei de la Federaţia Internaţională de YOGA sportivă pentru a-şi crea o aşa-zisă istorie străveche. YOGA este o cale spirituală veche de mai bine de 4000 de ani, iar sporturile yoghine nu au existat niciodată. La fel cum nu au existat niciodată competiţii sportive între yoghini.
Însăşi ideea de competiţie este un nonsens în YOGA. Numai analizând semnificaţia celor două cuvinte ne dăm seama că ele sunt total incompatibile. Cuvântul „competiţie” semnifică înfruntare, dispută sau rivalitate între două părţi pentru a obţine acelaşi avantaj sau întâietatea într-un domeniu. Sensul acestui cuvânt a fost extins până la acela de „luptă pentru supravieţuire”. Cuvântul YOGA provine din rădăcina sanscrită „jug” care înseamnă a uni, a împreuna, a fuziona, a pune la unison. Nici urmă de luptă, de dispută, de rivalitate, deci de competiţie în YOGA.
Sport-Yoga, un sport ca şi gimnastica, vânătoarea sau fotbalul
La fel stau lucrurile cu cuvântul „sport”. Din regulamentul elaborat de Federaţia Internaţională de YOGA sportivă aflăm că „un sport este orice joc care are anumite reguli şi un regulament care include competiţiile între două sau mai multe persoane.” Iarăşi nimic în comun cu YOGA, care nu numai că nu implică vreo competiţie, ci este departe de a fi un joc cu reguli. Probabil că pentru cei de la Federaţia Internaţională de YOGA sportivă, YAMA şi NIYAMA (care alcătuiesc codul moral şi etic yoghin) sunt un fel de regulament al jocului, din moment ce acestea nu trebuie respectate decât strict cât yoga-sportivul este observat de juriu. „YAMA şi NIYAMA vor fi practicate o oră înainte, în timpul şi o oră după competiţie”, scrie în regulament. Şi atât. În rest yoga-sportivul poate să încalce liniştit YAMA şi NIYAMA, din moment ce a obţinut punctele necesare în competiţie şi şi-a devansat adversarul.
Cuvântul sport a intrat în vocabularul englezesc cu sensul de „a se distra” sau „a-şi petrece în mod plăcut timpul”. În Evul Mediu se considera chiar că vânătoarea şi războiul sunt „sportul” regilor, ceea ce face ca şi astăzi vânătoarea să fie considerată în continuare un sport. Ca o ironie a sorţii, cuvântul sport mai are în limba engleză şi sensul secundar de a „lua în râs ceva sau pe cineva”, sens care se pare că este mai potrivit în contextul de faţă, întrucât sintagma „sporturi yoghine” nu face decât să ridiculizeze o practică şi o cale spirituală milenară.
Ca orice joc, şi yoga-sportul are un obiectiv. Probabil pentru a justifica numele de yoga-sport şi nu de sport pur şi simplu, părinţii noii găselniţe s-au simţit obligaţi să adauge aici sintagma „realizare spirituală”. Nu vă bucuraţi, nu este ceea ce credeţi. Căci în sport-yoga acest obiectiv se referă de fapt la „depăşirea obstacolelor vieţii de zi cu zi” prin „competiţia ca un mijloc de auto-perfecţionare şi de antrenament spiritual”. Asanele, meditaţia, pranayama, toate acestea nu au deci nicio valoare pentru yoga-sportiv, competiţia este totul.
Câte puncte primeşte un yoga-sportiv când se ia la trântă cu psihologia?
După ce au făcut praf tradiţia yoghină, yoga-sportivii se iau la trântă cu psihologia, o ştiinţă care defineşte inteligenţa emoţională drept „capacitatea de a identifica propriile emoţii şi pe ale altora şi de a le gestiona rezolvând probleme care implică aspecte emoţionale”. Pe lângă faptul că introduc un nou concept, acela de inteligenţă afectivă, cei de la Federaţia de YOGA sportivă definesc cu totul distorsionat inteligenţa emoţională. Ei o consideră nici mai mult nici mai puţin decât o reprimare a emoţiilor negative, aspect care în psihologie este considerat tocmai o dovadă de lipsă de inteligenţă emoţională.
Inteligenţa afectivă şi emoţională definite astfel sunt criterii de evaluare a performanţei yoga-sportivilor. Deci cu cât e mai capabil să îşi nege şi să îşi reprime propriile emoţii, cu atât un yoga-sportiv e mai bine cotat. În plus, aceste „calităţi” sunt considerate un semn de inteligenţă spirituală, alt concept al cărui sens a fost distorsionat.
Toate aceste aspecte aduc la paroxism vulgarizarea sistemului multimilenar YOGA în Occident. Dacă reducerea practicilor HATHA YOGA la o banală formă de fitness este jalnică şi penibilă, această încercare de a face din YOGA un sport este de-a dreptul revoltătoare. Dincolo de mascarada şi cuvintele pompoase folosite de inventatorii yoga-sporturilor, este evident că ei nu au nici cea mai mică idee ce înseamnă de fapt o cale spirituală şi care este valoarea inestimabilă a sistemului YOGA pentru umanitate.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cine vrea să joace un meci de YOGA?
«Buna colaborare» dintre sinistrul procuror Marian Delcea şi Mario Sorin Vasilescu
Psihologii au definit «inteligenţa spirituală». O nouă confirmare ştiinţifică a valorii spiritualităţii
yogaesoteric
19 mai 2008
