Ziarul Cancan îşi bate joc de moartea unui om pentru a lansa din nou speculaţii aberante cu privire la MISA
Către Redacția Cancan
În atenția Redactorului șef
Biroul de presă al MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacția Cancan a articolului cu titlul „A murit! Guru Bivolaru e distrus! Nici nu implinise 50 de ani! Este a treia moarte bizara din ultimele luni!”. Articolul a apărut în data de 23 aprilie 2014 şi a fost semnat cu iniţialele M.A. Solicităm publicarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:
La câteva zile după ce Cristina Costaş, fostă instructoare în cadrul MISA, a încetat din viaţă, redacţia Cancan a publicat un articol plin de afirmaţii manipulatorii şi chiar de minciuni sfruntate, în care – folosindu-se de acest pretext atât de tragic – a lovit încă o dată, în mod nejustificat, în imaginea MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. Constatăm cu o neplăcută surprindere că până şi această situaţie regretabilă a fost denaturată în mod penibil de redacţia Cancan, ceea ce denotă o conduită care jigneşte atât pe cei apropiaţi celei dispărute, cât şi profesia însăşi de jurnalist.
Oricât de neaşteptată a fost această tragedie pentru cei care au cunoscut-o pe Cristina Costaş, afirmaţiile pe care le difuzează Cancan conform cărora ea ar fi murit „în condiţii dubioase” şi „fara ca nimeni sa stie ca este bolnava” sunt fără îndoială false şi chiar calomniatoare. Decesul Cristinei s-a datorat unui infarct miocardic suferit în urma unor complicaţii ale stării de sănătate, de care cei apropiaţi ştiau foarte bine. Dar acest gen de probleme apar din nefericire frecvent la foarte mulţi oameni. Conform statisticilor oficiale, în România mor zilnic în medie 40 de persoane în urma unui infarct miocardic. Mass-media nu consemnează în general aceste evenimente decât în cazul unor persoane foarte importante şi nici atunci decesul în sine nu are nimic neobişnuit. Iată însă că dacă printre aceste numeroase persoane s-a aflat şi cineva din cadrul MISA, deja mai multe ziare au interpretat imediat în mod răuvoitor că aici este vorba despre ceva „dubios”!
Mai mult decât atât, articolul din Cancan urmăreşte să speculeze şi să generalizeze această situaţie la scara întregii MISA, vizând crearea unei imagini cât mai negative şi destabilizatoare la adresa MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. În articol se afirmă: „Cristina Costas era considerata mana dreapta, omul de baza al lui Gregorian Bivolaru” şi că „Bivbolaru isi punea toate bazele in ea, ca poate mentine o buna organizarea in lipsa lui” (exprimarea şi ortografia defectuoasă aparţin autorului, n.n.) şi că acum „Guru Bivolaru este distrus!”. Biroul de Presă MISA precizează că deşi Cristina Costaş a fost un om deosebit de capabil şi integru, ea nu a fost foarte mult implicată în organizarea MISA. De altfel ea se şi retrăsese de mai multe luni din majoritatea activităţilor pe care le realiza în cadrul MISA.
Cancan face şi alte afirmaţii mincinoase: „Contactata de Cancan.ro, familia Cristinei Costas sustine ca nu stia ca aceasta este bolnava” şi „Costas a fost si ofiter de politie o perioada, pana s-a aflat de afilierea ei cu Bivolaru, si a fost data afara din sistem”.
Biroul de Presă MISA a contactat la rândul său familia Cristinei Costaş. Fostul soţ al Cristinei, Mihai Costaş, ne-a declarat că a fost într-adevăr sunat la telefon de o ziaristă de la Cancan, dar că este „profund dezgustat de interpretările mizerabile şi disproporţionate” care au apărut în articolul publicat de acest ziar. Domnul Costaş a apreciat ca fiind absurdă afirmaţia că el nu ar fi ştiut de problemele de sănătate ale Cristinei din moment ce aceasta se afla de mai mult timp în tratament medical. Mihai Costaş ne-a mai declarat că fosta sa soţie în niciun caz nu a fost dată afară din Poliţie, ci a plecat din propria ei iniţiativă atunci când a dorit să aleagă în viaţa ei alte opţiuni. În articolul din Cancan se afirmă în final că „Reamintim ca Gregorian Bivolaru este cautat prin Interpol” şi că „Potrivit unor surse, liderul MISA s-ar ascunde in acest moment intr-o locuinta din Paris.” Biroul de Presă MISA precizează că Gregorian Bivolaru nu se ascunde nicăieri, ci se află în mod oficial în Suedia, unde a primit în anul 2005 azil politic. Reamintim şi noi la rândul nostru că judecătorii suedezi au refuzat extrădarea solicitată de autorităţile române a domnului Bivolaru tocmai pentru că au constatat abuzurile judiciare grosolane la care acesta a fost supus în România. Este semnificativ să mai reamintim şi că autorităţile suedeze au evidenţiat că abuzurile împotriva MISA şi a lui Gregorian Bivolaru au fost orchestrate din plin de o intensă manipulare mediatică, aşa cum de altfel observăm că procedează sistematic şi redacţia Cancan. Pentru aspectele tendenţioase pe care vi le-am semnalat vă solicităm aşadar publicarea acestui drept la replică în condiţii editoriale similare cu cele ale articolului la care facem referire şi vă solicităm scoaterea de îndată a articolului în cauză de pe site-ul dvs.
Biroul de Presă MISA
29 aprilie 2014