Ziua și decesul. Profesoara Adriana Bunea din Oradea decedată după rapelul cu vaccinul experimental Moderna
Soțul: „Își dădea ochii peste cap. Când a ajuns salvarea, era deja cu ochii dilatați și fixați, iar gura încleștată”. Autoritățile, pe SILENȚIOS
Fosta directoare a Liceului German „Friedrich Schiller” din Oradea, Adriana Bunea, de 55 de ani, a decedat în data de 11 martie la Spitalul Județean din localitate. Ea fusese internată în stare gravă pe 8 martie, imediat după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Moderna.
Portalul local Bihor Online, semnalat și de Bihoreanul, scrie că profesoara Adriana Bunea a ajuns pe 8 martie la Unitatea de Primire Urgențe în stare de inconștiență. Soțul fostei directoare, profesorul Vasile Bunea, a declarat pentru Bihon.ro că în ultimele săptămâni soția lui s-a simțit rău în mai multe rânduri, dar nu se știa să fi avut probleme serioase de sănătate. Ultimele săptămâni coincid cu cele 28 de zile dintre intervalul de administrare a celor două doze de vaccin. Practic, constatăm că profesoara a fost injectată cu serul experimental Moderna pe 8 februarie.
Presa a relatat despre peste 10 decese apărute după vaccin dar, conform autorităților, imberbul Gheorghiță-vaccinistul, toate acestea sunt simple coincidențe, așa că și rapoartele despre ele ajung mai greu la cunoștința opiniei publice.
Iată cum s-au desfășurat evenimentele
Joi 11 martie s-a stins din viață un profesor îndrăgit de generații întregi de copii. Este vorba despre fosta directoare al Liceului Teoretic German „Friederich Schiller” din Oradea, profesoara de fizică Adriana Bunea, de 55 ani. După ce a făcut rapelul vaccinului anti-covid cu Moderna, împreună cu soțul său, și el cadru didactic, starea de sănătate a femeii s-a deteriorat brusc. La doar câteva ore după, Adriana Bunea era internată de urgență la Spitalul Județean Clinic de Urgență Oradea. S-a petrecut luni, 8 martie…
La UPU a ajuns în stare de inconștiență, în jurul orei 21:30, cu midriază fixă bilaterală (dilatația accentuată a pupilelor), într-o stare generală profund alterată. I s-a făcut și dializă. Medicii din mai multe specialități medicale au luptat să redea viața doamnei profesor. Din nefericire, a suferit o insuficiență multiplă de organe și, cu toate eforturile depuse, a decedat câteva zile după, în cursul serii de joi, 11 martie.
Intoxicație misterioasă și PH acid
„Diagnosticul prezumtiv a fost intoxicație cu substanță necunoscută (adică chiar serul experimental Moderna, a cărui compoziție exactă este necunoscută medicilor din Oradea). Dar nu se poate face o legătură între cele două aspecte. Este puțin probabil să aibă o legătură cu un vaccin (probabil o fi fost ceva în aerul din Oradea!!!). Examenul necroptic va susține sau va infirma diagnosticul de internare. Într-o astfel de situație, în principiu va fi făcută o autopsie medico-legală”, a transmis dr. Adrian Traian Dușe, directorul Spitalului Județean, în cursul după-amiezii de 12 martie. Alți medici din spital opinează că nu se poate face o legătură de cauzalitate între vaccin și deces (conform indicațiilor prețioase de la centru!!!).
Informații din zona medicală transmit că pacienta ar fi suferit o acidoză metabolică severă cu substanță necunoscută. Astfel, organele i-ar fi fost afectate în chip sever de scăderea PH-ului organismului până într-o zonă hiper-acidă, incompatibilă cu viața. Profesor de fizică la rândul său, soțul decedatei confirmă. Vasile Bunea a relatat că, în ultimele săptămâni, soția sa avusese stări de rău repetate, fără precedent, similare unor crize de fiere (perioada de după prima doza). În același timp, domnul Bunea subliniază că soția Adriana nu avea probleme deosebite de sănătate. Precum soția sa, Vasile Bunea este profesor de fizică, dar la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea. Cei doi soți se cunoscuseră încă de pe băncile facultății.
Ultimele săptămâni coincid cu cele 28 de zile dintre intervalul de administrare a celor două doze de vaccin. Practic, constatăm că profesoara a fost injectată cu serul experimental Moderna pe 8 februarie.
Filmul zilei fatidice
Soții Bunea au făcut rapelul la vaccin luni, 8 martie, în jurul orei 16, în Orășelul Copiilor, după care s-au îndreptat în plimbare, către mașină. Vasile Bunea relatează că, sosită acasă, Adriana Bunea s-a relaxat în fața televizorului. Soțul ieșise din casă, în jurul orei 18. În jurul orei 20, fiica acestora, Carina Bunea, a descoperit-o pe mama sa cu o stare generală de sănătate alterată.
După insistențele fiicei, a fost chemată ambulanța și, într-un final, femeii i s-a acordat primul ajutor, când deja starea sa de sănătate se agravase. „Au așteptat după ambulanță și în sufragerie își dădea ochii peste cap. Când a ajuns salvarea, ea era deja cu ochii dilatați și fixați, iar gura încleștată”, relatează soțul.
La Urgențe, medicii au indicat o substanță toxică necunoscută, în sângele pacientei. Joi seara la ora 19:30 a fost declarat decesul femeii. La internare, i se făcuse testul covid, iar acesta a ieșit negativ. Autopsia s-a realizat vineri seara, iar analiza acestui examen va fi realizată la IML Timișoara. Rezultatul analizei va surveni în următoarea perioadă. Conform uzanțelor, s-a deschis anchetă penală IN REM, pentru moarte suspectă.
Autoritățile, pe silențios
Contactată telefonic, directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă a transmis că nu este la curent cu cazul doamnei profesor. Însă prefectul Dumitru Țiplea asigură că nu s-au raportat suspiciuni privind o eventuală conexiune între vaccin și decesul cadrului didactic. Coordonatoarea programului județean de vaccin nu a putut furniza informații, iar purtătorul de cuvânt al DSP Bihor nu a putut fi contactat pentru a transmite detalii despre acest caz. De asemenea, nu au fost furnizate informații oficiale despre tipul și lotul de vaccin cu care a fost vaccinată persoana decedată.
Citiți și:
Medic american care făcea glume pe seama antivacciniştilor s-a dus să râdă pe lumea cealaltă la scurtă vreme după ce s-a vaccinat cu a doua doză a serului experimental produs de Moderna
Ne-am liniștit! Șeful companiei Moderna spune că vaccinul anti Covid-19 NU GARANTEAZĂ oprirea răspândirii virusului
Profesorul Sucharit Bhakdi despre cele patru mari pericole ale vaccinului anti-covid
yogaesoteric
30 iunie 2021