NISARGADATTA MAHARAJ – Înţeleptul care nu s-a născut niciodată

„– Tu ţi-ai dobândit propria realizare prin efort sau prin graţia Ghidului tău Spiritual?
– A lui a fost învăţătura, a mea a fost încrederea.
Încrederea mea în el m-a făcut să accept cuvintele lui ca fiind adevărate, să pătrund adânc în ele, să le trăiesc şi aşa am ajuns să realizez ceea ce sunt eu. Persoana şi cuvintele Ghidului Spiritual m-au făcut să am încredere în el, iar încrederea mea le-a făcut roditoare.”

„Întâmpină tot ceea ce vine cu o inimă bucuroasă şi plină de recunoştinţă. Şi iubeşte toate creaturile. Aceasta te va conduce la Sinele tău.”

Copilărie, tinereţe, căsnicie, urmaşi – Nisargadatta Maharaj (1897 – 1981, după numele dat de părinţi – Maruti,) a trăit viaţa comună, monotonă şi lipsită de evenimente deosebite a unui om obişnuit, până la maturitate, fără nici cel mai mic semn al sfinţeniei care avea să urmeze. Întâlnirea (în anul 1933) cu Ghidul său Spiritual, Sri Siddharameshwar Maharaj, s-a dovedit a fi punctul de cotitură al vieţii lui. Ghidul său Spiritual i-a dat o MANTRA şi instrucţiuni pentru meditaţie.

După o experienţă iluminatorie şi la un an după moartea Ghidului său Spiritual, şi-a abandonat familia şi afacerea, devenind călugăr cerşetor, un pelerin care, în picioarele goale, a apucat drumul spre Himalaya unde plănuia să-şi petreacă restul anilor în căutarea vieţii eterne. Curând însă, înţelegând inutilitatea unei astfel de căutări, s-a întors pe acelaşi drum, revenind acasă. Viaţa eternă, a înţeles el, nu trebuia să fie căutată; o avea deja. După ce a trecut dincolo de ideea „eu sunt trupul”, el a dobândit o stare mentală atât de vie, atât de paşnică şi glorioasă, încât totul i s-a părut a fi lipsit de valoare în comparaţie cu ea. El a atins realizarea de sine.

În perioada cuprinsă între 1938, anul întoarcerii sale la Bombay şi opt septembrie 1981, anul stingerii sale din viaţă, Nisargadatta a avut numeroase dialoguri cu miile de vizitatori din India sau din diverse părţi ale lumii aflaţi în căutarea unui autentic îndrumător spiritual. Cu toate că Ghidul Spiritual nu avea educaţie, conversaţia sa era iluminată într-un grad extraordinar. Deşi născut şi crescut în sărăcie, el era cel mai bogat dintre cei bogaţi, căci deţinea comoara nepieritoare şi eternă a adevăratei cunoaşteri. Era inimos şi delicat, plin de umor, neînfricat şi foarte sincer – inspirând, călăuzind şi sprijinind pe toţi cei care veneau la el.

Fragmente inspirate din discuţiile purtate de Ghidul Spiritual cu numeroşii aspiranţi şi vizitatori

Întrebare: Tu stai acolo în faţa mea, iar eu mă aflu la picioarele tale. Care este deosebirea fundamentală dintre noi?
Maharaj: Nu este nicio deosebire fundamentală.
Î: Trebuie să fie totuşi vreo deosebire reală; eu vin la tine, nu tu vii la mine.
M: Pentru că îţi închipui deosebiri, tu mergi de colo până colo în căutare de oameni „superiori”.

Î: Şi tu eşti o persoană „superioară”. Tu pretinzi a cunoaşte realul, câtă vreme eu nu-l cunosc.
M: Ţi-am spus eu vreodată că tu nu cunoşti şi de aceea, eşti inferior? Lasă-i pe cei care au scornit asemenea distincţii să le dovedească. Eu nu pretind că ştiu ceea ce tu nu ştii. Nu văd nicio deosebire între mine şi tine. Viaţa mea este o succesiune de evenimente, întocmai ca a ta. Numai că eu sunt detaşat şi văd spectacolul trecător ca pe un spectacol trecător, în vreme ce tu te agăţi cu tărie de lucruri și diferitele aspecte și fenomene şi avansezi o dată cu ele.

Există în evenimentul prezent ceva excepţional, unic, ceva ce evenimentul precedent ori cel viitor nu îl au. Există o vitalitate, o luminozitate în jurul lui, o realitate; el se conturează de parcă este iluminat. Pe ceea ce este actual există „pecetea realităţii”, pe care trecutul şi viitorul nu o au. Ce anume face prezentul atât de diferit? Evident, prezenţa mea. Eu sunt real, căci eu sunt întotdeauna acum, în prezent, iar ceea ce este cu mine acum participă la realitatea mea. Trecutul este în amintire, viitorul – în închipuire. Un lucru sau aspect focalizat în acum este cu mine, căci eu sunt veşnic prezent; propria mea realitate este ceea ce împărtăşesc eu evenimentului prezent.

Î: Între spirit şi corp, iubirea este aceea care oferă puntea?
M: Ce altceva ar putea fi? Mintea creează abisul, inima îl traversează. Toate binecuvântările vin din interior. Întoarce-te spre interior. Pe „Eu sunt” îl cunoşti. Fii împreună cu acesta tot timpul de care dispui, până când te vei întoarce către el în mod spontan. Nu există o altă cale mai uşoară şi mai simplă.

Eu văd lumea apărând în conştiinţa care este totalitatea cunoscutului în imensitatea necunoscutului. Ceea ce începe şi se sfârşeşte este simplă aparenţă. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparenţa poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului şi să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanţă este acelaşi aspect. Tot ceea ce este legat de timp este momentan şi nu are nicio realitate. Trecut şi viitor sunt numai în minte – eu sunt acum.

Î: Şi lumea este acum.
M: Care lume?
Î: Lumea din jurul nostru.
M: Ea este lumea ta pe care o ai în minte, nu a mea. Ce ştii tu despre mine, când până şi convorbirea mea cu tine este numai în lumea ta? N-ai niciun motiv să crezi că lumea mea este identică cu a ta. Lumea mea este reală, adevărată, aşa cum este percepută, pe când a ta apare şi dispare, în funcţie de starea minţii tale. Lumea ta este ceva străin, şi tu te temi de ea. Lumea mea sunt eu însumi. Eu sunt acasă.

Lumea ta este o creaţie a minţii, subiectivă, inclusă înlăuntrul minţii, fragmentată, temporară, personală, atârnată de firul memoriei. Eu trăiesc într-o lume a realităţilor, în timp ce a ta este o lume a închipuirilor. Lumea ta este personală, privată, de neîmpărtăşit, în mod intim a ta. Nimeni nu poate să intre în ea, să vadă aşa cum vezi tu, să audă aşa cum auzi tu, să-ţi simtă emoţiile şi să-ţi gândească gândurile. În lumea ta eşti cu adevărat singur, închis în visul tău mereu schimbător, pe care îl iei drept viaţă.

Lumea mea este o lume deschisă, comună tuturor, accesibilă tuturor. În lumea mea există comuniune, putere de pătrundere, iubire, calitate reală; persoana este totalul, totalitatea – în persoană. Totul este Unul şi Unul este totul. Poate să pară că eu aud şi văd, că vorbesc şi acţionez, dar la mine totul se petrece firesc, aşa cum la tine are loc digestia. Aşa cum tu nu-ţi faci griji cu privire la creşterea părului, tot aşa eu nu-mi fac griji cu privire la vorbele sau faptele mele. Ele se petrec pur şi simplu şi mă lasă netulburat, căci în lumea mea nimic nu merge niciodată anapoda.

Î: Este cu putinţă să-mi fac mintea stabilă?
M: Cum se poate o minte instabilă să se facă pe sine stabilă? Bineînţeles că nu se poate. Stă în natura minţii să rătăcească de colo colo. Tot ce poţi să faci este să deplasezi focarul conştiinţei dincolo de minte.
Î: Cum se face asta?
M: Refuză toate gândurile cu excepţia unuia: gândul „eu sunt”. Mintea se va revolta la început, dar cu răbdare şi perseverenţă ea va ceda şi va rămâne liniştită. Odată ce vei fi liniştit mintea, restul va începe să se petreacă spontan şi întru totul natural, fără nicio intervenţie din partea ta.

Î: Sunt neliniştit.  Cum pot să câştig pacea?
M: Pentru ce ai nevoie de pace?
Î: Ca să fiu fericit.
M: Nu eşti fericit acum?
Î: Nu, nu sunt.
M: Ce te face nefericit?
Î: Am ceea ce nu vreau şi vreau ceea ce nu am.
M: De ce nu inversezi: să vrei ceea ce ai şi să nu vrei ceea ce nu ai?

Î: Din punct de vedere intelectual, eu îmi dau seama că totul este trecător. Totuşi, inima vrea permanenţă. Vreau să creez ceva care să dureze.
M: Atunci trebuie să clădeşti din ceva durabil. Ce anume ai care să fie durabil? Nici corpul şi nici mintea ta nu vor dura. Trebuie să te uiţi altundeva.
Î: Eu tânjesc după permanenţă, dar nu o găsesc nicăieri.
M: Oare nu eşti tu permanent?

Î: M-am născut, voi muri.
M: Poţi zice cu exactitate că nu erai înainte să fi fost născut şi poţi cumva să zici atunci când eşti mort: „acum nu mai sunt”? Tu nu poţi să spui din proprie experienţă că nu eşti. Poţi să spui numai „eu sunt”. Alţii, de asemenea, nu-ţi pot spune „tu nu eşti”.

Î: În timpul somnului, nu există nici un „eu sunt”.
M: Înainte de a face astfel de afirmaţii categorice, examinează cu grijă starea ta de veghe. Curând vei descoperi că ea este plină de goluri, când mintea se goleşte. Observă cât de puţin îţi aminteşti, chiar şi atunci când eşti pe deplin treaz. Tu nu poţi spune că nu eşti conştient în timpul somnului. Doar că nu-ţi aminteşti. Un gol în memorie nu este în mod necesar şi un gol în conştiinţă.

Î: Eu nu tânjesc după multă cunoaştere. Tot ce vreau este pacea.
M: Poţi avea toată pacea pe care o doreşti, dacă o ceri.
Î: O cer.
M: Este necesar să ceri cu o inimă nedivizată şi să trăieşti o viaţă integrată.
Î: Cum?
M: Detaşează-te de tot ceea ce îţi face mintea neliniştită. Renunţă la tot ce îi tulbură pacea. Dacă vrei pacea, merit-o.
Î: Cu siguranţă toţi merită pacea.
M: O merită numai cei care nu o tulbură.

Î: În ce fel tulbur eu pacea?
M: Prin faptul că eşti un sclav al dorinţelor şi fricilor tale.
Î: Chiar şi atunci când ele sunt justificate?
M: Reacţiile emoţionale, născute din ignoranţă şi inadvertenţă nu sunt niciodată justificate. Caută să ai o minte clară şi o inimă curată. Tot ce-i nevoie este să te menţii calm şi vigilent, cercetând natura ta reală. Aceasta este singura cale către pace.

A cunoaşte Sinele ca fiind singura realitate, iar toate celelalte ca fiind temporare şi efemere înseamnă libertate, pace şi bucurie. Totul este foarte simplu. În loc să vezi lucrurile, aspectele și fenomenele aşa cum ţi le închipui, învaţă să le vezi aşa cum sunt. Când vei putea vedea totul aşa cum este, tu, de asemenea, te vei putea vedea aşa cum eşti. Este ca şi cum ai lustrui o oglindă. Aceeaşi oglindă care îţi arată lumea aşa cum este, îţi va arăta şi propriul tău chip. Gândul „eu sunt” este cârpa de lustruit. Foloseşte-l.

Î: Spune-mi, te rog, cum ai ajuns tu la realizarea de Sine.
M: Mi-am întâlnit Ghidul Spiritual la 34 de ani şi mi-am realizat Sinele la 37 de ani.
Î: Ce s-a petrecut? Care a fost transformarea?
M: Plăcerea şi durerea şi-au pierdut stăpânirea asupra mea. Eram liber de dorinţă şi de frică. M-am pomenit complet, neavând nevoie de nimic. Am văzut că în oceanul conştiinţei pure, la suprafaţa conştiinţei universale, valurile fără de număr ale lumilor fenomenale se înalţă şi coboară, fără de început şi sfârşit. În calitate de conştiinţă, ele sunt toate eu însumi. Ca evenimente, ele sunt toate ale mele. Există o putere misterioasă care veghează asupra lor. Acea putere este Dumnezeu, Conştiinţa, Sinele, Viaţa, oricare ar fi numele pe care i-l dai. Ea este fundamentul, suportul ultim a tot ce este, întocmai cum aurul este materialul de bază pentru toate bijuteriile de aur. Şi ea este atât de intim a noastră! Fă abstracţie de numele şi de forma bijuteriei, şi aurul devine evident. Fii liber de nume şi formă, de dorinţele şi fricile pe care acestea le creează – ce mai rămâne?

Destinul meu a fost să mă nasc un om simplu, un om de rând, un umil comerciant cu puţină educaţie formală. Viaţa mea a fost cât se poate de obişnuită, cu dorinţe şi frici obişnuite. Când, prin credinţa avută în Ghidul meu Spiritual şi dând ascultare cuvintelor lui, am realizat adevărata mea fiinţă, am lăsat în urmă natura mea umană să se îngrijească de ea însăşi, până când soarta îi va fi pecetluită.

Pentru că tu eşti singura sursă şi singurul fundament al lumii, stă pe deplin în puterea ta să o transformi. Ceea ce este creat poate fi oricând distrus şi ne-creat. Totul se va petrece aşa cum vei dori, cu condiţia să vrei cu adevărat. Ţelurile tale sunt mărunte şi modeste. Ele nu au nevoie de prea multă energie. Numai energia lui Dumnezeu este infinită, căci El nu vrea nimic pentru El Însuşi. Fii ca El şi toate dorinţele tale se vor împlini. Cu cât sunt mai înalte ţelurile şi mai vaste dorinţele tale, cu atât vei avea mai multă energie pentru împlinirea lor. Doreşte binele tuturor şi universul va lucra odată cu tine. Dar dacă urmăreşti propria ta plăcere, atunci va fi nevoie s-o câştigi pe calea cea aspră, cu multă perseverenţă şi trudă. Înainte să doreşti, merită.

Î: Ce anume mă poate face să iubesc?
M: Tu eşti iubirea însăşi – atunci când nu te temi.

Nu ceea ce trăieşti, ci cum trăieşti contează. Ideea de iluminare este de maximă importanţă. A şti doar că există această posibilitate îţi transformă întreaga perspectivă. Ea acţionează ca un chibrit aprins într-o grămadă de rumeguş. Toţi marii învăţători nu au făcut nimic altceva. O scânteie de adevăr poate să aprindă un munte de minciuni.

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 45

Citiţi şi:

Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie 

Ramana Maharishi – înţeleptul de la Arunachala 

yogaesoteric
decembrie 2008