De ce a câştigat Donald Trump? (I)

 

Donald Trump a câştigat votul popular şi după încheierea alegerilor avea mai mulţi electori decât Hillary Clinton, votul acestor electori desemnând, de fapt, preşedintele SUA. Trump devine al 45-lea preşedinte american, iar Putin l-a felicitat printre primii pe, cel puţin teoretic, cel mai puternic om al planetei.

Aceste alegeri, mai mult decât oricare altele, opuneau doi candidați foarte diferiți – unul reprezentând sistemul, iar celălalt anti-sistemul. Hillary (sistemul) avea alături banii elitelor şi influenţa mass-media convenţionale care au manipulat din plin opinia publică americană pentru a-i asigura duduii cât mai multe voturi, iar Trump (anti-sistemul) avea alături bani din surse proprii, donaţii şi o serie de proiecte ce fac parte din mass-media alternativă care încerca să se facă auzită într-o larmă de urlete pro-Hillary ale mass-media convenţionale.

Victoria lui Trump a stârnit multă mirare, părând a fi o prea mare reuşită împotriva sistemului, într-o Americă din ce în ce mai controlată de fel de fel de mecanisme care permit autorităţilor să spioneze, să controleze şi să manipuleze proprii cetăţeni fără nicio limită (vezi de ex. Patriot Act).

Iată deci, că Trump a contrazis scepticismul multora şi a demonstrat că uneori sistemul poate fi învins… sau nu? O întrebare răsare parcă fără voia noastră: „who’s the master of the puppet now?” – mai pe româneşte, Trump a câştigat, dar cine conduce de fapt America acum?

Cu o Casă Albă republicană, un Senat republican şi o Casă a Reprezentanţilor republicană, acum „dreapta” din America are şanse de a-şi demonstra adevărata valoare în faţa socialiştilor democraţi.

Trump won – Deal With it! (Trump a câştigat – Aţi face bine să acceptaţi victoria sa!)

Establishmentul american ar fi pierdut în urma votului popular masiv în favoarea lui Trump. Spunem „ar fi pierdut” pentru că în niciun caz Trump nu va face ceva de capul lui la Casa Albă. Să ne gândim doar la câţi republicani l-au părăsit în plină campanie electorală şi realizăm că nici măcar pe oamenii din tabăra lui nu se poate baza.

Şi totuşi, americanii sunt o populaţie nemulţumită de faptul că politicienii lor sunt mai preocupaţi de a îndeplini sarcini de jandarm mondial în loc să se aplece asupra treburilor interne. Ei sunt nemulţumiţi de condiţiile economice şi sociale din America (da, visul american s-a terminat demult, iar acum societatea este mult polarizată şi divizată). Astfel, era într-un fel de aşteptat ca populaţia să voteze masiv în favoarea celui care era prezentat de întreaga mass-media americană drept „nebunul care se doreşte la Casa Albă”.

Iată că „nebunul” a câştigat. Ce este de făcut?
Nimic! „Deal with it”, cum spune Donald Trump într-una din cărţile sale. Niciun motiv de îngrijorare, niciun motiv de teamă, niciun motiv de „şoc”, aşa cum au declarat apoi funcţionarii de la Bruxelles, la fel de nepregătiţi în cazul Brexitului ca şi acum când a ieşit Trump preşedinte.

De ce a câştigat Donald Trump alegerile?

Sunt mai multe motive, dar printre ele se numără şi acestea:


Spirala tăcerii
– este acel efect de manipulare socială, care este folosit din plin şi în politică, care apare atunci când o mare parte din populaţie are o altă opinie decât cea pe care o trâmbiţează mass-media convenţională, însă de teamă sau ruşine pentru a nu fi blamaţi nu şi-o exprimă.

După prima confruntare între Trump şi Hillary, CNN s-a chinuit să prezinte un sondaj de opinie favorabil lui Hillary, care se baza pe doar câteva sute de respondenţi, în timp ce numeroase trusturi de presă neconvenţionale prezentau sondajele reale, în care Trump câştigase prima dezbatere. Povestea s-a repetat şi la a doua dezbatere între cei doi candidaţi, când Hillary a fost prezentată drept învingătoare pe CNN şi în lumea întreagă. Însă realitatea a fost alta. Oamenii cărora le era ruşine să spună deschis sau în sondaje că îl susţin pe Trump, au votat conform conştiinţei şi nu conform manipulării, iar la vot s-au văzut rezultatele reale.

Distragerea atenţiei electoratului a eşuat – la fel cum s-a petrecut şi în confruntarea dintre Băsescu şi Geoană din 2009, atunci când echipa care îl susţinea pe Geoană a ieşit cu un filmuleţ vechi în care Băsescu îi altoia una peste obraz unui copil din public, acum echipa care o susţinea pe Hillary a încercat să scoată la iveală nişte acuzaţii puerile privind hărţuirea sexuală pe care miliardarul american ar fi comis-o împotriva unor domnişoare prea dezbrăcate de haine şi de caracter, degrabă doritoare de faimă. Electoratul român se săturase după o săptămână de filmuleţul cu pricina şi a gândit corect, taxând încercarea prostească de a-l discredita pe Băsescu, la fel cum, în această situaţie, poporul american s-a săturat să audă cum pipăia Trump domnişoare în tinereţe şi le cerea favoruri sexuale.


Lipsa de preocupare a sistemului vizavi de problemele reale ale Americii
– întocmai precum „ficusul de la Cotroceni” are impresia că românii sunt preocupaţi să aibă scut antirachetă în loc să pună ceva pe masă, la fel şi Hillary credea că americanii sunt mai preocupaţi de soarta Siriei şi Ucrainei decât de propria lor economie. Discursurile sforăitoare în legătură cu soarta planetei, care i-au tot prostit pe americani zeci de ani în şir, au fost în sfârşit înlăturate de un discurs în care Trump a spus-o franc că va retrage trupele din lumea întreagă şi se va preocupa de SUA mai mult decât oricare preşedinte de până acum.

Trump a câştigat – care sunt efectele pentru România şi întreaga lume?

În mod normal nu ar fi trebuit să ne afecteze în niciun fel alegerile din SUA. Nici pe noi şi nici oricare alt stat din lumea aceasta. Spunem „în mod normal” pentru că, în realitate, toţi liderii de pe întregul mapamond stau cu sufletul la gură să vadă cui vor săruta inelul masonic în viitorii ani.

Diferenţa principală în materie de politică externă între Hillary şi Trump este următoarea: în timp ce Hillary intenţiona să consolideze politica expansionistă şi ocupaționistă americană în toată lumea, Trump a declarat că nu are absolut nimic cu Rusia sau cu alte naţiuni, ci se va preocupa de politica şi economia internă.

Câteva schimbări care se întrevăd în viitorul apropiat cu Trump preşedinte

Ambasadele „Înaltei Porţi” au devenit recent locuri de pelerinaj pentru liderii locali din lumea întreagă. Adică acum nu mai merge ambasadorul american în vizită la lider, ci se petrece invers – de la parlamentari, secretari de stat şi miniştri până la premieri şi şefi de state, toţi sunt convocaţi la Ambasada SUA pentru a fi urecheaţi şi „a primi lumina” de la „Marele Licurici”. Sperăm ca Trump să schimbe asta, iar americanii să nu mai fie stăpânii de facto ai României sau ai altor ţări.


Invazia militară a SUA
în Europa şi în multe din statele arabe a devenit o rutină pentru establishmentul american. Sperăm ca odată cu venirea lui Trump la Casa Albă să fie retrase trupele americane din toate ţările care nu îşi doresc „bocanc militar” străin în ţară lor, şi ne referim aici şi la România. Trebuie să fii ori idiot, ori idiot, să îţi doreşti invazie militară în ţara ta, doar ca să nu te invadeze ceilalţi. Aceleaşi gânduri le-am fi avut şi dacă în ţara noastră ar fi intrat ruşii ca să ne apere de americani. Considerăm că poporul român, la fel ca toate celelalte popoare, are dreptul să îşi decidă singur viitorul şi să se apere singur.

Modul în care America a influenţat, din punct de vedere economic, întreaga lume (vezi căderea băncilor de pe Wall Street şi salvarea lor cu miliarde de miliarde de dolari) devenise o rutină – dacă tuşea America, trebuia să ne temem de propriile economii naţionale, iar asta este şi va fi veşnica problemă a globalizării. Sperăm ca, odată cu Trump, America să înceapă să îşi ţină tusea acasă. Este drept, acest deziderat nu se va înfăptui peste noapte, dar dacă noul preşedinte al SUA se va ţine de cuvânt şi doreşte să repatrieze capitalul şi firmele americane, care începuseră să migreze în afara graniţelor, prin oferirea unor reduceri de taxe, atunci, încetul cu încetul, vom asista la o diminuare a influenţei economiei americane asupra întregii lumi.

Concluzie? Hillary, you’re fired! (Hillary, eşti concediată!)
Trump este noul preşedinte american, cel de-al 45-lea. Sperăm să îşi ţină promisiunile din campania electorală şi să îşi mute odată trupele înapoi în ţara lui. Ocupaţia americană din România şi din orice altă ţară a lumii trebuie să înceteze, iar americanii trebuie să se oprească din a se comporta precum „Înalta Poartă”, „Marele Licurici” şi „Jandarmul Mondial”.
Cititi continuarea articolului.


Citiţi şi:

A câştigat Donald Trump alegerile sau a pierdut Hillary Clinton?

Donald Trump face dezvăluiri sincere despre politica externă a SUA

 

yogaesoteric
7 decembrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More