Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Revoluţia bolşevică şi sexul – o avanpremieră la noua ordine mondială ce se urmărește a fi implementată curând pe tot globul

Naţionalizarea femeilor, orgii publice educative, educaţie sexuală cu practică în tabere şcolare, abolirea familiei, copiii rezultaţi aparţin apoi statului, parade homosexuale nud, avort forţat
O reuşită implementare a doctrinei noii ordini mondiale în cea mai mare ţară ortodoxă, iar în curând aşa va fi pe întregul pământ
 
 
Majoritatea consideră astăzi că bolşevismul în Rusia a însemnat expropriere, mai puţină libertate religioasă şi eliminarea celor care se opun. Bolşevismul în Rusia a însemnat însă și ceva cu mult mai teribil: o punere în practică a întregii agende a așa-zișilor „iluminați” a noii ordini mondiale, într-un soi de repetiţie zonală a ceea ce va fi curând la nivel mondial. Iar printre punctele fundamentale ale acelei agende, gândite încă înainte de Revoluţia Franceză, figurau distrugerea familiei şi îndobitocirea prin sex.

Există o părere, aproape unanimă, că regimul politic comunist a fost incompatibil cu homosexualitatea, libertinajul transformat în valoare socială absolută, prostituţia. Şi cel puţin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 şi pentru celelalte state ale blocului sovietic ce aveau să apară după 1944 – este adevărat.

Alta a fost însă realitatea în ceea ce priveşte amorul liber, sexul la grămadă, aberaţiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolşevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcţiile minţii omeneşti şi normalul, firescul vieţii, între fantasmele universului interior şi legile universului exterior există diferenţe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru fiinţa umană.

Revoluţia sexuală este, aşa cum o găsim în toate documentele ideologice şi doctrinare socialiste şi comuniste, o componentă de bază a revoluţiei socialiste/comuniste. Dar ca şi toate celelalte teze şi obiective ale acestora, şi aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane şi a umanităţii în ansamblu. De aceea, eşuarea lamentabilă în faţa cerinţelor realităţii, a unui experiment de amploarea şi durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenţei faţă de asaltul revoluţiei sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare şi criminale.

Ludwig von Mises explică fascinaţia produsă de socialism, încă de la apariţie, prin faptul că acesta „promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are”. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiştilor, islamul care şi el promite fericirea erotică fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros şi nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, Femeia şi socialismul, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată mai presus de toate temei amorului liber.

Revoluţia sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în 1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărţii două lucruri esenţiale: că stânga a declarat război vechii societăţi umane şi că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la ediţiile de după 1945 cu mai puţin belicosul şi explicitul Revoluţia sexuală. Au fost făcute mai ceţoase şi subtitlul şi temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

În cele ce urmează vă vom prezenta câteva extrase din articolul lui Pavel Preanikov „Revoluţia sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit «emanciparea moravurilor»”, a cărui traducere a apărut în articolul „Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi”.

Proiectul revoluţiei sexuale bolşevice apare, încă înainte de declanşarea insurecţiei comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.

Lenin:Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de același sex ar trebui să fie eliminată.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin şi ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru iniţierea şi victoria revoluţiei sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depăşesc şi cele mai ultraliberale iniţiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate şi chiar impuse avortul, relaţiile homosexuale, relaţiile cu minori, relaţiile sexuale în grup, exhibiţionismul public.

Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul şi femeia puteau forma şi lichida o familie fără a fi obligaţi să-şi înregistreze căsătoria la oficialităţi. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate uşor, la simpla solicitare a unei părţi, iar după despărţire înceta orice obligaţie reciprocă. În 1924, după datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „în orașele mari, «cuplurile», în comparație cu familiile, alcătuiesc majoritatea”. Jumătate din copiii născuţi erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Ţara s-a umplut repede de copii nedoriţi, lăsaţi pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea ţarismului), de cenuşa trupurilor copiilor avortaţi.

Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând şi câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresişti, se pot doar gândi – oamenii se plimbau, sau făceau diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcau astfel în tramvaie, sau se năpusteau în clădiri publice. Orgiile sexuale din interior, sau din spaţiile deschise, erau spectacole educative.

Adolescenţii primeau la orele de educaţie sexuală îndemnuri şi sarcini de a aborda fără reţineri toată gama de relaţii sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acţiuni pioniereşti sau komsomoliste. Sexologii veniţi din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educaţiei sexuale în şcoli, sunt entuziasmaţi de vigoarea cu care se răspândeşte revoluţia sexuală. Iată ce spune Preanikov:

„...sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) «Cu privire la abolirea căsătoriei» și «Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate» (acesta din urmă era parte a decretului «Cu privire la căsătoria civilă, copii și despre modificarea actelor de stare civilă»). În special, ambele decrete confereau femeii «autodeterminarea materială, precum și sexuală» și au introdus «dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședință». Potrivit acestor decrete, «uniunea sexuală» (al doilea nume «uniunea prin căsătorie»), era posibil să se încheie rapid și să se desfacă la fel de ușor.

… la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o paradă a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul «Cu privire la abolirea căsătoriei». Troțki nota, în memoriile sale, că Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: «Țineți-o tot așa, tovarăși!». La acea paradă, se purtau pancarte de tipul: «Jos cu rușinea». Acest apel, în cele din urmă, a fost preluat și utilizat pe scară largă în iunie 1918, atunci când mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au mărșăluit prin centrul Petrogradului complet nuzi.

… în guvernul provinciei Reazani, în 1918, s-a emis un decret «Cu privire la naționalizarea femeilor», iar în Tambov, în 1919 – «Cu privire la distribuția femeilor». În Vologda, sunt puse în practică, astfel de dispoziții: «Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice altă studentă, care primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. În caz contrar, ea nu merită titlul de studentă proletară.»”

Şi iată cum îi descrie lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, un militant al revoluţiei sexuale aflat în călătorie prin Rusia sovietică: „socializarea femeii între 20 şi 36 de ani” (fragment din memoriile lui Constantin Constante): „Se va crea – mi-a spus el – pe lângă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție, fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă în acea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nicio afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.”

Un fenomen obișnuit, în acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe bază de voluntariat, într-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și în „familia suedeză” de astăzi, într-un astfel de colectiv există o gospodărie comună și viață sexuală comună. … Treptat, comunele sexuale s-au răspândit în toate marile orașe ale țării. S-a ajuns chiar până acolo încât, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar că împărțeau aceeași haină și aceiaşi pantofi, dar și aceeași lenjerie intimă. Un model în acest sens era considerată comuna de muncă a Direcției Politice de Stat pentru copiii fără adăpost din Bolșevo, înființată în 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. În ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și băieții locuiau în barăci comune. … De altfel, o astfel de practică a existat în toate casele de copii și chiar în taberele de pionieri.

De la „lumina” revoluţiei sexuale la „întunericul” reprimării ei (după Reich)

Revoluţia sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căiți şi, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acţionat legile vieţii, legile pieţii, necesitatea de a produce pentru a trăi şi, în plus, ambiţia de a demonstra viabilitatea revoluţiei comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au început a fie oficial dezaprobate. Opinia publică din nou înclina să creadă că „familia era celula societăţii”, iar baza ordinii era monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. În anul 1934, avortul a fost interzis, iar în luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual între bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

Există dubii că motivul real al renunţării la respectiva politica sexuală este cel din explicaţia de mai sus. Este posibil ca stăpânii bolşevismului să fi considerat că astfel de libertăţi nu se mai puteau desfăşura simultan cu o altă acţiune de tip illuminati, anume genocidul. Să nu uităm că în anii '30 a început în spaţiul sovietic cea mai mare crimă din istoria umanităţii.

Apoi a venit războiul …

De ce n-au continuat cu libertinajul după aceea? Nu se știe. Oricum, experimentul stricării într-un asemenea hal chiar şi doar a unei părţi a imensei ţări ortodoxe reuşise, şi până la urmă asta era cel mai important pentru păpuşari.

Celor ce încă nu ştiu că bolşevismul n-a fost creat de ruşi, ci a fost implementat cu foarte multă ură acestui neam de către neamul ce încă îl aşteaptă pe Mesia, le propunem să înceapă a studia chestiunea pornind de la câteva detalii despre două personaje cheie.

Jacob Henry Schiff (1847–1920), evreu, născut în Germania, bancher american. Deosebit de influent la vremea lui, acesta a finanţat Japonia în eforturile ei militare din timpul războiului ruso-japonez. Dar ce este mai grav, a finanţat Revoluţia Rusă din 1917.

În 1905 a fost medaliat de japonezi cu Order of the Sacred Treasure iar în 1907 cu Order of the Rising Sun. A fost primul străin onorat de Împăratul Meiji în palatul imperial.

În 1906, când s-a format American Jewish Committee, a fost unul din primii lideri.

În 1907 Jacob Schiff declara într-un discurs la New York că fără o bancă centrală care să aibă un control adecvat, ţara va aluneca înspre cele mai severe crize din istorie. A devenit şi capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei bănci este strâns legat de Felix Warburg şi Paul Warburg, cei care împreună cu J.P. Morgan şi John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve. De asemenea a fost director la New York City Naţional Bank, Equitable Life Assurance Society şi Union Pacific Railroad.

Banii au ajuns în Rusia în principal prin: Lev Davidovich Bronstein (1879 – 1940), adică vestitul Leon Trotsky, evreu, revoluţionar, teoretician marxist, lider al revoluţiei din octombrie, al doilea după Lenin. După o vizită în SUA s-a întors cu sume enorme de bani pentru finanţarea bolşevismului. Comisar al poporului la politica externă, membru în Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Să ne amintim şi ce scria în Jewish Chronicle, Londra, 4 aprilie 1919:

Concepţiile bolşevice sunt în majoritatea punctelor în armonie cu ideea de iudaism”.

La acea dată, 477 din cei 545 de oficiali bolşevici erau evrei. Iar în 1934, 38,5% dintre cei care ocupau poziţii de putere erau de origini evreieşti:

Revenim asupra următorul pasaj, pentru a-l comenta:

Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nicio afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Această concepție ticăloşită din categoria „copiii voştri sunt ai noştri” este bine înfiptă inclusiv în capetele marionetelor de la noi, aflate un funcţii cheie. De aceea, cu atâta seninătate, vorbesc ei despre necesitatea răpirii copiilor de către stat, în cazurile în care părinţii refuză vaccinarea lor.

Dar găselniţa aceasta nu este nouă, ci se regăsește în programul edificării noii ordini mondiale încă de la înfiinţarea ordinului așa-zișilor „iluminați” în 1776 de către evreii Rothschild (Scutul Roşu – edificator nume, nu-i aşa?) şi Adam Weishaupt, cel poreclit Spartacus. Şi iar edificator, evreii ce activau în spaţiul germanic şi-au numit mizeria bolşevică de acolo… Liga Spartacus.

Aşadar, degradarea aceasta a omului (desfrâu maxim, avort, homosexualitate) a fost implementată pentru prima dată în istorie ca politică de stat în spaţiul sovietic. Germenii cancerului au apărut însă în afara Rusiei. Iată câteva personaje şi organizaţii:

- Magnus Hirschfeld (1868 – 1935), evreu, din Germania, cercetător pe probleme legate de sex, a fost printre primii susţinători ai drepturilor homosexualilor. Inventatorul cuvântului „travestit”. În 1897 fondează Scientific Humanitarian Committee şi sub conducerea lui strânge peste 5.000 de semnături într-o petiţie împotriva „paragrafului 175”. Printre semnatari: Albert Einstein, Hermann Hesse, Käthe Kollwitz, Thomas Mann, Heinrich Mann, Rainer Maria Rilke, August Bebel, Max Brod, Karl Kautsky, Ştefan Zweig, Gerhart Hauptmann, Martin Buber, Richard von Krafft-Ebing, Eduard Bernstein şi Lev Tolstoi.

Scientific-Humanitarian Committee (Wissenschaftlich-humanitäres Komitee, WhK) a fost fondată în Berlin în 1897 pentru susţinerea unei campanii pro homosexualitate, fiind prima de acest fel din lume. Tunurile au fost puse pe paragraful 175 al codului penal imperial care pedepsea această perversiune.

În 1919, în atmosfera liberală a Republicii de la Weimar, lui Hirschfeld i se dă un fost palat regal în care îşi instalează Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru Cercetări Sexuale) vizitat de oameni din întreaga Europă.

În 1921 Hirschfeld organizează primul congres pentru reforme sexuale, care a dus la formarea World League for Sexual Reform.

- Emma Goldman (1869 – 1940), evreică, activistă anarhistă, oratoare, o avocată a revoluţiilor criminale şi violente, a fost de câteva ori închisă pentru distribuire ilegală de informaţii despre avort. În 1906 fondează jurnalul anarhist Mother Earth (vi se pare cunoscută treaba asta cu mama?). A promovat ateismul, iubirea liberă (a fost o critică acerbă împotriva căsătoriei pe care o vedea ca pe o formă de sclavie), homosexualitatea, controlul naşterilor. Ea l-a inspirat pe Roger Baldwin, unul din fondatorii American Civil Liberties Union. A reprezentat un idol mai târziu, în anii 1970, al mişcărilor feministe.

- Margaret Higgins Sanger (1879 – 1966), evreică, importantă activistă a avorturilor, eugenistă, este fondatoarea American Birth Control League, devenită mai târziu Planned Parenthood. Este de asemenea amică cu Emma Goldman.

- John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o şi finanţat-o masiv pe Margaret Sanger (iubita lui H.G. Wells care nu s-a ocupat doar cu SF-uri ci a fost şi un principal susţinător al eugeniei) cu a ei American Birth Control League (unul din principalii factori ai promovării uciderii de prunci nenăscuţi).

- Clarence J. Gamble, stăpânul mega companiei Procter & Gamble a fost foarte activ în uciderea de prunci nenăscuţi. Fondatorul Pathfinder International, împreună cu Margaret Sanger şi Robert Latou Dickinson au reuşit răspândirea avortului în întreaga SUA, după care şi-a început o intensă activitate de promovare a lui la scară globală.

- Unul dintre cei mai importanţi eugenişti, Charles Benedict Davenport (1866 – 1944) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory în 1910, când a fondat şi Eugenics Record Office.

În 1911, acesta scrie cartea sa de referinţă, Heredity în Relation to Eugenics, apoi în 1929, Race Crossing în Jamaica.

Cu astfel de idei, a avut contacte cu instituţii şi publicaţii din Germania nazistă înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De notorietate este contribuţia sa la Festschrift, pentru Otto Reche (1879 – 1966, antropologist, fost membru al partidului nazist. A făcut studii referitoare la grupele sanguine şi rase. Avea să devină una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superiorităţii sau inferiorităţii raselor).

În 1904, The Cold Spring Harbor Laboratory este finanţată de Carnegie Institution of Washington, iar în 1921 este reorganizată sub denumirea Carnegie Institution Department of Genetics. Între 1910 – 1940 găzduieşte Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport şi a asistentului său Harry H. Laughlin.

Eugenics Record Office a fost finanţată iniţial de Mary Harriman, văduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este răspunzător pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizări forţate.

În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich.

În 1924, Hitler a scris Mein Kampf (Lupta Mea) şi a creditat eugeniştii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar i-a scris o scrisoare de fan eugenistului american Madison Grant, numind cartea lui bazată pe rasă, Trecerea marii rase, Biblia sa.

- Edward Carpenter (1844 – 1929), socialist, poet, filosof, scrierile sale i-au influenţat pe D. H. Lawrence şi E M Forster.
În 1880 dezvolta o pasiune pentru misticismul hindus şi filosofia indiană.
A scris mult despre o viitoare eră socialistă a tovărăşiei şi a libertăţilor sexuale.
În 1892 îl sprijină pe Fred Charles (Walsall Anarchists).
În 1893 fondează, împreună cu George Bernard Shaw, Independent Labour Party.
Se numără printre primii activişti pro homosexualitate. Cartea sa din 1908, The Intermediate Sex, va deveni text fundamental pentru Mișcarea LGBT în secolul 20. Activistul pro homosexualitate şi în acelaşi timp comunistul Harry Hay a fost inspirat de munca lui Carpenter în fondarea Mattachine Society din SUA.

A scris Pagan and Christian Creeds: Their Origin and Meaning, una din lucrările folosite de Peter Joseph, realizatorul documentarului Zeitgeist, pentru acerbul atac împotriva creştinismului.

În aprilie 1914, Carpenter şi prietenul său Laurence Houseman fondează British Society for the Study of Sex Psychology care se ocupă cu controlul naşterilor, avorturi, sterilizări, aspecte legate de prostituţie.


Citiți și:

 

yogaesoteric
23 iunie 2017

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga