Islamabad? Nu! Monfalcone, Italia. Așa arată o stradă dintr-un oraș european, «modelat» de multiculturalism

 

Un videoclip publicat pe YouTube și devenit viral pe rețelele de socializare arată doar un crâmpei din transformarea culturală dramatică, de neoprit, care are loc în Italia.

După imaginile de anul trecut, cu mii de musulmani care luau parte la o rugăciune colectivă lângă Colosseumul din Roma, în fața celebrului Arc de Triumf al lui Constantin cel Mare, simbol al creștinismului, imagini surprinse în alt oraș italian arată aceeași față cutremurătoare a multiculturalismului.

„Islamabad? Nu, este orașul italian Monfalcone”, spune cel care a postat imaginile. Un internaut i-a replicat că „imaginile mi se par a fi din Franța sau Suedia”.

Filmul a fost făcut în orașul Monfalcone, aflat în apropiere de Trieste, și care aparține de regiunea Friuli-Venezia Giulia (nordul Italiei). În videoclip apare o mulțime de oameni, purtând veșminte tradiționale islamice, în timp ce pleacă de la Eid al-Fitr, sărbătoare care marchează sfârșitul Ramadanului.

Dacă până acum era aproape necunoscută europenilor, sărbătoarea Eid al-Fitr a devenit tot mai prezentă și mediatizată în peisajul cultural dominat de politicieni socialiști din anumite țări europene, mergându-se chiar până la recunoașterea sărbătorii musulmane ca sărbătoare de stat.

Ca în multe dintre statele europene, cu excepția Franței și a Regatului Unit, migrația în masă este un fenomen relativ nou în Italia, valurile succesive de migranți reușind să transforme tot mai mult orașele.

Între timp, pe coasta de sud a Italiei, numărul de migranți africani care continuă să sosească crește de la o zi la alta, majoritatea ajungând în peninsulă direct de pe coasta libiană, cu ajutorul unor ONG-urilor bine finanțate și al navelor europene.


Citiţi şi:

Islamizarea Europei în cifre

Vă plac chiar așa mult migranţii? Primiţi-i atunci în casele voastre, dar pe banii voştri
 

yogaesoteric
28 octombrie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More