Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pr. Sofian Boghiu – despre apocalipsă, masonerie, Antihrist, Noua Ordine Mondială

 

– Ce atitudine ar trebui să avem față de masonerie?

– Să ne facem datoria creştină până la capăt! Masoneria este o mişcare universală care are mijloace de a te obliga să taci. Şi întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credinţa şi să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vieţii noastre.

Căci va veni Antihrist şi desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii ca să-i înșele pe oameni. Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei mișcări vor fi suprimaţi. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viața aceasta. Căci nu toţi vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în acţiune.

Așa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de creştin. Că toată lumea știe cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna aceasta pentru că asta obligă la niște sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vieții. Dacă masoneria îţi va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătorești unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: „Gata, dragă, mulțumesc!”.

Atunci lumea va fi împărțită: fiecare îşi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, aşa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credinţă pe pământ…

– Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?

– Da, da… Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credința și atașamentul față de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

– După 1990 au apărut în limba română două cărţi scrise de monahi atoniți: La apusul libertății și Apocalipsa 13. În esenţă, în ele se susţine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale, iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniți ne atenţionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populaţii prin tehnicile moderne şi sofisticate ce stau la baza reţelelor de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită şi subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmaţii?

– Nu! Nu mi se par exagerate!

Omenirea, prin felul cum gândeşte şi se comportă astăzi, merge către un sfârşit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinţă, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca şi la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total şi pe care guvernul le aprobă.

Facem ceea ce nu-I place, sunt sigur că nu-I place lui Dumnezeu. De pildă, să-i spun pe nume unui păcat care acum este foarte întins (şi protejat de legi) în mai multe ţări: homosexualitatea. Am amintit înainte de cele două cetăţi din Vechiul Testament unde acest groaznic păcat era la mare cinste; ele au fost arse, nu a mai rămas nimic din ele. De aceea, gândindu-mă şi la un asemenea fapt istoric, cred că lumea se îndreaptă către acest sfârşit, poate inevitabil. S-ar mai putea amâna sfârşitul dacă ar începe o mare pocăinţa şi îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede aşa ceva.

Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor şi a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există instituţii care nu spun pe față că politica lor este distrugerea umanităţii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste instituţii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate aşa cum o înţeleg unii oameni, nu aşa cum este ea în realitate).

 

Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu toţii, de la rege până la ultima slugă, aşa cum s-a petrecut cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

– Sunt şi alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?

– Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest marş către rău. De aceea cred că au dreptate cei care au scris cărţile despre care aţi întrebat.

– Cu alte ocazii, la aceleaşi întrebări aţi dat nişte răspunsuri mai rezervate…

– Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.

Eu cred că, pe măsură ce vom înainta spre sfârşitul lumii, Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne puţini cu El. La început or să fie mulţi habotnici şi mulţi tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte puţini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne creştini până la capăt vor fi puţini, dar vor fi mai hotărâţi şi mai statornici în credinţă. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesiguranţă şi lepădare de Dumnezeu. Mulţi vor da toate pentru una, adică vor renunţa la averi, la maşini pentru a-şi păstra credinţa. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supravieţuiască, ca să nu moară de foame; iar alţii vor trăi în huzur. Creştinii vor fi scormoniţi, iscodiţi, ca să se ştie totul despre ei. O să fie multă intimidare şi multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârşit va fi şi optimism şi mult curaj.


Extras din Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, de arhimandrit Sofian Boghiu

 
yogaesoteric
25 septembrie 2018

 

Articole publicate recent

> 18 NoiembrieKhazarii, instigatorii cei mai cruzi din istoria omenirii

> 18 NoiembrieCe a ajuns Germania: Elevă bătută de musulmane deoarece este blondă și nu are hijab

> 18 NoiembrieÎnșelatul papă Francisc: «Nu există iad. Sufletele celor care nu se căiesc dispar»

> 17 NoiembrieRăzboiul împotriva democraţiei şi a libertăţii. S. Alinsky, «Reguli pentru radicali» – regulile machiavelice ale luptei activiştilor ideologici

> 16 NoiembrieHomo sovieticus a murit, trăiască homo globalis! (II)

> 16 NoiembrieCu ce substanță chimică au îmbolnăvit americanii peste un milion de vietnamezi în timpul războiului din Vietnam

> 15 NoiembrieUn 11 septembrie indian. Atacurile teroriste de la Mumbai

> 14 NoiembrieIsraelul, furnizorul de arme nucleare al Africii de Sud

> 14 NoiembrieRăzboi total împotriva banilor cash în Australia: plățile de peste 10.000 de dolari în numerar vor fi ilegale

> 13 NoiembriePedofilia, legalizată. Un tribunal din Finlanda nu a considerat drept viol actul de a întreține relații sexuale cu o fetiță de 10 ani

> 11 NoiembrieO istorie sumară a criminalei familii Bush

> 9 NoiembrieHomo sovieticus a murit, trăiască homo globalis! (I)

> 9 NoiembrieJurământul francmasonic – un jurământ cumplit pe care cei ce intră în masonerie trebuie să-l respecte!

> 9 NoiembrieArmata americană a dezvoltat o armă teribilă care va putea face aerul să-ți vorbească, fără să știi de unde vin sunetele…

> 7 NoiembrieEconomia se sufocă şi la un moment dat va cădea

> 7 NoiembrieEmmanuel Macron despre Eurafrica – tărâm de rasă mixtă al imigrației și încrucișării

> 6 NoiembrieIlie Șerbănescu: «Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!»

> 6 Noiembrie«Luptătorii din munți au fost cei mai frumoși nebuni ai neamului românesc…»

> 5 NoiembriePrivatizarea este o scornire diavolească a Conspiraţiei Mondiale din ultimele decenii ale secolului trecut...

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga