Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Principalele caracteristici şi tendinţe subtile specifice momentului de hiatus solar din anul 2006
 
Comentarii lămuritoare cu privire la momentul Hiatus-ului  din 27 August 2006, ora 19h55
(Duminică, ziua Soarelui, ora lui Jupiter)
 
Aceste comentarii au fost redactate special pentru acest moment
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Vom prezenta în continuare mai întâi unele  aspecte esenţiale cu privire la actualul moment ocult de hiatus.  Este important să reţinem că de fapt conjunctura subtilă a hiatusului din acest an va influenţa într-un  mod hotărâtor întreaga perioadă până la următorul hiatus.
 
În primul rând putem afirma, pe baza analizei atente a aspectelor subtile astrale care caracterizează această conjunctură specială, că actualul moment ocult de hiatus solar se află sub semnul transformării lăuntrice profunde, al transcenderii limitărilor şi prejudecăţilor prosteşti. Cel mai adesea, aceste transformări vor avea tendinţa să apară pe neaşteptate, brusc, şi vor da posibilitatea celor care urmează  această cale spirituală să facă mari progrese şi chiar  salturi  uimitoare care îi vor surprinde prin amploarea şi  complexitatea lor.
 
Pentru aceasta este important  ca aspiranţii  să aibă în vedere  un străvechi dicton  al înţelepciunii milenare care spune: “PENTRU A FACE SALTURI SPIRITUALE CU TOTUL EXTRAORDINARE ESTE FOARTE IMPORTANT SĂ ŞTII, SĂ VREI, SĂ ÎNDRĂZNEŞTI (FIIND ÎN PERMANENŢĂ PLIN DE CURIOZITATE ŞI DESCHIS CĂTRE AVENTURILE FASCINANTE ALE CUNOAŞTERII DE SINE) ŞI SĂ NU DIVULGI  NICIODATĂ SECRETELE ESOTERICE  LA CARE AI AVUT  ACCES, ACELORA CARE DEOCAMDATĂ NU MERITĂ  SĂ LE CUNOASCĂ.”

Prin urmare, este important să reţinem că momentul excepţional al  hiatusului de anul acesta ne anunţă o perioadă  minunată de  fructificări  care  vor fi  adesea  surprinzătoare. Ele ne vor permite să ne bucurăm  de eforturile  spirituale  adecvate  şi  sistematice pe care le-am realizat până acum. De altfel  este necesar să precizăm în plus  faptul că numărul 26 (număr la care se poate reduce 2006 -  care este am putea spune numărul acestui an), este privit în anumite tradiţii oculte  ale acestei planete ca fiind „numărul lui Dumnezeu”. Aceasta apare  deoarece el este însumarea echivalentelor numerice ale literelor care compun aşa-numita „Tetragamă sfântă” din tradiţia ebraică (care după cum se ştie, este  în Biblie, numele cel sfânt al lui Dumnezeu): YHWH (Yahveh),  numele respectiv fiind alcătuit din  literele ebraice Yod, He, Vau, He, a căror însumare numerologică fac să apară  numărul 26.

Această incidenţă numerică este profund semnificativă pentru a exprima sensul tuturor transformărilor anunţate, ea conducând şi către incidenţa rezonatorie ocultă a numărului 27 (aceasta pentru că numărul anului viitor  va fi  2007). Această  rezonanţă numerologică  tainică  este considerată în multe tradiţii spirituale (îndeosebi în sistemul  Tantra Yoga  şi în Shivaismul Caşmirian) ca fiind deosebit de puternică în sfera realizărilor spirituale: potrivit acestor tradiţii spirituale, numărul 27 reprezintă dintr-un anumit punct de vedere iniţiatic o  apoteoză a Treimii (Triadei) sau  altfel spus el este  o expresie  a Legii  Oculte  a lui 3, pentru că  după cum ştim  numărul 27 este în realitate 3x3x3, adică 3 la puterea a 3-a.

- Momentul ocult al  hiatusului de anul acesta va favoriza şi în multe cazuri chiar va amplifica trezirea intuiţiei spirituale, precum şi a stării de detaşare faţă de aspectele efemere ale existenţei,  pregătind astfel fiinţa umană  în vederea transcenderii tuturor limitărilor egoului şi a revelării Sinelui Suprem Nemuritor, ATMAN.

- La nivel general printre  aspiranţii  care se află pe această cale spirituală  se va face din ce în ce mai mult simţită o tendinta de acceptare firească  şi de înţelegere matură şi profundă a ideilor novatoare, geniale, nonconformiste, care transcend convenienţele şi prejudecăţile  şi care au fost  revelate în cadrul acestei şcoli spirituale.

- Căutarea Perfecţiunii Divine va fi, în perioada care începe cu momentul ocult  de hiatus de anul acesta, o trăsătură distinctivă pentru mulţi dintre cei care  s-au angrenat plini de aspiraţie spirituală  pe  această  cale a transformărilor  lăuntrice excepţionale. Totodată, în această perioadă vor fi create condiţii noi  pentru ca Perfecţiunea şi Plenitudinea Divină să se poată exprima din ce în ce  mai mult şi mai  intens în viaţa acelora care practică yoga în cadrul acestei şcoli spirituale.
 
- Pentru grupurile  de yoghini  şi în general pentru  colectivitatea spirituală  a acestei şcoli de yoga, perioada care începe  odată cu momentul ocult al  hiatusului actual va fi  deosebit de favorabilă, pentru că printre membri  care o compun  vor putea să apară şi să se aprofundeze relaţii mult mai armonioase. Printre membri acestei mari “Familii” spirituale, va apare  o înţelegere preponderent afectuoasă, profundă şi reală a celorlalţi, care va pune bazele unui climat de autentică armonie sufletească şi spirituală care le era  propriu grupărilor şi comunităţilor tantrice secrete (un exemplu de acest gen fiind AŞA-ZISELE FAMILII  KAULA ) din trecut.

- Un aspect foarte important  care trebuie să fie avut în vedere  este  acela  că actuala perioadă va reprezenta o minunată şi exemplară ocazie pentru ca femeile superioare (afectuoase, vitale, rafinate, senzuale şi inteligente) să îşi trezească  şi să îşi amplifice  cu uşurinţă  starea de SHAKTI.   Astfel de femei  vor putea să devină nişte canale tainice de manifestare a fericirii şi  a  Graţiei Divine. Pentru bărbaţi va fi  cu uşurinţă posibil  să  îşi trezească  şi să îşi dinamizeze starea extraordinară de VIRA, această reuşită fiind în special posibilă pentru aceia  care  se vor dărui plini de adoraţie şi transfigurare  în relaţiile  amoroase de cuplu.
Acest proces  de catalizare  tainică  va putea produce  transformări deosebite şi rapide  atât în sfera socială,  global, cât şi  în sfera subconştientului colectiv, deoarece astfel de femei puternice şi  superior dinamizate  vor deveni  cu uşurinţă veritabile focare divine de putere feminina (Shakti-uri)  ce vor impulsiona  la nivel planetar  starea necesară pentru ca ideile spirituale, geniale,  novatoare,  să fie integrate într-un mod firesc  în sfera socială.

- Este necesar  să menţionăm însă  că această perioadă va fi  pentru unii aspiranţi o perioadă a testării discernământului lor spiritual. Ei vor trebui  să fie  în permanenţă atenţi şi foarte lucizi mai ales la ceea ce aleg dintre oportunităţile pe care viaţa  le  oferă: aspectele spirituale  care îi transformă profund sau atracţiile  materiale grosiere.
În această direcţie este necesar să  avem în vedere că unele perioade de retragere şi interiorizare (chiar de 3-5 zile ca durată) în care ei vor realiza TAPAS-uri adecvate şi introspecţii în vederea revelării Sinelui  Suprem nemuritor ATMAN  îi vor ajuta extraordinar de mult să se trezească şi să-şi activeze înzestrările spirituale latente permiţându-le să-L descopere în propriul lor univers lăuntric pe Dumnezeu.

-Yoghinii care au preocupări artistice, dacă se vor dărui în egală măsură şi căutării spirituale, vor putea creea  datorită inspiraţiei opere de artă geniale, divin inspirate (care vor putea avea un impact cu totul extraordinar, chiar revoluţionar, în artă). Aceste opere vor anticipa şi chiar vor anunţa arta obiectivă, genială a viitorului.

-În această perioadă rodnică, infinitul cel misterios din Inima noastră şi acela  care se află în  afara noastră în  Macrocosmos, se vor putea întâlni  în cadrul căutărilor noastre spirituale.
 
În acest an, mai mult ca niciodată până în prezent conjunctura astrologică profund benefică a acestui  moment ocult  de  Hiatus se află sub influenţa pregnant dinamizatoare a influxurilor astrale ale sferei tainice de forţă a Soarelui, ale sferei tainice de forţă ale planetei Jupiter (care după cum se ştie este MARELE BENEFIC al sistemului nostru solar) precum şi sub influenţele tainic armonizatoare ale constelaţiilor semnelor zodiacale ale Peştilor şi ale Fecioarei.

După cum se poate observa cu uşurinţă, prin combinaţia armonioasă, preponderent benefică a acestor influenţe subtile astrale sunt trezite datorită acestei configuraţii şi amplificate în fiinţa participanţilor la această manifestare ocultă capacităţile vizionare (este trezită astfel puterea de clarviziune). Totodată sunt dinamizate şi amplificate adaptabilitatea şi receptivitatea elevată faţă de întreaga gamă de influenţe subtile înalt spirituale. Pe fundalul stării de receptivitate superioară care apare este trezită în mod gradat şi amplificată în fiinţa participanţilor capacitatea de dăruire necondiţionată faţă de Dumnezeu Tatăl.  (Această stare este declanşată şi datorită Ascendentului în Peşti).

Acest aspect ocult ne permite să devenim în mod spontan fiecare nişte tainice canale divine în şi prin care se manifestă graţia şi inspiraţia lui Dumnezeu Tatăl. Toate aceste transformări lăuntrice aproape miraculoase devin cu uşurinţă posibile mai ales dacă vom urmări să îi ajutăm într-un mod natural şi dezinteresat pe ceilalţi colegi care se află în cadrul acestei şcoli spirituale, manifestând cât mai des o stare profundă de fraternitate spirituală. (Aceste efecte rezultă datorită Ascendentului în Peşti şi a poziţionării astrologice a  Soarelui  în constelaţia Fecioarei).

În plus acest tainic moment de Hiatus facilitează trezirea sensibilităţii superioare, face să apară cu uşurinţă stări clare de simpatie şi chiar de empatie faţă de fiinţele care ne sunt foarte dragi şi apropiate, această stare (empatie) putând fi extinsă apoi cu uşurinţă faţă de prieteni şi colegi. (Aceste efecte rezultă datorită Ascendentului  în Peşti şi a poziţionării astrologice a  Soarelui  în casa a 7-a.)

Totodată această conjunctură astrală specială trezeşte interesul pentru dobândirea unei stări excelente de sănătate şi armonie revelându-ne adeseori într-un mod intuitiv care sunt modalităţile cele mai potrivite pentru atingerea şi menţinerea acestei stări de sănătate şi armonie. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a Soarelui  în constelaţia zodiacală a Fecioarei şi în casa a 6-a.)

Momentul grandios al Hiatus-ului din acest an va permite mai ales acelor fiinţe umane care sunt deschise lăuntric şi suficient de pregătite spiritual să beneficieze de anumite succesiuni de şanse benefice neaşteptate. Datorită acestor posibilităţi este cu putinţă să se realizeze unele transformări fulgerătoare şi totodată sunt create premizele apariţiei unor salturi spirituale benefice în Microcosmosul fiinţei lor. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de foţă a lui Jupiter în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Uranus.)
 
Energiile spirituale uriaşe care se vor manifesta în valuri copleşitoare în intervalul acestui moment privilegiat de Hiatus îi vor ajuta din plin mai ales pe aceia care deocamdată sunt sceptici sau “amorţiţi” spiritual să-şi trezească sau să-şi retrezească aspiraţia spirituală. Acest moment îi va ajuta pe ceilalţi participanţi să-şi trezească sau să-şi amplifice interesul pentru   evoluţia spirituală, şi pentru religie şi spiritualitate autentică în general. (Acest efect este declanşat  de poziţionarea astrologică a sferei subtile de forţă a lui Jupiter în casa a 9-a.)

Mai ales acei participanţi plini de aspiraţie care vor fi suficient de atenţi şi receptivi la aceste sublime energii subtile benefice vor percepe cu o mare uşurinţă şi vor conştientiza mult mai intens şi amplu importanţa laturii spirituale a vieţii şi vor avea revelaţia că oferindu-I lui Dumnezeu primul loc în viaţa lor vor reuşi să integreze într-un mod armonios spiritualitatea în viaţa lor chiar şi în cele mai insignifiante activităţi cotidiene.
 
Graţie combinaţiei faste a energiilor subtile astrale care se manifestă în acest moment de Hiatus fiinţa umană va putea simţi cu putere şi experimenta cele mai înalte şi profunde forme de iubire care sunt inspirate de Dumnezeu Tatăl. În acelaşi timp fiinţa va descoperi că în cadrul jocurilor amoroase realizate cu transfigurare şi continenţă cu fiinţa iubită, prin transmutarea potenţialului ei sexual creator în energie şi prin sublimarea armonioasă în diferitele etaje ale fiinţei ale acestei energii în forme din ce în ce mai rafinate de energie, ea va ajunge în final să experimenteze şi să trăiască (în cadrul cuplului amoros în care este angrenată) stări de adoraţie mistică faţă de Dumnezeu. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui  Venus în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)

Iubiţii care sunt suficient de deschişi afectiv în cadrul relaţiilor lor de cuplu vor putea să se transforme extraordinar de mult prin intermediul iubirii transfiguratoare beneficiind mai întâi ei înşişi de pe urma iubirii pe care o vor simţi pentru celălalt şi totodată vor putea să declanşeze multiple transformări benefice în fiinţele pe care le iubesc trezind totodată prin exemplu propriu în inimile acestora iubirea pentru Dumnezeu. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui  Venus în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)
 
Energiile misterioase şi omnipotente ale Voinţei Divine ce se vor manifesta în cadrul acestui moment privilegiat de Hiatus vor fi resimţite cu o intensitate mult mai mare (pentru unii această intensitate va fi chiar colosală) în acest an. Având în vedere acest aspect sugerăm că toţi cei care participă la această spirală excepţională de Hiatus să urmărească în prealabil să se pregătească aşa cum se cuvine, fiind plini de vitalitate şi odihniţi pentru a simţi efectele spirituale şi benefic emoţionale pe toate planurile (fizic, mental şi psihic). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui  Pluto.)
 
Mai ales pentru aceasta este necesar să participam la această manifestare ocultă fiind plini de umilinţă conştientizând că această misterioasă energie a Voinţei lui Dumnezeu Tatăl ce se va manifesta în momentul Hiatusului trezeşte în fiinţa noastră o stare de forţă cu totul specială şi de curaj extraordinar care ne vine de la Dumnezeu Tatăl. Cei care se vor deschide astfel aspirând frenetic ca Voinţa lui Dumnezeu Tatăl să devină voinţa lor, vor putea deveni veritabile “relee” în şi prin care se manifestă Voinţa Divină omnipotentă. Datorită acestui fenomen excepţional ei vor deveni capabili să atingă ca prin farmec succesul în tot ceea ce vor întreprinde din punct de vedere spiritual. Ei vor reuşi de asemenea să-şi îndeplinească aproape fără efort planurile profund benefice pe care o să şi le propună deoarece în urma participării lor la acest moment ocult de Hiatus vor fi mai mereu la unison cu Voinţa Divină atotputernică. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui  Pluto.)
 
Având în vedere aceste fenomene cu  totul excepţionale care se prefigurează, le sugerăm tuturor participanţilor la această Spirală de Hiatus, (dar în special acelora care cu ocazia acestui moment nu se simt încă suficient pregătiţi) realizarea tehnicii “Paratrăznetului”de minim 10 ori chiar în dimineaţa zilei de 27 August 2006 (sau eventual cu 3 ore înainte să participe la această Spirală excepţională de Hiatus). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui  Pluto.)
 
Acest moment de Hiatus îi va ajuta foarte mult chiar şi pe aceia care sunt orgolioşi şi egoişti (şi care datorită conjuncturilor astrologice din această perioadă pot fi implicaţi în situaţii periculoase sau chiar conjuncturi violente care pot face să apară în cazul lor felurite  accidente) să-şi conştientizeze conflictele interioare care există între propria lor voinţă individuală (egotică în acest caz) pe de o parte şi dorinţele lor emoţionale profunde. Aceasta îi va face să înţeleagă că prin punerea la unison a voinţei proprii cu Voinţa Universală – care se poate realiza cu uşurinţă prin intermediul tehnicii iniţiatice a “paratrăznetului” – ei vor putea astfel obţine autocontrolul şi o excelentă stare de încredere în Sine. Starea inefabilă de armonie interioară pe care o vor trăi în felul acesta le va permite şi lor să devină  “relee” spirituale prin care se manifestă Voinţa lui Dumnezeu.
 
Realizînd în prealabil aşa cum am sugerat tehnica iniţiatică a “Paratrăznetului” fiecare participant la spirală va reuşi totodată să simtă cu o mare forţă în propria sa fiinţă starea de fraternitate spirituală. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui  Pluto.)

Datorită influenţelor benefice excepţionale care apar cu ocazia acestei manifestări oculte de Hiatus unii participanţi care se confruntau cu o iraţională “teamă de necunoscut” îşi vor depăşi după aceea ca prin minune această stare şi ei vor deveni capabili să pună mult mai bine în practică cunoştinţele şi iniţierile spirituale pe care deja le-au primit, dar pe care nu le-au folosit aproape deloc. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Saturn în  opoziţie cu sfera subtilă de forţă a lui  Neptun.)
 
Este de asemenea demn de remarcat că momentul excepţional al Hiatusului din acest an se anunţă a fi unul cu totul deosebit şi prin faptul că, mai ales acelora care aspiră şi sunt cu adevărat pregătiţi să înţeleagă, li se va revela atât  în cursul manifestărilor oculte care vor apărea în cadrul acestui moment privilegiat cât şi în lunile care vor urma după aceea, anumite legi divine tainice care guvernează Creaţia (Macrocosmosul). Aceste revelaţii uimitoare le vor permite astfel să dobândească o înţelegere profundă şi plină de înţelepciune asupra naturii vieţii. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionarii astrologice a sferei subtile de forţă a lui Saturn în  trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)

Semnalăm de asemenea că toţi aceia care şi-au propus să realizeze anumite proiecte benefice (care sunt divin integrate) precum şi aceia care se vor focaliza să atinga anumite idealuri benefice, vor beneficia de o uimitoare amplificare a voinţei  şi de o putere de muncă cu totul deosebită (care le va fi oferită în dar de Dumnezeu). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Saturn în  trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)

Prin conştientizarea plenară şi profundă a energiilor spirituale extrem de rafinate ce se revarsă în momentul Hiatus-ului cei care vor fi pregătiţi într-o anumită direcţie îşi vor putea descoperi prin intermediul anumitor FLASH-uri intuitive iluminatorii care este menirea lor în această viaţă (unora li se va revela astfel faptul că inainte de această încarnare ei şi-au asumat un destin spiritual aparte). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Saturn în  trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)
 
Cei care vor urmări să pună în practică mai mereu şi chiar cu măiestrie adevărurile spirituale care le-au primit până în prezent sau pe care le vor conştientiza din plin în cadrul acestui moment privilegiat al Hiatus-ului vor putea să realizeze cu o mare uşurinţă transformări fundamentale atât în viaţa lor cât şi în viaţa celorlalte fiinţe care fac parte din acelaşi grup spiritual şi pe care ei vor dori să le ajute. De asemenea, prin intermediul exemplului lor personal ei vor cataliza subtil şi vor accelera apariţia unei veritabile stări de fraternitate spirituală. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei subtile de forţă a lui Saturn în  trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto.)

MISTERELE DEZVĂLUITE  ALE MOMENTULUI OCULT  AL HIATUSULUI

Definiţie
MOMENTUL OCULT AL HIATUSULUI este în realitate expresia LEGII OCULTE A LUI 7 care este cunoscută de către marii iniţiaţi şi înţelepţi. Această lege a fost revelată pentru prima dată de către marele înţelept Pitagora. La modul succint se poate spune că LEGEA OCULTĂ A LUI 7 evidenţiază modul cu totul special, tainic în care se comportă energia în cadrul unei acţiuni sau a unui proces care are loc în Manifestare (acest mod în care se comportă energia în cadrul unei acţiuni sau a unui proces este evidenţiat de această LEGE OCULTĂ A LUI 7 în întregul Macrocosmos). Această LEGE OCULTĂ A LUI 7 arată că în realitate în întreaga Manifestare totul se desfasoară în anumite etape şi în anumite secvenţe, tot ceea ce se produce atunci evidenţiind o anumită ordonare ascunsă şi exact prestabilită, universală. LEGEA OCULTĂ A LUI 7 evidenţiază pentru cei iniţiaţi utilizarea în cadrul oricărei acţiuni sau în cadrul oricărui proces care este necesar pentru iniţierea şi împlinirea (finalizarea) acţiunii sau a procesului respectiv a două tipuri de energii tainice care sunt angrenate într-un mod armonios în anumite momente care sunt bine stabilite pentru fiecare fază. În cadrul acestei LEGI OCULTE A LUI 7 este întotdeauna vorba în prima fază de ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI, impuls iniţial care este impregnat de datele specifice de definire a acţiunii sau a procesului. Această ENERGIE TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI demarează acţiunea sau procesul permiţând şi asigurând derularea acţiunii respective sau procesului respectiv în conformitate cu scopul urmărit până la un anumit moment dat în care aceasta ENERGIE TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI – care este de fapt impulsul ocult iniţial – se termină. Dacă nu se intervine aşa cum trebuie chiar în acel moment precis în care impulsul cel iniţial (ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI) se află exact în acea fază în care ENERGIA TAINICA A ÎNCEPUTULUI este tocmai pe cale să se termine, în acel MOMENT OCULT AL HIATUSULUI este posibil să apară o discontinuitate, acţiunea respectivă sau procesul respectiv putând fi preluat – în absenţa ENERGIEI TAINICE A ÎNCEPUTULUI (care se termină chiar în acel moment) ce conferă o amprentă specifică a acţiunii sau procesului – de orice alt tip de energie (care poate fi net diferită de ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI) care apare atunci, respectiva acţiune sau respectivul proces putând după aceea să se deruleze într-o direcţie cu totul neprevazută iniţial ori eventual acţiunea sau  procesul respectiv fiind chiar stopată în faza în care a dus-o ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI. Intrarea într-o astfel de situaţie (MOMENTUL OCULT DE HIATUS) poate conduce la apariţia anumitor efecte surprinzătoare care pot fi total opuse scopului iniţial care a fost pornit (declanşat) odată cu manifestarea ENERGIEI TAINICE A ÎNCEPUTULUI. Tocmai de aceea, în orice acţiune sau proces exact, în acel MOMENT OCULT DE HIATUS sau, altfel spus, exact în acel moment de neutralitate care apare după derularea impulsului iniţial în cadrul celor 3 faze distincte (de creştere a energiei, de menţinere a energiei respective în acţiune care faza este caracterizată de un sui-generis platou şi de descreştere care apare atunci când energia scade), pentru că energia scade şi se sfârşeşte este întotdeauna necesar aportul (pe care chiar dacă noi nu-l conştientizăm ca atare el totuşi se produce într-un mod tainic şi ineluctabil) unei noi energii care este structurată informaţional întocmai ca şi cea de la început (ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI), astfel ca acţiunea sau procesul respectiv să fie preluat într-un anume mod (practic) din mers fiind apoi continuat şi finalizat aşa cum trebuie în conformitate cu scopul care a fost hotărât iniţial. Aceasta a doua energie, care ar putea fi numită energie de continuare şi finalizare, este integrată la momentul oportun în MOMENTUL OCULT DE HIATUS pentru a permite continuarea acţiunii sau a procesului şi ea se manifestă tot în trei faze evolutive(de creştere a energiei, de menţinere a energiei respective în acţiune (fază care este caracterizată de un sui-generis platou) şi de descreştere care apare atunci când energia scade) care, fiind adăugate la cele patru faze iniţiale ale procesului (respectiv cele trei faze ale energiei începutului la care se adaugă momentul de neutralitate sau MOMENTUL OCULT DE HIATUS), marchează în total cele 7  faze distincte ale desfăşurării acţiunii sau procesului, conform următoarei diagrame :
La rândul său, acţiunea sau procesul respectiv se constată la o analiza atentă că el manifestă trei etape distincte – etapa de creştere, etapa de derulare şi etapa de finalizare – faza propriu-zisă de derulare sau continuare desfăşurându-se de fiecare dată după ce se trece cu bine de faza a patra, sau altfel spus după trecerea cu bine a fazei MOMENTULUI OCULT DE HIATUS. După încheierea fazei nr 7, acţiunea sau procesul respectiv intră într-o binemeritată fază de neutralitate pe care o implică orice acţiune sau orice proces care este încheiat cu succes. Reluând figura expusă anterior printr-o prezentare simultană a desfăşurării celor două energii (ENERGIA TAINICĂ A ÎNCEPUTULUI şi energia de continuare şi finalizare care se integrează întotdeauna exact la momentul oportun în faza MOMENTULUI OCULT DE HIATUS) şi a acţiunii sau procesului respectiv care se încheie cu succes, manifestarea clasică iniţiatică a LEGII OCULTE A LUI 7 ne apare în cazul unei prezentări succinte schematice astfel :
 

Din cele prezentate anterior rezultă universalitatea LEGII OCULTE A LUI 7 şi totodată printr-o înţelegere profundă analogică putem să intuim importanţa cu totul aparte a MOMENTULUI OCULT DE HIATUS.

GLOSAR :
Hiatus sau hiat (în română)
Termenul HIATUS provine din cuvântul latinesc “HIATUS”
Hiatusul este  o pauză care face să apara o anumită discontinuitate care apare între două aspecte distincte.
Altfel spus, un hiatus marchează o întrerupere care apare în timp sau care marchează o oprire ce survine într-o anumită continuitate.
 
Hiatus - prezentare conform tradiţiei Shivaismului Caşmirian

Între fiecare două tattva-e există întotdeauna un anumit hiatus (acest hiatus evidenţiază din punct de vedere ocult iniţiatic realitatea misterioasă a VIDULUI BEATIFIC CREATOR). HIATUSUL este în realitate pentru cei iniţiaţi expresia Continuumului enigmatic fundamental care este însăşi Conştiinţa Divină Supremă (Paramashiva sau Dumnezeu Tatăl) şi care se află fără încetare prezent atât în cele 36 de tattva-e fundamentale cât şi în afara acestora.
 
Şivaismul arată, întocmai ca şi fizica actuală, că întreaga lume este de fapt alcătuită din anumite “cadre” discontinue (stări cuantice specifice), care sunt apoi urmate de alte “cadre”(stări cuantice specifice) etc, trecerea de la o astfel de stare la alta fiind discontinuă (altfel spus, trecerea de la o astfel de stare la alta este caracterizată de o anumită discontinuitate care nu este altceva decat MOMENTUL OCULT DE HIATUS). Între oricare două stări cuantice (străfulgerări creatoare, abhasa) succesive există întotdeauna un hiatus (un vid absolut care este în strânsă legătură cu MOMENTUL OCULT DE HIATUS). În această viziune profundă care este caracteristică înţelepciunii orientale, întreaga manifestare apare ca fiind o succesiune discontinuă de străfulgerări instantanee (abhasa) ale Conştiinţei Divine Universale (care nu este altceva decât Conştiinţa Supremă a lui Dumnezeu Tatăl), care se manifestă din propria Sa voinţă şi într-o perfectă şi totală libertate.
 
Ştiinţa secretă a energiei timpului ne va oferi de fiecare dată multe surprize uluitoare şi profund spirituale pentru că atunci, fiind într-o deplină armonie (în acele momente de hiatus) cu starea de Vid Beatific creator  care le este asociată, avem de fiecare dată foarte multe şanse să atingem instantaneu stări de conştiinţă foarte elevate (chiar stări de extaz divin (SAMADHI)), fiind pur şi simplu cât mai atenţi la acele MOMENTE OCULTE DE HIATUS conştientizând cât mai intens şi profund în propriul nostru univers lăuntric fiecare momentul distinct de hiatus al ciclului temporal respectiv. Conştientizarea fiecărui MOMENT OCULT DE HIATUS în propriul nostru univers lăuntric ne permite în mod implicit să intrăm în stare ocultă de rezonanţă cu energia misterioasă a VIDULUI BEATIFIC CREATOR. În fiecare stare de orgasm trăita plenar fără ejaculare (bărbatul) şi descărcare (femeia) ni se dezvăluie de fiecare dată chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta un MOMENT OCULT DE HIATUS care ne pune în tainică stare de rezonanţă ocultă şi instantanee cu energia colosală a VIDULUI BEATIFIC CREATOR.
 
Dacă ştim cu exactitate când anume se manifestă aceste intervale de discontinuitate în cazul desfăşurării unor acţiuni sau procese şi fenomene obiective care există în întregul Macrocosmos şi ne orientăm în mod ferm şi stăruitor atenţia urmărind totodată să le conştientizăm cât mai profund şi amplu în propriul nostru univers lăuntric, putem astfel  să conştientizăm foarte uşor energia spirituală, misterioasă şi colosală a  Vidului Creator Beatific, şi putem realiza în felul acesta imense progrese spirituale sau este cu putinţă să realizăm importante salturi spirituale.

Revelaţii esenţiale cu privire la semnificaţia ocultă a momentelor de hiatus
 
Pentru a inţelege cât mai bine importanţa şi semnificaţia ocultă a momentelor de hiatus oferim în continuare câteva informaţii esenţiale referitoare la aceasta.

După cum se ştie atât  în conformitate cu modelele care sunt propuse de tradiţiile spirituale ale lumii cât şi în conformitate cu concepţiile referitoare la univers care sunt propuse de ştiinţa contemporană, întreaga manifestare este în ultimă instanţă un ansamblu gigantic şi perfect coerent de energii care se prezintă sub forma unor vibraţii care au diferite frecvenţe de manifestare, care interferează şi interacţionează unele cu altele producând în felul acesta nenumărate procese de rezonanţă (sau, altfel spus, de modalităţi stabile de compunere ori întreţinere a unui număr impresionant de fenomene vibratorii).
 
După cum afirmă tradiţia tantrică, Macrocosmosul există printre altele datorită energiilor care se  manifestă  şi a  întreţinerii constante a unor fenomene de rezonanţă particulare, care îi dau o anumită aparenţă, o anumită coerenţă şi o anumită stabilitate.
 
Astfel, întregul spaţiu care ne înconjoară - spaţiu care ne apare, la nivelul conştiinţei noastre individuale, ca fiind imuabil şi independent de corpurile şi de obiectele pe care el le conţine şi care este caracterizat întotdeauna de aceleaşi coordonate tridimensionale fundamentale (înainte-înapoi, sus-jos etc.) – există deci ca atare numai datorită întreţinerii constante de către energiile fundamentale care există în Manifestare a anumitor fenomene care sunt caracterizate de anumite frecvenţe de vibraţii ce declanşează procese specifice de rezonanţă. 
 
La fel şi timpul (care în realitate este energie) – ce este perceput la nivelul conştiinţei individuale obişnuite ca având o existenţă imuabilă şi relativ uniformă ce se manifestă întotdeauna prin cele trei dimensiuni ale sale care sunt cunoscute sub numele de trecut, prezent şi viitor – este şi el la rândul său rezultanta anumitor modalităţi rezonatorii stabile şi coerente (în acest caz, este vorba de misterioasele energii ale timpului pe care unii savanţi chiar le-au descoperit prin anumite experienţe riguroase de laborator).
 
Întreaga noastră viaţă este prin urmare caracterizată de existenţa şi manifestarea unor ansambluri uriaşe de procese de rezonanţă ce prezintă anumite frecvenţe de vibraţie care sunt sintetizate de conştiinţa noastră într-un tot coerent şi unitar.
Ca practicanţi yoga noi ştim cu toţii însă că în anumite condiţii cu totul speciale această aparentă imuabilitate (sau altfel spus această stabilitate) a proceselor de vibraţie şi a rezonanţelor existente care caracterizează existenţa noastră în timp şi spaţiu poate fi în anumite condiţii modificată. În astfel de stări speciale de conştiinţă noi experimentăm altfel energiile timpului şi atunci ne putem confrunta – spre exemplu – cu uimitoare fenomene de transcendere a timpului, sau cu trăirea unor aşa-zise stări de omniprezenţă, sau cu unele fenomene de proiecţie a conştiinţei în afara corpului fizic. În astfel de experienţe ne putem chiar confrunta cu fenomene paranormale de translaţie în enigmatice lumi subtile paralele.

Aproape intotdeauna, indiferent de modul in care noi percepem toate aceste fenomene de rezonanta sau energiile subtile care exista in intregul Macrocosmos, realizam mai mult sau mai putin in functie de gradul de trezire a constiintei noastre ca in afara noastra exista in mod obiectiv anumite legi universale care organizeaza si structureaza toate manifestarile si fenomenele care exista in cadrul Creatiei, facandu-le astfel sa ne apara ca fiind stabile si coerente.
 
Desigur, există pentru fiecare nivel al Manifestării universale (respectiv lumea fizică, lumea astrală şi lumea cauzală) anumite asemenea legi, dintre care unele sunt cunoscute şi de ştiinţa contemporană (cum ar fi legea atracţiei universale sau principiile termodinamicii etc).
 
Unele dintre aceste legi sunt însă valabile doar pe anumite niveluri existenţiale. Spre exemplu: legea curgerii energiei subtile a timpului în mod liniar dinspre trecut spre viitor - aspect care pare a fi ireversibil şi obligatoriu pentru existenţa terestră obişnuită - nu reprezintă deloc o constrângere pentru existenţa în anumite lumi astrale, unde energiile tainice ale timpului se manifestă acolo într-o cu totul altă formă (am putea spune că energiile timpului se manifestă în celelalte lumi, pe o „octavă” superioară) sau pot chiar să fie trăite ca ceva unificat, atunci se poate vorbi de un aşa-zis etern prezent, iar această trăire diferită a energiilor timpului ni se dezvăluie într-un mod inefabil atât în stările de meditaţie yoghină profundă sau în enigmaticele stări de iluminare.
 
Există însă şi anumite legi divine esenţiale care se regăsesc pe toate nivelurile Creaţiei, alcătuind astfel ceea ce am putea numi esenţa procesului de organizare şi de structurare a Creaţiei. Dintre acestea este necesar să menţionăm acum (desigur, într-o formă lapidară realitatea tainică a momentului de hiatus) doar trei. [aceste legi şi principii spirituale fundamentale unele au fost, iar altele  vor fi studiate in extenso, în cadrul cursurilor noastre de yoga]:
 
1. Principiul Unitaţii fundamentale

Acest principiu afirmă că substratul (esenţa) care se află la baza tuturor vibraţiilor care există în întreaga Manifestare este o Vibraţie Supremă Unică, ce poate fi definită atât ca Voinţă Divină Creatoare cât şi ca Libertatea Divină Absolută. Ea este
menţionată adesea în tradiţia tantrică sub numele de Spanda (Suprema Vibraţie Divină Creatoare).
 
Această Supremă Vibraţie Creatoare a lui Dumnezeu Tatăl este cea care asigură în permanenţăă coerenţa deplină a manifestării şi totodată ea face să apară absolut toate energiile-vibraţii care energizează şi animă întregul univers, aspect care totodată determină structura holografică a acestuia: în conformitate cu această realitate fiecare „parte” constitutivă a universului se regăseşte în mod implicit integrată în Tot (în întreg) şi totodată ea se oglindeşte în fiecare altă „parte” şi, reciproc, Întregul (Totul) se oglindeşte (se proiectează sau se reflectă) integral în oricare dintre "părţile" sale componente.
 
2. Legea ocultă a lui 3

Această lege ocultă afirmă că fiecare unitate (parte) a Creaţiei prezintă întotdeauna - indiferent de nivelul de vibraţie pe care ea se află - 3 aspecte sau tendinţe distincte.
La modul cel mai general cu putinţă, aceste tendinţe pot fi definite ca:
- aspectul (+) sau activ, yang, solar;
- aspectul (-) sau pasiv, yin, lunar;
- aspectul (0) sau neutru, care unifică şi integrează plusul şi minusul (activul şi pasivul) într-o perfectă stare de unitate.
 
3. Legea ocultă a lui 7

Această lege ocultă pe care este necesar să o menţionăm în acest context este strâns legată de momentul ocult de hiatus. În cadrul aceastei legi se afirmă că ansamblul oricărui proces prezintă întotdeauna o anumită desfăşurare ce prezintă anumite faze ce se desfăşoară într-un anume mod în timp.
 
Mai precis spus, se poate afirma că în realitatea ocultă a oricărui proces care apare în manifestare există anumite faze distincte în cadrul cărora modul de desfşurare al procesului respectiv este caracterizat de o stare de încetinire sau chiar de stagnare. În cadrul acelor faze precise, procesul respectiv, pentru a se îndrepta către finalitatea sa trebuie să fie susţinut (sau impulsionat) de anumite energii specifice care provin din afara sa.
 În absenţa acestui ajutor exterior acel proces nu-şi continuă dezvoltarea sa firească până la finalizarea lui deplină. Daca nu i se oferă impulsionarea pe care aproape de fiecare dată procesul respectiv o implică el poate involua într-o stare potenţială sau este chiar posibil să fie reorientat (deviat) către o cu totul altă direcţie decât cea iniţială.
Altfel spus, această lege ocultă divină fundamentală (care, aşa cum am arătat, se regăseşte pe toate nivelurile manifestării), afirmă că orice fenomen care începe nu este obligatoriu să ajungă la finalitatea care este înscrisă în structura sa.
 
Există deci anumite momente, în evoluţia oricărui proces sau fenomen, în care respectivele procese sau fenomene pot fi oprite (stopate) - sau, cu alte cuvinte, există anumite discontinuităţi în evolutţa vibratorie a oricărui process sau fenomen.
Aceste discontinuităţi (hiatusuri) apar întotdeauna în două etape precise ale evoluţiei oricărui fenomen şi, graţie acestui fapt, le putem chiar determina cu anticipaţie dacă, în prealabil, cunoaştem durata desfăşurării fenomenului respectiv şi momentul lui de început.
 Această lege esenţială este cea care face ca universul care se dezvoltă în timpul-durată să nu degenereze într-un haos, pentru că dacă nu ar exista această lege orice fenomen sau proces care ar începe ar fi imposibil de oprit. De exemplu, dacă un fenomen meteorologic natural (ploaie, ninsoare etc) ar începe, nu ar exista pentru el atunci nici un factor ocult de oprire a sa: tocmai de aceea un astfel de proces s-ar putea auto-întreţine şi s-ar putea relua din nou şi din nou, la nesfârşit.
Dimpotrivă, existenţa acestui moment de discontinuitate face ca toate procesele sau acţiunile care încep să poată fi şi oprite (dacă, desigur, pe parcurs ele nu sunt din nou impulsionate exact atunci - în acel moment cheie, care se regăseşte aproape identic în orice proces sau fenomen.
 
În cadrul existenţei noastre individuale, Legea ocultă a lui 7 poate să ne apară uneori nu ca un element de menţinere a desfăşurării anumitor procese, ci ca un proces de hiatus sau stagnare care se interpune în calea acţiunilor sau a proceselor care apar în universul nostru lăuntric. De exemplu, dacă ne dorim foarte mult să realizăm o anumită acţiune şi dacă pentru aceasta trebuie să realizăm un anumit efort, noi ne învingem pentru aceasta inerţia, şi începem să acţionăm în acea direcţie, dar totuşi după un anumit timp vom constata că parcă nu mai avem acelaşi elan şi acelaşi entuziasm care exista la noi la început, totodată putem observa că apare o stare accentuată de inerţie foarte mare care ne împiedică să realizăm în continuare toate eforturile necesare ducerii la bun sfârşit ale acelei acţiuni.
 
Pentru un practicant yoga, cea mai comună situaţie de acest gen este aceea a asumării unui tapas spiritual: ne propunem astfel să realizăm un anumit tapas (de 49 de zile, spre exemplu) şi chiar îl începem plini de fervoare dar totuşi, după ce ne confruntăm din plin cu elanul şi efervescenţa începutului, vom remarca la un moment dat că acest tapas ne este aproape imposibil să fie continuat.
 În astfel de situaţii este foarte important, conform Legii oculte a lui 7, ca exact în acele momente de mare dificultate în care ne confruntăm cu o stare de inerţie excesivă să ne mobilizăm într-un anume fel impulsionându-ne la momentul oportun aşa cum se cuvine (este evident că întotdeauna vom face aceasta într-un mod înţelept şi armonios acţionând de fiecare dată numai în limitele bunului simţ şi nu ne vom forţa niciodată într-un mod egotic structura!) procedând aşa cum se cuvine la momentul oportun mai ales în clipa în care ne confruntăm cu acea stare ciudată de hiatus vom putea astfel să ne reimpulsionăm dobândind astfel elanul iniţial şi forţa voinţei, cu care vom „umple” exact la momentul potrivit respectivul hiatus (vid) de putere şi eficienţă.
 
Mai ales cei care au practicat diferite sporturi cunosc foarte bine faptul că ei se confruntă la un moment dat cu un aşa-zis „punct mort” – acesta fiind un tainic moment-cheie de stagnare în care mulţi se opresc şi abandonează. Dacă ei reuşesc însă să se mobilizeze la momentul oportun şi reuşesc astfel să depăşească acel tainic moment de inerţie şi stagnare făcând totodată pentru aceasta un anumit efort fizic şi volitiv, vor constata că fac să apară o energie misterioasă  care va fi chiar mai mare decât aceea pe care au manifestat-o la început.
 Imediat după aceasta (de îndată ce ei au reuşit să învingă respectivul „punct mort” de discontinuitate sau hiatus), vor constata că pot continua cu o mare uşurinţă, o perioadă chiar apreciabilă de timp, acea activitate pe care au început-o.
Un aspect care este foarte important de reţinut aici este acela că respectivul efort de care avem nevoie trebuie să fie realizat la momentul potrivit: exact atunci când apare acea stagnare care produce respectiva discontinuitate (hiatus); este demn de reţinut că acest efort adecvat şi eficient nu este niciodată necesar să se realizeze nici înainte şi nici după acest moment ocult de hiatus.
Aceste exemple care în aparenţă sunt foarte simple sunt de natură să ne facă să înţelegem modul de acţiune a acestei legi oculte care chiar şi atunci când nu-i bănuim realitatea şi manifestarea este totuşi prezentă şi activă atât în jurul nostru cât şi în microcosmosul fiinţei noastre.
 
Modalitatea secretă de determinare a momentelor de hiatus
 
După cum am arătat anterior, tradiţia ocultă a umanităţii precizează că momentele de hiatus (discontinuitate) pot fi determinate cu anticipaţie atunci când cunoaştem cu exactitate  durata  de desfăşurare  a  unui anumit fenomen sau proces precum şi momentul de început al acestuia. Aceasta este cu putinţă  pentru că aceste momente  sunt plasate întotdeauna în exact aceleaşi  faze ce sunt   caracteristice desfăşurării  oricărui fenomen. Modul de acţiune a Legii  Oculte  a lui  7  este deci universal,  sau altfel spus este mereu acelaşi.
 
Aceste aspecte sunt prezentate adesea prin analogie cu gama muzicală (mai exact, cu gama muzicală temperată majoră), în care după cum se ştie există două intervale de încetinire a vibraţiilor sonore (în sensul de urcare a gamei: de exemplu, de la Do la Si), intervale care sunt  numite în muzică „semitonuri”.
Ele (semitonurile gamei majore) corespund aşadar momentelor de discontinuitate care caracterizează Legea Ocultă  a lui 7:
- primul dintre ele este plasat la modul general vorbind  înainte de jumătatea intervalului (mai precis, la 3/7 din întregul interval). Acest prim moment de hiatus răspunde de finalizarea acţiunii,  fenomenului sau procesului care  deja  a fost început.
- cel de-al doilea moment de acest gen  se află chiar la sfârşitul fenomenului,  acţiunii sau procesului (sau  altfel spus el există la 7/7 din întreaga perioadă de desfăşurare a respectivului fenomen sau proces). Aici se poate spune că, acţiunea, fenomenul sau procesul  a ajuns deja  la  încheiere sau finalitate şi  eventual el poate să reînceapă sau nu , imediat după aceea  ( atunci când începe  din nou respectivul fenomen  sau proces poate translata  cu acea ocazie pe o altă octavă  sau se poate opri acolo).
 
Cunoaşterea acestui important secret iniţiatic are o mare valoare  mai ales în ceea ce priveşte  aplicarea Legii Oculte  a  lui  7 asupra diferitelor octave obiective. [Reamintim ceea ce am afirmat anterior referitor la Principiul Unităţii: fiecare parte (sau altfel spus  fiecare Întreg în miniatură – care poate fi considerat în cazul fiinţei umane ca fiind un  microcosmos) este echivalentă cu anumite  părţi  care există  în cadrul „octavei”).]
 
În conformitate cu aceste aspecte se poate spune că  aplicând acestă lege  ocultă  în ceea ce priveşte  energiile  tainice ale  timpului realizăm astfel  că  orice ciclu temporal este echivalent cu oricare alt ciclu temporal, întocmai  aşa  cum spre exemplu  sunt echivalente , în geometrie, două figuri geometrice  care sunt  asemenea: într-o astfel de situaţie  nu contează cât de diferite sunt  ele  ca mărime, fiindcă două astfel de figuri geometrice sunt  de fiecare dată descrise de exact aceleaşi legi, proporţii şi corespondente(exemplu :  două triunghiuri echilaterale  sau două cercuri cu toate că  pot fi  diferite ca  arie caracteristică  sau  rază, ele rămân totuşi echivalente).
Privit din această perspectivă,  se poate spune că durata unui  anumit ciclu TATTVA-ic poate fi aşadar echivalată cu o zi, cu o lună, cu o saptamană, sau  cu un an etc  (ori cu orice altă octavă temporală).
 
Privind aceste aspecte, din punct de vedere practic, se poate spune  că  modul de a calcula şi de a determina cu anticipaţie cele două momente de hiatus este foarte simplu: în cazul celui de-al doilea moment este vorba chiar de finalul procesului sau fenomenului  care este considerat, iar în cazul primului calculam în prealabil,  pur şi simplu 3/7 din octava temporală respectivă, întocmai ca şi  cum acea octavă temporală ar fi o mişcare circulară (ciclul caracteristic  al timpului) căreia îi calculăm valoarea de 3/7.
În felul acesta  dacă aplicăm această lege ocultă  la durata unui an - considerând anul astronomic, care  începe în momentul echinocţiului de primăvară (când soarele trece din punctul vernal – începutul zodiei Berbecului) şi se încheie la următorul echinocţiu de primăvară, 3/7 din această mişcare ciclică a Soarelui se consideră că  reprezintă primul hiatus solar (cel în care noi realizăm la o anumită dată  şi la o anumită oră  meditaţia anuală de hiatus), iar cel de-al doilea hiatus solar (cel de-al doilea hiatus al acestui ciclu al Soarelui) este considerat de fiecare dată momentul echinocţiului de primăvară.
 
Un alt exemplu foarte important de aplicare practică a Legii Oculte  a lui 7 este calculul hiatusurilor unei luni lunare (  care este definită ca  fiind intervalul de la faza de Lună Nouă – atunci când unghiul dintre Soare şi Lună este 00  - până la următoarea fază de Lună Nouă): cele doua hiatusuri lunare vor corespunde astfel : momentului de Tripura Sundari (când unghiul relativ dintre Soare şi Lună este 3/7 din 3600) şi, respectiv,  momentului de Shiva Ratri (când unghiul relativ dintre Soare şi Lună este 3600 - sau, perfect echivalent, 00).
La fel, putem extrapola modul de calcul şi totodată de  aplicare  a  Legii Oculte a lui  7 asupra oricăror alte octave temporale. În toate aceste situaţii trebuie însă  ca ele să fie nişte  cicluri temporale obiective, şi nu arbitrare ( spre exemplu nu este  niciodată posibil  să calculăm hiatusurile unei durate  de o zi şi jumătate sau  al  unui interval temporal  de 3 ore şi 5 minute etc, decât dacă ele ar corespunde  cu adevărat unor anumitor ritmuri sau ciclicităţi temporale obiective).
O precizare  foarte importantă: În cazul fenomenelor şi a proceselor  care sunt individuale acest mod de calcul nu mai este la fel de precis, datorită interferenţelor  specifice  cu timpul  nostru  subiectiv, care poate să curgă complet neliniar în anumite condiţii.
Spre exemplu, dacă ne propunem să realizăm  un anumit TAPAS de 7 zile aceasta nu înseamnă că în mod obligatoriu exact între a 3-a şi a 4-a zi trebuie să ne aşteptăm că ne va fi cel mai greu, pentru că în cadrul timpului  nostru subiectiv - care ne caracterizează dinamica  subtilă  a sufletului sau dinamica  noastră  emoţională şi psihomentală - fenomenele  care survin prezintă adesea o accentuată neliniaritate. Aceasta nu înseamnă că într-un astfel de  caz momentele  noastre de hiatus vor corespunde întotdeauna,  perfect cu cele  care sunt calculate după metoda pe care am expus-o anterior. Specificăm  că această  metodă  de calcul   este întotdeauna  perfect riguroasă numai în cazul timpului-durată care este  obiectiv.
Este tocmai de aceea  foarte important ca în practica noastră spirituală (spre exemplu realizarea cu succes a  unui  anumit TAPAS ) să fim în permanenţă atenţi, pentru că vor apărea  anumite  momente mai dificile (în care fie reuşim să ne mobilizăm într-un mod exemplar  şi  suntem astfel  capabili să mergem mai departe, fie TAPAS-ul nostru se va oprii într-un mod inexplicabil pentru cei ignoranţi într-un anumit moment care în realitate  corespunde  cu apariţia momentului  de hiatus ), dar aceasta nu înseamnă că dacă am trecut  cu bine de ziua respectivă  care corespunde – calendaristic - cu 3/7 din durata totală a TAPAS-ului nostru  putem fi după aceea  complet relaxaţi pentru că nimic nu se mai poate petrece,  succesul  apărând  într-un mod  absolut sigur  şi automat.
 
Integrarea  esoterică a momentelor de hiatus
 
Este foarte indicat să aplicăm Legea Ocultă a lui 7 asupra octavelor temporale obiective (exterioare) pentru că în cazul fenomenelor şi a proceselor de ordin universal se poate spune că  energiile subtile  exterioare care le susţin provin de la Conştiinţa Divină.
 
În astfel de  cazuri , nu este deci necesar  un mare  efort din partea noastră, deoarece atunci  Dumnezeu are  de fiecare dată  grijă ca fiecare dintre aceste procese macrocosmice să se desfăşoare  în mod ciclic mai departe. Mai ales atunci (în momentele de hiatus ale fenomenelor ciclice de ordin macrocosmic) Dumnezeu intervine promt cu un anumit gen de energie  subtilă, tainică pentru a impulsiona şi  susţine respectivele fenomene sau procese.
Mai precis,  se poate spune că aceasta impulsionare ocultă,  divină care vine cu o precizie uluitoare  chiar  în momentele-cheie de hiatus ale oricărui proces macrocosmic este  de fapt  o manifestare a energiei misterioase a Vidului Creator Beatific sau,  dacă este privită dintr-o altă perspectiva,  se poate spune că ea este o  expresie  a  lui Spanda (Vibraţia Divină Creatoare Supremă).
 
Prin urmare, mai ales  in asemenea momente privilegiate  putem intra  cu o mare usurinta in  stare tainica  de rezonanta cu energia misterioasa a  Vidului  Beatific Divin si cu energiile specifice,  divine universale care sustin intreaga Creatie. In asemenea momente cu totul exceptionale   noi ne putem transcende cu usurinta conditia individuala limitata, experimentand  in mod  spontan ( mai ales daca suntem  ferm si intens focalizati asupra acestor energii subtile - dar in acelasi timp fiind  cat mai pe deplin abandonati,  aflandu-ne dincolo de limitele egoului nostru, in aceea  stare  sublima) anumite trairi  extatice. In astfel de momente noi  putem translata fulgerator  in dimensiunile sublime ale manifestarii, putem avea diferite perceptii  interioare si viziuni spirituale sau putem sa obtinem cu  o mare usurinta felurite  stari  de iluminarea spirituala ( spre exemplu  ne putem  confrunta  cu  o stare de gratie  care  face sa apara  revelarea  spontana  a Sinelui Suprem Nemuritor  Atman).
Cu cat intervalul  care este ales pentru aceasta practica (pentru aplicarea Legii Oculte a lui 7) este mai vast (cu alte cuvinte, cu cat ne raportam asa cum trebuie  la momentele  specifice de hiatus ale unei octave temporale superioare), cu atat energiile divine cu care vom intra  atunci  in rezonanta vor fi mai mari si  totodata  respectivele momente de hiatus  ce vor apare  atunci vor dura mai mult. Spre exemplu, hiatusul care apare  poate sa dureze  numai  cateva secunde in cazul unui  anumit fenomen care este  redus ca durata ( spre exemplu :  un ciclu tattvic)  sau  el poate dura cateva minute in cazul unei zile( care cuprinde un ciclu de 24 de ore),  ori poate sa dureze cateva ore sau chiar  cateva zile  in cazul unor intervale temporale  ciclice  care sunt mai mari etc. Energiile  subtile, misterioase care sunt declansate in  acel moment,  intr-un mod fulgerator de Constiinta Divina pentru a impulsiona continuarea fireasca  a  respectivelor fenomene sunt asadar direct proportionale cu durata (amploarea) respectivului fenomen ciclic.
 
Datorita faptului ca, potrivit Legii  Oculte  a lui 3, in orice moment temporal  aproape fiecare aspect (traire, fenomen, actiune, proces,  gand, impuls etc) este caracterizat de existenta a 3 forte tainice sau tendinte  care sunt distincte (plus, minus si zero sau activ, pasiv si neutru ori masculin, feminin  si complementat), predominanta acestor 3 aspecte care apare  in momentul de hiatus - oricare ar fi octava temporala aleasa pentru practica - are o foarte mare importanta.
 
In cele ce urmeaza oferim  unele exemple care speram ca vor fi  foarte usor de inteles:
- in momentul  de hiatus putem fi in mod  preponderent pasivi (adormiti, obositi, letargici, TAMAS-ici) si tocmai  datorita starii in care ne aflam  vom  integra atunci  prin declansarea anumitor procese de rezonanta oculta  intr-o maniera la fel de pasiva si de inerta in fiinta noastra energiile misterioase  ale Vidului Beatific Creator,  intocmai precum marea majoritate  a  oamenilor  obisnuiti care, asa cum spun cei intelepti  cel mai  adesea „nu gandesc ci sunt ganditi, nu actioneaza ci sunt actionati”;
- in momentul  de hiatus putem fi in mod  preponderent activi ( fiind excesiv de preocupati de problemele noastre personale, sau  fiind foarte focalizati pe cu totul altceva, care nu are nici o legatura cu momentul respectiv(de hiatus)   ori  fiind excesiv   mentali  si  analitici - inclusiv cu privire la  fenomenele complexe , tainice ale momentului de hiatus! – sau   putem fi  agitati launtric si intr-un asemenea caz  ne  vom confrunta  cu  starile  gregare  si marginite asupra carora ne vom indrepta atunci in mod automat  atentia;
- in momentul  de hiatus putem fi , caracterizati de predominanta in universul nostru launtric a  aspectului neutru (sau, altfel spus, ne putem  fixa  intr-un mod ferm si constant  intr-o stare sublima de vid mental,  ce exista in noi pe fondul unei aspiratii  intense catre Dumnezeu),  si atunci vom rezona din plin cu energiile  misterioase divine ale transcenderii  manifestarii ( energii care sunt proprii Vidului  Beatific   Creator   si care se manifesta  din plin atunci (in acel moment de hiatus)).
 
Aceasta cea de a treia  stare de vid mental  ce se manifesta pe un fond  de aspiratie intensa  fata de Dumnezeu este  fara indoiala  cea mai indicata atitudine pe  care trebuie sa o manifeste un yoghin care vrea sa integreze cat mai  bine  din punct de vedere spiritual, acest moment inefabil  de intalnire cu Dumnezeu care este  momentul ocult  de hiatus. 
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga