Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Luna în descreştere
de Bartha Zoltan
 
Perioada Lunii în descreştere este deosebit de favorabilă tuturor proceselor de purificare şi dezintoxicare; susţine toate tratamentele prin care se urmăreşte ameliorarea unori boli sau vindecarea acestora. Este o perioadă în care se recomandă tratarea afecţiunilor, atât acute, cât şi cronice (bolile ce se caracterizează prin creşteri de ţesuturi, cum ar fi: infecţiile, acumulările de toxine, depunerile de calculi), precum şi pentru alungarea durerilor prin scăderea intensităţii acestora, începerea dietelor, etc.
 
Puterea curativă a tratamentului este mai mare în perioada în care Luna tranzitează zodia corespondentă organului sau a părţii corporale asupra căreia se intervine.
 
Tratamentele şi curele de dezintoxicare trebuie să înceapă în ziua de după perioada nefastă de Lună Plină, pentru a beneficia de cele două săptămâni cât durează Luna în descreştere.
 
La mijlocul perioadei de descreştere, în ziua în care se formează Ultimul Pătrar, trebuie să fim foarte atenţi pentru a nu suprasolicita corpul fizic. Această cuadratură dintre Soare şi Lună amplifică procesele de purificare şi eliminare a toxinelor din organism, însă adeseori prin forme mai agresive, generând dureri sau chiar şocuri la nivel fizic. Din acest motiv se recomandă o atitudine responsabilă şi temperată pentru a fi în armonie cu capacitatea de eliminare a corpului nostru. Bunul simţ ne va învăţa de fiecare dată, trebuie doar să ne ascultăm vocea interioară.
 
Efectele Lunii în descreştere:
•      dezintoxicare, purificare, eliminare
•      uscare, condensare
•      sunt indicate intervenţiile chirurgicale deorece hemoragiile sunt diminuate în această fază
•      indemn spre actiune, utilizarea energiei
•      facilitează procesele de purificare prin postul alimentar
•      favorizează toate tratamentele prin care se urmăreşte ameliorarea unor boli sau vindecarea acestora.
 
 
yogaesoteric
octombrie 2006


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga