Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Paramahansa Yogananda
 
“Precum o lumină vie, strălucind cu putere în mijlocul întunericului, tot astfel a fost Yogananda în această lume. Un asemenea suflet mare apare pe Pământ doar rareori, atunci când există o reală nevoie a oamenilor.”
 
Copilăria lui Yogananda

În 5 ianuarie 1893, în nord-estul Indiei, în apropiere de munţii Himalaya, la Gorakhpur, se năştea Mukunda Lal Ghosh, cel care avea să fie cunoscut ca Paramahansa Yogananda. Părinţii săi, bengalezi din casta Kshatriya, erau discipoli ai lui Lahiri Mahasaya. Pe tatăl său, Bhagabati Charan Ghosh, Yogananda şi-l aminteşte ca un om bun, grav şi uneori sever, un matematician şi logician de valoare care se lăsa ghidat mai ales de intelect. Pe mama sa, Gyana Prahba Ghosh, o descrie ca o regină a inimilor ce şi-a crescut copiii într-o atmosferă plină de dragoste.

În cartea sa care a făcut ocolul lumii, “Autobiografia unui yoghin”, Yogananda povesteşte clipele miraculoase care i-au presărat copilăria, marcată de imagini dintr-o viaţă anterioară în care a fost un yoghin solitar pe vârfurile înzăpezite ale munţilor Himalaya. Unul dintre primele miracole este vindecarea sa cu ajutorul fotografiei lui Lahiri Mahasaya. Băieţel fiind, pe vremea când locuia la Iehapur, s-a înbolnăvit de holeră asiatică. Starea sănătăţii sale era disperată. Medicii declarau că nu îl pot vindeca. Atunci mama sa l-a rugat să contemple portretul lui Mahasaya. Împlinind rugăciunea mamei sale, un miracol a avut loc. “Deodată, o lumină orbitoare mi-a înconjurat trupul şi s-a răspândit în cameră. Simptomele de boală au dispărut şi eu m-am simţit vindecat”, povesteşte acesta. De la o vârstă foarte fragedă, Yogananda dădea dovadă de o foarte mare voinţă şi putere de concentrare. O dată, când sora sa Uma îl face pe micul Mukunda „mincinos” acesta afirmă clar şi răspicat: “Prin forţa voinţei mele, declar că nu mai târziu de mâine voi avea un furuncul imens pe acest braţ”. A doua zi dimineaţă într-adevăr avea un furuncul impresionant pe braţ, care a necesitat o intervenţie chirurgicală.
 
Întâlnirea cu maestrul

În tinereţea sa Yogananda a întâlnit mulţi înţelepţi şi sfinţi căutând cu ardoare să îşi găsească maestrul spiritual care să îl conducă la desăvârşire. Până la întâlnirea din 1910 cu maestrul său, Sri Yukteswar, a avut de aşteptat 17 ani de viaţă. Sri Yukteswar, care îl va iniţia pe Yogananda în Kriya yoga, a fost la rândul său iniţiat pe această cale yoghină remarcabilă de către Lahiri Mahasaya. Mahasaya a fost discipolul lui Babaji, despre care se spune că trăieşte de mai multe secole în India.
 
Descrierea primei stări de samadhi

Yogananda va atinge exprienţa conştiinţei cosmice, cu ajutorul maestrului său, la o vârstă încă fragedă. Iată cum descrie Yogananda prima sa stare de samadhi: “Corpul meu părea împietrit; aerul mi-a ieşit din plămâni, ca şi cum ar fi fost aspirat de un sorb uriaş; suflet şi spirit, desprinse de legătura cu corpul fizic, ţâşneau prin fiecare por, ca un fluid luminos. Trupul meu era ca şi mort. Cu toate acestea, în starea de intensă luciditate pe care o aveam, ştiam că eram mai viu decât oricând. Sentimentul identităţii mele nu mai era limitat la corpul fizic, ci cuprindea atomii înconjurători. Oamenii aflaţi pe străzile îndepărtate păreau să traverseze încet periferia fiinţei mele. Vedeam rădăcinile plantelor şi arborilor în solul devenit transparent pentru mine şi urmăream circulaţia intensă a sevei lor. Împrejurimile apăreau în întregime în faţa viziunii mele interioare. Câmpul meu vizual, devenit sferic, îmi permitea să cuprind totul într-o privire. În spatele meu am văzut oameni care coborau pe strada Rai Ghat şi am observat o vacă albă care se apropia lent; ea a ajuns la uşa deschisă a ashramului, pătrunzând astfel în câmpul meu vizual obişnuit. După ce a intrat pe uşă continuam s-o văd foarte clar prin pereţii de cărămidă. În viziunea mea globală, obiectele vibrau şi pâlpâiau, ca nişte imagini cinematografice. Corpul meu şi cel al maestrului, stâlpii curţii, mobila, tavanul, copacii şi razele soarelui se agitau din ce în ce mai mult, până când s-au topit într-un ocean luminescent, aşa cum se dizolvă zahărul în apa în care a fost pus. Lumina unificatoare alterna cu materializarea formelor, aceste metamorfozări revelându-mi legea cauzei şi a efectului în Creaţie. O bucurie oceanică s-a revărsat pe ţărmul calm şi nelimitat al sufletului meu. Am înţeles că Spiritul lui Dumnezeu este fericire inepuizabilă, corpul Său fiind ţesut dintr-o infinitate de raze. O strălucire splendidă a izvorât din străfundurile fiinţei mele, amplificându-se şi înglobând oraşele, continentele, Pământul, Soarele, constelaţiile, aglomerările stelare, până la ultimile galaxii. Întregul Cosmos, iluminat ca un oraş pe care îl vezi noaptea în depărtare, strălucea în fiinţa mea nelimitată. Lumina orbitoare de dincolo de contururile nete ale obiectelor se estompa uşor la marginea extremă a viziuni mele; acolo percepeam o radiaţie imaterială, cu o strălucire uniformă, de o subtilitate indescriptibilă. Imaginile planetelor erau alcătuite dintr-o lumină mai grosieră.

Divinul fascicol de raze izvora dintr-o Sursă eternă, ţesând galaxiile, care erau transfigurate de aure mirifice, de o splendoare inefabilă. Am văzut din nou razele creatoare condensându-se în constelaţii şi transformându-se în flăcări translucide. Printr-o mişcare inversă, ritmică, miriade de lumi se dizolvau într-o strălucire diafană; întregul firmament nu mai forma decât o singură vâlvătaie. Am ştiut că mijlocul acestei bolţi cereşti se localiza într-un centru de percepţie intimă, intuitivă, în inima mea. Câtă splendoare radia din miezul fiinţei mele, pătrunzând în structura intimă a Universului. Amrita, nectarul nemuririi, curgea în mine ca argintul viu. Auzeam vocea creatoare a lui Dumnezeu, rezonând sub forma sunetului AUM, vibraţia cosmică. Deodată, suflul reveni în plămânii mei. Cu o nemulţumire aproape de nesuportat, mi-am dat seama că îmi pierdusem imensitatea cosmică. O dată mai mult, eram limitat la umilitoarea carapace a corpului fizic, cu care Spiritul nu se acomodase uşor. Asemeni unui „fiu risipitor”, fugisem din locuinţa mea universală pentru a mă închide în îngustimea propiului meu microcosmos.”
      
Intrarea în ordinul Swami

De ani de zile Mukunda îşi dorea să devină călugăr în ordinul Swami, dar maestrul îl refuză în repetate rânduri. Însă în 1915 Sri Yukteswar, îi acceptă cererea şi astfel la doar 22 de ani Mukunda va deveni călugăr al ordinului Swami. Primind privilegiul de la maestrul său de a-şi alege singur numele, el va alege Yogananda, numele semnificând: fericire (ananda) obţinută prin intermediul uniunii divine (yoga). Yogananda afirma despre hotărârea sa de a deveni swami: „Mi se pare de neconceput să-L pun pe Dumnezeu pe locul al doilea în viaţa mea. El, unicul stăpân al Cosmosului, Îşi revarsă darurile asupra omului viaţă după viaţă. Există o singură ofrandă pe care omul i-o poate dărui în schimb: dragostea sa, pe care e liber să o ofere sau nu. Creatorul, care ia precauţii infinite pentru a ascunde misterul prezenţei Sale în fiecare atom al creaţiei, nu poate avea decât un singur motiv pentru aceasta: dorinţa ca omul să-L caute numai prin voinţa sa liberă. El acoperă „mâna de fier” a Omnipotenţei Sale cu mănuşa de catifea a umilinţei.”
 
Vis împlinit
 
Prima instituţie înfiinţată de Yogananda a fost o şcoală de băieţi numită „Yogoda-Satsanga Brahmacharya Vidyalaya” în 1917. În această şcoală, educaţia modernă se împletea cu practica yoga şi instruirea în idealuri spirituale. Vizitând şcoala, Mahatma Gandhi scria: „Această instituţie m-a impresionat profund”.

În 1935, când Yogananda se va întoarce din America, şcoala de la Ranchi va fi recunoscută de către stat. Visul său de-a realiza un centru permanent de educaţie yoga se realizase!

Astăzi clădirea şcolii Yogoda Satsanga de la Ranchi cuprinde colegii de artă, comerţ, muzică şi ştiinţă, şcoală de băieţi şi de fete, cât şi mai multe clinici în diverse oraşe din India. În principal contribuie în continuare la răspândirea învăţăturilor despre Kriya Yoga ale lui Yogananda în toată India.
 
Plecarea în America

În 1920 Yogananda va pleca în America fiind invitat să reprezinte India la congresul internaţional al religiilor de la Boston. Chiar înainte de plecare, mahavatarul Babaji i-a oferit binecuvântarea sa şi i-a confirmat care este misiunea sa în această lume: „Tu eşti cel pe care l-am ales pentru a răspândi în Occident mesajul ştiinţei Kriya Yoga. Cu mulţi ani în urmă l-am întâlnit pe gurul tău, Sri Yukteswar, la Kumba Mela. Atunci l-am anunţat că te voi conduce la el pentru a te instrui”. Tot în anul plecării sale în America va pune bazele organizaţiei „Self-Organization-Fellowship”, cu scopul de a împărtăşi lumii întregi despre ştiinţa Indiei antice şi filozofiei Yoga. Această organizaţie există şi astăzi cu centrul în Los Angeles şi are centre de meditaţie şi temple prin toată lumea. Actualul conducător al organizaţiei este Sri Daya Mat, un discipol direct al lui Yoganadaji. În 1927 este primit oficial la Casa Albă de către preşedintele Calvin Coolidge, care devenise interesat de activitatea sa, aflând despre aceasta din articolele de ziar. Printre discipoli săi s-au aflat şi mari personalităţi din domenii extrem de diferite, precum ştiinţă, arte, afaceri, cum ar fi horticultorul Luther Burbank şi soprana Amelita Galli-Curci sau poetul Edwin Eastman. În următorii ani Yogananda va călători ţinând numeroase coferinţe în faţa a mii de oameni, şi va deschide cursuri de yoga ce vor fi urmate de-a lungul anilor de zeci de mii de americani. În 1946 Yoganada îşi publică istoria vieţii în „Autobiografia unui yoghin”, carte ce a devenit best-seller încă de la apariţie şi a fost tradusă în peste 18 limbi, ea rămânând şi astăzi best-seller.
 
Întoarcerea în India

În 1935 Yogananda începe un tur prin Europa şi India. Întors în ţara sa natală, va ţine conferinţe prin oraşe, pretutindeni în subcontinent. Se va întâlni cu Mahatma Gandhi care îi va cere iniţierea în Kriya Yoga, dar şi cu alţi mari maeştri spirituali, precum Ramana Maharishi şi Ananda Moy Ma. În acelaş an, maestrul său Sri Yukteswar îi conferă titlul de Paramahansa, care literal înseamnă „Fiu Suprem”, acest titlu acordându-se doar celor care au atins uniunea permanentă cu Divinul.
 
Intrarea în eternitate

Paramahansa Yogananda a intrat în mahasamadhi (părăsirea conştientă definitivă a corpului) la Los Angeles, la 7 martie 1952, după ce a ţinut un discurs la un banchet dat în onoarea Excelenţei Sale Binay R. Sen, ambasadorul Indiei în SUA. Marele învăţător al lumii a demonstrat valoarea ştiinţei yoga nu numai în viaţă, ci şi în moarte. Săptămâni întregi după ce a părăsit planul fizic, pe faţa sa rămasă neschimbată strălucea lumina divină a imperisabilităţii. Timp de 20 de zile nu a fost vizibilă nici o urmă a dezintegrării fizice. La 27 martie, în momentul închiderii sicriului, corpul arăta la fel ca în seara decesului.
 
Citiţi şi:
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare 
Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda, traducere de Gregorian Bivolaru 
 
yogaesoteric
ianuarie 2007
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga