Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Lalla, iubita eternă a Preaiubitului etern

de Elena Godeanu

“Am răsărit plină de nădejde că voi înflori ca o floare de bumbac. Culegătorul şi dărăcitorul m-au făcut să îndur grele lovituri şi fără de număr, iar fusul torcătoarei a tors din fiinţa mea un fir cu totul şi cu totul nou. Nici în atelierul ţesătorului nu am fost cruţată, iar spălătorul m-a lovit cu o piatră şi m-a frecat nemilos cu argilă şi săpun. În sfârşit, croitorul m-a tăiat în bucăţi cu foarfeca sa. Abia atunci, am atins întru veşnicie desăvârşirea supremă.”

Tradiţiile spirituale ale Indiei amintesc despre o străveche practică secretă, foarte răspândită pe vremuri în anumite regiuni. În primele trei zile de viaţă ale unui copil, o femeie iniţiată scria pe limba nou-născutului, cu un beţigaş de santal înmuiat în miere, o silabă sacră, cu o încărcătură energetică aparte: mantra Marii Puteri Cosmice a compasiunii, Tara. Limba copilului devenea astfel, prin consacrare spirituală, un vehicul pur, destinat vorbirii divin inspirate, în cuvinte pline de ritm şi armonie, care se potriveau cu cele mai nobile gânduri şi aspiraţii. Se spune că, datorită acestui procedeu ocult, s-au încarnat în India spirite foarte înalte şi învăţaţi de mare renume, dornici să ajute umanitatea. Mai ales în regiunea Kashmirului a existat o lungă linie iniţiatică de sfinţi, înţelepţi şi mari maeştri spirituali. Poemele mistice ale lui Somananda, Utpaladeva, Abhinavagupta, Kshemaraja, reprezentanţi de seamă ai tradiţiei shivaite, sunt şi în zilele noastre recitate cu ardoare şi trezesc aceleaşi vii emoţii: iubirea plină de devoţiune, aspiraţia copleşitoare şi elanul nestăvilit către Dumnezeu. Viaţa acestor mari spirite a rămas totuşi aproape necunoscută. Opera lor are însă o profundă valoare de autobiografie spirituală. Poemele pline de farmec şi de o muzicalitate aparte, scrise într-un stil simplu şi direct, împărtăşesc experienţele trăite în toate etapele evoluţiei mistice, de la primii paşi până la contopirea plină de beatitudine cu Dumnezeu.

Copilărie plină de viziuni mistice

„Cel care s-a contopit în inima sa cu Dumnezeu se îmbăiază necontenit în apele sacre atunci când râde, strănută, tuşeşte sau cască; el este neprihănitul ascet, de la un capăt al anului la altul. El ştie cu adevărat că Tu îi eşti mereu aproape!”

Lalla este una dintre acele fiinţe binecuvântate, care au atins starea de eliberare supremă în timpul vieţii. Numită Lalleshvari de shivaiţi şi Lal Didi sau Ded de musulmani, yoghina a trăit în sec. al XIV-lea, contemporană cu marele sufit Sayyid´Ali Hamadan, cel care în 1380 a convertit Kashmirul la islamism. Nu există în prezent niciun manuscris original al operelor sale, dar s-au păstrat mai multe culegeri incomplete. Lordul George Grierson şi dr. L. D. Barnett le-au tradus şi publicat în 1920 sub titlul: „Lallavakyani sau rostirile pline de înţelepciune ale Lallei Ded, o poetă mistică a vechiului Kashmir” (”Lallavakyani or wise sayings of Lal Ded, a mystic poetess of ancient Kashmir”). Poezia Lallei ilustrează într-o manieră pitorească, vie şi foarte accesibilă, credinţele înţelepţilor shivaiţi din vremea sa, întemeiate pe experienţa directă. Popularitatea ei nu a cunoscut niciodată fluctuaţii nici printre învăţaţi şi erudiţi, nici printre oamenii simpli.

Lalla este amintită şi în tratatele despre istoria Kashmirului, care menţionează că s-a născut în satul Sempore, în casa unui pandit. Viaţa sa a început sub auspicii neobişnuite. În acea zi, au prins viaţă două izvoare, iar întreaga copilărie i-a fost marcată de viziuni spirituale, în urma cărora rămânea ore în şir în meditaţie şi contemplare. S-a căsătorit la doar zece ani, intrând într-o familie de nobili brahmani din Pampore. Înclinaţiile ei către o viaţă spirituală nu s-au potrivit cu viziunea materialistă a rudelor. Deşi îşi îndeplinea cu stricteţe şi corectitudine atribuţiile, Lalla nu era privită cu ochi buni, căci cei din jur nu-i înţelegeau dorinţa de a se elibera de toate înlănţuirile lumeşti şi de a-şi revela Sinele, pentru ca sufletul ei să poată atinge comuniunea plină de iubire cu Dumnezeu.

Ea descrie astfel această primă etapă a evoluţiei sale: „Doar cu o coardă zdrenţuită, destrămată, trag anevoie o barcă pe ocean. Ah, Domnul Dumnezeul meu mă va auzi, oare? Purta-mă-va El până la celălalt mal? Ca apa din vase de lut nears, încet, mă risipesc. Inima îmi e vârtej ameţitor. Cât tânjesc să ajung acasă (în Sinele Suprem, Atman)!” „O, suflet al meu, deşertăciunile amăgitoare ale lumii te-au azvârlit în destin, spulberându-ţi libertatea absolută. Din ancora ta de fier pare că n-a rămas nici urmă... Vai!, de ce ai dat uitării adevărata-ţi fire, Sinele (Atman)?” (sutra 67 din Bhakti, Yoga iubirii nesfârşite şi aspiraţiei frenetice către Dumnezeu, prezentată şi adaptată de prof. yoga Nicolae Catrina) „De ce te-ai scufundat orbit în fluviul existenţelor? Căci ţi-ai uitat natura cea divină, singura ce te izbăveşte de mlaştina acestei lumi şi nu ţi-au mai rămas decât noroaiele adânci ale mărginitului ego. Când o să-ţi vină ceasul, slujitorii lui Yama, zeul morţii, te vor călăuzi spre o cumplită soartă. Cine te-ar putea descătuşa de spaima morţii?” (sutra 74, id.)

Aspiraţie şi fervoare

Mistuită de dorinţa de a-L realiza pe Dumnezeu şi nu însufleţită de o pasiune trecătoare, Lalla s-a hotărât să facă toate eforturile pentru a progresa pe calea spirituală. Ea a înţeles că nefericirea se naşte dintr-o minte slabă şi instabilă, hărţuită neîncetat de dorinţe, că emoţiile noastre atât de variate, impresiile senzoriale, vâltoarea temerilor sunt cele care ne îndepărtează de libertatea şi beatitudinea originară. Orice ataşament de un obiect limitat înseamnă înlănţuire şi suferinţă. Libertatea este repaosul definitiv în Supremul Subiect conştient, în conştiinţa Sinelui ce realizează că „Eu sunt Eu (Dumnezeu).”

Sinele Suprem (Atman) al fiinţei umane, identic cu Shiva (Dumnezeu) şi, prin urmare, etern liber, se cufundă de-a pururi într-un ocean de fericire, dar omul obişnuit ignoră realitatea esenţială a făpturii sale. „Cei care, orbiţi, cad pradă zbuciumului înspăimântător al samsara-ei (ciclul existenţelor, al reîncarnării), sunt supuşi la cazne de monştrii propriilor dorinţe şi nu fac decât, prin milenii, să adauge nod după nod la urzeala încâlcită a renaşterilor care îşi urmează cursul iar şi iar.”

Lalla ştie că, pentru om, singura posibilitate reală de evoluţie este aspiraţia plină de fervoare către El (Dumnezeu): „Suflet zbuciumat, nu hrăni, nu hrăni nicio durere în inima ta. Unul (Dumnezeu), cel fără de sfârşit, se apleacă asupră-ţi, să-ţi ostoiască foamea. Înalţă către El chemarea ta preaplină de iubire!”

Lalla a aplicat în viaţa de zi cu zi principiile renunţării şi a înţeles că nu contează dacă alegi să devii ascet rătăcitor sau să duci o viaţă de familie. Important este ca în inima ta să rămână vie o singură dorinţă: cea a contopirii depline cu Preaiubitul Dumnezeu: „Nu purta veşminte decât pentru a te apăra de frig. Nu mânca decât pentru a-ţi potoli foamea. O, gândire, dăruieşte-te fără preget doar discernământului şi aspiraţiei pline de iubire faţă de Sinele Divin (Atman) şi faţă de Dumnezeu. Iar trupul Tău cel pământesc..., priveşte-l ca pe hrană pentru corbi.”

Goală, dansează în extaz

Întâlnirea cu eliberatul sufit pe nume Sad Mol a ajutat-o pe Lalla să realizeze un adevărat salt şi să depăşească nivelul spiritual la care se afla. Ea povesteşte: „Guru-l meu mi-a dat o singură învăţătură: „Din afară pătrunde în inima ta.” Aceasta a devenit pentru mine, Lalla, o lege şi poruncă sfântă şi astfel am început să dansez lipsită de orice veşminte.” (sutra 94, id.) Alungată de soacra sa, a devenit o ascetă, cântând şi dansând goală pretutindeni. Atunci când i se reproşa indecenţa, Lalla spunea că adevăraţii bărbaţi sunt foarte rari şi de aceea nu merită ca ea să se supună suferinţei de a se îmbrăca (pentru marea yoghină din Kashmir, un bărbat era fiinţa care s-a identificat plenar cu Shiva, Eternul masculin Divin). Se povesteşte însă că într-o zi, observându-l pe iluminatul Sayyid´Ali, a fugit şi s-a ascuns în cuptorul unui brutar strigând: „Am văzut un bărbat!”

Adoratorii lui Bhairava, aşa-zişii „nebuni ai lui Dumnezeu”, şi-L imaginează dansând şi cântând în deplină libertate, lipsit de orice teamă şi constrângere, salvat de identificarea cu corpul şi cu obstacolele limitatoare ale personalităţii. Îmbătaţi de vinul iubirii nemăsurate, ei nu îşi doresc să devină nici asceţi, nici stăpâni ai universului, nici eliberaţi, ci doar adoratorii eterni ai lui Shiva. „Nebuni şi preaplini de iubire, copleşiţi de fericire până la extaz, ei se rotesc dansând, vibrând cu întreaga fiinţă, datorită atingerii inefabile a Graţiei Divine, orbiţi de lacrimile bucuriei, cu chipul înflorit, spunând cuvinte incoerente, în dansul cosmic al iubirii”: „Iubirea în cel ascuns, iubirea în Supremul Divin... iubirea în Tine, iubirea în Shiva, o, Doamne! Preaplinul iubirii... îl strâng din tot sufletul. Fie ca iubirea mea mistuitoare şi profundă să fie numai în Tine!” (Utpaladeva, IX.16). O astfel de îndrăgostită a fost şi Lalla. Ea a atins acel nivel al evoluţiei spirituale care îi permitea să spună: „Fie că sunt acoperită de ocări, fie că sunt mustrată, fie că sunt adorată cu ofrande sincere de flori şi daruri, toate acestea nu mă clintesc din starea de beatitudine interioară!”

Ea a ascultat îndemnul maestrului şi a pornit cu fermitate pe calea interiorizării, după ce căutase îndelung adevărul în afara ei şi se epuizase în eforturi zadarnice: „Nemângâiată şi mistuită de dorinţe amare, eu, Lalla, am pornit în căutarea Adevărului şi am rătăcit zile şi nopţi de-a rândul, până când am aflat înlăuntrul meu un Înţelept desăvârşit. Aceasta a fost steaua mea norocoasă şi clipa preafericită când L-am aflat pe El.” În primele momente ale trezirii, totul i-a apărut Lallei ca un etern prezent. Fiecare lucru, scânteia proaspăt şi imaculat, fără vreo legătură cu trecutul sau cu viitorul: „Conştiinţa este de-a pururi nouă, luna ascunsă este nouă de-a pururi. Astfel am văzut expansiunea veşnic nouă a apelor universale. Iar din clipa în care eu, Lalla, mi-am purificat trupul şi gândul, sunt în fiece clipă neprihănită, nouă şi iar nouă.” (sutra 93, id.)

Tortura sufletului între două lumi

„Erai cândva o lebădă... cât de tăcută eşti acum! Cineva, nu ştiu cine, s-a făcut nevăzut şi te-a prădat de un nu ştiu ce. De când moara a încetat să se mai învârtă, paiele au înfundat-o şi morarul a fugit cu grăunţele.” Moara cunoaşterii discursive, fragmentatoare nu mai funcţionează de când Lalla a recunoscut identitatea lui Shiva cu Sinele ei esenţă (Atman). Morarul divin (Shiva) a preluat grâul măcinat (gândurile) în transcendenţa Lui şi, de acum înainte, ea va rămâne tăcută. Lalla deci sfătuieşte: „Având ştiinţa întreagă, fii ca acela pe deplin neştiutor, văzând, fii ca şi orb, ascultând, fii întru totul tăcut. În fiece faptă rămâi netulburat. Orice ţi s-ar spune, răspunde cu aceeaşi detaşare. Iată adevărata cale pentru a cunoaşte Realitatea.”

Toate tradiţiile spirituale povestesc despre noaptea adâncă ce precede zorii, testul ultim pe care trebuie să-l treacă discipolul. Adoratorul a trăit clipele beatifice ale iluminării, când esenţa lui Dumnezeu îi este revelată, dar nu reuşeşte încă să permanentizeze această stare. El se întristează în faţa imperfecţiunii şi a slăbiciunii sale omeneşti. Nu mai este atras de bucuriile acestei lumi, dar porţile către lumea divină par zăvorâte. „Nodul care lega coarda poverii mele de zahăr candel s-a desfăcut de pe umăr. Povara mea zilnică se răstoarnă. Cuvântul Învăţătorului meu (să pierd această lume pentru a o câştiga pe cea a Spiritului) s-a prăvălit asupră-mi ca o rană adâncă. Turma mea şi-a pierdut păstorul. Cum mă voi izbăvi oare?” (sutra 108, id.) Lalla exprimă acum durerea sufletului suspendat între două lumi, cea pe care tocmai a părăsit-o şi cea al cărei prag nu l-a trecut încă, dar, a cărei poartă i s-a deschis. Ea duce povara iluziei, aparent dulce – zahăr candel – dar odată ce a păşit în viaţa divină, legătura începe să se desfacă. Totuşi povara pare şi mai grea acum, căci sfoara slăbită nu o eliberează încă, ci o răneşte. Plăcerile vieţii devin un supliciu, o greutate copleşitoare. La această apăsare a lumii, se adaugă şi pierderea păstorului, Shiva. Prin urmare, îi este dificil să respecte îndemnul maestrului ei: să se resoarbă în esenţa ultimă a fiinţei sale, Atman.

„Când clarul de lună va lua sfârşit (adică la începutul zilei iluminării), voi chema nebunia (din sufletul meu) şi îi voi ostoi durerea cu iubirea Domnului, strigând: „Sunt (eu) Lalla, sunt (eu) Lalla!” Şi astfel am să-L trezesc pe Preaiubit şi mă voi arunca în El, ca sufletul meu să-şi piardă întreita impuritate” (sutra 105, id.). Lalla trezeşte prin invocare ardentă pe Preaiubitul Shiva (Dumnezeu) care „doarme” ascuns chiar în sufletul ei, acolo unde ea, în sfârşit, s-a retras. Acolo unde, după ce L-a găsit, îşi regăseşte propriul suflet în El.

Pentru totdeauna topită în El

„Absorbită în Tine, îmi rămâneai ascuns. Aşa îmi petreceam fiece clipă, în căutarea Ta şi a mea. Apoi, contemplându-Te în mine, ne-am acordat, Ţie ca şi mie, extazul nemărginit.”
„Lumea de lut a amăgirii s-a ofilit înlăuntrul meu. Sufletul s-a mistuit în focul iubirii. Şi astfel L-am aflat pe Shiva.”

Lalla descrie pe scurt, însă cu o extraordinară precizie, ultimele etape ale urcuşului spiritual: „Eram în căutarea propriei mele fiinţe şi mă istoveam în van, căci nimeni nu a izbutit vreodată să obţină înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu prin strădanii sterpe. Atunci m-am absorbit în El (Sinele esenţă Atman) şi totodată am pătruns fulgerător în încăperea nectarului – „luna” ascunsă – unde se află nenumărate urcioare pline, din care însă, nimeni, nimeni (niciun om obişnuit) nu bea.” „Ţineam piept propriilor mele credinţe şi tot ceea ce limba îmi cerea îi refuzam. Am început apoi să-L contemplu, datorită graţiei Sale, dar iată, am văzut zăvoarele porţii Lui.” Acum Lalla rămâne pur şi simplu pe loc, liniştită, resemnată în faţa neputinţei ego-ului, dar mai apoi perseverenţa şi intensitatea absolută a dorinţei sale o conduc până la capăt: „În chiar acelaşi moment, dorul nesfârşit de El a pătruns adânc, ţintuindu-mă pentru totdeauna, şi chiar acolo unde eram, L-am contemplat extaziată.”

Lalla a renunţat la cunoştinţele anterioare, cele care ţineau de sfera iluziei şi a dualităţii şi a trăit doar în şi pentru Dumnezeu. A rămas centrată în Sine şi, nepăsătoare faţă de tumultul dorinţelor şi de atracţiile lumii în care trăia, a vegheat interior, în liniştea transcendentă a Inimii sale. „Mori chiar înainte de a muri. Atunci când moartea va sosi, slavă Ţie! Ce însemnătate mai pot găsi acum acestei existenţe, căci, deşi vie încă, eu sunt deja ca şi moartă!” (sutra 68, id.). Moartea ego-ului chiar din timpul vieţii duce cu rapiditate la trezirea sufletului şi revelarea deplină a Sinelui. „Unii, chiar dacă sunt profund adormiţi, lăuntric sunt în veghe. Ceilalţi, cu ochii larg deschişi, chiar trezi de par, sunt cufundaţi adânc în somn. Unii, scăldându-se în râurile sacre, rămân totuşi impuri, ceilalţi, chiar îndeletnicindu-se cu cele obişnuite ale vieţii, rămân complet detaşaţi de fructele acţiunilor lor.” (sutra 32, id.)

Transcenzându-şi voinţa limitată şi egotică, pierdută în voinţa infinită, Lalla se mistuie în Dumnezeu: „Impuritatea gândirii mele s-a ridicat precum praful de pe oglindă şi numelui meu i s-a dus vestea. L-am contemplat îndelung şi am ştiut că El este întotdeauna aproape de mine, am văzut că totul era El, iar eu nimic nu eram.”

Din această clipă, „orice acţiune pe care o îndeplineam era adorare. Orice cuvânt pe care îl rosteam era un sunet subtil de punere în rezonanţă cu puterile divine” (sutra 58, id.), spune Lalla. Ritualurile exterioare îşi pierd semnificaţia: „Tu singur eşti cerurile; Tu singur eşti pământul; Tu singur eşti ziua, noaptea şi aerul; Tu singur eşti ofranda de cereale şi de santal, florile ca şi apa ce le hrăneşte. Tu eşti tot ceea ce există. Atunci, ce aş putea să-ţi ofer eu, oare?” (sutra 17, id.). Starea de realizare a uniunii totale şi perfecte dintre Shiva şi Shakti („nunta spirituală” descrisă de marii mistici creştini) este de acum înainte starea sa naturală: „Eu, Lalla, am intrat pe poarta sufletului meu şi iată, o bucurie! L-am văzut pe Shiva contopit cu Energia Sa, Shakti, şi m-am scufundat în lacul de ambrozie divină.” (sutra 68, id.)

După experimentarea iluminării şi a beatitudinii dumnezeirii, Lalla şi-a îndreptat din nou atenţia spre lume: „În căutarea-mi ardentă am ieşit din sufletul meu, în plin clar de lună. În căutarea-mi ardentă am ajuns să realizez că acelaşi Dumnezeu se uneşte cu acelaşi Dumnezeu. Această întreagă lume eşti Tu, Doamne! Ce sunt toate aceste lucruri şi fiinţe? Sunt ochii Tăi!”

Articol preluat din Yoga Magazin nr. 54


 
yogaesoteric
mai 2008


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga