Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
DHUMAVATI - Marea Putere Cosmică a Vacuităţii

de prof. yoga Dan Bozaru

În panteonul tantric, cea de-a şaptea Mare Putere Cosmică este DHUMAVATI. Printre celelalte mari zeiţe (care totodată sunt personificări ale puterii şi voinţei Supremului SHIVA), ea este considerată cea mai în vârstă, fiind din această perspectivă un fel de „bunică” a lor, un ghid ancestral din timpuri imemoriale. În această calitate, DHUMAVATI este cea care acordă înţelepciunea celor mai ascunse taine ale vieţii şi ale morţii. În cadrul experienţei cotidiene şi a vieţii pe care o trăim, ea este însăşi cunoaşterea pe care noi o dobândim în urma experienţelor dramatice cu care ne confruntăm, adică ea este Marea Putere Cosmică ce ne ajută să ne maturizăm spiritual şi să ne depăşim cu succes etapa dorinţelor şi a fanteziilor noastre puerile.

Ascunde realitatea exterioară pentru a dezvălui realitatea interioară

Din punct de vedere etimologic, DHUMA înseamnă „fum”; prin urmare, DHUMAVATI înseamnă „cea care este alcătuită din fum”. Semnificaţia evidentă este aceea că fumul nu face lumină, ci dimpotrivă, el acoperă sau face invizibil ceva anume. Cu alte cuvinte, în mod aparent, DHUMAVATI nu conferă iluminarea, ci ea ocultează o anumită realitate. Totuşi, la o analiză mai atentă, realizăm imediat că, din punct de vedere esoteric, ceea ce ocultează un anumit aspect revelează de obicei un alt aspect, care poate fi cu mult mai important decât primul. În ceea ce o priveşte pe DHUMAVATI, ea „acoperă” sau ocultează ceea ce este cunoscut, pentru a revela în mod beatific ceea ce este necunoscut şi nemanifestat încă în planul mentalului nostru conştient. Aşadar, DHUMAVATI aruncă un „văl” peste ceea ce este evident şi aparent clar, în unicul scop de a revela ceea ce este ascuns şi tainic în profunzimile nebănuite ale fiinţei noastre.

Marea Putere Cosmică DHUMAVATI este descrisă ca fiind văduvă sau, altfel spus, ea reprezintă principiul feminin care nu are contraparte masculină. Acest aspect poate să pară straniu celor care nu sunt iniţiaţi în tainele spiritualităţii şi el este dificil de înţeles. DHUMAVATI, este, deci, SHAKTI fără SHIVA. Dacă ne-am raporta doar la nivelul creaţiei obiective, aceasta ar apărea ca o imposibilitate, deoarece se ştie că nu poate exista „monopol” în Creaţie. Pe de altă parte, Marile Puteri Cosmice reprezintă 10 „faţete” sau aspecte ale Supremului SHIVA (Absolutul Divin sau Dumnezeu Tatăl), fiind emanaţii directe, la cel mai înalt nivel, ale lui Dumnezeu, pentru care nimic nu este imposibil (deoarece el reprezintă TOTUL).

Aşadar, una dintre cele 10 manifestări fundamentale ale sale (care sunt cele 10 Mari Puteri Cosmice) este o SHAKTI esenţială, care reprezintă energia potenţială, lipsită de voinţa care să o „motiveze” sau, cu alte cuvinte, care să o implice la nivelul Creaţiei. Altfel spus, ea conţine în ea însăşi toate potenţialităţile şi toate energiile latente (care se pot manifesta ulterior, atât la nivelul microcosmosului uman, cât şi la nivelul Macrocosmosului). Pentru a dezvolta şi expansiona aceste energii latente este însă necesar ca, mai întâi, noi să le recunoaştem şi să le aducem „în lumina conştientului nostru”, aspect care poate fi extraordinar de mult facilitat prin graţia lui DHUMAVATI.

Aduce suferinţa care oglindeşte fericirea

Reprezentările iconografice o înfăţişează pe DHUMAVATI ca pe o femeie în vârstă, care este lipsită de atributele feminine încântătoare ce pot fi întâlnite la celelalte Mari Puteri Cosmice. La nivelul exterior, al manifestării obiective, ea reprezintă sărăcia, neşansa, suferinţa, adică exact aspectele de care îi este frică oricărei fiinţei umane şi pe care aceasta urmăreşte să le evite. Din această cauză, DHUMAVATI este asociată cu o bătrână cocoşată, încruntată, supărată, aducătoare de necazuri, fiind uneori chiar identificată cu o vrăjitoare. În realitate, la un nivel mult mai profund de percepţie şi de înţelegere, aceste aspecte aparent negative ne determină să căutăm şi să năzuim către scopuri şi realizări mult superioare celor care se încadrează în limitele creaţiei manifestate. Aceasta ne apare cu atât mai evident, cu cât se ştie faptul că doar necazurile, suferinţele şi marile probleme cu care fiinţa umană se confruntă în viaţa de zi cu zi sunt în măsură să o „zguduie” suficient de mult pentru a o „trezi” la realitatea spirituală care fundamentează totul în Creaţie.

Când Dumnezeu închide o uşă, cu siguranţă El deschide o fereastră

Prin urmare, DHUMAVATI este asociată cu tot ceea ce ni se opune în viaţă şi ne obstrucţionează „Calea obiectivă” pe care noi vrem să o urmăm, însă aici trebuie să reţinem aspectul esenţial că ceea ce ni se opune sau ne împiedică într-un anumit domeniu poate să ne deschidă calea şi să determine în noi manifestarea unor extraordinare forţe şi energii latente, într-un cu totul alt domeniu. Din această perspectivă şi într-o viziune aparent paradoxală, putem spune că DHUMAVATI este adevărata noastră şansă în viaţă, care se manifestă prin intermediul neşansei.

La nivelurile profunde ale realităţii macrocosmice, Marea Putere Cosmică DHUMAVATI reprezintă „întunericul” care caracterizează obscuritatea fazelor fazelor incipiente ale Creaţiei. Prin urmare, Marea Zeiţă reprezintă întunericul ignoranţei primordiale (MULAVIDYA) din care, mai apoi, a apărut lumea obiectivă iluzorie, care, la rândul ei, trebuie transceansă de fiinţa umană evoluată ce urmăreşte să obţină iluminarea spirituală. DHUMAVATI este aşadar şi forţa divină care ne ajută să trecem dincolo de vălul ignoranţei.

Analizând cu luciditate aceste aspecte, realizăm faptul că aproape orice fiinţă umană se naşte în „ignoranţă”, deoarece ea nu ştie nici cine este în realitate şi nici care este scopul ei real în această lume. Putem afirma că viaţa noastră este precum o palidă lumină situată între doi „pereţi” întunecoşi (care sunt simbolizaţi de cele două necunoascute fundamentale menţionate mai sus). Aceasta reprezintă, de altfel, semnificaţia ocultă a etimologiei numelui Zeiţei (DHUMAVATI), căci ea ne înconjoară „ca un fum întunecat” din ambele părţi.

Corelând ideile care au fost exprimate până aici, realizăm faptul că Marea Putere Cosmică DHUMAVATI reprezintă, de fapt, puterea ignoranţei, adică  acel aspect al forţei creatoare care determină ocultarea luminii profund spirituale a conştiinţei Sinelui. În legătură cu aceasta, este necesar să facem observaţia că, în timp ce MAYA reprezintă puterea iluziei care face astfel ca unica şi suprema realitate (adică Dumnezeu) să devină „mai mulţi”, AVIDYA (sau ignoranţa) reprezintă „întunericul” sau „obscuritatea” care ne împiedică să percepem realitatea fundamentală a tuturor lucrurilor şi fiinţelor care există. Cu toate acestea, ignoranţa are un înţeles mult mai subtil, deoarece numai atunci când realizăm că, de fapt, suntem ignoranţi (cu alte cuvinte, că nu ştim sau nu cunoaştem practic nimic), devenim capabili să ştim cu adevărat. În plus, pe măsură ce conştiinţa noastră se elevează din ce în ce mai mult, noi realizăm faptul că mintea noastră obişnuită nu are capacitatea de a înţelege şi de a asimila adevărata cunoaştere, care este cunoaşterea profund spirituală. Mai mult decât atât, noi ştim atunci, dincolo de orice îndoială, că accesul la această cunoaştere superioară este valabil doar când renunţăm la modalitatea noastră obişnuită, mecanic procesuală, de a gândi şi de a acţiona.

Te trezeşte din visul lumii la realitatea divină

Din punctul de vedere al practicii yoga, aceasta se referă (într-o primă fază) la capacitatea de a observa cu detaşare fluctuaţiile minţii şi de a renunţa, astfel, să ne mai identificăm cu sentimentele de frică, cu dorinţele, plăcerile sau neplăcerile noastre, cu diferitele opinii sau credinţe etc. Procedând în acest mod (sau, cu alte cuvinte, devenind conştienţi de irealitatea lumii ce ne înconjoară), noi reuşim, în mod gradat, să pătrundem succesiv şi în mod pe deplin conştient în diferitele planuri de vibraţie subtilă din Manifestare, până la nivelul ultim, care este Sinele Suprem (ATMAN).

Astfel, DHUMAVATI reprezintă „somnul primordial” în care se „dizolvă” toate creaturile universurilor în manifestare, adică însăşi baza sau realitatea fundamentală a existenţei (care este Supremul SHIVA). Această stare de conştiinţă este prin excelenţă subiectivă, deoarece atunci yoghinul nu mai percepe deloc diferenţierea lumii exterioare, obiective. Ea este caracterizată de formele cele mai înalte ale beatitudinii spirituale (ANANDA) şi de lipsa oricăror atribute existenţiale. Cu alte cuvinte, Marea Putere Cosmică DHUMAVATI ne ajută să „uităm” de visul SAMSARA-ei (adică de lumea manifestată în care trăim) şi să ne reîntoarcem la condiţia noastră pură, primordială, a esenţei spirituale imuabile, eterne şi neschimbătoare, care este Sinele Divin (ATMAN).

A descoperi realitatea ta spirituală este cea mai mare contribuţie la evoluţia omenirii

Vidul reprezintă realitatea spirituală care este conştientă şi există prin ea însăşi, iluminând şi radiind pretutindeni, fără suport (adică fără ajutorul altei surse) cunoaşterea universală.

Dizolvarea oricăror atribute (care, la modul general vorbind, se referă la nume şi forme) ce sunt specifice creaţiei obiective, în realitatea primordială este sinonimă cu experimentarea stării de vid supramental, care este Vidul Transcendent Beatific. Prin urmare, Marea Putere Cosmică DHUMAVATI reprezintă însuşi Vidul Transcendent cu întunecimea sa de nepătruns, dar, cu toate acestea, acest Vid nu este doar negru şi lipsit de dinamicitate. Dimpotrivă, el reprezintă realitatea spirituală care este conştientă şi există prin ea însăşi, iluminând şi radiind pretutindeni, fără suport (adică fără ajutorul altei surse), cunoaşterea universală. La acest nivel (al Vidului Transcendent Beatific), dualitatea obişnuită (care implică existenţa obiectului şi subiectului) este inexistentă. Acesta este, de altfel, motivul pentru care filozofia VEDANTA afirmă că DHUMAVATI apare ca fiind Vidul Transcendent, dar, cu toate acestea, ea nu este cu adevărat Vidul, întrucât chiar Vidul însuşi nu poate fi interpretat ca fiind Vid, decât relativ la un observator exterior.

În realitate, Vidul Suprem Transcendent este însăşi conştiinţa infinită a lui Dumnezeu Tatăl. Din această perspectivă, DHUMAVATI este pură, perfectă şi pe deplin conştientă de natura ei esenţială, în care nu există nicio disociere între subiect şi obiect. Acest aspect ne conduce imediat la concluzia că Vidul Transcendent nu reprezintă doar lipsa dualităţii (sau, cu alte cuvinte, el nu reprezintă doar un spaţiu subtil gol), ci semnifică, în acelaşi timp, deplina încetare a oricăror modificări şi mişcări ale minţii. Datorită acestui aspect, putem considera că DHUMAVATI este însăşi Liniştea Supremă şi Tainică a Vidului Transcendet Beatific.

Pe de altă parte, la nivelul manifestării obiective, DHUMAVATI reprezintă forţele şi energiile negative ale vieţii, cum ar fi: dezamăgirea, frustrarea, umilirea, înfrângerea, pierderea, tristeţea, singurătatea etc. Pentru o fiinţă umană obişnuită, care nu este încă iniţiată în tainele spiritualităţii, astfel de experienţe tind aproape să îi depăşească puterea de îndurare, răbdarea şi înţelegerea; însă, pentru un yoghin iniţiat, ele constituie veritabile „porţi deschise” sau oportunităţi pentru a putea experimenta realitatea transcendentă, care se află dincolo de manifestarea dorinţelor obişnuite (a căror împlinire dă naştere, în cele mai multe dintre cazuri, tocmai la aceste suferinţe şi emoţii negative).

Astfel, a „recunoaşte” în toate aceste tipuri de manifestări exterioare însăşi prezenţa şi acţiunea Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI (care astfel doreşte să ne atragă atenţia asupra necesităţii de a învăţa anumite lecţii despre viaţă, orientându-ne totodată, în acest fel, către scopul suprem spiritual), reprezintă o mare victorie pe care noi trebuie să o folosim cu multă înţelepciune. Pentru astfel de fiinţe umane deosebite, DHUMAVATI acordă virtuţile divine ale răbdării, perseverenţei, iertării şi detaşării, transformându-i pe acei yoghini în mari învăţători spirituali ai omenirii.

Suferinţa este o poartă deschisă către înţelepciune

Care este, practic vorbind, acţiunea specifică a Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI în ceea ce priveşte fiinţa umană şi integrarea ei socială şi spirituală? DHUMAVATI revelează totdeauna (în acele finţe umane în care este necesar să se petreacă o profundă transformare de stare) condiţia imperfectă, efemeră, nefericită şi confuză a existenţei lor egotice, pentru ca ele să devină astfel conştiente de această realitate iluzorie şi, prin urmare, să depună toate eforturile pentru a o transcende. Este posibil ca forma de manifestare a lui DHUMAVATI să nu fie plăcută pentru cei mai mulţi dintre noi, însă ea ne arată în mod clar „partea întunecată” a lumii în care trăim, în unicul scop de a ne face să înţelegem că nu trebuie să ne mai lăsăm atraşi de „sclipirile” ei iluzorii. Aşadar, înţelegând în profunzime semnificaţia acestor experienţe „negative” ale vieţii ca fiind, în realitate, manifestări ale înţelepciunii Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI, noi vom fi astfel impulsionaţi şi totodată ajutaţi (prin graţia Marii Puteri Cosmice) să le transmutăm în energia pură a beatitudinii spirituale.

Modul specific de acţiune a lui DHUMAVATI ne determină să putem afirma că, cel puţin dintr-o anumită perspectivă, această Mare Putere Cosmică reprezintă o formă mai veche de manifestare a lui KALI (şi anume, aceea în care KALI este reprezentată, în iconograţia hindusă, ca o femeie bătrână). În această calitate, ea reprezintă timpul sau forţa subtilă a vieţii, care este disociată complet de procesul manifestării obiective. Prin urmare, DHUMAVATI este însăşi atemporalitatea, care niciodată nu intră în cadrul procesului devenirii (ce este caracterizat de scurgerea timpului). Cu alte cuvinte, ea nu se revelează niciodată în lumea manifestată, ci este prezentă ca un fundal sau „fum”, care ne ajută să vedem şi să avem acces la ceea ce se află dincolo de lumea numelor şi formelor care ne înconjoară. De aceea, mai ales cei care se simt „loviţi” de soartă şi cei care se confruntă cu mari suferinţe în viaţă trebuie să o adore intens pe DHUMAVATI, deoarece atunci ea îi va ajuta să transceandă toate aspectele efemere ale existenţei, să devină astfel liberi şi totodată, conform uneia dintre expresiile creştine, să devină „cunoscători în spirit”. Astfel, DHUMAVATI este cea care ne readuce, practic, la condiţia noastră primordială, dinaintea manifestării oricăreia dintre forţele şi manifestările negative ale vieţii obiective.

Din punctul de vedere al reprezentărilor iconografice, DHUMAVATI este reprezentată ca fiind o femeie înaltă şi slabă, având părul lung şi încâlcit. Expresia ei inspiră frică, este neatrăgătoare, iar pielea este închisă la culoare. Faţa ei are multe riduri, iar membrele trupului au culoarea roşie. Expresia privirii este teribilă, iar gura este ştirbă, dinţii rămaşi fiind mari şi laţi. Uneori, DHUMAVATI este reprezentată ca având gheare şi un nas lung, ca un cioc. Ea poartă haine vechi sau murdare, iar sânii îi atârnă, ca la femeile bătrâne. De obicei, zeiţa este reprezentată într-un car, purtând pe umeri un corb negru. În mâna stângă ea ţine o sită, iar cu cea dreaptă face semnul ocult (sau MUDRA) al cunoaşterii. În alte reprezentări, ea este înfăţişată ţinând în cele două mâini un craniu de om şi, respectiv, o sabie. La gât, ea poartă un şirag din capete de om, fiind mereu înfometată şi însetată şi dând naştere mereu la certuri şi neînţelegeri.

Învăluie iluzia şi dezvăluie realitatea

Semnificaţia sitei pe care DHUMAVATI o ţine în mâna sa stângă (în conformitate cu reprezentările tradiţionale) este aceea a necesităţii de a discerne între realitatea spirituală esenţială, care ne fundamentează existenţa şi realitatea iluzorie a formelor exterioare. Aspectul ei teribil nu are scopul de a ne înfricoşa, ci de a ne atrage atenţia asupra pericolului de a considera diferitele tipuri de plăceri senzoriale ca fiind capabile să ne confere împlinirea, mulţumirea şi fericirea în viaţa pe care o trăim.

Aspectul neatrăgător al acestei Mari Puteri Cosmice are scopul de a ne arăta faptul că, de multe ori, trebuie să fim capabili să privim dincolo de frumuseţea aparentă, la realitatea adevărului interior. DHUMAVATI este uneori asemănată cu imaginea unei vrăjitoare, însă, pentru yoghinii iniţiaţi, vrăjitoarea nu este în mod automat asociată cu un spirit negativ. Dimpotrivă, revelându-ne astfel partea negativă, falsă şi iluzorie a vieţii, DHUMAVATI ne eliberează de ataşamentul faţă de aceasta, revelându-ne totodată inefabilul realităţii lăuntrice, pur spirituale.  

Cea mai eficientă modalitate de adorare a Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI este aceea în care noi urmărim să blocăm manifestarea oricărui gând sau idei în minte, pentru a putea astfel să transcendem mintea şi să plonjăm în oceanul extatic al conştiinţei supramentale. DHUMAVATI ni se revelează mai ales atunci când noi încetăm să ne mai focalizăm asupra  formelor exterioare ale lucrurilor şi recunoaştem astfel fundalul conştiinţei spirituale care le defineşte în esenţa lor. Practic vorbind, această percepţie se referă, printre altele, la a nu mai vedea „liniile” de demarcaţie ale formelor exterioare ale obiectelor, ci la a sesiza „spaţiul subtil” în care acestea există. La modul general vorbind, aceasta înseamnă a renunţa la orice opinii preconcepute, la prejudecăţi, la afinităţi sau neafinităţi etc. În ceea ce priveşte fiinţele, obiectele sau fenomenele cu care ne confruntăm, a urmări pe cât posibil să le plasăm în lumina aceleaşi conştiinţe divine universale şi nediferenţiate, din care acestea au apărut iniţial.

O altă metodă practică de adorare a Marii Puteri Cosmice DHUMAVATI este aceea a meditaţiei profunde, având ca subiectul Vidul, în calitate de Realitate Supremă Transcendentă. Altfel spus, utilizând termenii care sunt consacraţi în filozofia VEDANTA şi în UPANISHADE, meditaţia noastră va trebui atunci să fie focalizată asupra Nefiinţei, ca sursă primordială şi totodată ca sfârşit al tuturor lucrurilor şi fiinţelor din Manifestare.

Priveşte fundalul în care formele exterioare există

Sfera cosmică de conştiinţă a lui DHUMAVATI mai poate fi percepută (prin intermediul fenomenului de rezonanţă) şi atunci când  medităm asupra caracterului efemer şi tranzitoriu al lucrurilor, înţelegând în profunzime că aproape totul în Creaţie este trecător şi relativ.

Graţia acestei Mari Puteri Cosmice, DHUMAVATI, este atrasă mai ales atunci când reuşim să ne interiorizăm profund, depăşind astfel limitele temporale şi devenind în totalitate detaşaţi de realitatea aparentă înconjurătoare. Aceasta este condiţia spirituală glorioasă a celui care practică  în mod eficient JNANA-YOGA, cea care îl va conduce în cel mai scurt timp la conştiinţa divină nonduală, ca sursă unică şi eternă a tot ceea ce există.

Articol preluat din Yoga Magazin nr. 44 şi 45

Citiţi şi:
Dumnezeu se reflectă în 10 oglinzi

Etapele căii Maha Vidya Yoga

yogaesoteric
mai 2008




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga