Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Epistolele luminii – scrisorile lui Vashishta Ganapati Muni către Ghidul său spiritual, Ramana Maharishi
de Monica Dascălu

Ganapati Muni este un mare yoghin care a trăit în secolul XX şi care a atins, datorită TAPAS-urilor pe care le-a realizat, rezultate spirituale de excepţie. Cei care l-au cunoscut susţineau că Ganapati Muni avea permanent un halou deasupra capului şi anumite manifestări paranormale la nivelul aurei, care demonstrau faptul că, în cazul său, se manifesta ridicarea energiei KUNDALINI în SAHASRARA şi deschiderea lui BRAHMARANDRA.

Ganapati Muni a fost poate cel mai important discipol al lui Ramana Maharishi, deşi nu putem spune despre el că ar fi urmat calea spirituală ATMA VICHARA, bazată pe interogarea lăuntrică „Cine sunt eu?”. Din contră, el a abordat calea tantrică, fiind un practicant al sistemului MAHA VIDYA YOGA, revelaţiile pe care el le-a făcut, printre altele, despre marea Putere Cosmică CHINNAMASTA fiind unice în felul lor şi totodată esenţiale.

Corespondenţa lui Ganapati Muni cu Ghidul său spiritual, Ramana Maharishi, prin intermediul scrisorilor, în perioada când acesta locuia la Anandashrama, în provincia Shirsi, a fost reunită sub titlul de „Epistolele luminii”. În perioada respectivă, Ganapati Muni a promis să îi scrie o scrisoare pe săptămână Ghidului său spiritual şi făcea asta cu sfinţenie, relatându-i atât despre activităţile din cadrul ASHRAM-ului, cât şi despre lucrările sale (traduceri şi alte texte compuse de el). Deseori el menţiona şi unele evenimente cotidiene pline de farmec sau îi cerea ajutorul lui Ramana Maharishi pentru unii dintre aspiranţi, care aveau dificultăţi în practica spirituală sau probleme de sănătate. Dar mai presus de toate, el îşi relatează trăirile spirituale şi nu uită niciodată să îi mulţumească plin de recunoştinţă Ghidului său spiritual pentru susţinerea sa permanentă.

„Epistolele luminii” – O scrisoare pe săptămână

În volumul intitulat „Epistolele luminii” sunt reunite 22 de scrisori. Ele au fost redactate în sanscrită – Ganapati Muni era un bun cunoscător al acestei limbi sacre şi mare parte din eforturile sale au fost îndreptate pentru a reînvia tradiţia spirituală indiană.
Parcurgând aceste scrisori, descoperim un aspect foarte interesant: Ganapati Muni îşi începea fiecare scrisoare cu o formulă diferită de adresare faţă de Ghidul său spiritual. În acelaşi mod, el încheia scrisorile de fiecare dată cu o altă formulă de încheiere. Bun cunoscător al tratatelor tradiţionale tantrice şi de altfel autor al unui număr mare de traduceri, acesta extinde în cazul Ghidului său spiritual anumite principii ale adorării divinităţilor tantrice. Tratatele tradiţionale tantrice menţionează de fiecare dată, pentru fiecare divinitate, diferite nume prin care adoratorul i se poate adresa, pentru a obţine diferite favoruri sau realizări spirituale. Numele divinităţilor sunt corelate cu atributele lor şi modul de adresare al tantricului, în ritualurile de adorare a divinităţilor, pune accent pe aceste atribute divine şi nu pe relaţia sau sentimentele aspirantului.

Una dintre lucrările lui Vashishta Ganapati Muni este „UMASAHASRAM” sau „Cele 1000 de nume ale zeiţei Uma”. În mod similar, Ganapati Muni i se adresează Ghidului său spiritual evidenţiind calităţile sale de fiinţă pe deplin realizată spiritual. Complementar, formulele de încheiere exprimă sentimentele aspirantului faţă de Ghidul său spiritual şi sunt mereu diferite, dar încep întotdeauna cu „Eu sunt” – conform învăţăturilor lui Ramana Maharishi. Acest mod extrem de creativ, atenţia riguroasă la detalii, reflectă o atitudine plină de respect, deşi relaţia celor doi, aşa cum reiese din aceste texte, era deosebit de apropiată. Textele scrisorilor ne permit să „tragem cu ochiul” în intimitatea uneia dintre cele mai celebre şi fructuoase relaţii Ghid spiritual-aspirant din secolul 20. În cuprinsul lor, detaliile practice concrete legate de activităţile în cadrul ASHRAM-ului se împletesc cu confesiuni legate de trăiri spirituale. Deducem nenumăratele atribuţii ale lui Vashishta. El făcea traduceri, coordona activităţile de practică spirituală, se ocupa personal de diferiţii aspiranţi şi de treburi administrative. Ramana Maharishi nu obişnuia să răspundă la scrisori, în general, trimiţând doar uneori scurte misive cu instrucţiuni practice pentru aspiranţi şi treburile din ASHRAM. Aceasta nu l-a făcut nicidecum pe Muni să devină mai puţin comunicativ. El îi scria cu multă dragoste Ghidului său spiritual: „Fie ca Bhagavan (...), ca răspuns, să îşi îndrepte privirea plină de compasiune către mine.”

Iată acum câteva exemple din volumul „Epistolele luminii”

10 martie 1931:
„Doamne, întrupare a lui GUHA (unul dintre fiii lui SHIVA),
Bhagavan ar trebui să ştie deja, din scrisorile lui Sundara Rao, Vishwanatha şi Kapali, cum decurge viaţa mea şi TAPAS-ul meu aici, la Anandasrama, alături de ceilalţi aspiranţi. În ultimele trei zile noi toţi cei de aici am avut experienţe beatifice, eu unul sunt deosebit de bucuros de experienţele spirituale avute. Mulţi dintre noi am avut viziuni ale lui Bhagavan în visele noastre. Noi toţi suntem convinşi că acest progres se datorează în totalitate graţiei Ghidului nostru spiritual.
Doamne, intuiesc că starea pe care o experimentez acum şi pe care am atins-o prin Graţia ta, este de fapt accesul la VIJNANA-ATMAN, sfera intelectului pur (sfera supramentală). Am percepţia clară a sinelui la nivelul inimii, distinct de percepţia trupească; totuşi, în continuare eu percep lumea ca fiind diferită de mine însumi. De aceea am convingerea că aceasta nu este cea mai înaltă realizare a Sinelui. Fie ca Bhagavan însuşi să mă binecuvânteze cu privirea sa plină de graţie, capabilă să traverseze orice distanţă. Experienţa stărilor extatice pe care le-am mai avut anterior era oarecum dinamică, aş putea să o descriu ca un simplu şi pur flux continuu de putere divină. Acum însă, experienţele ar putea fi descrise ca un flux de lumină, conferidu-mi un sentiment al celei mai înălţătoare lumini. Credinţa mea s-a întărit; ştiu că nenumărate entităţi subtile mă asistă, la imboldul lui Bhagavan Maharishi, în această măreaţă sarcină spirituală pe care mi-ai încredinţat-o. Fie ca Bhagavan, ca răspuns, să îşi îndrepte privirea plină de compasiune către mine. Kapali şi soţia lui, Mahadeva, Viswanatha, Ranga şi fiica lui Sitaram locuiesc aici în ASHRAM. Sundara Rao Pandit, sora lui şi Devendra Sarma ni se alătură de regulă în fiecare dimineaţă şi seară, pentru practica spirituală. Noi toţi invocăm în rugile noastre privirea plină de graţie a Ghidului nostru spiritual.
Eu sunt servitorul devotat al lui Bhagavan, Vashishta Ganapati
P.S. Doamne, voi începe să lucrez la SAT-DARSANA începând de mâine şi ţi-o voi trimite cât de curând. [Este vorba de o traducere în limba sanscrită a unui poem de 42 de versete scris de Ramana Maharishi în dialectul tamil. Denumirea în tamilă a acestui poem este Ulladu Narpadu şi el se referă la natura şi experienţa Realităţii Ultime.]

17 martie 1931:
Doamne, preceptor universal,
simt imboldul de a-ţi scrie în fiecare săptămână. Deoarece într-o zi de marţi, în cursul nopţii, am avut prima mea stare de fixare în experienţa Sinelui Suprem, prin Graţia ta, am ales ca ziua în care îţi scriu să fie întotdeauna marţea.
Toate sunt bine aici. Vishwanatha a primit o scrisoare de la renumitul Swami Niranjanananda, care conţinea şi nişte informaţii oarecum triste, despre decesul unchiului său. Dar Vishwanatha şi ceilalţi de aici îşi găsesc consolarea în experienţele spirituale, amintindu-şi că adevăratul Sine este nemuritor.
Versiunea sanscrită a lui SAT-DARSANA a fost terminată sâmbătă. M-am străduit să fac traducerea versurilor cât mai adecvat, pentru a reflecta metrica sacră originală, atât cât am fost capabil. Îi sunt recunoscător lui Sriman Lakshmana Sarma care m-a făcut să mă hotărăsc să fac această lucrare – pentru că neîndrăznind să corectez traducerea lui, am preferat să o refac integral. Dacă traducerea mea are părţi excelente, aceasta se datorează graţiei lui Bhagavan.  
Începând de sâmbătă, viziunea mea a devenit distinctă. Aş putea spune că văd totul ca o manifestare a unei unice Existenţe (Obs: corelat cu ceea ce spunea în scrisoarea sa precedentă...). Îi adresez ruga mea lui Bhagavan ca această viziune să culmineze în experienţa lăuntrică efectivă, spontană, a acestui adevăr fundamental pe care acum îl percep sub forma unei viziuni. Văd acum totul precum nişte bule în apă, toate formele luând naştere în aceeaşi existenţă; şi caut să trec de primele (forme) pentru a experimenta numai şi numai pura existenţă întotdeauna.
SAT-DARSANA a fost expediată duminică şi sper că a ajuns în divina prezenţă a lui Bhagavan, înaintea acestei scrisori. Chiranjeevi Kapali şi-a început Tika (comentariul) la SAT-DARSANA astăzi. Fie ca Bhagavan să binecuvânteze acest efort pentru ca să reuşească să îl ducă la capăt cu bine. Îl rog pe administratorul de la Sri Ramanasramam să aştepte această completare şi să nu tipărească SAT-DARSANA înainte de a-l primi.
Mahadeva continuă să locuiască aici. Totul este în regulă.
Implorând graţia lui Bhagavan,
eu sunt, Vasishtha

24 martie 1931

Doamne, stăpân al cauzei primordiale,
prin Graţia lui Bhagavan, noi suntem permanent cufundaţi în străfulgerarea compasiunii lui Bhagavan. […]
O, Ghidul meu spiritual preaiubit, tu care distrugi proliferarea MAYA-ei (iluziei), simţul existenţei separate încă nu a dispărut din conştiinţa mea. Ştiu că numai o singură sclipire a dorinţei tale ar fi suficientă pentru a mă binecuvânta cu experienţa absolutei identităţi cu spiritul universal. Şi ştiu de asemenea că nicio dorinţă, oricare ar fi ea, nu ar putea apărea prin ea însăşi în Inima ta. Nimeni altcineva decât Stăpânul Universului, Dumnezeu Tatăl, nu ar putea genera o astfel de intenţie în inima ta. Cineva s-ar putea întreba „oare de ce acest ocoliş? N-ar putea Dumnezeu însuşi să-şi reverse graţia direct asupra oricui? De ce să se ostenească să trezească acest impuls în inima altcuiva, prin care să-şi reverse graţia?” Adevărat. Acest mister poate fi pătruns doar de puţine fiinţe binecuvântate. Când Ghidul spiritual întrupat este prezent, numai şi numai prin el Dumnezeu acţionează. Aşa afirmă tradiţia. Orice fiinţă întrupată poartă povara pentru care s-a întrupat şi nicio altă fiinţă, umană sau celestă, nu o poate duce în locul său; aceasta este porunca Tatălui Ceresc. Prin urmare, o doamne, mă rog supremului Divin ca în inima ta să se manifeste imboldul de a-ţi revărsa graţia asupra mea.
Eu sunt,
Fratele tău, dintotdeauna împreună cu tine

14 aprilie 1931
Doamne care sălăşluieşti în Inimă,
Acceptă, te rugăm, devoţiunea şi ofrandele noastre în Ziua Noului an Solar (obs. începutul zodiei berbecului, conform calendarului vechi) şi revarsă-ţi binecuvântările asupra noastră. Fie ca noul an să fie, prin graţia ta, plin de succese şi prosperitate.
Daivarata, împreună cu fratele său Sitaram, a sosit aici, la Anandasrama, de la Bombay. El va pleca în curând către Gokarna pentru a-şi împlini datoria de a face Upanayanam pentru fiul său (prima iniţiere în Vede şi începutul vieţii spirituale, în tradiţia hindusă).
Kapali continuă să lucreze la comentariul său asupra lui SAT-DARSANA. Mahadeva va porni de aici sâmbătă, prima din chenzina luminoasă a lunii Vaisakha şi va ajunge acolo, pentru a se prosterna la picioarele lui Bhagavan, duminică după amiaza.
Am primit scrisoarea lui Ranga Rao. Sper că atât el, cât şi Sundareshwara, ne vor scrie câte o scrisoare pe săptămână.
Doamne, consider că realizarea spirituală constă în anihilarea egoului, care apare prin atingerea maturităţii în efortul spiritual; atunci se manifestă spontan conştienţa de Sine, ca o experienţă constantă şi stabilă, şi activitatea tuturor simţurilor este dedicată Divinului, în întregime. Fie ca menţinerea mea în VIJNANA-ATMAN (purul intelect sau învelişul supramental al fiinţei umane) să îmi arate calea pentru a mă stabili în adevărata Sursă, în unica Realitate.
Ştiu că perfecta împlinire a tuturor aspiraţiilor mele se va realiza numai la picioarele Ghidului meu spiritual şi aştept acel moment. Până atunci, fie ca acest aspirant, deşi aflat la o oarecare distanţă de picioarele sale, să fie aproape de Inima lui Bhagavan. Doamne, tu te afli în inima mea, iar eu mă aflu permanent la picioarele tale. Tu eşti Ghidul meu spiritual, iar eu sunt instrumentul prin care tu acţionezi.
Eu sunt, întotdeauna al tău,
Vashishta

Iată şi alte formule de adresare folosite:
Doamne care eşti imanent în tot ceea ce există
Doamne, Graţia însăşi
Întrupare muritoare a lui Dumnezeu
Doamne al Graţiei spontane
Doamne, cea mai superbă manifestare umană
Doamne, Prieten al celor umili şi slabi
Domnul şi stăpânul meu
Doamne, măreţ comandant al armatei celeste
Stăpân al vieţii neprihănite
Strălucitoare conştiinţă universală....

În luna noiembrie a aceluiaşi an 1931, Vashishta Ganapati Muni reuşeşte în final să înceapă o perioadă de retragere dedicată practicii yoghine. Din scrisorile anterioare aflăm cât de mult simţea nevoia unei astfel de perioade pentru a se interioriza şi a-şi aprofunda trăirile spirituale. Iată ce scrie el pe 15 noiembrie:

O, Ghidul meu spiritual, cel mai măreţ dintre înţelepţi (rishi),
Cu acordul tău am ajuns în sfârşit la locul stabilit şi în curând voi începe TAPAS-ul intensiv. Cred că acest moment, pe care îl aştept de ani buni, a venit în fine numai prin graţia Ghidului meu spiritual. Nu pot accepta acum să mai pierd nicio clipă din acest timp preţios dedicat TAPAS-ului. Aici, în eforturile mele, am mare nevoie de raza  graţiei lui Bhagavan, ca să mă dinamizeze, dar şi ca să mă tempereze. Bhagavan nu ar trebui să îl părăsească pe acela care are aceeaşi misiune ca şi el şi care i-a fost alături în multe din încarnările anterioare. Nu am nici cea mai mică îndoială; cred cu tărie în graţia Ghidului meu spiritual, care se revarsă spontan chiar şi pentru animale. Însă ruga mea fierbinte este aceasta: nu mă lăsa să zăbovesc, nu mă lăsa să ezit sau să fluctuez! Fie ca Ghidul meu spiritual să îl impulsioneze pe acest umil aspirant şi astfel să pregătească terenul pentru ca el să fie pregătit să aibă capacitatea necesară pentru a contribui la împlinirea misiunii spirituale a lui Bhagavan”,
Eu sunt, al tău, Muni...

Acest spirit măreţ, unul dintre cei mai mari yoghini ai secolului 20, care a fost Vashishta Ganapati Muni se autointitula cu umilinţă: „Adoratorul prafului de pe picioarele devoţilor lui Ramana Maharishi...”

Citiţi şi:
Farmecul scrisorilor
Ramana Maharishi - înţeleptul de la Arunachala

yogaesoteric
3 iunie 2009




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga