Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Aforisme și cugetări despre tainele plăcerii perfect controlate și nesfârșite (partea a treia)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

 
Citiți partea a doua a aforismelor și cugetărilor despre tainele plăcerii perfect controlate și nesfârșite

 
93. Cel mai adesea, fiinţa umană pe care propriul său zâmbet o face să fie mai frumoasă şi mai fermecătoare, este bună. Dincolo de aceasta, trebuie să fim atenţi, căci este rea fiinţa umană pe care propriul său zâmbet o face să fie urâtă sau stranie.

94. Unii oameni îşi pun la încercare prietenii în micile situaţii ale vieţii şi se folosesc cu abilitate de ei în situaţiile importante.

95. În cazul anumitor oameni, fericirea le este alcătuită din atât de multe aspecte şi elemente, încât ea lipseşte întotdeauna.

96. Aspiraţia vine aspirând, pofta vine mâncând, iar iubirea vine iubind.

97. Modalitatea cea mai simplă şi profundă de a simţi iubirea şi fericirea unei alte fiinţe umane este prin empatie şi identificare.

98. Un prost caută cel mai adesea alţi oameni, mai proşti decât el, ca să îl admire.

99. Marii mâncăcioşi şi cei care dorm foarte mult sunt cel mai adesea incapabili de ceva măreţ.

100. Unele femei se complac toată viaţa într-o anumită stare de superficialitate şi ignoranţă şi cel mai adesea ele se comportă, analogic vorbind, întocmai ca o suprafaţă care mimează profunzimea.

101. Merită să ne întrebăm ce ar fi fost fiinţele umane fără femei? Răspunsul este simplu: ele nici măcar nu ar fi existat.

102. Pe calea spirituală, căutători care încă mai caută găseşti mulţi. Dar, în schimb, căutători care au găsit deja sunt puţini.

103. Fiinţa umană care îşi risipeşte fără încetare privirile peste tot nu vede mai nimic sau, altfel spus, vede într-un mod superficial.

104. Eşti lovit sau te loveşti aproape întotdeauna acolo unde îţi este punctul sensibil sau unde ţi-e mai rău.

105. Este foarte bine să reflectezi adânc înainte să vorbeşti. A face mai mereu aceasta este un prim pas către înţelepciune.

106. Paradoxul aspirantului este acela că el nu poate să devină cu adevărat un înţelept şi o fiinţă eliberată spiritual decât sub influenţa şi îndrumarea directă a ghidului său spiritual.

107. Pentru ca să ajungă să se înţeleagă întotdeauna, este suficient ca la început doi sau mai mulţi oameni să nu fie de aceeaşi părere.

108. Mizantropia multor fiinţe umane este, aproape întotdeauna, un mare egoism şi o mare vanitate care se ascund sub o piele de arici.

109. Dacă ar fi să luăm în considerare toate riscurile sale aparente, am putea spune că patul este locul cel mai periculos din lume. La ora actuală, se ştie că 97% dintre oameni mor în pat.

110. În iubire, fericirea este, analogic vorbind, întocmai ca un parfum exotic care este imposibil să fie oferit dacă nu îl ai deja tu însuţi la îndemână.

111. Atunci când fiinţa iubită simte fericirea pe care i-o oferi, fericirea pe care ea o trăieşte este apoi resimţită empatic în propriul tău univers lăuntric. Totodată, dăruindu-i ei o mare fericire, primeşti tu însuţi fericire şi în felul acesta, atât fericirea ta pe care i-o dăruieşti ei, cât şi fericirea ei care îţi inundă întocmai ca un tainic ecou fiinţa te fac, astfel, să descoperi că cea mai mare fericire a ta este să o faci fericită pe fiinţa pe care o iubeşti.

112. În cazul iubiţilor care se adoră frenetic, tăcerea pe care ei  o savurează împreună în anumite momente privilegiate îi face totodată să fuzioneze într-un mod profund şi tainic în sfera sufletelor.

113. Pentru a realiza anumite acţiuni elevate sau unele opere sublime, măreţe, geniale, ar trebui să trăim ca şi cum nu am muri niciodată.

114. În cazul amorului cu continenţă şi transfigurare, cel mai frumos moment apare atunci când te expansionezi extaziat de la finit către infinit, în sfera beatitudinii amoroase nesfârşite.

115. Înţelepţii iubesc cel mai mult Adevărul Ultim, Divin, dar totodată ei sunt plini de compasiune şi se dovedesc capabili să  ierte erorile.

116. O femeie care şi-a trezit starea de SHAKTI iubeşte întotdeauna fără măsură şi nebuneşte.

117. Mâna care oferă trandafiri rămâne după aceea parfumată de mirosul trandafirilor. Fiinţa umană care iubeşte este totodată într-un anume fel parfumată de iubirea pe care o dăruieşte cu generozitate prin fiinţa sa. Tocmai de aceea, se spune că atunci când dăruim iubire, primim totodată şi noi în fiinţa noastră o mare parte din iubirea pe care o dăruim.

118. Atunci când există iubire reciprocă, transfigurare, adoraţie şi multe speranţe minunate, despărţirea de fiinţa iubită este întocmai ca o sărbătoare.

119. În cazul unei femei în care s-a dinamizat starea de SHAKTI şi care tocmai de aceea este cu totul extraordinară prin calităţile pe care le are, charisma pe care ea o manifestă îi oferă avantajul de a se face cunoscută, admirată, iubită şi simpatizată aproape pretutindeni, oriunde merge, de o mulţime de fiinţe umane pe care ea nu le cunoaşte.

120. Cel mai adesea, femeile vitale, frumoase, iubitoare, tandre şi inteligente în care nu a început încă să se trezească starea de SHAKTI, nu sunt, analogic vorbind, decât nişte copilaşi adorabili deghizaţi.

121. Atunci când iubirea ne face semn şi ţâşneşte întocmai ca un fluviu tumultuos în sufletele noastre, este stringent necesar şi chiar minunat să ne grăbim să cedăm „tentaţiei” ei, înainte ca ea să se îndepărteze de noi şi să dispară pentru totdeauna.

122. În cadrul jocurilor amoroase ce sunt realizate cu transfigurare, continenţă şi consacrare, femeia care aspiră să trezească în ea starea de SHAKTI trebuie să se dăruiască frenetic şi în totalitate, pentru a avea apoi dreptul să-şi aparţină şi chiar să renască întocmai ca mitica pasăre Phoenix.

123. Dintre toate superstiţiile, una extrem de periculoasă este aceea că ar trebui să ne urâm aproapele pentru convingerile sale.

124. Slăvit să fie Tatăl Ceresc care a oferit fiecăruia, după nevoi, o jucărie: păpuşa copilului, copilul femeii, femeia bărbatului şi bărbatul lui DUMNEZEU.

125. Dacă punctele de suspans ar putea vorbi, ele ar putea să ne transmită o mulţime de aspecte tainice. Astfel de puncte de suspans sunt şi momentele de extaz amoros, când cei doi iubiţi care fac dragoste cu continenţă şi transfigurare se opresc parcă suspendaţi într-un etern început şi, în felul acesta, se dilată fuzionaţi extatic de la finit către infinit. În astfel de momente, ei savurează magia misterioasă şi indescriptibilă a eternului început. Aceasta este taina fundamentală a continenţei amoroase, pe care o descoperă şi o înţeleg numai fiinţele umane care o practică. Pentru ele, fuziunea amoroasă cu continenţă şi transfigurare este un continuu început fără de sfârşit.

126. Atât relaţiile noastre cu ceilalţi, cât şi fiecare dintre relaţiile noastre amoroase sunt, totodată, o enigmatică oglindă în care fiecare dintre noi se cunoaşte pe sine însuşi în MICROCOSMOSUL fiinţei sale şi se descoperă, în mod gradat, în felurite moduri.

127. Este aproape întotdeauna esenţial ca fie într-o relaţie, fie în orice activitate sau sarcină importantă pe care ne-o asumăm, să ne concentrăm mai ales asupra a tot ceea ce este foarte important şi semnificativ, urmărind să privim totul DIN PUNCTUL DE VEDERE AL LUI DUMNEZEU TATĂL. Pentru aceasta, este necesar să ne interiorizăm, fiind plini de umilinţă şi iubire (faţă de EL) şi să-I implorăm ghidarea şi inspiraţia, manifestând ferm şi clar următoarea INTENŢIE: Aspir ca DUMNEZEU TATĂL să fie acum prezent în totalitate în universul meu lăuntric şi mă deschid în totalitate, implorându-L ca să se manifeste total prin mine, aici şi acum. ASPIR CA EL SĂ SE MANIFESTE ÎN ÎNTREGIME ÎN LOCUL MEU, INTENŢIONEZ SĂ SIMT ASTFEL PUNCTUL SĂU DE VEDERE INSPIRAT, PLIN DE BUN SIMŢ ŞI ÎNŢELEPCIUNE. Apoi, trebuie să ne deschidem în totalitate sufletul, mintea şi fiinţa către stările, ideile şi revelaţiile care nu vor întârzia să vină de la EL, la scurt timp după aceea. Nu trebuie să ne aşteptăm ca întruparea şi revelarea acestui PUNCT DE VEDERE AL LUI DUMNEZEU să se facă imediat, dar vom constata, adeseori, că la capătul a şapte zile de la această cerere, răspunsul la această rugăminte a noastră va apare şi ni se va dezvălui în toată splendoarea sa inefabil inspiratoare.

Material preluat din ARTA OCULTĂ A ÎMBRĂŢIŞĂRILOR SPONTANE, PLINE DE IUBIRE ŞI PREGNANT MÂNGÂIETOARE, de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi şi:
Plăcerea e un cânt de libertate…
Prin plăcere dincolo de plăcere
Aforisme despre IUBIRE

yogaesoteric
8 septembrie 2011

 

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga