Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Vaccinurile şi autismul – o foarte posibilă legătură tip cauză-efect


Motto:Cel mai sigur vaccin este cel care nu este folosit niciodată” –
Dr. James R. Shannon, fost director la Institutul Naţional de Sănătate 
(National Institute of Health- NIH), SUA  (1955-1968)


Anumiţi cercetători afirmă că este posibil ca o activitate imună excesivă, prezentă în timpul perioadelor critice pentru dezvoltarea sistemului nervos, să facă parte din cascada de evenimente patologice care determină autismul. Sistemul imunitar al copilului, după naştere, este în formare şi abia în luna a şasea de viaţă este complet dezvoltat. Ceea ce este uimitor, este faptul că până la vârsta de două luni nou-născutul primeşte șase vaccinuri, iar apoi încă șapte până la vârsta de șase luni. Ori, „Un număr atât de mare de vaccinuri diferite, realizate în perioada în care sistemul imunitar nu este complet dezvoltat, poate avea un efect dezastruos asupra sănătății nou-născuților, contribuind, printre altele, la apariția autismului” – afirmă dr. Ratajczak în lucrările ştiinţifice publicate.

În 1943 dr. Leo Kanner, de la Spitalul Johns Hopkins, descrie o nouă boală pe care a observat-o la copii - autismul. Deşi era rară în vremea respectivă, 4-5 cazuri la 10.000 de copii, Leo Kanner a insistat asupra semnalării acestei afecţiuni. Ca pionier în domeniu, dr. Kanner a utilizat termenul de autism în înţelesul lui modern, aşa cum este utilizat şi astăzi. Acest termen, obţinut prin derivarea cuvântului grec „autos”, a fost folosit pentru prima dată de psihiatrul elveţian Eugen Bleuler la începutul secolului XX (în 1910) pentru a defini simptome ale schizofreniei. În accepţiunea medicinei moderne, autismul este o afecţiune care începe să se manifeste devreme în copilărie, dată, aşa cum se consideră la ora actuală, de alterarea modului în care celulele nervoase se conectează şi se organizează, fapt care afectează procesarea informaţiilor în creier. Această boală afectează trei arii importante ale dezvoltării fiinţei umane: comunicarea, interacţiunea socială şi activitatea creativă sau  imaginativă. Copiii cu autism au dificultăţi în a interacţiona cu alţi copii sau cu adulţii, dificultăţi în comunicare şi pot prezenta  anumite comportamente repetitive şi ataşamente faţă de diferite obiecte sau acţiuni de rutină. Până în prezent nu s-a stabilit care este modalitatea de producere a acestei boli, care sunt „defecţiunile” care apar la nivel molecular, celular sau genetic. S-au formulat multe ipoteze pentru a explica această boală, ce au fost probate de anumite echipe de cercetători şi infirmate de altele.

La începutul anului, în revista de specialitate Journal of Immunotoxicology (numărul 1, volumul 8), au apărut două articole ample referitoare la autism: „Aspecte teoretice ale autismului: cauze – o recenzie” (“Theoretical aspects of autism: Causes—A review”, Helen V. Ratajczak, Journal of Immunotoxicology, Mar 2011, Vol. 8, No. 1: 68–79) şi  „Aspecte teoretice ale autismului: biomarkeri – o recenzie” (“Theoretical aspects of autism: biomarkers—a review”, Helen V. Ratajczak, Journal of Immunotoxicology,  Mar 2011, Vol. 8, No. 1: 80–94). Autoarea, Helen Ratajczak, a făcut o investigaţie minuţioasă revizuind toate lucrările ştiinţifice publicate de când autismul a fost descris prima dată în 1943 şi până în prezent. Prin aceste două lucrări, dr. Ratajczak a creat o serie de dezbateri în ceea ce priveşte implicarea vaccinurilor în apariţia autismului. Helen Ratajczak a fost cercetător senior la Boehringer Ingelheim Pharmaceuticals Inc., unde testa siguranţa diferitelor componente ale medicamentelor. În plus, ea măsura şi anumiţi biomarkeri şi alte substanţe în sângele periferic al diferitelor specii de animale şi realiza şi testele de hipersensibilitate. Înainte de aceasta, a lucrat la IIT Research Institute unde a condus grupul de imunologie. De-a lungul carierei sale, dr Ratajczak s-a ocupat în principal de imunologie şi toxicologie. Experienţa practică îndelungată în aceste domenii îi asigură calificarea necesară de a discuta problemele imunologice şi de hipersensibilitate care ţin de vaccinarea nou-născuţilor, a copiilor mici şi a adolescenţilor.

Dr. Ratajczak afirmă: „Cazuri documentate de autism includ mutaţii genetice şi/sau deleţii, infecţii virale şi encefalită (afectarea cerebrală) după vaccinare.” Articolul discută multe aspecte legate de vaccinuri care sunt, posibil, vinovate de autism, incluzând numărul crescut de vaccinuri administrate într-un timp scurt.

Cum pot afecta vaccinurile sistemul nervos

Interacţiunea între sistemul imunitar şi sistemul nervos începe de timpuriu, în stadiul embrionar al vieţii, iar o dezvoltare normală a sistemului nervos depinde de un răspuns imun echilibrat.  Anumiţi cercetători afirmă că este posibil ca o activitate imună excesivă în timpul perioadelor critice pentru dezvoltarea sistemului nervos să facă parte din mecanismul care determină autismul. Sistemul imunitar al copilului, după naştere, este în formare (el nu este complet funcţional, ca la adult) şi abia în luna a şasea de viaţă este complet dezvoltat. Până atunci el este apărat de anticorpii materni care i-au fost transferaţi pe parcursul dezvoltării intrauterine şi apoi prin laptele matern, dacă este hrănit astfel. Dar concentraţia anticorpilor pe care bebeluşul îi are de la mamă va scădea progresiv după naştere. În jurul vârstei de 2-3 luni organismul sugarului va începe uşor uşor să producă anticorpi. În această perioadă copilul va experimenta cel mai scăzut nivel al imunităţii naturale. Ceea ce este uimitor, este faptul că până la vârsta de două luni nou-născutul primeşte șase vaccinuri, iar apoi până la șase luni încă șapte. Ori, „un număr atât de mare de vaccinuri diferite, realizate în perioada în care sistemul imunitar nu este complet dezvoltat, poate avea un efect dezastruos asupra sănătății nou-născuților, contribuind, printre altele, la apariția autismului” – spune dr. Ratajczak în lucrările ştiinţifice publicate.

Redăm mai jos schema de vaccinare care se aplică la noi în ţară, pentru a vedea stresul imun la care sunt supuşi copiii, chiar din primele ore de viaţă.
 

Vârsta recomandată            

Vaccin  

Descrierea vaccinului

primele 24 de ore de viață       

Hep B                                      

Vaccinare împotriva hepatitei B

1-7 zile                                   

BCG (în maternitate)         

Vaccinare împotriva tuberculozei        

 

2 luni                                     

DTPa-VPi - Hib și HEP B    

DTPa = Vaccinare anti diftero - tetano - pertusis 

VPi = Vaccinare anti-polio, injectabil 

Hib= Vaccinul anti-haemophilus influenzae B

 Hep B = Vaccinare anti-hepatita B

4 luni                                     

DTPa - VPI – Hib               

DTPa = Vaccinare anti diftero - tetano - pertusis  

VPi = Vaccinare anti-polio, injectabil   

Hib= Vaccinul anti-haemophilus influenzae B

6 luni                                     

DTPa-VPi - Hib și HEP B

 

DTPa = Vaccinare anti diftero - tetano - pertusis
VPi = Vaccinare anti-polio, injectabil
Hib= Vaccinul anti-haemophilus influenzae B
Hep B = Vaccinare anti-hepatita B

12 luni                                   

DTPa-VPi - Hib și ROR

 

DTPa = Vaccinare anti diftero - tetano - pertusis
VPi = Vaccinare anti-polio, injectabil
Hib= Vaccinul anti-haemophilus influenzae B
ROR = vaccin anti - rujeola, rubeola, oreion

 

4 ani                                          

DTPa (rapel 2)     

Vaccinare anti-difterică, anti-tetanică, anti-pertusis

 

7 ani (în clasa a I-a)                    

ROR (campanii școlare)           

Vaccinare vaccin anti - rujeolă, rubeolă, oreion

 

9 ani (în clasa a III-a)                

VPI (oral trivalent)

 Vaccinare anti-polio

14 ani (în clasa a VIII-a)            

DT, Rubeolic (campanii școlare)          

Vaccinare anti-rubeolă și anti-difterică/anti-tetanică

 


 

La nivelul creierului celor cu autism există semne de activitate imună accentuată

Există descoperiri care vin în sprijinul afirmaţiei făcute de Helen Ratajczak. În anul 2004, cercetătorii de la Spitalul Johns Hopkins au arătat, în cadrul unui studiul ale cărui rezultate au fost publicate în ediţia online a jurnalului Annals of Neurology, faptul că în creierul copiilor cu autism există semne de activare a sistemului imunitar. Când cercetătorii au măsurat nivelul diferitelor molecule active ale sistemului imunitar, numite citokine şi chemokine, aceştia au descoperit concentraţii anormale la nivelul creierului celor cu autism, concentraţii care corespund în mod normal unui diagnostic de inflamaţie. Astfel, s-a arătat că în comparaţie cu creierul normal, creierul celor cu autism prezenta semne de activare a sistemului imun şi inflamaţie. „Acest proces inflamator continuu este prezent în diferite arii ale creierului (celor cu autism - n.r.) şi este produs de celule cunoscute sub numele de microglii sau astroglii”, afirmă dr. Pardo, autorul principal al articolului. „Tipul de celule şi molecule ale sistemului imunitar care au fost observate ca fiind prezente în creierul celor cu autism arată că această reacţie inflamatorie care există este parte a unui răspuns imun înnăscut ce apare în creier  şi nu apare ca fiind determinată de anormalităţi ale sistemului imunitar din exteriorul creierului ”.

Faptul că la nivelul creierului celor cu autism modelul reacţiei inflamatorii ce apare este de tipul unui răspuns imun înnăscut confirmă supoziţiile multor oameni de ştiinţă referitoare la corelaţia care există între vaccinuri şi această boală – întrucât vaccinurile asta fac: generează în organism, în mod intenţionat, reacţii imune înnăscute. Oare substanţele conţinute în vaccinuri și aceste reacţii imune, care sunt adevărate furtuni imunologice capabile să distrugă multe structuri celulare (aşa cum distrug bacteriile şi substanţele străine de organism), pot afecta și creierul nou-născuţilor?

Este creierul protejat de subtanţele străine care sunt introduse în organism?

Dacă toate substanţele care ajung în organism, împreună cu moleculele secretate în cadrul răspunsului imun pentru protejarea organismului ar ajunge la celulele creierului, funcţionarea acestuia ar fi grav afectată, întrucât neuronii sunt printre cele mai sensibile celule ale organismului. Pentru protejarea creierului, natura a prevăzut așa-numita barieră hemato-encefalică (BHE), care este reprezentată de contactul dintre celule gliale speciale, numite astrocite, şi vasele de sânge de la nivelul creierului. Caracteristica acestei „frontiere” este  permeabilitatea selectivă pe care o are. Doar moleculele solubile în grăsimi, cum ar fi dioxidul de carbon, oxigenul, steroizii şi alcoolii pot trece foarte uşor bariera hemato-encefalică. Această structură fiziologică, BHE, are rolul de a menţine în limite normale toţi parametrii biologici şi biochimici ai creierului, iar pentru aceasta nu permite tuturor substanţelor care există în sânge să pătrundă în creier. Afectarea BHE poate apare în caz de traumatisme, radiaţii, infecţii, hipertensiune şi probleme în dezvoltarea ei în timpul vieţii intrauterine şi imediat după naştere.

Când se formează bariera hematoencefalică? Până în anul 2010, oameni de ştiinţă considerau că BHE nu este total dezvoltată până în a douăzeci și opta zi după naştere. În 2010, cercetătorii de la universităţile Stanford şi California au descoperit că pericitele, şi nu astrocitele, sunt necesare dezvoltării complete a BHE şi că pericitele există în creierul fetal. Totuşi această descoperire nu exclude faptul că BHE se poate forma până în ziua a douăzeci și opta, întrucât este necesară formarea joncţiunilor strânse între celulele ce compun BHE pentru ca aceasta să fie complet funcţională.

Există posibilitatea ca adjuvanţii care se adaugă în vaccinuri să afecteze permeabilitatea barierei hemato-encefalice?

Aşa cum se cunoaşte deja, nu s-au realizat studii ample despre modul în care adjuvanţii care se adaugă în vaccinuri afectează diferitele structuri ale organismului. Există însă studii parţiale, care s-au dovedit a fi relevante, pentru unele din problemele pe care aceste substanţe le cauzează organismului.

Aluminiul, ca adjuvant în vaccinuri, prezintă riscul apariției unei inflamaţii a creierului pe termen lung, a unor reacţii autoimune şi a unor complicaţii neurologice asociate. Datele existente asupra farmacocineticii adjuvanţilor cu aluminiu sugerează că aceşti compuşi intră în circulaţia sistemică şi apoi traversează bariera hemato-encefalică. Cercetări asupra acestor aspecte au arătat că aluminiul radiomarcat ajungea în creierul fetuşilor de şobolani în cantităţi cu 30% mai mari decât cele din ficat. Posibilitatea ca creierul fetal să fie un fel de lac de acumulare pentru adjuvanţii cu aluminiu are consecinţe foarte grave, în condiţiile în care femeile însărcinate sunt vaccinate cu un număr de vaccinuri ce conţin astfel de substanţe (vaccinul anti-tetanic, anti-hepatită A şi B, anti-meningococic, anti-pneumococic), aşa cum este prevăzut în ghidul de imunizare al SUA.

Un alt adjuvant neurotoxic care este introdus în vaccinuri este polisorbatul 80, având ca nume de brand – Tween, Canarcel sau Alkest. Această substanţă este un emulsifiant derivat din sorbitan polietoxilat şi acid oleic, şi este utilizat în alimente – mai ales în îngheţată -  sau alte produse, printre care şi vaccinuri. Printre acţiunile nocive ale polisorbatului 80 a fost dovedită acţiunea sa de producere a infertilităţii şi de a facilita trecerea anumitor medicamente prin bariera hemato-encefalică.

Nu ne-am propus descrierea exhaustivă a tuturor efectelor nocive ale adjuvanţilor puşi în vaccinuri, ci doar enumerarea unor exemple care să arate modul în care se manifestă, la nivelul creierului,  nocivitatea acestor substanţe. 

Aşadar nou-născuţii, care nu au sistemul imunitar în deplină funcționalitate şi al căror creier şi barieră hemato-encefalică nu sunt încă complet dezvoltate din punct de vedere funcţional, sunt bombardaţi cu un număr excesiv de vaccinuri. Acestea reprezintă atât un stres pentru imunitatea copiilor din cauza agentului patogen pe care îl conţin, cât şi un risc de afectare a creierului. Vaccinurile pot afecta creierul atât direct - prin potențialul lor neurotoxic, cât şi prin modificarea permeabilităţii BHE, de către adjuvanţii din vaccinuri. Şi atunci, de ce să ne mai mirăm că numărul copiilor cu autism a ajuns, în 2010, la 1/100 după cum raporta CDC (Centers for Disease Control and Prevention), faţă de 4-5 la 100.000 în 1943, conform afirmațiilor dr. Kanner?
 
ADN uman prezent în vaccinuri

În plus faţă de problemele cunoscute legate de vaccinuri, în primul articol publicat anul acesta, dr. Ratajczak a pus în lumină un aspect care nu a fost pe larg discutat până acum: prezenţa ADN-ului uman în vaccinuri. ADN uman! Ratajczak semnalează în această lucrare că aceiaşi producători de vaccinuri care au scos timerosalul din marea majoritate a vaccinurilor (cu excepţia vaccinului antigripal), au început să producă vaccinuri cu ajutorul ţesuturilor de provenienţă umană. Autoarea spune că ţesutul uman este utilizat în mod curent în producerea a douăzeci și trei de vaccinuri. Ea pune în discuție creşterea numărului de cazuri de autism corespunzător cu introducerea de ADN uman în vaccinul MMR (vaccinul MMR = vaccinul anti-rujeolă, rubeolă, oreion – n.r.), şi sugerează că ar putea exista  o legătură între acestea două: „În 1988 (în SUA) s-a recomandat utilizarea unei a doua doze de MMR II  pentru a-i imuniza pe cei care nu răspundeau la prima doză vaccinală. Introducerea celei de-a doua doze a fost urmată de înregistrarea unei creșteri tragice în ceea ce privește cazurile de autism. În 1988 MMR II a fost utilizat şi în Anglia, unde numărul cazurilor de autism a ajuns până la 64 de persoane. În aceeaşi perioadă, Canada, Danemarca şi Japonia au raportat și ele creşteri semnificative ale numărului cazurilor de autism. Ceea ce este important de subliniat este că în versiunea MMR II a vaccinului, componenta anti-rubeolică a fost realizată prin propagarea virusului rubeolic pe o linie celulară umană. Vaccinul MMR II este, deci, contaminat cu ADN uman din acea linie celulară. Un alt vârf de cazuri de autism s-a înregistrat în 1995 când vaccinul anti-varicelă a fost realizat tot cu ajutorul unei linii celulare de ţesut fetal uman. ADN-ul uman din vaccin se poate insera la întâmplare între genele din celulele celui care este vaccinat, prin procesul numit recombinare omologă, un fenomen care apare spontan în interiorul unei specii (într-o celulă, în cazul ADN-ului de aceeaşi provenienţă – n.r.). Spoturi de ADN inserat au fost depistate pe cromozomul X, în 8 gene asociate autismului şi implicate în formarea sinapselor (contactului specific – n.r.) între celulele nervoase, în dezvoltarea sistemului nervos central şi a funcţionării mitocondriilor (componente celulare - n.r.). Aceasta ar putea explica de ce autismul afectează mai mult băieţii. Luate împreună aceste date sugerează ipoteza că ADN-ul uman rezidual ar putea determina apariția autismului.”

Dr. Brian Strom, de la Universitatea din Pennsylvania, când a fost intervievat asupra existenţei ADN-ului uman în vaccinuri, a afirmat că el nu era conştient de acest aspect şi că: „nu contează... Chiar dacă s-a găsit ADN uman în vaccinuri, nu înseamnă că acesta cauzează autism”. Ratajczak a replicat că este de acord cu faptul că nimeni nu a demonstrat că ADN-ul uman determină apariția autismului, dar nimeni nu a demonstrat nici contrariul, iar din punct de vedere ştiinţific acest aspect este deschis cercetării. 

Dr. Ratajczak a fost întrebată de un reporter al CBS News, cum de s-a apucat să cerceteze un subiect atât de controversat. Ea a spus că timp de ani de zile cât a lucrat în industria farmaceutică i se impuneau restricţii în ceea ce publica. „Acum sunt la pensie. Pot scrie ce vreau.” (Sharyl Attkinson, CBS News 31 martie 2011).

Oare câţi copii mai trebuie să fie afectaţi şi îmbolnăviţi de vaccinuri înainte de a se ţine totuşi cont de primul principiu din jurământul lui Hippocrate, pe care fiecare medic, la absovirea facultăţii îl depune, şi anume: „Primum non nocere!” – „În primul rând, să nu faci rău!”?  Deoarece efectele substanțelor introduse în vaccinuri nu sunt suficient de bine cunoscute și întrucât există anumite dovezi despre toxicitatea adjuvanţilor care sunt introduși în vaccinuri, precum și pentru că avem anumite modele pentru a putea înţelege de ce anumite boli apar la copii după vaccinare, injectarea unor asemenea produse ar trebui să înceteze chiar ACUM până când vor apare dovezile necesare care să arate contrariul.

 



yogaesoteric
05 octombrie 2011

 


 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga