Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Efectele nocive ale expunerii la substanţe toxice se transmit la generaţiile următoare

de Alex Ionescu
 
„Deoarece nu ne gândim la generaţiile viitoare, acestea nu ne vor uita niciodată”
Henrik Tikkanen
 

Până acum cîteva decenii se cunoştea că toate trăsăturile fiziologice, biochimice, comportamentale ale unei fiinţe sunt înscrise în codul genetic (ADN-ul) al celulelor organismului fiinţei respective şi se moşteneşte, se transmit de la o generaţie la alta.
Într-un articol publicat recent (mai 2012)  în revista de specialitate PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America) echipa prestigiosului cercetător David Crews a arătat că şi efectele nocive ale expunerii la substanţe chimice de sinteză (fabricate) sunt transmise de la o generaţie la alta, cauzând probleme serioase viitoarelor generaţii chiar dacă acele generaţii nu au fost expuse niciodată la  substanţele respective.
David Crews, în studiul publicat arată că se poate transmite de la o generaţie la alta o modificare indusă de o substanţă toxică din mediul înconjurător, datorită alterării permanente a epigenomului (vezi explicaţia termenului mai jos) spematozoizilor. Echipa sa a observat că expunerea animalelor de laborator la un insecticid care se utilizează obişnuit în SUA determină o modificare a fiziologiei, comportamentului şi activităţii metabolice în diferiţi nuclei cerebrali la masculii din generaţiile următoare, determinând la aceştia răspunsuri alterate la stres cronic. Această alterare a dezvoltării bazale a creierului evidenţiază o modificare în activitatea genomului la nivelul sistemului nervos, fapt ce se corelează cu modificări ale fiziologiei si comportamentului, revelând astfel acţiunea mediului înconjurător asupra interpretării codului genetic prin moştenirea epigenetică pe care o lasă de-a lungul generaţiilor şi care modifică fenotipul (ansamblu de trăsături, caractere, atribute ale) adultului. 

Dar ce este epigenetica şi epigenomul? Diferitele studii în domeniul geneticii au arătat că pentru ca organismul să ajungă la forma şi fiziologia sa, anumite gene sunt active în anumite ţesuturi şi în altele nu. Cum este posibil acest lucru? Ce face ca genomul, secvenţa de gene care îl alcătuieşte, să fie interpretat diferit  în funcţie de tipul de celulă sau ţesut în care este?

După descoperirea acizilor nucleici de către Friedrich Miescher în 1869, a trecut aproape un secol până ce Watson şi Crick, în 1953, au descoperit structura ADN-ului. Iar apoi încă cîteva decenii până la obiectivarea proceselor epigenetice. Descoperirea acestor mecanisme epigenetice a făcut posibilă înţelegerea interpretării diferite a codului genetic în variatele tipuri de celule.

Epigenetica, termen care a început să fie utilizat pe scară largă din anii ’90, este o ramură a geneticii care studiază modificările ADN-ului care nu ţin de structura genelor, ci sunt în afara lor („epi”),  dar care modulează sau afectează activitatea genelor. Toate celulele din organism au acelaşi ADN, acelaşi genom, aceeaşi succesiune de gene, dar modul în care aceasta este interpretată în celulele fiecărui ţesut/organ determină formarea şi funcţionarea organismului. Modificările epigenetice controlează felul în care genomul este interpretat, adică modul în care anumite gene sunt activate şi altele inhibate în variatele tipuri de celule care alcătuiesc ţesuturile şi organele, pentru ca organismul să funcţioneze ca un tot unitar prin desfăşurarea normală a activităţii ţesuturilor şi organelor sale. 
Pentru a înţelege concret ce fac aceste procese epigenetice să luăm exemplul dezvoltării organismului. După contopirea ovulului cu spermatozoidul şi formarea celulei ou, şi după divizarea acesteia de câteva ori, rezultă celule stem totipotente care vor deveni variate linii celulare de celule pluripotente ale embrionului, care apoi vor da naştere la celule în întregime diferenţiate. Cu alte cuvinte, o singură celulă ou – zigotul – se transformă în toate tipurile celulare ale organismului –   neuroni, celule musculare, celule epiteliale, celule endoteliale, etc. Iar aceasta se petrece datorită interpretării diferite pe care codul genetic o dobândeşte în diferitele zone ale embrionului care vor deveni ţesuturile respective. Chiar dacă toate celulele au acelaşi cod genetic, procesele epigenetice fac ca doar un anumit set specific de gene să fie active, conform cu ţesutul pe care îl formează sau în care deja există.

În toate tipurile de celule, indiferent de numărul de diviziuni la care sunt supuse celulele, codul genetic rămâne neschimbat. Observăm astfel cum şi în fiziologia organismului există principiul unităţii în diversitate: acelaşi cod genetic într-o diversitate de celule şi ţesuturi. Procesele epigenetice implică mici modificări care au loc în jurul lanţului de ADN, a codului genetic, şi care determină activarea sau inhibarea diferitelor gene. Nu vom intra în detalii referitoare la tipurile de mecanisme moleculare implicate în procesele epigenetice. Dar este important de reţinut că modificările epigenetice se menţin, chiar dacă celula se divide.
 
Robin Holliday, cercetător de marcă în domeniu, a definit epigenetica ca  fiind „studiul mecanismelor de control temporal şi spaţial a activităţii genelor în timpul dezvoltării organismelor complexe”. Epigenomul este setul de modificări epigenetice ale ADN-ului  ce există într-o celulă/ţesut/organism.

Prin studiul realizat de Crews pe animale de laborator s-a observat că expunerea la un fungicid obişnuit a cauzat modificări neurologice şi comportamentale care au fost moştenite de generaţia următoare, chiar dacă generaţia respectivă nu a fost expusă la acel fungicid. Mecanismul acestei moşteniri este epigenetic, adică în afara genelor. Cu alte cuvinte nu este conţinut în ADN-ul ovulelor sau spermatozoizilor. În schimb, exprimarea ADN-ului a fost alterată şi moştenită astfel datorită proceselor epigenetice determinate de susbtanţa toxică la care au fost expuse animalele de laborator.

Studiul realizat de echipa lui David Crews este o demonstraţie importantă asupra faptului că expunerea unei anumite generaţii la anumite substanţe nocive din mediul înconjurător poate influenţa generaţiile următoare, fără ca acestea să fie expuse la substanţele respective. Aşadar toate substanţele chimice din medicamente, vaccinuri, insecticide, substanţe de uz casnic (detergenţi, lichide de curăţire, etc.), chemtrails-uri, etc., care determină modificări epigenetice la nivelul celulelor reproducătoare vor afecta şi generaţiile viitoare. Unele din aceste substanţe au fost investigate pentru astfel de acţiuni, altele nu. Dar se cunoaşte potenţialul lor nociv. Ştiind despre multitudinea de aditivii care se adaugă în alimente, adjuvanţii din vaccinuri, substanţele care sunt aruncate în atmosferă – aşa-numitele chemtrails-uri, etc. şi cum toate aceste mii de substanţe au efect profund  nociv asupra organismului, e firesc să ne punem cu îngrijorare întrebarea dacă specia umană va mai fi la fel peste câteva generaţii.

Citiţi şi:
Biologia credinţei - Părinţii pe post de ingineri geneticieni
Singurătatea se reflectă la nivelul genelor


yogaesoteric
8 iunie 2012

 

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga