Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dincolo de aparențe, este evident că Uniunea Europeană este deja vârful de lance pentru instaurarea sinistrei „Noi Ordini Mondiale“ (IV)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiți partea a treia a articolului

Elveția este actualmente modelul care enervează din ce în ce mai mult

Pentru a aprecia cât mai bine încrâncenarea stranie a oficialilor Uniunii Europene, ce urmăresc să-şi desfășoare agenda federalistă și normativă, poate fi util să ne aplecăm cu luciditate asupra situației din Elveția. Această națiune relativ mică, de aproximativ 8 milioane de locuitori care întrețin deja o puternică tradiție de neutralitate politică și de exercițiu democratic, se află în inima Europei occidentale, între Franța, Germania, Italia, Austria și Liechtenstein.

Fiind fără o mare greutate politică și în consecință oarecum izolată de scena internațională, fiind privată de resurse naturale și insignifiantă demografic, Elveția reprezintă tocmai de aceea o pradă facilă pentru Bruxelles, întocmai ca și Grecia sau Cipru, care sunt, am putea spune, niște pitici politici.

Tradițiile sale, ce sunt organizate în jurul neutralității și a independenței, armata sa, și mai ales sistemul său democratic reprezintă deja încarnarea perfectă a valorilor și a principiilor care se opun în mod ferm tiraniei ideologice mondialiste, pe care plutocrații şi aşa-zişii „iluminaţi“ caută să o instaureze cu orice preţ.

Cultura politică elvețiană constituie, am putea spune, un amestec savant de democrații directe, de federalism, de elemente subsidiare ce sunt amalgamate cu un anumit pragmatism politic.
Înainte de toate, democrația directă este cea care a marcat spiritele. Referendumul și mai ales inițiativa populară conferă deja cetățenilor o putere de influență directă. Referendumul, la rândul său, este considerat ca fiind „obligatoriu“, dacă subiectul este „important“ și facultativ, dacă cel puțin 50 de mii de cetățeni îl solicită.

Inițiativa populară poate fi, de asemenea, supusă votului, dacă cel puțin 100 de mii de cetățeni solicită deja aceasta. Tocmai de aceea, începând cu anul 1848, dată de intrare în vigoare a Constituției elvețiene, elvețienii au recurs de 565 de ori la referendum. De altfel, mai bine de jumătate dintre toate referendumurile naționale ce sunt realizate în lume au loc în Elveția. Cu titlu de comparație, referendumul nu a fost folosit în Franța decât de nouă ori începând din 1858 încoace, în vreme ce în Elveția, în aceeași perioadă, s-a recurs la referendum de aproximativ 400 de ori.

Elveția este în prezent democrația europeană cea mai avansată în termeni de suveranitate populară și de implicare directă a cetățenilor în luarea deciziilor importante. Ueli Maurer, președintele Confederației elvețiene, cel care merge la serviciu cu bicicleta – pe aceleași drumuri de fiecare dată – și care îi cunoaște pe aproape toți elvețienii din zona respectivă, a amintit recent „că nu este cazul să uităm niciodată că în țara noastră, consiliul federal (puterea executivă) este angajatul suveranului, iar suveranul este poporul. «Șefii» mei sunt, de fapt, țăranii și ceilalți locuitori ai Elveției, și nu invers.“

Toată Europa este deja invadată? – descrierea unei situaţii

Într-o Uniune Europenă care actualmente urmăreşte să înăbușe în mod insidios vocea popoarelor, Elveția, care deja este campioana democrației, deranjează din ce în ce mai mult. Astfel, tocmai prin exercitarea reală a democrației directe, elvețienii s-au făcut din ce în ce mai remarcați în ultimii ani. În anul 2009, ei au votat în proporţie de 57.5% cu DA, în favoarea inițiativei de interzicere a construirii de noi minarete. Federația helvetică a înscris apoi imediat această interdicție în Constituția sa, provocând un tir de reacții speculative din partea așa-zișilor apărători ai drepturilor omului și a vajnicilor apărători ai dreptului internațional.

Având în vedere toate acestea, nu este de mirare că liberalul Cohn Bendit i-a chemat pe elvețieni „să spele acest vot rușinos“ și „să voteze din nou“... până când vor vota, vezi-Doamne, corect!

Mai recent, în 2013, elvețienii au spus tot DA unei inițiative ce viza limitarea plăţilor compensatorii ale foştilor directori generali ai unor bănci şi concerne elvețiene la încheierea contractului de muncă.  

Aceste două evenimente semnificative arată în ce măsură poporul suveran și-a apărat identitatea și coeziunea socială pe care le simțeau amenințate de către islamism și de către corporatism.

Este necesar să știm că o inițiativă populară, indiferent de tema acesteia, este discutată cu mai multe luni înainte de a fi supusă la vot, prin intermediul unor luări de poziții, prin intermediul unor dosare ce sunt publicate în ziare, a unor dezbateri pro şi contra ce sunt prezentate la televiziune și la radio. Aceste discuții referitoare la subiectele ce sunt propuse prin inițiativele populare sunt totdeauna bine venite.

În Elveția, cultura politică nu constă doar în a vota pentru alegerea unui președinte, odată la 5 sau 7 ani. De fapt, aproape totul este interpretat politic, iar astfel cam toţi cetățenii capătă o adecvată conștiință politică. Devine, așadar, cu putință ca toţi oamenii să gândească în termenii unui interes general. În felul acesta, populația a refuzat să scadă numărul de ore de lucru săptămânale sau să își ofere șase săptămâni de concediu plătit pe an, în locul celor 4 săptămâni minime legale.

Printre altele, federalismul elvețian permite susținerea în ansamblu a minorităților. Tocmai de aceea, acum câțiva ani, populația a aprobat acordarea de sprijin financiar și a fost de acord cu unele măsuri suplimentare pentru susținerea şi conservarea limbii populației minoritare a romanșilor, care altfel riscă să dispară. Faptul că întreaga țară s-a alăturat pentru a veni în sprijinul unei minorități reduse numeric este o dovadă a eficienţei federalismului și a democrației directe pe care deja o practică elvețienii, întrucât marea majoritate a acestora participă și apoi votează ținând cont, așadar, de minorități.

Un viclean camuflaj pentru Uniunea Europeană

Elveția constituie în prezent o sui generis insulă de prosperitate democratică și economică în mijlocul unei Europe ce este afectată de o aberantă tehnocrație și de austeritate. Acum se ştie că a fost cât pe aci ca valorile sale ce se bazează pe democrație directă și pe federalism să fie înghițite de proiectul euromondialist, atunci când poporul elvețian a refuzat aderarea, cu 50,3%, la spațiul economic european, în anul 1992, aderare ce era considerată ca fiind o etapă de tranziție către apartenența la UE. După acest refuz de aderare la spațiul economic european, și implicit la UE, Elveția a semnat mai bine de 120 acorduri bilaterale cu cei de la Bruxelles. Aceste acorduri sectoriale i-au permis Confederației Helvetice să își adapteze relațiile cu UE pentru a-și păstra suveranitatea și totodată spre a-şi asigura accesul la piața europeană care reunește 500 de milioane de consumatori.

La ora actuală, asistăm la anumite agresiuni permanente împotriva Elveției

Întrucât actualmente Elveția reprezintă un excelent model alternativ ce se opune în mod indirect tiraniei UE, elitele de la Bruxelles au hotărât să facă tot ce le stă în putinţă ca să o elimine.

Aceste elite tiranice gândesc astfel: „Oare ce s-ar petrece dacă și alte state membre UE ar urma, la rândul lor, exemplul Elveției și ar dori să stabilească mai degrabă acorduri bilaterale decât să fie membre UE? Ce s-ar petrece dacă toate popoarele Europei ar fi inspirate de Elveția, şi apoi ar cere să se întoarcă la adevărata democrație, la independență, la o deplină suveranitate?
În această privință, analiza constructivă a lui Nigel Farage, parlamentar britanic al UE și președintele partidului politic UKIP, este cât se poate de lucidă: „Elvețienii ar trebui să înțeleagă urgent următoarele: Cei care comandă la Bruxelles deja îi disprețuiesc. Ei chiar urăsc Elveția și doresc să o facă să dispară, deoarece în zilele noastre Elveția dovedește cu prisosinţă faptul că o ţară poate fi chiar extrem de prosperă în afara UE. Acest aspect evident nu le place celor de la Bruxelles, și tocmai de aceea Elveția nu trebuie să se lase tiranizată de UE.“

Preluând de la Statele Unite o retorică foarte agresivă, UE amenință cu regularitate Elveția. În plus, Elveția este mai mereu atacată pe diferite fronturi de către cei care iau decizii la Bruxelles şi care se lasă „teleghidați“ de plutocrația mondialistă anglo-saxonă a aşa-zişilor „iluminaţi“, care împreună cu francmasoneria mondială se află la originea proiectului construcției europene, ce a fost regizată din umbră.

Toate aceste atacuri vizează slăbirea Elveției, astfel încât aceasta să sfârșească prin a renunța la acordurile bilaterale, spre a accepta în cele din urmă un acord unic și a adera la UE. O astfel de aderare ar atrage după sine, printre altele, suprimarea democrației directe și a neutralității de care Elveţia se bucură.

S-a dezlănţuit deja o imigrație masivă

Slăbirea Elveției a început deja să se realizeze în primul rând printr-o imigrație haotică, masivă și necontrolată care atacă identitatea și coeziunea socială. Aceasta a fost cerută de către UE drept plată pentru accederea la piața unică, iar „libera“ circulație a persoanelor a intrat în vigoare în Elveția în anul 2002. Prin acest acord, Elveția a renunțat deja la toate instrumentele sale ce îi permiteau gestionarea imigrației.

Deschiderea frontierelor, ca urmare a integrării ei în spațiul Schengen, a agravat încă și mai mult această situație. Așadar, pe o perioadă de un deceniu, micul teritoriu elvețian a făcut deja obiectul unei emigrații masive din partea cetățenilor UE care au ales să fugă de precaritatea și de austeritatea europeană spre a profita din plin de salarii ridicate, de stabilitatea monetară, de înaltul nivel al serviciilor de sănătate publică, de educație, de prestațiile sociale, de o mai bună securitate și de calitatea vieții, domenii în care Elveția depășește cu mult toate celelalte state UE.

Acest aflux necontrolat (peste un milion de cetățeni UE trăiesc acum în Elveția și peste 264 de mii de frontalieri lucrează în Elveția) are actualmente consecințe semnificative asupra acestui stat: explozia evidentă a prețurilor chiriilor și a terenurilor, o enormă presiune ce se exercită asupra infrastructurii drumurilor, școlilor, asupra sistemului de sănătate și asupra instituțiilor sociale, cât și în sectorul transporturilor. Din anul 1960 încoace, populația rezidentă din Elveția a crescut cu 45%. În timpul aceleiași perioade, proporția de străini s-a dublat și a trecut de la 9,6% la 22%. În doar patru ani, populația Elveției a crescut cu 330.000 de persoane. Oficiul federal de statistică estimează că vor fi 10 milioane de locuitori în Elveția în viitorul apropiat.

Mai mult decât în orice alt domeniu, consecințele nefaste ale liberei circulații a persoanelor s-au observat pe piața muncii. Firmele pot acum să își aleagă în mod liber colaboratorii dintre cele 27 de state membre UE, punându-i așadar, la modul potențial vorbind, pe cei 8 milioane de locuitori elvețieni într-o situație de concurență directă cu cei 500 de milioane de cetățeni UE. Se exercită, așadar, o presiune importantă asupra salariilor și se ațâță, de exemplu, competiția între un elvețian, frontalierul francez și angajatul român.

În sfera delincvenței și a criminalității, orașele elvețiene, care în urmă cu 10 ani erau văzute ca niște oaze de pace și de siguranță, au fost supuse unei „adaptări“ bruște la realitatea europeană. Autoritățile elvețiene, care mai întâi au negat lipsa de siguranță, pentru ca apoi să ia unele măsuri anemice și tardive, sunt acum complet depășite de situație. Astfel, în orașul Geneva, care se află foarte aproape de Franța, au loc peste 30 de spargeri pe zi, ceea ce deja constituie un record absolut. Lipsa de securitate este atât de mare, încât grupul consular de la Geneva afirmă că acest aspect a devenit actualmente preocuparea numărul unu a oficialilor locali.

Cam la fel se prezintă situaţia și în cazul numeroaselor societăți multinaționale și organizații internaționale, care au tras semnalul de alarmă. Inițial, era prevăzut ca închisoarea de la Geneva, Champ-Dollon, ce a fost construită înainte de legiferarea liberei circulații și de acordul Schengen, să primească 370 de deținuți. În prezent, această închisoare găzduiește mai bine de 800 de indivizi, dintre care 80% sunt cetățeni străini fără documente.

S-a dezlănţuit un atac concertat asupra secretului bancar

Finanțele anglo-americane duc din 2008 încoace un atac în toată regula împotriva instituțiilor financiare elvețiene, profitând de o eroare strategică monumentală a celei mai mari bănci elvețiene, UBS.

Căutând să elimine secretul bancar, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) și UE au continuat activitatea insidioasă de distrugere a sistemului financiar elvețian. În prezent, multe capitaluri sunt transferate către alte piețe financiare, după exemplul averii lui Jérôme Cahuzac, care a fost scoasă din Elveția și mutată în Singapore. Este însă evident că, înainte de toate, primul paradis fiscal care beneficiază de pe urma acestor transferuri de bani și de pe urma acestor atacuri asupra Elveției este celebra citadelă a marilor bancheri internaționali, City din Londra, ai cărei stăpâni, nemulțumiți să concentreze „doar“ 80% din piața aşa-numitelor hedge funds (fonduri de investiţii speculative) europene, respectiv 50% din intrările ce provin de la bursele mondiale, s-au dedat la acţiuni de spălare de bani ce au rezultat din droguri, încălcând în mod repetat legile internaționale și practicând evaziunea fiscală la scară mare prin participarea la anumite comisii secrete ce sunt implicate în contracte ce asigură furnizarea de armament prin rețelele paradisurilor fiscale (Jersey, insulele Caiman, insulele Vierges, Gibraltar, Hongkong, Dubai etc.).

Aceste atacuri asupra unuia dintre „plămânii“ economiei elvețiene, care reprezintă 11% din capacitatea acesteia, urmăresc să slăbească din ce în ce mai mult Elveția, cu scopul de a-i accelera, vrând-nevrând, aderarea la UE.

O aderare forţată ce este realizată cu viclenie, pe ascuns

Democrația deplină şi directă, care este temelia succesului elvețian, este incompatibilă cu modelul tehnocratic al UE. Pentru a accelera cu orice preţ aderarea Elveției la imperiul european, strategia elitei de la Bruxelles este aceea de a schimba (în rău) Elveția chiar din interior și de a o face să adopte unele tratate internaționale care sunt de natură să-i perturbe şi să-i modifice funcționarea în sensul dorit de capii ascunși ai Uniunii Europene. Aceasta se înfăptuieşte în mod insidios, întocmai aşa cum explică Mark Leonard, președintele de la European Council on Foreign Relations (ECFR), think-tank-ul mondialist ce a fost creat în 2007: „Europa a reușit deja să pătrundă în viața europenilor fără prea mari dificultăți, mulându-se pas cu pas pe structura existentă a vieții naționale, transformând apoi din interior instituțiile naționale, pe care le-a lăsat doar în aparență intacte.“

Exact această schimbare în rău ce se realizează cu viclenie din interior este cea pe care o vizează tratatele internaționale, care sunt, de fapt, niște instrumente manipulative ale globalizării legislației, ce urmăresc să facă diferitele legislații naționale să fie compatibile între ele și să faciliteze, în felul acesta, schimbările de care UE are nevoie spre a-şi impune controlul.

Astfel de tratate internaționale sunt pregătite de către funcționari și sunt apoi negociate de către diplomați (înainte de a fi semnate de către miniștrii ce fac parte din guverne numite, și nu alese). Aceste tratate viclene obligă după aceea guvernele europene să le aplice pe teritoriul lor național. Rolul parlamentelor naționale se limitează, așadar, la ratificarea ori la refuzarea ratificării unui text de acest gen, a cărei acceptare este astăzi prezentată ca fiind inevitabilă și care apoi nu poate fi, așadar, nici modificat și nici orientat într-o altă direcție. În ceea ce privește poporul, acesta nu mai poate să se exprime decât, eventual, printr-un referendum care ar putea fi organizat împotriva ratificării de către parlament, drept care la ora actuală este din ce în ce mai disputat. Așadar, este evident că tocmai popoarele și parlamentele sunt marii absenți ai dreptului internațional public.

Odată cu dezvoltarea accelerată a dreptului economic internațional, tratatele înlocuiesc deja legi ale parlamentelor, atunci când nu le obligă pe acestea din urmă să transcrie în dreptul intern regulile imperative pe care astfel de tratate le conțin. Actualmente, UE și OMC sunt din ce în ce mai prezente și au devenit o sursă de legislație din ce în ce mai stufoasă, ce le impun statelor, altădată suverane, rolul de simpli executanți. Statele își asumă apoi în mod formal obligațiile internaționale la care subscriu, însă, în cele din urmă, cetățenii sunt cei care trebuie să se supună și să suporte consecințele, chiar fără să fi participat absolut deloc la adoptarea acestor tratate, nici în mod direct și nici prin intermediul aleșilor din parlament. În prezent, la un referendum obligatoriu sunt supuse doar tratatele internaționale care prevăd aderarea Elveției la o comunitate supranațională, cum ar fi, de exemplu, UE sau NATO.

Adoptarea altor acorduri internaționale constituie, totodată, un mijloc de supunere „automată“ a Elveției, ce semnează aproximativ 500 de tratate internaționale pe an la noul drept european, fără ca cetățenii ei să se poată opune. Această situație bizară este ceea ce consiliul federal numește, în jargonul rapoartelor sale despre Europa, „asumarea autonomă“ a dreptului comunitar.

Exact aceasta este ceea ce, de fapt, caută să obțină capii UE. Dorința lor ascunsă este exprimată în această amenințare aproape directă a lui Michael Reiterer, ambadasor al UE la Berna: „Pentru a putea face în continuare afaceri cu UE, Elveția trebuie să preia acum în mod automat toate legile, fie vechi, fie noi, fără a mai avea niciun drept de codecizie, întrucât actualmente Elveția nu mai poate evita chestiunea aderării.“

Exemplul evident al Elveției ilustrează într-un mod flagrant manevrele insidioase şi abjecte ce sunt folosite de către clica mondialistă a aşa-zişilor „iluminaţi“ pentru a o slăbi și pentru a obține aderarea la proiectul de dominare mondială: o primă pârghie este cea socială şi folosește deja emigrarea masivă pentru a-i ataca pe nesimțite identitatea și coeziunea socială, distrugând totodată legăturile sociale prin instaurarea haosului și a entropiei, după dictonul masonic Divide et impera (Dezbină și stăpâneşte).

O a doua pârghie este cea economică, deoarece se urmărește slăbirea unuia dintre plămânii economici ai Elveției, respectiv piața sa financiară, cu scopul de a-i reduce din ce în ce mai mult autonomia economică și de a o face să fie cât mai dependentă de UE.

A treia pârghie este cea legislativă şi are drept obiectiv perturbarea, prin schimbare, a instituțiilor elvețiene, spre a le face să devină instituții „euro-compatibile“, împiedicând în felul acesta, cu viclenie, aplicarea democrației directe.

Și, în sfârșit, merită să menționăm și armata elvețiană, care este un garant al neutralității și al apărării națiunii şi funcționează după modelul unei miliții, care este cu totul opus modelului de armată profesionistă și belicoasă a UE, fapt care îi agasează chiar foarte mult pe euromondialiști. Fidelă independenței sale, liderii armatei elvețiene au împărtășit „elitei“ de la Bruxelles și din NATO, în luna noiembrie 2012, neliniștea lor legitimă cu privire la lipsa de securitate ce este provocată de criza de îndatorare din Europa: „În opinia mea, acesta este cel mai mare risc“ a afirmat comandantul André Blattmann. În septembrie 2012, armata elvețiană a realizat un semnificativ exercițiu militar, numit „Stabilo Due“, care s-a bazat „pe un scenariu în care se presupunea că instabilitatea s-a generalizat într-o parte din Europa.“ Acesta a fost, de bună seamă, un scenariu care nu i-a amuzat deloc pe liderii euromondialiști, care l-au cumpărat pe un laureat al Premiului Nobel pentru a-l face să spună exact contrariul, respectiv că UE înseamnă pace.

Elveția și sistemul său politic sunt o sursă inepuizabilă de inspirație pentru resuscitarea descentralizării, a federalismului și a unei participări cu adevărat democratice în Europa.

Ce este de făcut?

Constatăm, în mod inevitabil, că elita plutocraților, constituită din aşa-zişii „iluminaţi“, nu se dă înapoi în fața niciunui obstacol atunci când vine vorba de a avansa cu implementarea diferitelor măsuri aberante prevăzute în agenda ei mondialistă, și se ambiționează ca într-o fază finală să instaureze un guvern mondial tiranic al aşa-zişilor „iluminaţi“ ce implică, printre altele, punerea sub tutela acestei autorități nelegiuite a tuturor popoarelor de pe această planetă.

Elitismul, minciuna, înșelătoriile de tot felul, aroganța, intimidarea, disprețul, șmecheria, inversarea deja evidentă a valorilor sunt atributele caracteristice ale acțiunilor pe care le întreprind și ale deciziilor pe care le iau elitele ce conduc UE, mai întâi prin intermediul instrumentelor instituționale cum ar fi FMI, OMC, Banca Mondială, și apoi prin intermediul instrumentelor legislative ce vizează promovarea globalizării și pe care structurile politice ale statelor sunt chemate să le modifice şi să le denatureze în favoarea unui federalism ultraliberal, ce este sinonim cu distrugerea suveranității naționale și a drepturilor democratice. În sfera socială, valorile fondatoare ale „coabitării“ ce leagă diferiții factori ai societății, la fel ca și structurile sociale, democrația, familia, convingerile religioase, sunt în mod sistematic atacate, spre a favoriza acţiunea destructivă a acestui compresor neoliberal care urmărește să perturbe şi să niveleze aproape totul.

Următoarea fază a instaurării mondialismului ce este vizată de sinistra Nouă Ordine Mondială constituie o etapă importantă către destinul totalitar care ne este pregătit, iar dacă oamenii nu se vor trezi, cât mai mulţi şi cât mai repede, acesta se va petrece în curând. În anul 2015 urmează să se nască „Marea Piață Transatlantică“, care corespunde voinței stăpânilor satanici (ce acţionează din umbră) ai acestei lumi. Aceasta va presupune o liberalizare totală a schimburilor comerciale și financiare, precum și o uniformizare completă a politicilor judiciare și a celor referitoare la securitate între Statele Unite și UE. Altfel spus, Statele Unite vor absorbi în totalitate UE și vor constitui apoi vectorul unui liberalism de neoprit și a unui imperialism războinic, feroce, care va fi oricând gata să răstoarne toate obstacolele ce se pun în calea stabilirii unui tiranic şi sinistru guvern mondial.

Analistul Claude Bourrinet apreciază că „crearea unui spațiu comun de control al populațiilor, a unei aripi de cooperare transatlantică în materie de «libertate, de securitate și de justiție» a fost deja prevăzută pentru anul 2014“ şi se va realiza în special în avantajul ultrasecuritarului stat American, ai cărui lideri sunt obsedaţi de „terorismul internaţional“ și care au contribuit la promulgarea legii Military Commissions Act din 2006, care autorizează urmărirea oricărei persoane, inclusiv a cetățenilor non-americani, care sunt considerați a fi inamici sau, altfel spus, „combatanți ilegali“. Etapa următoare va implica impunerea unei puteri executive care va fi instituită în următorii 10 ani și care va folosi după bunul său plac forța judiciară, forţa polițienească și cea militară. Popoarele nu vor avea apoi o altă opțiune în afara aceleia de a se supune orbeşte. Și cum acest proces de domesticire şi de „dresare“ nu se va realiza fără reacții, este previzibil să aibă loc din ce în ce mai multe revolte, desigur violente, la care vor exista răspunsuri represive dure şi nemiloase. Așadar, dacă popoarele nu se vor trezi până ce nu este prea târziu, se anunță o nouă şi cumplită eră a dictaturii.

De bună seamă, perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Opozanții curajoşi ai mondialismului cedează câte un pic în fiecare lună ce trece. Există, totuși, unele motive să hrănim speranţe îndreptăţite. În Franța s-a constatat că populația este capabilă să se mobilizeze, în ciuda indiferenţei, a individualismului și, în general, a mentalității de consumator, iar o astfel de mobilizare se face cu succes mai ales atunci când sunt ameninţate fundamentele fireşti ale societății. Protestele masive ale francezilor împotriva „căsătoriei pentru toți“, pe care mass-media aservită aşa-zişilor „iluminaţi“ s-au grăbit să le condamne ca fiind homofobie (teamă şi aversiune faţă de homosexuali), sunt un astfel de exemplu, între multe altele, chiar dacă valul de manifestaţii nu a condus la referendumul pe care îl solicitau contestatarii.

Este în continuare crucial ca oamenii să se „deprogrameze“ şi să nu se mai lase influenţaţi de propaganda ce este vehiculată de către mass-media care acţionează în slujba plutocraților. Este semnificativ că un magnat al presei de talia lui Ruppert Murdoch și-a dat, la un moment dat, arama pe față, declarând public: „Rolul presei nu este acela de a informa. Rolul său de bază este acela de a explica publicului tot ceea ce trebuie, în așa fel încât acesta să își orienteze cât mai repede deciziile în direcția potrivită. În acest sens, nu este cazul să spunem mai mult. Munca jurnalistului nu este aceea de a revela adevărul. El este şi rămâne, totodată, un pedagog care trebuie să educe opinia publică în fiecare zi, încetul cu încetul. Acesta modelează şi sugestionează mințile oamenilor în sensul pe care îl dorim noi, implementând în felul acesta anumite idei-forţă.“

Confruntat cu această dinamică ce urmăreşte alienarea minților și care vizează răstălmăcirea vicleană a realității, fiinţa umană responsabilă are datoria de a se trezi și de a se mobiliza.

Întrucât prostia, indiferenţa, inerţia, apatia și resemnarea oamenilor sunt cei mai fideli aliați ai plutocrației mondialiste a aşa-zişilor „iluminaţi“, dacă democrațiile reprezentative ale Europei au alunecat către o funcționare postdemocratică neoliberală, acest fapt s-a petrecut pentru că cel mai adesea popoarele nu au avut suficientă luciditate, vigilență și au lăsat mondialismul neoliberal să se impună prin mecanismul construcției europene, iar aceasta s-a pornit încă de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Românii de condiție medie își petrec aproximativ trei ore din zi în fața televizorului... Dacă ei și-ar consacra zilnic fie chiar și numai 45 de minute din timpul lor disponibil citirii atente a presei alternative, străduindu-se să-și creeze o perspectivă lucidă şi obiectivă, ei ar putea să aibă o grilă de lectură şi de percepere a evenimentelor mult mai limpede și mai profundă și ar putea să dejoace, în felul acesta, cu multă uşurinţă schemele mentale înşelătoare care le sunt induse în fiecare zi. Ei ar putea înțelege, de exemplu, faptul că stigmatizarea sistematică a yoghinilor în presă nu are nici pe departe drept cauză fundamentală „apărarea drepturilor omului“, ci mai degrabă evidenţiază, dincolo de aparenţe, faptul că practicile Yoga sunt incompatibile cu „valorile“ mondialismului, pe care aşa-zişii „iluminaţi“ urmăresc să le impună cu orice preţ.

Materialismul și hedonismul aproape obsesiv ce sunt promovate de către agenţii Noii Ordini Mondiale nu cadrează absolut deloc cu punctul de vedere al sistemului milenar Yoga. „Pentru mondialism, este util să aibă un dușman. Acesta îi permite să instaureze măsuri liberticide în propria sa tabără, în numele luptei împotriva terorismului, permițând totodată elaborarea unei politici externe ciudate, în numele democrației și al drepturilor omului“, argumentează cu luciditate doctorul în ştiinţe politice şi eseistul francez Pierre Hillard.  

Tot la fel se petrece și cu doctrina economică islamică, ce impune ca toate resursele financiare să fie reglementate prin intermediul unor legi stricte, a căror respectare este verificată de către elita islamică. Băncile nu au, astfel, dreptul de a cere și nici dreptul de a plăti dobânzi. De altfel, în felul acesta posibilitățile de investiţii sunt restrânse. În fond, conform principiilor spiritualităţii islamice, investiția în acțiuni care sunt în favoarea consumului de alcool ori în beneficiul fabricanților de arme este neavenită şi ilegală.

Există, în schimb, ca alternativă, modelul anglo-american al finanțelor. Atunci când, în ianuarie 2013, la forumul de la Davos, Min Zhu, directorul FMI, i-a rugat pe cei care cereau mai multe restricții pentru bănci să ridice mâna, aproape nimeni nu a făcut aceasta. „Iată că acesta este, de fapt, Davosul“, a spus Min Zhu cu o tonalitate semnificativă în glas.

Dincolo de această pregătire şi informare autodidactă, le este recomandat oamenilor să participe la existența benefică a colectivității, să iasă cât mai repede din starea de inerție politică și să se decondiționze de starea de consumatori servili. Există actualmente o multitudine de inițiative cetățenești creatoare, benefice, care vizează restaurarea democrației și la care oricine care se trezește din letargie poate participa.

Spre exemplu, profesorul Etienne Chouard a propus mai multe căi alternative pentru a ieși cât mai repede din această capcană a plutocraților: „Ceea ce este foarte important este ca cetățenii să scrie chiar ei Constituția. Altfel, tot cei care se află deja la putere vor continua să facă regulile“. El a sugerat aceasta în cadrul atelierelor practice pe care le organizează, întrucât – afirmă el – într-o democrație reală, oamenii sunt aceia care hotărăsc şi stabilesc ce puteri anume le delegă guvernelor, şi nu guvernele sunt acelea care decid ce libertăţi le oferă oamenilor. Profesorul Chouard militează, de asemenea, pentru o democrație novatoare, ce se bazează pe tragerea la sorți. Ideea aceasta a ajuns deja să aibă destui adepți în rândul populației...

La rândul lui, Karl Albrecht Schachtschneider, profesor emerit la Universitatea Erlangen din Nürnberg, Germania, care este considerat ca fiind „ultimul bastion al adevăratei democrații“, este unul dintre cei mai aspri critici ai Uniunii Europene şi ai Tratatului de la Lisabona şi un pilon al mişcării eurosceptice, care este în ascensiune în toate ţările europene. El a susţinut mai multe conferinţe publice despre neconstituţionalitatea Tratatului de la Lisabona şi despre multiplele sale probleme, printre care reintroducerea, pe uşa din spate, a pedepsei cu moartea, care este interzisă în mod expres de cele mai multe democraţii europene. „Europenizarea cu orice preţ și globalizarea furibundă sunt, în realitate, instrumentele «anumitor forțe satanice» (care sunt chiar aşa-zişii „iluminaţi“) şi care vizează crearea unei lumi uniformizate de muncitori obtuzi și de consumatori năuci, și nu a unei lumi de oameni cu adevărat liberi“, afirmă profesorul Karl Albrecht Schachtschneider.

Gânditorul Jean Jaurès spunea la un moment dat că, de fapt, „curajul înseamnă să cauți adevărul și apoi să-l rostești, iar aceasta înseamnă, de asemenea, să nu te supui legii minciunii triumfătoare“. Curajul în cazul de faţă înseamnă să recunoaştem că „uniunea economică și monetară a Europei dăunează grav democrației și statului de drept“ și că în consecință, ea afectează în mod insidios libertățile cetățenilor. A avea curaj înseamnă, de asemenea, să recunoaştem că, de fapt, legislaţia europeană, ce este un instrument al mondialismului neoliberal, a făcut ca în Statele Unite, prin intermediul libertății de circulaţie a capitalului și prin liberul schimb, să devină imposibilă monetizarea datoriei, şi că, la modul general, prin neutralizarea suveranității statelor europene, a fost favorizată o creștere fără precedent a controlului asupra Europei. Merită să ne amintim faptul că aşa-zisa construcție europeană este un proiect francmasonic ce a fost creat de către plutocrații finanțelor anglo-saxone, ce sunt cu toţii în tabăra mondialiștilor.

Aceasta este o Europă care pregătește pas cu pas drumul către un guvern mondial“ după cum afirmă cât se poate de clar şi deloc întâmplător Jacques Barrot, fost vice-președinte al Comisiei Europene.

Proiectul mondialist este mereu confirmat, adeseori reafirmat și chiar supralicitat doar de către cei care profită de pe urma lui. Astfel, este semnificativ că în memoriile sale, David Rockefeller a scris: „Unii cred cu tărie că facem parte dintr-o cabală și ne acuză pe mine și pe familia mea că suntem «internaționaliști» și conspirăm împreună cu alți oameni de pe această planetă pentru construirea unei structuri economice și politice mondiale ce va fi tot mai integrată, o lume unică, dacă preferați această exprimare. Dacă aceasta este acuzația care mi se aduce, ei bine, pledez vinovat și sunt chiar mândru de aceasta.“

Aceleași afirmații – ce sunt însă formulate cu alte cuvinte – le găsim și la James Paul Warburg, bancher american, consilier economic al președintelui Roosevelt și fiul lui Paul Moritz Warburg, unul dintre „părinții“ fondatori ai Băncii Rezervei Federale americane, care a declarat în fața Senatului american, în anul 1950: „Vom avea până la urmă un guvern mondial, fie că aceasta le va conveni sau nu le va conveni oamenilor. Singura problemă este de a ști dacă acest guvern mondial va fi instaurat cu forţa sau printr-un liber consimțământ.“

În sânul acestui premondialism secretos şi machiavelic știm că platformele-program ale anumitor întâlniri oculte ale plutocrației aşa-zişilor „iluminaţi“ joacă un rol foarte important. Este cazul grupului Bilderberg, care este, în realitate, vârful de lance al mondialismului și al construcției europene și ale cărui decizii se sustrag oricărui control democratic. Tocmai de aceea, Georges MacGhee, fost ambasador american în Germania de Vest, a afirmat că „în cadrul întâlnirilor grupului Bilderberg a fost conceput Tratatul de la Roma, care apoi a dat naștere Pieței Comune.“ Tot grupul Bilderberg se află la originea planificării monedei euro și a numirii lui Herman Van Rompuy, actualul președinte al Consiliului european, ca urmare a întâlnirii anuale a grupului Bilderberg ce a avut loc în anul 2009.

Best-seller-ul lui Alain Soral „Să înţelegem ce este imperiul“, care a apărut în Franţa, la editura Blanche, poartă în mod semnificativ subtitlul „Oare ziua de mâine ne va aduce guvernul mondial, sau revolta națiunilor?“. Este evident că, de fapt, convingerile și acțiunile de azi ale popoarelor Europei vor decide pentru noi toți răspunsul de mâine la această alternativă, întrucât ne aflăm de aici înainte la răscrucea destinului nostru planetar. În acest sens, articolul nostru constituie un semnal de alarmă şi, totodată, un apel fierbinte adresat tuturor celor care au ochi să vadă, urechi să audă şi minte să priceapă, în speranța că ne vom mobiliza cu toții cât mai repede, astfel încât să devenim stăpânii deplini ai destinului nostru și nişte beneficiari conştienţi, ce suntem iluminaţi de Dumnezeu, ai sufletelor noastre.


Citiți și:
Ce nu ştiaţi despre Uniunea Europeană
Richard N. Haass, preşedintele CRE: În contextul globalizării, statele înţelepte îşi vor dilua suveranitatea pentru a se proteja
Concepte geniale de supravieţuire naţională în era globalizării


yogaesoteric
19 decembrie 2014

 


 

 

Articole publicate recent

> 25 MartieCum sunt controlate televiziunile, presa scrisă sau site-urile de succes?

> 24 MartiePersecuția lui Loic Le Ribault, inventatorul siliciului organic G5 (I)

> 22 MartieAtrocități sexuale pe copilași de numai 2 luni, considerate «cercetări științifice». Pedofilii lui Kinsey

> 22 MartieMinistrul ungar de Externe, atac la creștinofobia Europei: Este dominată de o formă nesănătoasă de secularism…

> 21 MartieCăsătoria homosexuală este un atac împotriva căsătoriei tradiţionale. Viziunea lui Doug Mainwaring

> 20 MartieScandal în UE: Microciparea angajaţilor

> 20 MartieAmerica se trezește: se cere declanșarea urgentă a investigațiilor împotriva miliardarului George Soros și a organizațiilor patronate de acesta!

> 20 MartieRomânia în prag de război civil văzută din înaltul cerului, sau FIAT JUSTITIA versus SALUS REIPUBLICAE

> 18 MartiePe coperta revistei «Time» Donald Trump apare cu o pereche de coarne! Doar cei naivi pot crede că este o banală întâmplare

> 17 MartieAnaliză The Times: Furia românilor ar trebui să se concentreze la miezul problemei…

> 17 MartieVa renunţa la euro şi va reînvia marca? Decizia luată de Germania care poate prevesti un război financiar şi comercial

> 16 MartieGlobaliștii SUA-UE-Soros au creat, susținut și instaurat Noua Securitate în România. Super imunitatea procurorilor

> 16 MartiePreşedintele Bashar Al-Assad acuză SUA de uciderea a milioane de civili: Americanii nu au niciun drept să vorbească despre drepturile omului

> 15 MartieUn psihopat sexual sado-masochist, bisexual, pedofil violator, fondatorul educației sexuale: Alfred Kinsey

> 15 MartieWikiLeaks publică cele mai detaliate documente «scurse» vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden

> 14 MartiePas cu pas, proiectul de distrugere în secret a României, ce se derulează implacabil

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga