Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>
1 milion de italieni sunt pentru familia tradiţională. Protest uriaş la Roma împotriva proiectului de adoptare a parteneriatelor civile homosexuale

 

Un protest masiv a fost realizat la Roma pe 30 ianuarie, în apărarea familiei tradiţionale. Evenimentul a fost provocat de dezbaterea din Italia de la începutul anului, legată de recunoaşterea parteneriatelor gay şi a unor drepturi de adopţie limitate pentru cuplurile de acelaşi sex.

Prevederea care permite homosexualilor să adopte copiii biologici ai partenerilor lor este cea mai contestată, inclusiv în coaliţia condusă de premierul de stânga Renzi, care susţine proiectul. Aliaţii de dreapta ai premierului Matteo Renzi nu sunt de acord cu proiectul şi intenţionează să blocheze adoptarea legii, aşa cum au mai procedat şi în trecut.

Ministrul de interne, Angelino Alfano, membru al Partidului Noului Centru-Dreapta, este unul din criticii cei mai vocali ai „prevederii copilului vitreg”, aşa cum este numită măsura legislativă. Angelino a declarat recent că va căuta să anuleze prevederea, dacă va fi votată în Parlament, prin convocarea unui referendum.

La marş au participat mai mulţi membri ai Parlamentului European. Printre ei, inclusiv Elisabetta Gardini şi Vice-preşedintele PE, Antonio Tajani.

Mitingul de la Roma a fost susţinut de Biserica Catolică, iar la protest au participat oameni veniţi din toate regiunile Italiei sau chiar din afara ţării.

Mirko Marinelli, protestatar: „Vrem să arătăm că familiile creştine există, familiile creştine au dreptul să existe şi familiile creştine nu pot fi puse la egalitate cu familiile formate din doi bărbaţi sau două femei”.

Emanuel Amadou, preot din Camerun: „Cum să permitem implementarea unei astfel de legi? Niciun animal nu ar face acest lucru. Suntem pentru viaţă şi suntem aici să sprijinim viaţa. Cum poate un om atât de inteligent şi înţelept să distrugă viaţa? Ce poate rezulta din relaţia a doi bărbaţi sau a două femei? O pisică? Un câine? Ce?

La demonstraţia din centrul Romei au venit şi numeroşi părinţi cu copii. Ei susţin că ideea guvernului italian de a aproba adoptarea copiilor de către cuplurile de homosexuali este una greşită.

Giovanni Imbesi, părinte: „Am doi copii şi îl aşteptăm pe al treilea. Şi eu am crescut într-o familie cu un tată şi o mamă. Cel mai mare dar pe care mi l-a făcut viaţa a fost iubirea părinţilor mei”.

Papa Francisc a readus aminte opoziţia Bisericii Catolice față de căsătoriile gay, cu o săptămână în urmă, afirmând că familia tradiţională este familia dorită de Dumnezeu.

Sondajele de opinie arată că societatea italiană e împărţită în privinţa căsătoriilor gay, însă este total împotriva adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali.

***

La sfârșitul lunii februarie, premierul italian Matteo Renzi a convocat Partidul Democrat (PD) pentru a domoli apele în scandalul iscat în urma promovării legii gay. El a decis eliminarea clauzei prin care cuplurile homosexuale pot primi spre adopție copii. Renzi a motivat decizia ca fiind rezultatul presiunilor din partea aliaților săi de stânga și de dreapta și a sutelor de amendamente inițiate de partidele din opoziție. Legea astfel modificată urmează să intre în parlament.


Citiți și:
Suedia – copii de grădiniță scoși la parade gay. Asta se pregătește oare și în România?
Austria nu legalizează căsătoriile gay
Aberații: Părinții gay sunt OK

 

yogaesoteric
26 martie 2016

 

 

Articole publicate recent

> 29 MaiMinistrul Sănătății către părinţi: «Vaccinul este ca și botezul pentru copil»

> 28 MaiConștiința civică și examenele ei

> 28 MaiAtacul terorist din Suedia a avut loc la scurt timp după ce Suedia a acuzat SUA de încălcarea Dreptului internațional cu privire la atacarea Siriei

> 27 MaiPremieră la Cluj – un teatru documentar care demască manipularea realizată de mass-media în cazul MISA

> 27 MaiVaccinuri: Franţa, campioana mondială a scepticismului

> 27 MaiUtil! Grădina fără apă! Cultivarea BIO cu chips pentru a economisi apă, combustibil și efort

> 26 MaiAvocatul Gheorghe Piperea: Vaccinarea obligatorie este NECONSTITUȚIONALĂ

> 26 MaiMatematicianul Sergiu Moroianu demolează proiectul legii vaccinării obligatorii: «Este o gândire totalitară, obscurantistă, anti-științifică»

> 26 MaiUraaa!!!! Am încălcat şi încă mai continuăm să încălcăm drepturile omului

> 26 MaiGregorian Bivolaru câștigă procesul împotriva Pro TV

> 25 MaiFost colonel SRI cutremură «binomul»: acuzaţii extreme la adresa lui Kovesi şi Coldea

> 25 MaiJurista Alexandra Oberschi indică probleme reale care se află cu adevărat în spatele legii vaccinării

> 25 MaiIată că Mengele s-a întors în România cu valiza de vaccinuri la subraţ

> 24 MaiLegea vaccinării și dezbaterea ei publică. Dezvăluiri recente

> 24 MaiUndă de șoc în SUA: Donald Trump l-a demis pe șeful FBI, «cu efect imediat»

> 24 MaiDezvăluiri despre «Umbrela» României

> 24 MaiDoctorul Mircea Pușcașu, după participarea la dezbaterea privind vaccinarea obligatorie: Ceea ce se petrece este fără precedent în România

> 23 MaiBashar al-Assad: Trump este marioneta «statului profund» din SUA

> 23 MaiDe ce oare există o criză de vaccinuri pe piața mondială? Cei de la UNICEF au dat răspunsul pe care autoritățile române îl ascund

> 23 MaiLa ce icoane se închină acum noile generații: De la icoana Vlahernița la imaginile aproape omniprezente de pe Facebook!

> 22 MaiDe ce nu putem accepta transformarea României într-un sinistru lagăr medical – argumente legale dar și argumente științifice

> 22 MaiUn cunoscut om politic: În România producătorii străini de vaccinuri prin agenţii lor au împrăştiat rujeola artificial şi în mod intenţionat…

> 22 MaiStatul se lasă acum benevol spionat de SRI

> 22 MaiOraşul din România care îşi produce singur, din gunoi, curentul electric

> 21 MaiSenatorul Daniel Fenechiu se opune proiectului de lege a vaccinării obligatorii

> 21 MaiUn bebeluș a murit la câteva zile după naștere, după ce i-a fost administrat un vaccin

> 21 MaiAndrzej Duda, preşedintele Poloniei: «Căsătoria gay nu va fi niciodată legalizată în Polonia»

> 20 MaiScandalul surprinzător al vaccinării obligatorii. Tabloul complet al instituirii unui gestapo vaccinist

> 20 MaiLecția pe care americanii și aliații lor nu vor să o învețe

> 19 MaiProfesorul Silvio Calzolari, cunoscut orientalist și istoric al religiilor italian, aduce la rândul său cazul MISA în atenția internațională

> 19 MaiViktor Orban a declarat că mai multe națiuni europene, printre care și poporul român, vor să se debaraseze de rețelele lui Soroș

> 19 MaiVasile Astărăstoae despre limitarea libertăţilor individuale sub pretextul sănătăţii publice

> 19 MaiAfaceri porcești la umbra vaccinării obligatorii!

> 19 MaiUMOR STENIC – Cele mai tari glume, ce ne provoacă un râs sănătos, din «Epoca de Aur» a comunismului. Cu astea au supraviețuit românii…

> 18 MaiPartea a doua a interviului acordat de Gregorian Bivolaru site-ului Wowbiz.ro

> 18 MaiDemontarea manipulărilor şi sofismelor propagandei vacciniste

> 18 MaiProf. dr. Dan Tudor Vuza: Vaccinarea obligatorie este ceva împotriva Constituţiei României

> 17 MaiOlivia Steer vine cu o ipoteză halucinantă despre epidemia de rujeolă

> 17 MaiRegizorul american denunță cu mult curaj mașinațiunile «statului profund»

> 17 MaiAndreea Arsene: «Libertatea liberei exprimări vehiculează sugestii după canoanele stăpânitorilor ei străini…!?»

> 17 MaiIată ce spune cu insolență un oficial OMS venit în România să susţină vaccinarea…

> 17 MaiUn nou interviu acordat de Gregorian Bivolaru, de data aceasta site-lui Wowbiz.ro

> 16 MaiToți pro-vacciniștii să doneze imediat bani pentru această fetiță ce a fost nenorocită de curând de un vaccin! Iată ce rele pot face vaccinurile!!!

> 16 MaiLegume gigant crescute natural în Alaska

> 16 MaiUnul dintre cei mai renumiți medici din România, dr. Răzvan Constantinescu, este împotriva vaccinării obligatorii

> 15 MaiCine sunt cei 22 de copii care au murit, conform datelor oficiale, din cauza rujeolei

> 15 MaiUn neamț spune adevărul despre români: «doar își plâng de milă, se vaită că e viața grea dar nu fac nimic pentru a o transforma»

> 15 MaiPovestea uluitoare şi plină de modestie şi răbdare a lui Mehran Karimi Nasseri, refugiatul iranian care a locuit timp de 18 ani într-un… aeroport

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga