12 motive pentru care nu mă vaccinez
Nu știu de ce nu vă vaccinați voi, cei care nu vă vaccinați, dar urmăresc să pun cap la cap de ce nu o fac eu!
Am început să mă clatin în convingerile mele? Nicidecum, dar devin o „pasăre rară” în mediul în care trăiesc și asta înseamnă că ori sunt foarte inteligent, ori sunt dus cu pluta! Aparențele înclină spre a doua variantă!
Să vă spun de ce:
Viața mea a fost una legată de spitale, medici așa că am avut ocazia să cunosc toată gama existentă de medici, de la „de excepție” până la „cum și-o fi luat ăsta diploma?”. (Pregătirea mea medicală a făcut să am oarecare obiectivitate în aprecierile mele la adresa lor.)
Doi medici m-au impresionat benefic pană acum; gastro-enterologul meu şi medicul de casă. Amândoi foarte interesați de pacient, la curent cu ultimele noutăți în materie, profesioniști adevărați, oameni la care îți este uşor să le încredinţezi viața ta, și eu am făcut-o, până acum, fără ezitare! Spun până acum, pentru ca „vaccinarea” a făcut să apară un mare semn de întrebare la cât sunt de informați sau capabili de o analiză corectă!
De primul v-am mai povestit, de la cel de casă abia m-am întors, dezamăgit complet!
M-a întrebat dacă sunt vaccinat și la răspunsul meu mi-a spus că „devine periculos” pentru noi cei ne-vaccinati „în săptămâna asta am avut deja 13 pozitivi”. Apoi mi-a indicat să port ca el, care este deja de două ori vaccinat, doar măşti FFP2 restul fiind „apă de ploaie”. „Vaccinat cu masca FFP2 şi cu geamul deschis nu mai am nicio problemă!” Era la fel de mândru ca Halep înainte de meciurile în care urmează să fie eliminată!
Dacă acești doi medici sunt atât de convinși de „vaccinare”, ce motive am eu să nu fiu? Sunt eu mai informat ca ei?
Motivele mele (nu neapărat clasificate după importanță) ar fi acestea:
- În primul rând (şi cel mai puternic motiv) ceva din interiorul meu nu mă lasă! Bănuiesc că este îngerul meu păzitor.
- „Vaccinul” nu este testat iar vaccinarea populației nu poate ține loc de testare fără supravegherea fiecărui pacient şi centralizarea corectă a datelor!
- „Vaccinul” nu oferă imunitate.
- „Vaccinul” conține celule de copii avortați și eu nu pot fi împotriva avorturilor, folosindu-mă de ele.
- Nu-mi place să fiu șantajat!
- Nu mi se pare „cosher” ca tratamente ca ivermectina să fie interzise, sau să nu se caute altele, mai ales că „vaccinul” nu da imunitate! La urma urmei şi „vaccinat”, atunci când te îmbolnăveşti este nevoie să fi tratat cu ceva!
- Nimeni nu răspunde de eventualele probleme apărute după „vaccinare”!
- Nu m-am vaccinat niciodată anti-gripal, nu văd de ce aş face-o acum, la o gripă cu mortalitatea aşa de scăzută!
- Pentru mine este de neconceput să accept un „vaccin” care mă face „mai bun”, altfel decât m-a făcut Dumnezeu! Vreau să mor om 100%!
- Dumnezeu alege cine și de ce se îmbolnăveşte, inclusiv de covid-19 și cine moare, sau supravieţuieşte acestei boli! Vaccinat sau nu!
- Nu mi-e frică de moarte, dar mi-e frică să rămân paralizat în urma acestui „vaccin”!
- Când mii de oameni mor de sete, foame, în războaie, de boli tratabile, mi se pare „cusut cu ață albă” ca guvernele lumii să fie preocupate doar de „vaccinare”!
Unde este „grija” pentru popor, când tragi în el cu tunuri de apă, gloanțe de cauciuc, când îl lovești cu bastoanele, îl calci în picioare, îi refuzi tratamentele şi operațiile vitale?
Cât de normal este când se interzic accese la credință, sport, cultură, relaxare, doar ca să ne „vaccinăm”?
Pentru orice judecată normală este clar că de fapt covidul a apărut pentru vaccinare și nu invers! La fel de clar este că nu ni se spune la ce folosește atunci „vaccinarea”? Și tot la fel de clar este că nu-i spre binele nostru, pentru că nouă ne lipsesc atât de multe care ar putea fi uşor realizate, dar de asta nu îi doare capul pe niciun guvernant sau pe un Bill Gates!
Pentru toate astea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu mă vaccinez nici dacă rămân singurul! Amin!
Autor: Vrăbiuțe
Citiți și:
Judecătoarea Mădălina Afrăsinie: „Nu mă vaccinez, nu m-a convins graba cu care au scos acest vaccin. Nu simt nevoia să fiu parte din acest experiment”
De ce am ales să nu mă vaccinez?
yogaesoteric
5 octombrie 2021