15 aprilie – Ziua realismului

 

Extrem de realiste, persoanele născute pe 15 aprilie definesc viaţa în funcţie de propria lor percepţie şi sunt foarte interesaţi de condiţia umană. La nivelul activităţilor de zi cu zi, nativii obişnuiesc să structureze, să catalogheze nevoile familiei şi ale prietenilor. Ei sunt în general preocupaţi de tot ceea ce fac ceilalţi, devenind adesea mult prea implicaţi în acest proces şi de aici pot începe unele problemele. Persoanele apropiate nativilor pot ajunge să fie deranjate de acest control permanent, începând să tânjească după intimitatea şi independenţa lor. Dacă nativii zilei de 15 aprilie insistă în acest sens şi încearcă să-şi impună părerile, cu siguranţă vor întâmpina rezistenţă. Totuşi, pentru personalităţile mai puţin independente, care au nevoie de îndrumarea unei persoane puternice, cei născuţi pe 15 aprilie vor reprezenta un real sprijin.
 
Calităţile celor născuţi astăzi pot fi într-adevăr remarcabile. Este posibil ca unii dintre cei din jur să fie impresionaţi de strălucirea lor şi să ajungă să îi “venereze”, devenind pasivi în prezenţa lor şi excesiv de receptivi la dorinţele lor. Din nefericire, cei mai puţin evoluaţi dintre nativi nu sunt întotdeauna interesaţi de binele celorlalţi, putând ajunge să joace rolul de dictator. Pentru cei născuţi pe 15 aprilie este foarte important să îşi definească clar relaţiile cu cei din jur şi să aibă capacitatea de a se retrage când este cazul, oferindu-le celorlalţi posibilitatea de a alege singuri.
 
Cei născuţi astăzi sunt adepţi remarcabili ai planificării şi înfiinţării de noi structuri, organizaţii şi instituţii. Totuşi, este mai bine ca ei să renunţe la conducerea acestora, fiind astfel liberi să întreprindă noi proiecte. Dacă devin dependenţi (ataşati) de respectiva creaţie şi se menţin pe poziţie, talentele lor se vor risipi inutil si vor avea parte de o experienţă monotonă şi limitată.
 
Nativii zilei de 15 aprilie trebuie să îşi obiectiveze percepţiile şi să se ferească de proiecţii. Felul lor de a fi este mult prea practic, eficient si realist. Ei pot percepe fictiv realitatea înconjurătoare şi pot greşi atunci când abordează abrupt, direct, anumite aspecte emoţionale, sufleteşti, relaţionale. Uneori, persoanele născute pe 15 aprilie nu prea apreciază spiritul tineresc – ar trebui să îşi dezvolte această trăsătură încântătoare. De asemenea, este important pentru ei să îşi amintească valoarea umorului şi să nu ia totul prea în serios.
 
SFATURI: Învăţaţi să fiţi mai deschis şi mai receptiv. Petreceţi mai mult timp cu copiii şi învăţaţi de la ei. Nu trebuie să vă temeţi întotdeauna de lucrurile care nu sunt raţionale – ca de exemplu, emoţiile şi sentimentele. Exprimaţi-vă cu curaj sentimentele, depăşiţi-vă frica de a fi respins sau de a părea ridicol. Urmăriţi să va amuzaţi cât mai des, dezvoltaţi-vă umorul.
 
PUNCTE FORTE: puternic, organizat, consecvent
PUNCTE SLABE: critic, implicat, limitat

Înapoi la 14 aprilie: Ziua tradiţiei
Urmează mâine 16 aprilie: Ziua comediei

yogaesoteric
aprilie 2007

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More