16 aprilie – Ziua comediei

 

Pentru nativii zilei de 16 aprilie râsul este perfect natural. Ei reuşesc să-i molipsească şi pe ceilalţi cu buna lor dispoziţie. Se spune că pentru un actor care vrea să se desăvârşească în arta comediei este foarte importantă cunoaşterea tragediei, sau cel puţin a stării de melancolie; nativii acestei zile sunt cu siguranţă în cunoştinţă de cauză. Ei ştiu cum să folosească râsul şi umorul ca pe o modalitate de evadare din situaţii incomode sau chiar dureroase. Ei ştiu că râsul şi lacrimile sunt rude apropiate şi astfel sunt capabili să înţeleagă mai bine şi să se adapteze la condiţia umană.
 
În anumite situaţii, cei născuţi pe 16 aprilie pot da dovadă de înţelepciune. Totuşi, în alte situaţii, ei pot fi orbiţi de aparenţe. Ei acceptă, înţeleg şi sunt generoşi atunci când cineva greşeşte, dar uneori le permit celorlalţi să profite de ei. Există şi situaţii în care, datorită zelului lor excesiv de a face lucrurile astfel încât să fie „bine pentru toţi”, uită de efectele acţiunilor lor îngăduitoare – nu numai în cazul celor pe care îi ajută, ci şi în cazul întregii comunităţi. Adesea sunt atât de absorbiţi de detalii minore legate de ceea ce se petrece în jurul lor, că uită de imaginea de ansamblu şi pot face erori de proporţii din punct de vedere al judecăţii, ale căror consecinţe vor trebui să le suporte. În cazul lor, aceste erori apar de cele mai multe ori in sfera financiară.
 
Persoanele născute pe 16 aprilie sunt conştiente de visurile şi aspiraţiile celorlalţi. Uneori, însă, ei par să trăiască pe o altă planetă, propriile lor visuri nefiind atât de uşor de înfăptuit. Cei născuţi pe 16 aprilie sunt persoane active, care fac ca lucrurile să prindă viaţă şi au talentul de a transpune visurile în realitate. Dacă nu ar fi existat acest aspect al personalităţii lor, probabil că cei din jur nu i-ar fi luat prea des în serios. În condiţiile date, energia pe care o depun pentru a materializa respectivele proiecte este remarcabilă.
 
Nativii zilei de 16 aprilie sunt în general loiali prietenilor şi familiei. Totuşi, dacă se pune problema să aleagă între propriile fantezii şi dorinţele iubitei sau iubitului, nativii acestei zile nu vor ezita să-şi îndeplinească în primul rând propriile dorinţe, dezamăgind astfel fiinţa iubită. În mod asemănător, atunci când nativii sunt pe cale să finalizeze un obiectiv major, ei nu împărtăşesc întotdeauna succesul cu ceilalţi şi astfel îi dezamăgesc.
 
Se poate spune că ei îşi urmează vocea interioară, care în cazul lor poate fi privită ca „Regele Comediei”, iar aceasta îi ajută să nu uite adevarata semnificaţie a vieţii şi să perceapă lucrurile într-o lumină aproape filozofică. Există şi cazuri de nativi care exagerează cu ascultarea „vocilor” şi ies din sfera realului.
 
Deşi nativii acestei zile iau in considerare mai ales propriile lor idei, dorinţe şi aspiraţii (în detrimentul dorinţelor celorlalţi), ei iau întotdeauna în serios nemulţumirea semenilor, deoarece percep profunzimea disconfortului creat acestora. Acest lucru reprezintă o latură importantă a dezvoltării nativului zilei de 16 aprilie, doarece uneori fiind preocupaţi excesiv de idealismul lor, ei uită de nevoile celorlalţi şi pot deveni destul de insensibili. Totuşi, într-o analiză finală, vom descoperi că nu sunt mulţi aceia care îi condamnă sau le poarta pică. Ei sunt atât de uşor iertaţi de ceilalţi pentru că ei înşişi iartă (şi se iartă pe ei înşişi) foarte uşor. Cea mai importantă lecţie pe care nativii o dau celorlalţi este să nu fie critici şi să accepte dificultăţile vieţii cu demnitate.
 
SFATURI: Ţineţi minte care vă sunt prietenii. Nu vă neglijaţi familia şi nu neglijaţi dorinţele şi aspiraţiile fiinţei iubite. Urmăriţi să vă echilibraţi şi să vă armonizaţi la nivel afectiv. Lăsaţi în urmă trecutul şi priviţi către viitor. Învăţaţi să priviţi lucrurile în ansamblu. Fiţi atent la cei care pot profita de bunătatea dumneavoastră. 
 
PUNCTE FORTE:  amuzant, generos, binevoitor
PUNCTE SLABE:  rupt de realitate, iresponsabil (mai ales din punct de vedere fiscal), insensibil
 
Înapoi la 15 aprilie – Ziua realismului
Urmează mâine: 17 aprilie – Ziua obiectivelor majore
 

yogaesoteric
aprilie 2007

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More