18 MARTIE 2004. Pe scurt.
Rezumat al acţiunilor autorităţilor împotriva MISA în 18 martie 2004
Deşi confruntaţi şi în trecut cu campanii calomnioase, cursanţii yoga, MISA, precum şi mentorul ei spiritual Gregorian Bivolaru sunt începând din 18 martie 2004 ţinta unei campanii agresive şi abuzive fără precedent, care încalcă grav atât legile ţării, cât şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Aceasta campanie vizând denigrarea şi compromiterea MISA este desfăşurată concertat de către Poliţie, Parchet, SRI şi Justiţie, la comandă politică, şi cu implicarea unei largi părţi a mass media. Toate faptele şi acţiunile prezentate mai jos demonstrează a) că în România justiţia este subordonată puterii politice, b) că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu sunt încă respectate, practicându-se discriminarea bazată pe idei şi convingeri filosofice, şi c) că mass media nu este încă independentă.
În data de 18 martie, în jurul orei 9 a.m., aproximativ 300 de politişti şi jandarmi, însoţiţi de procurori, au pătruns în forţă, fără somaţie, în 16 imobile proprietate personală aparţinând unor practicanţi yoga şi membri MISA. În majoritatea cazurilor procurorii au refuzat să arate mandatele de percheziţie sau le-au fluturat rapid prin faţa celor care ceruseră să le vadă (într-un caz chiar l-au completat pe loc), au refuzat să explice motivele acţiunii lor, şi în unele cazuri chiar să-şi decline identitatea. În toate locaţiile percheziţionate s-au spart geamurile şi uşile, deşi existau chei disponibile, şi ocupanţii acestor locuinţe s-au oferit să descuie uşile. Comportamentul jandarmilor şi al politiştilor a fost brutal şi violent, deşi nu s-a opus nici o rezistenţă: persoanele prezente au fost forţate să se întindă pe podea (chiar şi în cazul în care podeaua era acoperită cu sticlă de la geamurile sparte), cu faţa în jos, cu mîinile la ceafă, îmbracate sumar (întrucât o mare parte se aflau la acea oră în pat, la duş, sau chiar la toaletă), ţinute în frig ore în şir sub ameninţarea armelor şi lovite cu bocancii, în timp ce erau ameninţate în permanenţă că vor fi împuşcate dacă se mişcă sau dacă vorbesc. Unora li s-au pus chiar cătuşe. Nimănui nu i s-a permis să dea un telefon sau să contacteze un avocat.
Acţiunea a fost filmată şi transmisă pe principalele posturi de televiziune, fără a proteja imaginea persoanelor filmate, care au fost văzute de întreaga ţară în posturi umilitoare, în timp ce reporterii declarau ca acestea sunt acuzate de trafic de droguri, de trafic de persoane, de prostituţie şi crimă organizată. Se pune întrebarea cum a fost posibil ca mass-media să prezinte aceste fapte ca motivele principale ale percheziţiilor, când de fapt mandatele conţineau formulări extrem de ambigue gen „date informatice, date referitoare la utilizatori, date referitoare la traficul internaţional” (!?!) După cum se ştie deja, nici una dintre persoanele investigate nu a fost ulterior reţinută sau acuzată, fapt care ridică un mare semn de întrebare asupra uşurinţei cu care aceste mandate au fost emise şi asupra temeiniciei dovezilor existente în momentul emiterii.
Deşi nu erau legate de motivele oficiale ale percheziţiei, procurorii au ridicat un mare numar de obiecte: telefoane mobile, bani, fotografii, acte personale (inclusiv buletine, paşapoarte, legitimaţii, permise de conducere), bijuterii, medicamente şi plante medicinale, cărţi, reviste, casete video, CD-uri. Aceste bunuri nu au fost înregistrate sau descrise în detaliu în procesele verbale, în multe cazuri au fost ridicate fără martori (percheziţia desfăşurându-se simultan în mai multe încăperi), şi nici până în acest moment proprietarii nu au reuşit să-şi recupereze aceste bunuri ridicate în mod abuziv (ceea ce pentru mulţi dintre ei a pus problema asigurării mijloacelor de subzistenţă în perioada care a urmat). Toate aceste bunuri au fost prezentate în mod tendenţios opiniei publice drept „tone de materiale pornografice”, deşi deţinerea de materiale pornografice, chiar dacă ar fi fost reală, nu constituie o infracţiune.
Aceste persoane au fost apoi urcate cu forţa în dube ale Poliţiei, fără a li se spune unde sunt transportate, exact ca pe vremea fostei Securităţi, şi forţate să dea declaraţii în condiţii de presiune fizică şi psihică şi de intimidare. Nici una dintre aceste persoane nu a opus rezistenţă şi nu s-a manifestat în vreun fel violent faţă de autorităţi, de asemenea nu s-au găsit în posesia nici unei persoane arme sau droguri. Printre cei abuzaţi se aflau un număr de 9 cetăţeni străini, care nu au beneficiat de traducere în timpul întregii percheziţii.
In ciuda faptului că nici una din locaţii nu aparţine MISA, şi că majoritatea persoanelor investigate nu sunt membri MISA, ci doar practicanţi yoga, numele MISA a fost folosit în mod constant, în încercarea de a denigra şi compromite această organizaţie, împreună cu întreaga şcoală de yoga, într-o campanie bine orchestrată şi fără precedent. În timpul interogatoriilor a reieşit foarte clar din întrebările şi atitudinea poliţiştilor şi procurorilor faptul ca principala „vină” a celor implicaţi este cea de a practica yoga în cadrul MISA. Iar mass-media a continuat să prezinte evenimentele care s-au succedat ca facând parte dintr-o anchetă împotriva MISA, deşi într-o adresă din 15.04.2004 (ca răspuns la o cerere oficială MISA), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că nu efectuează acte de cercetare penală faţă de MISA.
În ciuda acestei impresionante desfăşurări de forţe, după un an de cercetări şi investigaţii nu s-a produs nici o probă care să sprijine acuzaţiile extrem de grave făcute. De exemplu, majoritatea persoanelor investigate s-au supus unor costisitoare teste anti-drog în zilele urmatoare, rezultatele tuturor acestor teste fiind negative, şi arătând absurditatea unor astfel de acuzaţii împotriva unor persoane recunoscute pentru modul de viaţă sănătos, care exclude alcoolul, ţigările, cafeaua, carnea şi produsele artificiale.
CITIŢI NEAPĂRAT ÎN CONTINUARE:
18 Martie 2004 – Marea fumigenă pentru românii creduli şi proşti
martie 2005
yogaesoteric.net